​EMOȚIONANT LA ROMA!

         un text de Mişu Croitor
     Piesa worship „Shout to the Lord”, „Lumina lumii” cântate la Roma weekend-ul acesta.
   Scene emoționante, Reînnoirea Carismatică Catolică se desfăşoara sub privirile papei Francisc care participă şi el la programul de laudă şi închinare, pontiful, vizibil emoționat

cântă: „Isus Domnul meu e viu”…https://youtu.be/VP6kXfhuFTw

    (foto: captură youtube)

   Emoționant, Domnul este lăudat … dar relația noastră cu Dumnezeu mai implică şi ascultare, ascultarea de poruncile Lui (testul adevărat al răbdării noastre), altfel creştinismul devine acea practică bazată doar pe sentimente, emoții… muzică. Nu trebuie uitat că şi procesul sfințirii în ascultare de  Cuvânt are un rol important, şi nu trebuie  diminuat standardul Scripturii de dragul unității, căci ascultarea de poruncile Lui face diferența: 

„mă iubiți dacă păziți poruncile mele…”
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1062786397156767&id=100002762495005

​[„ordo va chaos”] – secularism, liberalism, LGTB

     de Mişu Croitor  (text editat)
   Suntem în perioada când secularismul și liberalismul este „lăsat”  (sau ghidat),  spre haos…  New Papal Order va fi cea care va pune lucrurile în Ordine (într-un echilibru de mijloc,  acceptat de majoritate). 

   Mafia homosexuală și presiunile puse asupra familiei au creeat ideea „dușmanului comun”  împotriva căruia creștinii din toate denominațiune vor fi nevoiți să se unească. Unind pe toți împotriva „dușmanului comun”  se formează mentalitatea COLECTIVĂ (Vaticanul a dictat că gardurile intercofesionale trebuie să dispară), iar creștinii ortodocși,  catolici,  baptiști,  adventiști,  penticostali etc., sunt puși împreună și încep să gândească ecumenic, să găsească soluții (se formează mentalitatea colectivă necesară megatotului pentru unitatea mondială)

    [„scopul scuză mijloacele”] 
După toată această psihoză creeată de mafia homosexuală, lumea creștină va accepta mai ușor lideratul papal (cel puțin, guvernarea papală este una creştină).

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=796189053816504&id=100002762495005

REVOLUȚIE LA VATICAN (extras din cartea lui Martin N. Kobialka)

„​REVOLUȚIE LA VATICAN”

Dr. MARTIN H. KOBIALKA
[page. 178-180]

GUVERNUL MONDIAL ŞI CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR.
Consiliul Mondial al Bisericilor, numit şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor (COE), este alcătuit din aproape toate bisericile necatolice din lume. Este împărțit în grupe continentale, naționale  şi  regionale. Biserica catolică nu este membră a Consiliul Mondial al Bisericilor. Totuşi ea este membră  fondatoare a ACK, (Arbeitsgemeinschaften Christlicher Kirchen – sau a – grupelor de studiu ale bisericilor creștine, din Germania) şi asigură deseori președinția în aceste adunări. ACK este o verigă în planurile Vaticanului şi aparține  echipei colaboratorilor papei. 

[…]  [pag. 180]

„Marşurile lui Isus” din Germania, în timpul cărora protestanții, harismatici şi catolici practică în comun o “bătălie spirituală”, “legând demonii”, vor să proclame dominația lui Isus asupra Germaniei şi vor constitui un instrument pentru a anula învățăturile biblice. În sfârsit, sunt programele de evanghelizare ale Vaticanului – “Evanghelizare 2000” şi “AD. 2000”, organizația paralelă a protestanților, a fostului conducător Thomas Wang, în care protestanții harismatici şi catolici sunt de acord cu papa pentru o evanghelizare comună în Europa… Avem în fața noastră o trezire mondială sau mai curând o apostazie mondială, deghizată în haina catolico-protestantă?” se întreabă De Semlyen.[M. de Semlyen, Alle Wege führen nach Rom, CLV-Verlag, p.12 ]
Pseudo Rusaliile vizează cu acest “al treilea val” al său, şi pătrunde în toate cercurile creștine, şi astăzi aproape şi-a atins acest scop. Astfel, s-a realizat o prezicere anunțată la sfârșitul secolului trecut de mediumurile spiritiste ca program de amăgire satanică pe drumul către dominarea totală a lumii.

