Istoria secretă a iezuiților- Rusia și Polonia

 

                                              ISTORIA SECRETA A IEZUITILOR

de Edmond Paris

image

       (Capitolul 4. Polonia si Rusia) 
Dominatia iezuita nu a fost nicaieri atât de mortala ca în Polonia. Acest lucru este dovedit de H. Boehmer, un istoric moderat care nu a purtat nici o aversiune sistematica fata de Societatea lui Isus: „Iezuitii au fost în întregime responsabili de distrugerea Poloniei. Acuzatia astfel formulata este exagerata. Decaderea statului polonez începuse înainte de intrarea acestora în scena. Dar ei au grabit desigur descompunerea regatului. Dintre toate statele, Polonia, care avea milioane de crestini ortodocsi în mijlocul ei, ar fi trebuit sa aiba toleranta religioasa ca unul din cele mai importante principii de politica interna. Iezuitii nu au permis aceasta. Ba mai rau, ei au pus politica externa poloneza în serviciul intereselor catolice, într-un mod fatal”                                      (H. Boehmer).

 

Aceasta s-a scris la sfârsitul secolului trecut; este foarte asemanator cu ceea ce a spus colonelul Beck, fost ministru al afacerilor extern în perioada 1932-1939, dupa al doilea razboi mondial:

„Vaticanul este printre principalii vinovati de tragedia tarii mele. Eu mi-am dat seama prea târziu ca noi am dus o politica externa care servea interesele bi­sericii catolice” (Declaratia de la 6 februarie).

Deci, cu câteva secole între ele, aceleasi influente dezastruoase si-au lasat amprenta înca odata asupra acestei natii nefericite.Înca din 1581, parintele iezuit Possevino, delegat pontifical la Moscova, a facut tot posibilul sa reconcilieze tarul Ivan cel Groaznic cu biserica romano-catolica. Ivan nu era strict împotriva ei. Plin de sperante fericite, Possevino s-a facut, în anul 1584, mediatorul pacii de la Kirevora Gora dintre Rusia si Polonia, o pace care l-a salvat pe Ivan dintr-o situatie fara iesire. Aceasta a fost tocmai ceea ce dorea acest suveran siret. Nici n-a mai fost vorba dupa aceea de convertirea. rusilor. Possevino a trebuit sa paraseasca Rusia fara a obtine ceva.

Doi ani mai târziu, o situatie ceva mai buna i-a fost oferita Ordinului de a pune mâna pe Rusia:

Grisca Ostrepiev, un calugar raspopit, a dezvaluit iezuitilor ca, de fapt, el era Dimitrie, fiul lui Ivan, care fusese asasinat; el s-a declarat gata sa îngenuncheze Moscova în fata Romei daca ar deveni stapânul tronului tarului. Fara a reflecta mai întâi, iezuitii au preluat în mâinile lor introducerea lui Ostrepiev la Contele Palatin de Sandomir, care i-a dat de sotie pe fata lui; ei au vorbit în numele lui papei si regelui Sigismund III cu privire la pre­tentiile lui si au reusit sa faca armata poloneza sa se ridice împotri­va tarului Boris Gudunov. Drept recompensa, falsul Dimitrie a renuntat la religia strabunilor lui într-o casa din Cracovia, locas al iezuitilor, si a promis Ordinului o institutie în Moscova, lânga Kremlin, dupa vic­toria asupra lui Boris Gudunov.

Dar tocmai aceste favoruri din partea catolicilor au dezlantuit ura bisericii ortodoxe ruse împotriva lui Dimitrie. La 27 mai 1606, a fost ucis împreuna cu sutele de polonezi care-l însoteau. Pâna atunci nu se putea vorbi despre un sentiment national rus; dar de atunci, acesta a devenit foarte puternic si a luat forma unei uri fanatice împotriva bisericii romane si împotriva Poloniei.„Alianta cu Austria si politica ofensiva a lui Sigismund III împo­triva turcilor, ambele sustinute cu tarie de ordinul iezuitilor, au avut efecte dezastruoase pentru Polonia. Altfel spus, nici un stat nu a suferit sub dominatia iezuita, ca Polonia. Si în nici o alta tara – înafara de Portugalia – nu a fost Ordinul atât de puternic ca în Polonia. Polonia nu a avut numai „un rege al iezuitilor”, ci si un rege iezuit: Ian Cazimir, un suveran care a apartinut Ordinului înainte de urcarea lui pe tron în 1649…„În timp ce Polonia era condusa cu rapiditate spre ruina, numarul locasurilor si scolilor iezuite a crescut atât de repede, încât Genera­lul Ordinului a transformat Polonia într-o congregatie de sine-statatoare în 1751” (H. Boehmer).

