Refugiatii musulmani se convertesc la crestinism in Europa (video)

„Peste 70 de refugiati din Iran, Afganistan si Pakistan ajunsi in Germania au fost crestinati recent la o piscina municipala din Hamburg. Acestia reprezinta doar o parte din totalul de 600 de refugiati din comunitate care vor sa fie sa devina anul acesta crestini…

Astazi incepe noua mea viata. Acum ii apartin lui Isus“, a afirmat Benjamin, un tanar iranian in varsta de 25 de ani, care s-a declarat dezamagit de islam si care a fost botezat la piscina din Hamburg de catre pastorul comunitatii persane… ”

 (continuare pe  … http://afirmativ.com/2016/02/29/8688/ )

 

Anunțuri

Senatul italian si dezastrul „uniunilor civile” (ordo ab chao)

    „Senatul italian a aprobat joi un proiect de lege care permite uniunile civile pentru cuplurile heterosexuale, dar si pentru cele de acelasi sex…”(„Ziare.com” Joi, 25 Februarie 2016)
       
       Comentariu: 
   
Actiunea Senatului italian nu face altceva decat sa afiseze incompetenta Statului. Cumva populatia trebuie facuta sa creada ca Biserica trebuie sa intervina in problemele Statului? Vaticanul nu va detine o putere politica deplina, atata vreme cat Statul va continua sa îsi faca treaba separat de Biserica. Prin urmare crestinii trebuie facuti   sa iasa buluc in strada si sa ceara cu voce tare, in public: o moralitate crestina! Problema consta in faptul ca vor  primi o moralitate creștină dar nu una biblica, ci una papală(ecumenica) !! Acest procedeu este deja ultracunoscut: Problema + Reactie = Solutie !! (cei care au „solutia” pot fi exact aceleasi persoane care au creeat sau coordonează din umbra problema pentru a obtine rezultatul final dorit)
    Sa retinem deci, ca Senatul italian nu a facut altceva decat sa agite cazanul mai tare , iar „ordo ab chaos” este un procedeu masonic , care va fi mereu folosit , pana cand lumea crestina va cere (si va primi) Legea Morala a papilor de la Vatican ( vezi  aliantele si concesiile ecumenice facute cu ceilalti lideri religiosi ai lumii; nu e o intamplare ca actualul papa se misca in parcurgerea agendei, mult mai repede decat ceilalti doi papi care au fost inaintea lui).
     Procedeul dialectic folosit acum in Italia este identic cu cel folosit si in America cu foarte putin timp in urma. America a aprobat uniunile civile intre persoanele de acelasi sex. Insa un lucru ciudat: acest lucru s-a intamplat cand  Curtea  Suprema de Justitie din America  se afla  sub control catolic  (vezi dovezile  AICI ).
  . De fapt, in toata aceasta poveste cu papalitatea, America este cea pe care trebuie sa o urmărim. America este puterea militara mondiala care  sprijina si va sprijini papalitatea la un nivel global. Din cauza haosului moral, liderii religioși ai lumii crestine privesc cu speranta inspre Vatican. Apoi, unirea Bisericii cu Statul, va da prilej papalitatii să foloseasca puterea Statului pentru a-si implementa dogmele crestine ecumenice asupra popoarelor. Inchizitia se reintoarce. Acesta  este obiectivul pe care ei il urmaresc. Pentru cine are ochi sa vada, „rana de sabie” a fiarei se vindeca sub ochii noștri.
 Nota:
“Când Statele Unite va conduce lumea ,Biserica Catolică va conduce lumea”
(Arhiepiscopul Quigley 1903 “The Chicago Tribune”)

Havana: Declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Chiril

Aeroportul Internațional „José Martí” – Havana, Cuba
Vineri, 12 februarie 2016

Declarație comună
a Papei Francisc
și a Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii

Papa Francisc & Patriahul Chiril«Harul Domnului nostru Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți» (2 Cor 13,13).

  1. Prin voința lui Dumnezeu Tatăl de la care vine orice dar, în numele Domnului nostru Isus Cristos, și cu ajutorul Duhului Sfânt Mângâietorul, noi, Papa Francisc și Chiril, Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, ne-am întâlnit azi la Havana. Îi mulțumim lui Dumnezeu, slăvit în Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.
    Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină ce se întâlnesc pentru «a vorbi direct» (2 In 12), de la inimă la inimă, și pentru a discuta despre relațiile reciproce dintre Biserici, despre problemele esențiale ale fraților noștri și despre perspectivele de dezvoltare ale civilizației umane.