Bisericile catolice şi protestante vor trebui să se unească din nou, creștinismul va trebui să trăiască o transformare interioară şi, Rusalii mondiale de o putere spirituală neobișnuită vor cuprinde lumea întreagă. Comunitățile penticostale şi mișcările harismatice împlinesc cu precizie aceste preziceri. Manifestarea lor de vorbire în limbi, vindecările miraculoase şi profețiile au origine demonică, după cum s-a putut demonstra de nenumărate ori. Cu toate acestea, ei pretind că sunt lucrarea Duhului Sfânt. În realitate, ei împlinesc profețiile lui Hristos privind semnele timpului cu profeți falși, cu minuni mari şi cu miracole mincinoase. “Nu îi credeți!” avertiza Isus într-un fel care nu lasă nici cea mai mică îndoială. 

Citeşte cartea aici:

https://loveisspelttime.files.wordpress.com/2012/01/revolutie-la-vatican.pdf

​Naționalismul în Noua Ordine Mondială

     un text de Mişu Croitor

      

      După alegerea lui Trump, lumea  „îşi revine”, spun unii analişti. De fapt globalizarea îşi urmează cursul ei normal:  „haosul” controlat este dirijat acum înspre „ordine”. Asistăm la finalizarea Noii Ordini Mondiale(„ordo va chaos”).
   Dacă până acum, timp de 26 de ani, propagandiștii internaționaliști au reușit să inoculeze în mentalul colectiv al românilor ideea falsă că naționalismul  este ceva degradant și rușinos… în această nouă fază a globalizării lucrurile se inversează,  naționalismul va fi promovat, iar asta va face ca popoarele lumii să accepte mai uşor noua interfață a globalizării promovată de Vatican.

   Să nu uităm că şi în comunism, naționalismul a fost acceptat, dar a fost  „adaptat”  regimului „epocii de aur”, la fel se va întâmpla acum  în noua ordine a  revoluției sustenabile.
   Saitul naționalist al d-lui Ion Coja preia un articol de pe inpolitics.ro în care se consemnează următoarele „lipsa unor legături solide cu Vaticanul, cum au catolicii din Ungaria şi Polonia, schimbarea brutală… de la Washington ne lasă cu gura căscată şi „papagali” ai unor politici deja caduce, fără nici un viitor…” (extras din textul lui Petru Romoşan). Hm!De unde această idee că trebuie să depindem de legături „solide” cu instituțiile globaliste care lucrează sub privirile noastre dispariția frontierelor? De fapt, cei care au o idee despre mersul lucrurilor pe mapamond, realizează faptul că…la Vatican, se face politica lumii!

   Bătălia se dă pentru minte!
   Lumea  pare să scape de amenințarea sionismului politic şi a jafului corporațiilor multinaționale, răsuflă uşurată şi pare pregătită mental să  accepte  un altfel de dictatură globală „mai blândă” mai academică,  „mai bună”…a Vaticanului şi Washingtonului,  în numele Eticii şi Binelui Comun.