DESPRE EDMOND PARIS

image

Edmond Paris autorul cărții "Istoria secretă a iezuiților"

Într-un sens profetic, Edmond Paris a devenit un martir al lui Isus. Descoperind aceasta conspiratie, el si-a expus viata pentru ca aceste adevaruri sa fie cunoscute. Edmond Paris nu m-a cunoscut, dar eu îl stiam fara sa-l fi întâlnit personal atunci când, fiind preot iezuit sub juramânt, am fost avertizat asupra numelor de institutii si persoane care erau periculoase pentru institutia romano-catolica. Numele lui a fost amintit.Alte lucrari ale lui Edmond Paris sunt: „Vaticanul contra Frantei”, „Genocid în statul satelit (al Germaniei naziste) Croatia”, „Vaticanul contra Europei”.Lucrarile lui Edmond Paris asupra romano-catolicismului i-au determinat pe iezuiti 1. sa-l distruga, 2. sa-i distruga reputatia, inclusiv familia si 3. sa-i distruga lucrarile. Chiar si acum aceste lucrari deosebite ale lui Edmond Paris sunt falsificate, dar noi ne rugam ca Dumnezeu sa pastreze integritatea lor, pentru ca ele sînt necesare la salvarea romano-catolicilor.
(Dr. Alberto Rivera)

SURSA: http://contrainformatii1540.blogspot.ro/2009/07/istoria-secreta-iezuitilor.html

Societatea lui Isus – Cine sunt iezuiții?

(luni, 15 aprilie 2013, Claudio Popa)

       Sunt puțini cei ce cunosc cine sunt în realitate, „iezuiții”. Pericolul pe care această Societate Secretă îl reprezintă pentru lume, poate fi înțeles doar după multă investigare, studiu serios și… risc personal.

image

Emblema Ordinului Iezuit

Odată luată decizia pertinentă de a investiga subiectul, unul poate găsi evidențe incontestabile că această societate religioasă este în realitate o organizație militară (un ordin militar secret), care de-a lungul istoriei, de la înființarea sa și până astăzi, s-a dovedit a fi fost și a fi, cel mai mare pericol pentru libertatea religioasă si civilă a societății omenești din toate epocile.

Noul șef religios mondial, dl. Jorge Mario Bergoglio, cunoscut cu numele de papa Francisc este primul papă iezuit din istoria papalității. Și asta, nu din cauza purei întâmplări.

    

image

Papa Francisc purtând crucea roșie a Templierilor pe mantia papală.

   În această mică fotografie se poate aprecia, observând crucea roșie a Templierilor, pe mantia papală, cui se subordonează toate Ordinele Secrete (Cavalerii Templierii, Cavalerii de Malta, Cavalerii de Colon, etc.). Toți sunt parte a aceleiași bande. Diversitatea societăților, grupurilor, organizațiilor, asociațiilor, și a multor alte instituții și sub-instituții, au unicul scop de a-i face pe investigatorii serioși, sau pe cei care din curiozitate vor să cunoască date mai intime despre „lumea înconjurătoare”, să piardă urma vânatului, încâlcindu-se în documente și contradicții istorice si politice, în decrete de abolire sau de înființare, dând impresia că sunt inamici de când lumea, cu Masoneria de exemplu, însă lucrând mână în mână, în spatele cortinelor (de fum!). Însă cu răbdare, perseverență și multă atenție, se pot găsi toate evidențele necesare pentru a te convinge de pericolul în care se află toți cei ce nu vor fi pregătiți să ia decizii când, curând, vor fi obligați să accepte legi și practici… abuzive si dictatoriale.