  2. Întâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la răscrucea dintre nord și sud, dintre est și vest. De pe această insulă, simbol al speranțelor “Noii Lumi” și al evenimentelor dramatice ale secolului al XX-lea, le adresăm cuvântul nostru tuturor popoarelor din America Latină și de pe celelalte continente.
    Ne bucurăm că credința creștină se răspândește aici în mod dinamic. Marele potențial religios al Americii Latine, seculara sa tradiție creștină, trăită personal de mii de oameni, sunt garanția unui viitor măreț pentru această regiune.

  3. Întâlnindu-ne departe de vechile dispute ale „Bătrânului continent”, simțim deosebit de puternică necesitatea unei conlucrări între catolici și ortodocși, chemați, cu blândeţe şi bună-cuviințăsă dăm cont lumii de speranța care este în noi (cfr1 Pt 3, 15).

  4. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile primite prin venirea în lume a unicului său Fiu. Împărtăşim aceeași Tradiţie spirituală a primului mileniu creştin. Martorii acestei Tradiții sunt Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria, și Sfinții pe care îi cinstim. Printre aceștia sunt nenumărați martiri care au mărturisit fidelitatea lor față de Cristos și au devenit “sămânță de creștini”.

  5. În ciuda acestei Tradiții comune din primele zece secole, de aproape o mie de ani, catolicii și ortodocșii sunt privați de comuniunea în Euharistie. Suntem divizați de răni provocate de conflictele unui trecut îndepărtat ori recent, de divergențe, moștenite de la strămoșii noștri, în ce privește înțelegerea și explicarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii omenești și a păcatului, care a avut loc în ciuda Rugăciunii sacerdotale a lui Cristos Mântuitorul: «Pentru ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi» (In 17, 21).

  6. Conștienți de persistența numeroaselor obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la restabilirea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Cristos. Fie ca întâlnirea noastră să-i poată inspira pe creștinii din întreaga lume să-l roage pe Domnul să reînnoiască dorința vie după unitate a tuturor discipolilor săi. Într-o lume care așteaptă de la noi nu numai cuvinte dar și gesturi concrete, fie ca această întâlnire să poată fi un semn de speranță pentru toți oamenii de bună voință!

  7. În determinarea noastră de a face tot ceea ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, vrem să ne unim eforturile pentru a mărturisi Evanghelia lui Cristos și patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună la provocările lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să ofere o mărturie comună despre adevăr în sectoarele unde acest lucru este posibil și necesar. Civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală nu ne permit să rămânem inerți în fața provocărilor care cer un răspuns comun.

  8. Privirea noastră se îndreaptă în primul rând spre regiunile din lume unde creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord frații noștri și surorile noastre în Cristos sunt exterminați ca familii, sate și orașe întregi. Bisericile lor sunt devastate și jefuite în mod barbar, obiectele lor sacre sunt profanate, monumentele lor sunt distruse. În Siria, în Irak și în alte țări din Orientul Mijlociu, constatăm cu durere exodul masiv al creștinilor din tărâmul de unde a început să se răspândească credința noastră și unde ei au trăit, încă de pe vremea apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.

  9. Cerem comunității internaționale să acționeze cât mai urgent pentru a preveni ulterioare expulzări ale creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicând glasul în apărarea creştinilor persecutaţi, dorim să ne exprimăm compasiunea pentru suferințele îndurate de credincioșii aparținând altor tradiții religioase, deveniți și ei victime ale războiului civil, ale haosului și violenței teroriste.

  10. În Siria și în Irak violența a provocat deja mii de victime, lăsând milioane de persoane fără acoperiș și fără resurse. Îndemnăm comunitatea internațională să se unească pentru a pune capăt violenței și terorismului și, în același timp, pentru a contribui prin dialog la o restabilire grabnică a păcii civile. Este esențial să se asigure un ajutor umanitar pe scară largă populațiilor martirizate și numeroșilor refugiați din țările vecine.
    Le cerem tuturor celor care pot să influențeze destinul persoanelor răpite, printre care Mitropoliții de Alep, Paul și Ioan Ibrahim, sechestrați în luna aprilie 2013, să facă tot ceea ce este necesar pentru grabnica lor eliberare.