Sergiu Nicolaescu: „Am aruncat grenade la discursul lui Ceauşescu“

La mijlocul lunii decembrie a anului 1989, Sergiu Nicolaescu a revenit în ţară din Republica Federală Germania. Nu-şi mai aminteşte cu exactitate data întoarcerii. Ion Nicolescu, fostul comandant de unitate militară din Ploieşti pe care Sergiu Nicolaescu se baza în cazul care în Bucureşti s-ar impune re­cursul la forţă, şi ale cărui prime mărturii le-am prezentat în ziarul de ieri, povesteşte cum l-a revăzut pe Sergiu Nicolaescu: „Am mers la Studiourile Buftea în data de 14 decembrie, chemat de domnul Sergiu. M-a luat de umeri, şi am mers spre malul lacului. Mi-a spus: «Vezi că în curând va veni vremea să arăţi pregătirea unităţii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poţi ajunge mare». Eram foarte derutat. Eu aveam şefii mei. Ce rol avea Sergiu Nicolaescu în «ce urma să se întâmple» cu implicaţii în sistemul militar?”. Înainte de a se despărţi, regizorul i-a spus căpitanului că-l va vizita în zilele următoare pentru a executa câteva trageri în poligonul unităţii. Întâlnirea a fost amânată mai multe zile la rând. Căpitanul Nicolescu: „A tot amânat aşa, «vin mâine la vânătoare…», până în 17 decembrie când a sunat şi a spus: «Comandante, nu pot să vin, vezi ce se întâmplă în ţară. Vezi, să fii pregătit!». Timişoara ieşise în stradă. Tot în 17 decembrie am primit alarma de luptă «Radu cel Frumos»”. „Mitingul călcat de TAB-uri” În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu a mers la Ploieşti. Sergiu Nicolaescu: „Pe la 7.00-7.30 eram la Nicolescu în birou. Voiam două lucruri: să-mi iau armele pe care i le dădusem să mi le regleze şi să-i propun să îmi dea trei TAB-uri de la el din unitate, să intru cu ele în Piaţa Palatului şi să trag asupra balconului de unde Ceauşescu urma să ţină discursul. Însă n-am apucat să-i spun de TAB-uri. I-am spus că poate ajunge ministrul Apărării dacă e alături de mine. Dar chiar atunci a intrat pe uşa biroului politrucul unităţii. Atunci mi-am ţinut gura. La plecare i-am spus să-mi dea armele şi, dacă poate, să-mi dea trei-patru grenade ofensive. Astea nu omoară oameni, fac doar gălăgie. Mi-a dat, şi s-ar putea să mai am una prin pivniţă şi acum”. Căpitanul Nicolescu regretă şi acum că a încălcat regimul armelor şi muniţiilor, dându-i unui civil grenade: „Când a ajuns în unitate, domnul Sergiu mi-a spus: «Comandante, nu facem o tragere?». I-am răspuns că nu se poate, fiind în alarmă de luptă, şi s-a cam supărat. La final mi-a spus: «Ţi-am spus că vei juca un rol important. Pentru ţară şi pentru popor, dă-mi nişte grenade!». I-am spus că nu pot să încalc regimul armelor şi muniţiilor, dar auzind aceste cuvinte, „ţară şi popor”, am încălcat regimul, ceea ce era foarte grav. I-am ordonat şefului de depozit, Grama Alexandru, să-mi aducă nişte grenade ofensive. Sergiu mi-a cerut mai multe grenade, eu i-am dat până la urmă trei- patru. I le-am pus într-un sac de merinde, să nu se vadă”. Sergiu Nicolaescu duce mai departe întâmplarea: „S-ar putea să-i fi spus că o să-l fac ministrul Apărării, da. Dacă îmi dădea TAB-urile alea, avea şanse. Dacă îl omoram pe Ceauşescu din TAB, contribuţia lui era majoră, dar îi trebuia mult curaj şi nu-l avea. Tipul e o jigodie”. Revoluţia, prin walkie-talkie Chiar şi în acest moment, Sergiu Nicolaescu spune că nu avea niciun plan şi nu ştia ce urma să se întâmple. Dar rigoarea acţiunilor sale îl contrazice. „Am plecat de la unitate cu grenadele lui şi cu armele mele. Eu nu ştiam de ce mă pregătesc, dar mă pregăteam de ceva, fără discuţie. Am ajuns pe la ora 9.00 în Buftea. Am mers la directorul de film Mititelu, am cerut nişte staţii walkie-talkie, pe care eu le-am adus din străinătate ca să le folosesc când turnam filme pe câmp. Erau rare de tot, doar Armata mai avea. Am chemat şi nişte cascadori din Buftea. A venit Paul Fister. El a simţit despre ce era vorba şi prieteneşte l-am întrebat: «Ai curaj să facem o chestie împreună?». Şi n-a avut”. Era încă prima parte a unei zile lungi: 21 decembrie 1989. De la Buftea, regizorul a venit în Bucureşti. „Era deja ora 10.00. M-am oprit acasă, am lăsat armele la un vecin. Am plecat în Piaţa Palatului, unde era mitingul lui Ceauşescu”. Regizorul evită să vorbească despre aceste momente. „Am ajuns în Piaţă, unde ştiţi ce a fost. Nu vă spun ce am făcut eu. Capitolul ăsta nu-l voi spune niciodată, nimănui”. Insistând asupra acestui moment, Nicolaescu a recunoscut totuşi: „Evident că am folosit grenadele. De ce altceva le luasem dacă nu să le folosesc?”. La fel de enigmatic a fost Sergiu Nicolaescu şi când l-am întrebat de soarta staţiilor de emisie-recepţie pe care le luase de la Buftea. Cu ce persoane a comunicat prin intermediul lor? „Eu nu pot să spun nimic. Nu vreau să fac pe viteazul la bătrâneţe, când sunt un om rezonabil. Nu vreau să spun că eu am făcut Revoluţia. Revoluţia au făcut-o românii”. „Milea mi-a spus cu puţin timp înainte de Revoluţie: «Cu unitatea de la Ploieşti poţi cuceri Bucureştiul în trei zile!»” Sergiu Nicolaescu revoluţionar