image

Papa Francisc, primul papă iezuit ales pe 13 martie 2013

       Papalitatea este o organizație foarte complexă si atotcuprinzătoare și majoritatea oamenilor, nu știu că în realitate conducătorul Vaticanului, și deci al papalității și al tuturor celorlalte societăți secrete, este Generalul Suprem al Iezuiților, dl. Adolfo Nicolás , supranumit, Papa cel Negru, iar papa pe care toți îl vedem la televizor, (mereu îmbrăcat în alb), nu este decât, „purtătorul de cuvânt vizibil”, sau, „reprezentatul public” al Vaticanului, și subordonatul direct al Generalului Suprem.

image

Adolfo Nicolás Pachón, ales Superior General al Societății lui Isus (19 ian. 2008)

Asta o poate înțelege oricine astăzi, pentru că în cazul de față,  papa Francisc este iezuit, iar dl. Nicolas este șeful direct al Ordinului Iezuit. Însă acest lucru este valabil indiferent de cine este ales papă. Cine cunoaște istoria își poate da seama că, din apărătorul papalității, Generalul Iezuiților si subordonații săi, s-au convertit în comandantul papalității.

O persoană cu o inteligență medie ar trebui să fie astăzi, foarte, foarte preocupată pentru viitorul (foarte apropiat) său și al celor dragi.

        Pentru a putea a avea în minte o imagine reală a indivizilor care formează această Societate Secretă, cred că ar trebui să cunoaștem în primul rând jurământul de loialitate, pe care un inițiat trebuie să îl facă înainte de a fi integrat în rândurile celor mai perverși asasini din istoria umană. Trebuie să specific de asemenea, că iezuiții nu trebuie neapărat să fie preoți. Aceia care nu sunt preoți, servesc Ordinul prin profesia pe care o exersează indiferent care este acea.. Oricine poate fi un iezuit, iar identitatea sa să nu fie cunoscută. Aceștia se numesc „iezuiți laici”, sau „iezuiți de sutană scurtă”, sunt la fel de loiali Generalului Suprem, care este dumnezeul lor și prestează același jurământ de loialitate.