  11. Înălțăm rugăciunile noastre către Cristos, Mântuitorul lumii, pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu care este “rodul dreptății” (cfr Is 32,17), pentru consolidarea conviețuirii fraterne dintre diferitele popoare, Biserici și religii prezente aici, pentru întoarcerea refugiaților la casele lor, pentru vindecarea răniților și odihna sufletelor nevinovaților uciși.
    Ne adresăm, cu un apel călduros, tuturor părților care pot fi implicate în conflicte, cerându-le să arate bunăvoință și să se așeze la masa tratativelor. În același timp, este necesar ca și comunitatea internațională să depună orice efort posibil pentru a pune capăt terorismului cu ajutorul acțiunilor comune, unite și coordonate. Facem apel la toate ţările implicate în lupta împotriva terorismului, ca să acționeze în mod responsabil și prudent. Îi îndemnăm pe toți creștinii și pe toți cei care cred în Dumnezeu să-l roage cu ardoare pe Creatorul lumii, care de toate se îngrijește, să ocrotească creația sa de la distrugere și să nu permită un nou război mondial. Pentru ca pacea să fie durabilă și de încredere, sunt necesare eforturi specifice menite să redescopere valorile comune care ne unesc, întemeiate pe Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos.

  12. Ne plecăm în fața martiriului acelora care, cu prețul propriei vieți, mărturisesc adevărul Evangheliei, preferând mai degrabă moartea decât renegarea lui Cristos. Credem că acești martiri ai timpului nostru, ce aparțin diferitelor Biserici, dar sunt uniți de o suferință comună, sunt un zălog al unității creștinilor. Vouă, celor ce suferiți pentru Cristos, vă este adresat cuvântul apostolului: «Preaiubiților, …întrucât participați la suferințele lui Cristos, bucurați-vă, ca să puteți tresălta de bucurie și la revelarea gloriei lui» (1 Pt 4, 12-13).

  13. În această epocă îngrijorătoare, dialogul interreligios este indispensabil. Diferențele în înțelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să le împiedice pe persoanele de credințe diferite să trăiască în pace și în armonie. În circumstanțele actuale, liderii religioși au responsabilitatea deosebită de a-i educa pe credincioșii lor într-un spirit de respect față de convingerilor celor care aparțin altor tradiții religioase. Sunt absolut inacceptabile încercările de a justifica acțiunile criminale cu sloganuri religioase. Nicio crimă nu poate fi săvârșită în numele lui Dumnezeu, «căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii» (1 Cor 14, 33).

  14. Afirmând valoarea înaltă a libertății religioase, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea credinței creștine care are loc acum în Rusia și în multe țări din Europa de est, unde regimuri atee au stăpânit timp de decenii. Astăzi lanțurile ateismului militant sunt rupte și în multe locuri creștinii pot să profeseze în mod liber credința lor. Într-un sfert de secol, au fost construite zeci de mii de noi biserici, și au fost deschise sute de mănăstiri și școli teologice. Comunitățile creștine continuă o importantă activitate socială și de caritate, acordându-le celor nevoiaşi asistenţă în diferite moduri. Ortodocșii și catolici lucrează adesea unii alături de ceilalți. Ei dovedesc existența fundamentelor spirituale comune ale conviețuirii umane, mărturisind valorile Evangheliei.

  15. În același timp, suntem îngrijorați pentru situația din multe țări unde creștinii se confruntă tot mai des cu o restricționare a libertății religioase, a dreptului de a mărturisi propriile convingeri și a posibilității de a trăi conform acestora. În particular, constatăm că transformarea unor țări în societăți secularizate, străine de orice referire la Dumnezeu și la adevărul său, constituie o gravă amenințare pentru libertatea religioasă. Pentru noi este motiv de îngrijorare actuala limitare a drepturilor creștinilor, ba chiar discriminarea lor, atunci când forțe politice, călăuzite de ideologia unui secularism de multe ori destul de agresiv, caută să-i împingă la marginile vieții publice.

  16. Procesul de integrare europeană, început după secole de conflicte sângeroase, a fost primit de mulți cu speranță, ca o garanție a păcii și a securității. Cu toate acestea, invităm la vigilență față de o integrare care nu  respectă identitățile religioase. Rămânând totuși deschiși față de contribuția altor religii la civilizația noastră, suntem convinși că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinilor sale creștine. Le cerem creștinilor din Europa de est și occidentală să se unească pentru a-l mărturisi împreună pe Cristos și Evanghelia, așa încât Europa să-și păstreze spiritul plămădit de două mii de ani de tradiția creștină.