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/sergiu-nicolaescu-am-aruncat-grenade-discursul-ceausescu-1_50aca1b77c42d5a66387355c/index.html

Ion Iliescu?

de Ion Coja

Ion Iliescu?

(I)

Multă lume m-a întrebat despre Ion Iliescu ce părere am! Evident, domnul Ion Iliescu este un subiect de discuții între mulți români, și mai ales de …dispuții, îmi vine să zic, inventând azi, 6 iunie 2014, acest nou cuvînt, o corcitură între discuții și dispute… Așadar, dispuție, dispuții… O efemeridă, probabil…

Zilele trecute am avut (din nou!) această …dispuție cu un fost consilier al domnului Iliescu, o persoană care, de cele mai multe ori, și-a arătat prețuirea pentru fostul său șef. E de luat în seamă părerea apropiaților, mai ales când pe aceștia îi prețuiești ca persoană. Cazul în care ne aflăm! … Domnul consilier este o peroană respectabilă pentru mine.

Din una într-alta, am formulat următoarea obiecție la adresa dlui Iliescu. Mi-am adus aminte de disputa dintre Alexandru Bârlădeanu și Petre Roman, în primele luni după ce s-a declanșat așa zisa „reformă” din societatea noastră post-decembristă. La vremea aceea am fost categoric de partea lui Alexandru Bârlădeanu și cred că nu sunt nici azi în altă poziție. Și i-am zis domnului consilier prezidențial: „De ce Ion Iliescu nu i-a luat apărarea lui Bârlădeanu?” De ce nu s-a arătat de partea cui este, mai ales că nu putea fi decât de partea bătrânului comunist, mare specialist economist, unul dintre puținii care avuseseră curajul să-l înfrunte pe Nicolae Ceaușescu, contrazicându-l într-o problemă importantă de construcție a societății socialiste multilateral dezvoltate: raportul dintre consum, acumulare și investiții. Deci, întrebarea, obiecția mea: De ce Ion Iliescu nu s-a raliat public poziției lui Bârlădeanu, de ce nu a avut tăria / curajul / demnitatea etc., de a i se opune aventurierului parașutat la guvernarea României.

Răpunsul pe care l-am primit a fost următorul, cu totul neașteptat: „Dacă i se alătura lui Bârlădeanu, Ion Iliescu pățea ce a pățit și Bârlădeanu: dispărea din viața publică, din politică!”

De câteva zile sunt pur și simplu obsedat de acest răspuns, al unui profesionist, informat asupra subiectului. Rândurile ce urmează decurg din acest răspuns!…

Așadar, dispărea din viața publică… Adică domnul Iliescu nu făcea ce voia în 1990? Nu dispunea de toată Țara după voia sa?… Nu avea deplina putere asupra evenimentelor?! Existau persoane sau entități de care să se teamă ori să asculte?!… Și a ascultat din convingere sau neavând încotro?…

…Acum pot spune, convins că am dreptate, că l-am judecat greșit deseori pe domnul Ion Iliescu pornind, conștient sau nu, de la premisa – simplist formulată, că poate să facă tot ce vrea și nu face, nu vrea ce trebuie!… Premisă complet greșită!