                                  JURĂMÂNTUL DE LOIALITATE

       „Eu ……………… acum înaintea Atotputernicului Dumnezeu, și a Binecuvântatei Fecioare Maria, a Binecuvântatului Sfânt Ioan Botezătorul, a sfinților Apostoli, a Părintelui meu Spiritual, Generalul Superior al Societății lui Isus, întemeiată de Sfântul Ignațiu de Loyola, în pontificatul lui Pavel III și continuând până în prezent, pe pântecele Fecioarei, Casa lui D-zeu, și pe toiagul lui Isus Hristos, declar și jur că Sfințenia Sa Papa este Viceregele lui Hristos și este adevăratul și unicul Cap al Bisericii Catolice Universale peste tot pământul; și prin virtutea cheilor pentru a lega și dezlega date de sfințenia sa, Salvatorul meu Isus Hristos, el (papa) are puterea de a detrona ereticii, fie că sunt regi, prinți, State, națiuni, și Guverne și că ei pot fi cu certitudine distruși.
       De aceea până la capătul puterilor mele, eu voi apăra doctrina aceasta a dreptului și normelor Sfințeniei Sale contra tuturor uzurpatorilor și autorităților Protestante oricare ar fi ele, în special contra bisericii Luterane din Germania, Olanda, Danemarca, Scoția, și Norvegia și acum contra pretinsei autorități a bisericilor Angliei și Scoției, și ramificațiilor ei, stabilite în Irlanda și pe Continentul Americii și în oricare loc, contra a toți aderenții săi considerați uzurpatori și eretici, ce se opun Bisericii Mame, de la Roma.
Eu acum denunț și reneg orice loialitate dată oricărui rege eretic, principe, sau Stat, numit Protestant, sau Liberal, și ascultarea de alte legi, magistrați și oficiali.
       Mai mult, declar că doctrina bisericilor Angliei și Scoției, a Calviniștilor, Hughenoților, și altor nume de Protestanți sau Masoni să fie blestemate și ei înșiși să fie blestemați cei care nu renunță la acestea.
Mai mult, declar că voi ajuta în a asista, și sfătui pe toți sau pe oricine dintre agenții Sfințeniei Sale, în orice loc unde voi fi, în Elveția, Germania, Olanda, Irlanda sau America, în oricare alt regat sau teritoriu, voi veni și face totul pentru a extirpa doctrinele eretice Protestante sau Masonice și a distruge toate puterile lor false, legale sau dimpotrivă (ilegale).
       Mai mult, promit și declar că, fără a ezita, îmi voi permite să-mi asum orice religie eretică, pentru propagarea intereselor Bisericii Mame, de a menține în secret și privat toate sfaturile la timpul potrivit cu agenților săi, așa cum ei mi le încredințează și să nu le divulg, direct sau indirect, prin scris, sau circumstanțe oarecare fără să execut ceea ce trebuie făcut, dat prin însărcinare și descoperire mie, de el, de tine Tatăl meu Spiritual (papa), sau oricare alt ordin secret.
       Mai mult, promit și declar că nu voi avea propria mea opinie sau voință personală, nicio reținere mentală fie ce o fi, ci, la fel ca un cadavru, nu voi ezita să ascult fiecare poruncă pe care o voi primi de la superiorii mei aflați în serviciul Papei și al lui Isus.
       Declar că voi merge în oricare parte a lumii, oriunde voi fi trimis, în regiunile înghețate din Nord, în selva Indiei, în centrele civilizației europene, ori în persecuțiile sălbatice ale barbarilor sălbatici din America (de Sud), fără să murmur sau să mă plâng, și voi fi supus la toate lucrurile ce îmi vor fi comunicate mie.
       Mai mult declar, că ori de câte ori mi se va prezenta ocazia, voi pregăti și voi face un război necruțător, în secret sau pe față, împotriva tuturor ereticilor Protestanți și  Liberali, după cum mi-a fost poruncit să fac; extirpându-i de pe toată fața pământului; și că nu voi ierta nici vârstă, nici sex sau condiție, și că voi îneca, arde, distruge, fierbe, jupui, ștrangula și voi îngropa de vii pe acești infami eretici; voi spinteca pântecele femeilor lor, și voi zdrobii capetele copiilor lor de pereți, pentru a anihila această rasă execrabilă.
Când nu voi putea acționa în mod deschis, eu voi folosi în secret, cupa de otravă, funia de strangulare, lama cuțitului meu, glonțul de plumb, fără să conteze onoarea, rangul, demnitatea, sau autoritatea persoanelor, oricare ar fi condiția lor în viață, publică sau privată, în orice moment, când mi se va ordona să o fac, de către agenții Papei, sau superiorul Frăției din Societatea lui Isus (generalul – papa cel negru n. t.).  
       Declar că atunci când voi vota, întotdeauna voi vota pentru un Cavaler Catolic în locul unui Protestant, sau în special al unui Mason, și că eu voi lăsa partidul meu pentru a o face; și dacă doi catolici vor sta în candidatură mă voi asigura care din ei sprijină mai bine Biserica Mamă și voi vota în consecință.
       Voi trata să nu angajez un Protestant dacă stă în puterea mea să angajez un Catolic. Că voi pune fete catolice în familii Protestante pentru a se face un raport săptămânal despre mișcările interne ale ereticilor, pentru a fi pregătit când mă vor chema, sau mi se ordonă să apăr ca individ fie Biserica, fie a-l sluji pe Papa.
       În confirmarea căreia, eu prezint și dedic viața mea, sufletul, și toate puterile corporale, și cu pumnalul pe care acum eu îl primesc, subscriu numele meu, scris cu sângele meu, ca o mărturie prin care, dacă voi fi găsit ca fals sau slab în determinările mele, atunci frații și tovarășii soldați în serviciul Papei, să-mi taie mâinile și picioarele și gâtul, de la o ureche la alta, să-mi deschidă burta, și pucioasa să ardă tot ce este înăuntrul meu, cu toată pedeapsa care poate fi aruncată asupra mea pe acest pământ și sufletul meu să fie chinuit de demoni în infernul etern, pentru totdeauna.
       Pentru toate acestea eu, ……………………….. jur pe binecuvântata Trinitate și pe binecuvântatul Sacrament pe care acuma îl voi primi, că voi dezvolta și împlini întru totul, jurământul meu.
       În mărturia prezentului document, eu primesc acum acest cel mai Sfânt și Binecuvântat Sacrament al Euharistiei (misa – pâinea și vinul) și mărturisesc în continuare cu numele meu scris cu vârful acestui pumnal înmuiat cu propriul meu sânge și sigilat la lumina Sfântului Sacrament.”
  
     Originalul în engleză este aici: http://www.biblebelievers.org.au/jesuits.htm

      Destul de drăguț și „creștin” acest jurământ al unui iezuit catolic, nu?
      De-a lungul istoriei, multe persoane au vorbit și au scris despre (reaua) reputație și despre istoria și natura politicii înșelătoare a așa numitei Companii a lui Isus. Să observăm ce au de spus unii cunoscuți autori, istorici și alte personalități, în această recompilare de citate din istorie:

        Hector Macpherson, „Iezuiții în Istorie” (Edinburg: Macniven and Wallace, 1914, pag. 148:
       „Iezuitismul este puterea din spatele tronului papal. Prezența iezuiților în oricare țară, romanistă sau Protestantă, a semnalat într-o ocazie Lordul Palmerston, „Este probabil că va fi viitoarea sursă de perturbare socială”. Atât de distructivă a fost Compania lui Isus, că a fost expulzată nu mai puțin de șaptezeci de ori din țările care au suferit datorită mașinațiunilor sale [Franța, Spania, Portugalia n. t.].

       Papa Clement XIV, care a abolit Ordinul Iezuit, a spus înainte de moartea sa, în 1774:
       „Vai, eu știam că ei  [iezuiții n.t.] mă pot otrăvi , dar nu așteptam să mor în acest mod lent și crud”.

       John Adams (1735-1826; al doilea președinte al Statelor Unite):

       „Nu avem o mulțime din ei aici? Cu atâtea deghizări pe care doar un rege al țiganilor și le poate asuma? Cu veșminte de pictori, de editori, de scriitori, și de maeștri de școală? Dacă a existat vreodată un grup de oameni care să merite osânda veșnică pe pământ și în iad, este această Societate a lui Loyola”.

       Eric Jon Phelps, cercetător și autorul cărții „Asasinii Vaticanului”,  Ediția 2001:

     „Curajosul președinte al Mexicului, Benito Pablo Juarez, era dușmanul cel mai de temut pentru Compania lui Isus, pentru că ura puterea Cezarului Papal de la Roma. El a expulzat din Mexico, 200 de preoți iezuiți… În 1872 a murit în biroul său, victimă a cupei de otravă”.

  Edwin A. Sherman (ex-mason gradul 32), autorul cărții, „The Engineer Corps of Hell” (1883), pag. 92:

     „Asasinii nopții Sfântului Bartolomeu, inchizitorii , așa numiții iezuiți, nu sunt monștri produși de imaginația noastră, ci sunt aliații naturali ai spiritelor întunericului și morții, prezenți și foarte activi în societatea noastră; religia lui Hristos, dimpotrivă, este revelarea sublimă a vieții și a luminii”.

      Pastor Roberto Jefferson Breckinridge, autorul studiului, „Papism in the XIX Century, in the United States” (D. Owen, 1841):

    „Compania lui Isus este inamicul omului. Întreaga rasă umană trebuie să se unească pentru înfrângerea ei. Pământul și Cerul trebuie să se bucure împreună pe mormântul ei. Pentru că nu există o altă alternativă între extirparea ei totală sau, totala corupție și degradare a umanității.”

       Wayne Laurens, autorul  cărții , „Criza în Statele Unite: sau Dușmanii Americii Demascați” (GD Miller, 1855) America:

       „Sunt iezuiți. Această societate de oameni, după ce și-au exercitat tirania timp de peste 200 de ani [asta a fost scris în 1855 n.t.], în cele din urmă au devenit atât de formidabili în lume, amenințând subminarea completă a ordinii sociale, încât chiar Papa, căruia ei îi sunt dedicați până la moarte, și trebuie să fie, prin jurământul Societății, a fost nevoit să-i dizolve [Papa Clement a încercat sa suprime Ordinul Iezuit în 1773, fapt pt. care a fost asasinat n.t.]
       Ei nu au fost suprimați; fără îndoială însă, de acum 50 de ani când a început să scadă influența papalității și despotismul său, lucrările lor au fost necesare, pentru a rezista luminii „libertății democratice”, și Papa [Pius VIl] simultan cu formarea Sfintei Alianțe [1815], a reînviat Ordinul Iezuit și le-a redat toată puterea… sunt o Societate Secretă, o specie de ordin masonic, cu caracteristica adăugată de o ură repulsivă, și de o mie de ori mai periculoși [acum decât înainte n.t].
       Ei nu sunt doar simplii preoți, sau credincioși religioși, ci sunt comercianți și avocați, editori și oameni de orice profesie, care nu au o emblemă exterioară pentru a fi recunoscuți; există la toate nivele în societatea voastră. Pot să își asume orice personaj, de îngeri de lumină, sau de slujitori ai întunericului, pentru a obține scopul său final…
       Toți aceștia, sunt oameni educați, pregătiți și jurați să acționeze în orice moment și în orice direcție și pentru orice serviciu, sub comanda Generalului Ordinului, fără relații de familie, comunitate sau țară, sau legături comune care leagă oamenii normali; vânduți pe viață cauzei Pontifului Roman”.

       Luigi DeSanctis, (Cenzor Oficial al Inchiziției; 1852):

      „Acest lucru face ca Tatăl-General [al iezuiților n.t.] să fie de temut, atât de Papă cât și de suverani [regi]… Un suveran care nu este prietenul său, mai devreme sau mai târziu va experimenta răzbunarea sa”.

      J.E.C. Sheperd (istoric canadian), autorul cartii, „Complotul Babington: Intrigi Iezuite în Anglia lui Elizabeth” (Toronto, Canada: Wittenburg Publicații, 1987):

       „Termenul «iezuit» a devenit sinonim cu termeni cum ar fi, înșelăciune, tertipuri viclene, infiltrare, intrigi, subversiune… …mulți iezuiți organizați au fost în mod justificat descriși ca perfizi, trădători, seducând pe mulți în serviciul Pontifului Roman departe de loialitatea națională…”.

       Ellen White, „The Great Controversy” (Pacific Press Publishing, 1911), 234-235: (tradus în română și în alte 190 de limbi.  Descărcare în format  pdf aici: https://www.dropbox.com/s/kkj1vi328nigmnv/ro_TV%28GC%29.epub?dl=0