În definitiv, aceeași greșeală o făceam cu toții și pe vremea lui Ceaușescu. L-am considerat pe Ceaușescu că e liber să ia deciziile pe care le agreează, le consideră cele mai bune și eram supărați pe răposatul că nu lua decizia care ni se părea nouă corectă!…

În ecuația care se prefigurează mai trebuie introdusă și informația primită de la domnul Mircea Coșea, care, în auzul telespectatorilor de la OTV, în urmă cu vreo trei-patru ani, la emisiunea lui Tudor Barbu, a spus că textul legii 15 din 1990(1991?) nu a fost elaborat de „noi”, adică de specialiștii din guvern sau din partidul de guvernămînt, ci a fost adus în modul cel mai mafiot cu putință de trei inși necunoscuți, însoțiți de Silviu Brucan. Cei trei au trecut de filtrele de la intrarea în guvern fără să fie legitimați: erau însoțiți de marea mangafa mai sus numită Brucan! Și era destul! …

Au intrat în biroul lui Petre Roman și au depus textul legii!… Care apoi a ajuns în Parlament și a fost însușit fără multe discuții! Deși era textul de lege cel mai important, care a declanșat prăbușirea și distrugerea legală, legală și totală, a economiei noastre.

Trec peste faptul că Petre Roman a rămas dator măcar cu un comentariu al celor spuse de domnul Mircea Coșea… În lipsa unei reacții putem deduce că lucrurile stau așa cum le-a prezentat domnul Mircea Coșea, ceea ce ne obligă, pe unii ca mine, să-și …redimensioneze termenii în care au criticat, ba chiar au înfierat guvernarea lui Petre Roman.

Și mă opresc la semnificația care mă interesează pe mine acum: așadar nu cunoaștem identitatea celor care au decis un proces atât de important: deposedarea poporului și statului român de cele mai importante investiții făcute în ultimii 40 de ani!… Nu a făcut-o nici FSN-ul, nici altă entitate publică, nici măcar partidele din opoziți! Și nici specialștii din mediul academic, universitar! Cine, atunci, a elaborat textul acelei legi nenorocite?!

E de necrezut ce a povestit domnul Mircea Coșea, dar nu am motive să mă îndoiesc de cele spuse de domnul profesor, fost ministru etc. Și trag concluzia că nici Petre Roman nu a făcut ce „a vrut mușchii săi”! Ceea ce, firește, diminuează mult vinovația sa, deseori vecină trădarea.

Un individ onest ar putea comenta în felul acesta implicarea lui Ion Iliescu: de ce s-a mai băgat dacă nu avea libertatea de a acționa și de a decide?!

Așa aș fi zis și eu cu ceva vreme în urmă! Dar de o bucată de vreme, cum spuneam, privesc ușor altfel prestația lui Ion Iliescu în ultimii 30 de ani, includ deci și anii de pregătire a lui decembrie 1989.

În ianuarie 1989, adică la începutul anului 1989, am fost „invitat” de Aurel Dragoș Munteanu să vin alături de cei care pregăteau / complotau căderea lui Ceaușescu. Am refuzat! Am simțit destul de clar că comanda propriu zisă vine din afară, de la Moscova, dacă nu cumva și mai de departe, via Moscova! Și, român patriot cum mă știam, am refuzat! Ce a urmat se cunoaște, iar faptul că eu am refuzat să fac parte din echipă nu a împiedicat echipa să-și vadă de treabă!… Cui a folosit refuzul meu?!

Deci, ce am obținut prin refuzul meu? N-am obținut nimic pentru ceilalți, ci numai pentru mine am obținut liniștea sufletească de a nu mă fi compromis! De a nu fi pus umărul la săvârșirea răului! ….

De o vreme însă îmi pun și altfel aceeași întrebare: nu cumva dacă nu refuzam și participam și eu la evenimente, la derularea lor, aceste evenimente s-ar fi desfășurat cât de cât altfel, în proporție de 0,1% sau de 10%?! Nu cumva participând la planificarea și derularea evenimentelor din Decembrie aș fi putut influența în vreun fel lucrurile, starea la care s-a ajuns? Nu cumva aș fi putut limita efectele nefericite, tragice chiar?!

Ca să dau un exemplu, imaginându-mi că aș fi fost printre complotiști, cred că eu unul i-aș fi tăiat lui Sergiu Nicolaescu din aplombul și elanul „ostășesc” cu care a planificat moartea a sute de tineri!… Eu nu i-aș fi tăcut, căci nu aveam niciun complex de inferioritate față de înfumuratul scelerat! Eu cam știam ce-i poate pielea și i-aș fi făcut atenți și pe ceilalți complotiști că individul este prea periculos prin soiul ciudat de nebunie de care suferea! Am simțit la câțiva dintre complotiști un fel de reținere respectuoasă pentru „marele regizor”! Eu nu aveam așa ceva, din mai multe motive, care nu interesează acum. Și aș fi putut fi de folos, i-aș fi dat peste mână sau măcar l-aș fi tras de mânecă pe zăltatul comandant de oști, diminuând oareșicât proporțiile dezastrului post-decembrist provocat de regizorul dus cu pluta!

Supoziții contrafactuale, așa se numesc, mi se pare. Nu sunt inutile, sunt inevitabile!

Mi-aduc bine aminte de discuțiile la care asistam între Ghinea, Țuțea și alți legionari bătrâni, prin anii 1970. Trecuseră abia vreo 25 de ani de când, în 1945, un emisar al Moscovei, colonelul Romanov, venise la legionari din partea lui Stalin să-i invite la guvernare, alături de comuniști, din două motive: Stalin, atât cât cunoștea el Mișcarea Legionară, o aprecia, iar despre comuniștii din România avea o părere foarte proastă! Nu agrea ideea să lase Țara numai pe mâna lor!… Să te tot miri!

La vremea respectivă acea ofertă i-a împărțit pe legionari în două tabere: unii Pro și alții Contra ofertei, a ideii de colaborare politică cu comuniștii și cu Moscova. N-am știut niciodată care a fost poziția lui Petre Țuțea. El mi-a prezentat argumentele fiecărei opțiuni posibile și la sfârșit mi-a cerut părerea: eu cum aș fi procedat? Instinctul m-a făcut să răspund că refuzul dat de legionari a fost totuși cea mai bună soluție! Adică am răspuns în așa fel ca să nu sporesc amărăciunea insomniilor prin care se vedea bine că treceau bieții oameni!… Și cred că așa a fost și cel mai bine!

Să examinăm puțin fiecare răspuns posibil: dacă legionarii acceptau să intre la guvernare, probabil că guvernarea de după 1944 nu ar fi trecut prin ororile „obsedantului deceniu”, adică prin ororile guvernării kominterniste. Câștiga Țara, pe termen scurt, dar riscul era ca Mișcarea Legionară să se compromită definitiv prin această cooperare tovărășească și deloc camaraderească!…

Refuzând, chiar cu prețul sacrificiilor și suferințelor la care au fost supuși românii, Mișcarea Legionară și-a păstrat capacitatea de a oferi pentru viitorime un model neîntinat –vorba domnului Iliescu. Atât pentru viitorimea imediată, cât și pentru eternitate… Și, după cum ce observă ușor, forța de contagiune a modelului legionar crește, încet, dar sigur, temeinic, și nu numai printre români… Doamne, ajută!

Mă întorc la subiect, la domnul Ion Iliescu. Era evident că din toată gașca decembristă a fost insul cel mai echilibrat, mai bine orientat, mai „normal”. Nu era greu să-și dea seama că în jurul său erau o mulțime de exaltați, de nesăbuiți, impostori și infractori în toată legea unii dintre ei, mai ales printre cei ce i s-au atașat după 22 decembrie 1989.