       „În întreaga Creștinătate, Protestantismul era amenințat de dușmani redutabili. După ce primele biruințe ale Reformei Protestante au trecut, Roma a reunit forțe noi, cu speranța sa distrugă această Reformă.
       În vremea aceea a fost creat ordinul iezuiților, cel mai crud, cel mai lipsit de scrupule și cel mai puternic dintre toți apărătorii papalității. Membrii acestui ordin, izolați de orice fel de legături pământești și interese omenești, morți față de cerințele afecțiunii naturale, cu rațiunea și conștiința complet înăbușite, nu cunosc nici o regulă, nici o legătură, în afară de aceea a ordinului lor, și nici o datorie în afară de aceea a extinderii puterii lui.
       Evanghelia lui Hristos i-a făcut în stare pe aderenții ei să facă față primejdiei și să suporte suferințele fără să se descurajeze din cauza frigului, a foamei, a trudei și a sărăciei, ca să înalțe steagul adevărului, făcând față scaunului de tortură, temniței și rugului.
       Pentru a lupta împotriva acestei forțe Creștine, iezuitismul îi inspiră pe urmașii săi cu un fanatism care-i face în stare să îndure și ei primejdii asemănătoare ca să opună puterii adevărului, toate mijloacele de amăgire. Nu exista pentru ei o crimă prea mare pe care să n-o poată săvârși, nici o amăgire prea josnică pentru a o practica, nici o prefăcătorie prea perfidă la care să nu recurgă. Legați prin jurământ de sărăcie și umilință continuă, ei aveau scopul de a câștiga bogăție și putere, și să fie devotați înăbușirii Protestantismului și restabilirii supremației papale.
       Ca membri ai ordinului lor, ei îmbrăcau un veșmânt de aparentă sfințenie, vizitând închisori și spitale, ajutându-i pe bolnavi și pe săraci, mărturisind că au renunțat la lume și purtând numele sfânt al lui Isus care a venit să facă binele. Însă, sub această înfățișare exterioară fără reproș, se ascundeau adesea planurile cele mai josnice și criminale.
       Un principiu fundamental al ordinului era acela că scopul scuză mijloacele. Și în virtutea acestui principiu, minciunile, furturile, jurămintele false, asasinatele, erau nu numai scuzate, dar erau și lăudate atunci când slujeau intereselor bisericii. Sub diverse deghizări, iezuiții își croiau drum în funcții de stat, devenind chiar consilieri ai regelui și conducând astfel politica națiunilor. Deveneau servitori pentru a-i spiona pe stăpânii lor. Înființau școli pentru copiii prinților și ai nobililor și școli pentru poporul de rând, în care copiii Protestanților erau atrași și educați în păzirea ritualurilor papiste. Toată pompa și manifestarea exterioară a cultului romano-catolic, avea drept scop să producă confuzie, să uimească și să cucerească imaginația și în felul acesta libertatea, pentru care părinții luptaseră și muriseră, să fie trădată de copii. Iezuiții s-au răspândit cu repeziciune în Europa și oriunde ajungeau se producea o reînviorare a papalității.
Pentru a le da o putere mai mare, a fost dată o bulă papală pentru restabilirea Inchiziției. În ciuda faptului că era privit cu oroare chiar și în țările catolice, acest îngrozitor tribunal a fost din nou înființat de către conducătorii papistași, și cruzimi prea groaznice pentru a suporta lumina zilei, au fost repetate în temnițele lor secrete. În multe țări, mii și mii dintre oamenii care erau floarea națiunii, cei mai sinceri și mai nobili, cei mai inteligenți, mai educați, pastori evlavioși și devotați, cetățeni harnici și patrioți, savanți eminenți, artiști talentați și meseriași pricepuți, erau uciși sau obligați să fugă în alte țări.
      Acestea au fost mijloacele la care a recurs Roma, pentru a stinge lumina Reformei, pentru a-i despărți pe oameni de Biblie și pentru a restabili ignoranța și superstiția Evului Întunecat. Dar, sub binecuvântarea lui Dumnezeu și prin lucrarea acelor nobili bărbați pe care El i-a ridicat să continue lucrarea lui Luther, Protestantismul n-a fost distrus. El nu și-a datorat puterea armelor sau favoritismelor prinților. Țările cele mai mici, popoarele cele mai umile și mai puțin puternice, au devenit citadelele Protestantismului, aducând biruința Reformei. A fost Geneva cea mică, înconjurată de vrăjmași puternici care complotau distrugerea ei; a fost Olanda, de pe țărmurile nisipoase ale Mării Nordului, luptând cu tirania Spaniei, pe atunci cel mai mare și mai bogat dintre regate, ca și Suedia cea pustie și săracă, cele ce au câștigat biruință pentru Reformă. „

       Iubite cititor, Stalin, Hitler și alți dictatori politici, au fost acuzați pentru moartea multor persoane, dar se pare că nimeni nu știe și nici nu vrea să știe, că toate victimele acestor dictatori adunate laolaltă, nu ajung să facă însumeze cele peste 80 de milioane de Creștini asasinați oficial (contabilizați în registre), de către „sfântul” sistem Romano-catolic, prin Inchiziția papală, condusă de iezuiți.

       Astăzi, iezuiții sunt pe punctul de a preda omenirea, îngenunchiată și înșelată, în mâinile stăpânului lor: papa de la Roma. Iar asta va duce la o nouă Inchiziție.

      Gândul, sau mai rău, convingerea că acest lucru nu este posibil în epoca noastră, se datorează în mod unic, ignoranței și manipulării mentale a maselor. În curând fiecare persoană, în mod individual, va proba pe pielea lui „sfințenia” romano-catolicismului, atunci când cineva are îndrăzneala de a gândi sau acționa împotriva învățăturilor sau impunerilor politico-religioase, ce vor fi legalizate si declarate întregii omeniri ca norme obligatorii.

claudio popa
burgos,  españa
2013

SURSA:  http://klaudiopopa.blogspot.com.es/2013/04/la-sociedad-de-jesus-quienes-son-los.html?m=1