E foarte probabil ca dl Iliescu să-și fi pus problema cine să-l înlocuiască în caz că! La cine se gândea? Avea la cine să se oprească cu gândul?… Mi-e ușor să-i pun pe listă pe cei la care ar fi greșit dacă s-ar fi gândit că i-ar putea succede! Cap de listă un Petre Roman, un Adrian Năstase… Am avut de mai multe ori sentimentul că domnul Ion Iliescu nu-și găsește succesorul…

Cum spuneam, i-am reproșat deunăzi domnului Ion Iliescu că nu l-a sprijinjit pe Bârlădeanu. Iar domnul X, fost consilier prezidențial, mă face atent: adevărații organizatori ai lui Decembrie 1989 s-ar fi debarasat imediat de Ion Iliescu dacă acesta i s-ar fi opus lui Petre Roman, căci ce făcea Petre Roman nu era din capul său, ci din al celor care acționau prin Brucan și mai știe naiba prin cine alții, din umbră și de la depărtare, probabil…

Adică, dacă, așa cum bănuiesc, dl Ion Iliescu nu era de acord cu ce făcea Petre Roman, posibilitățile sale de a-l contracara erau foarte limitate. Le limita însăși eventualitatea de a supăra astfel anumite entități prin care ajunsese personajul politic cel mai important din România! Iar supărându-le, putea să fie eliminat de pe scena politică și înlocuit! Cu cine înlocuit? Nu cumva prin persoane care se puteau opune într-o măsură încă mai mică răului?! Adică persoane care ar fi făcut încă și mai mult rău decât Ion Iliescu!

Cu alte cuvinte: a existat și există mai departe o forță sau forțe străine care au un control asupra derulării evenimentelor politice din România. Nu este suficientă voința de a te opune acestor forțe! Chiar și la un președinte al României, care deține puterea supremă la care are acces un român! Căci președinția României nu înseamnă puterea de a decide în toate problemele de politică internă și externă. Pe lângă voință, ar mai trebui și forță, iar această forță lipsește, este limitată, indiferent despre ce președinte de Țară ar fi vorba!

În cazul cel mai fericit, lipsa forței este suplinită prin abilitate, diplomație, viclenie etc. Le-a avut în mare măsură Ceaușescu. Nu i-au lipsit nici lui Ion Iliescu. Dar în condiții radical deosebite.

În concluzie, concluzie provizorie, căci voi reveni:

am greșit profund când i-am imputat lui Ion Iliescu că nu a luat atitudine fermă în anumite momente, în consens cu ce știam bine că este chiar și opțiunea sa. A existat un risc de care eu n-am știut, n-am ținut seamă: riscul de a-i supăra pe „unii” aceia și de a-și pierde poziția politică, poziție din care dacă nu putea să împiedice producerea dezastrului, putea totuși să limiteze proporțiile prăbușirii noastre. Am în vedere, ca exemplu, faptul că printre nenorocirile cele mai mari care ne-au lovit dur de tot, două sunt dintre cele mai nefaste: legiferarea vînzării pământului către străini și restitutio in integrum a proprietăților confiscate de comuniști. Aceste măsuri ciminale, în mod vădit contrare intereselor românești elementare, nu au putut fi impuse câtă vreme a fost președinte Ion Iliescu. S-a încercat, dar n-au reușit! Știu bine asta!

Așa că „unii” aceia au fost nevoiți să-l debarce pe Ion Iliescu în 1996. Deși a avut voturile majorității românilor, Ion Iliescu a trebuit să se recunoască învins și să lase președinția României în grija unui autentic trădător și vînzător de țară: Emil Constantinescu. Secondat de țărănistul Vasile Lupu, tembelul obsedat de hectarele rămase de la mă-sa, la care nu a găsit acces decât legiferând principiul restituirii în integrum a propietăților funciare și imobile! Sunt convins că dacă în 1996 se respecta voința electoratului, iar Emil Constantinescu nu ajungea președinte, căci nu a avut majoritatea voturilor!, Ion Iliescu ar fi găsit calea de a împiedica promovarea și votarea legilor respective! Ion Iliescu deja se arătase decis să nu accepte cele două măsuri atât de nefericite pentru Țară. Emil Constantinescu se pare că fusese pregătit îndelung să accepte orice din partea celor care l-au inventat!

Voi reveni și asupra domnului Emil!

iON iLIESCU ?

image

***