  17. Privirea noastră se îndreaptă spre persoanele care se află în situații de mare dificultate, care trăiesc în condiții extreme de lipsuri și sărăcie în timp ce sporesc bogățiile materiale ale omenirii. Nu putem rămâne indiferenți față de soarta a milioane de emigranți și refugiați care bat la poarta țărilor bogate. Consumul exagerat, așa cum se observă în unele țări mai dezvoltate, epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea crescândă a distribuirii bunurilor pământului sporește sentimentul de nedreptate față de sistemul de relații internaționale care s-a stabilit.

  18. Bisericile creștine sunt chemate să apere exigențele de dreptate, de respect față de tradițiile popoarelor și autentica solidaritate cu toți cei ce suferă. Noi, creștinii, nu trebuie să uităm că «Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele nesemnificative ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu» (1 Cor 1, 27-29).

  19. Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem îngrijorați de criza familiei din multe țări. Ortodocşii şi catolicii împărtăşesc aceeaşi convingere despre familie și sunt chemați să mărturisească că ea e un drum al sfințeniei, care dă mărturie despre fidelitatea soților în relațiile dintre ei, despre deschiderea lor față de procreație și față de educarea fiilor, despre solidaritatea dintre generații și respectul pentru cei mai slabi.

  20. Familia este întemeiată pe căsătorie, act liber și fidel de iubire dintre un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care pecetluiește uniunea lor și îi învață să se primească unul pe celălalt ca pe un dar. Căsătoria este o școală a iubirii și a fidelității. Ne întristează faptul că alte forme de conviețuire sunt deja puse pe același nivel cu această uniune, în timp ce conceptul de paternitate și maternitate ca vocație particulară a bărbatului și a femeii în căsătorie, sfințită de tradiția biblică, este îndepărtat din conștiința publică.

  21. Le cerem tuturor să respecte dreptul inalienabil al vieții. Milioane de copii sunt privați de posibilitatea de a se naște.Glasul sângelui acestor copii nenăscuţi strigă la Dumnezeu (cfr Gen 4, 10).
    Dezvoltarea aşa-zisei eutanasii face ca persoanele în vârstă şi bolnavii să înceapă să se simtă ca o povară excesivă pentru familiile lor şi pentru societate în general.
    Ne preocupă și dezvoltarea tehnicilor de procreare asistată medical, deoarece manipularea vieţii umane este un atac la fundamentele existenței omului, creat după chipul lui Dumnezeu. Considerăm că este de datoria noastră să amintim caracterul de nezdruncinat al principiilor morale creștine, bazate pe respectul față de demnitatea omului chemat la viață, conform planului Creatorului.

  22. Astăzi dorim să ne adresăm în mod deosebit tinerilor creștini. Voi, tinerii, aveți datoria de a nu îngropa talantul (cfr Mt25, 25), ci de a utiliza toate capacitățile pe care Dumnezeu vi le-a dat pentru a confirma în lume adevărurile lui Cristos, pentru a întrupa în viața voastră poruncile evanghelice ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Nu vă temeți să mergeți împotriva curentului, apărați adevărul lui Dumnezeu, la care normele seculare de astăzi sunt departe de a se conforma.

  23. Dumnezeu vă iubește și așteaptă de la fiecare dintre voi să fiți discipolii și apostolii săi. Fiți lumină în lume pentru ca cei care vă înconjoară, văzând faptele voastre bune, să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri (cfr Mt 5, 14,16). Educați-i pe fiii voștri în credința creștină, transmiteți-le perla prețioasă a credinței (cfr Mt 13, 46) pe care ați primit-o de la părinții și străbunii voștri. Amintiți-vă că «ați fost cumpărați cu un preț mare» (1 Cor 6,20), cu prețul morții pe cruce a Omului-Dumnezeu Isus Cristos.

  24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu numai de Tradiția comună a Bisericii din primul mileniu, dar și de misiunea de a predica Evanghelia lui Cristos în lumea de astăzi. Această misiune comportă, pentru membrii comunității creștine, respectul reciproc și exclude orice formă de prozelitism.
    Nu suntem rivali ci fraţi, și de acest concept trebuie să fie călăuzite toate acțiunile noastre unii față de alții și față de lumea exterioară. Îi îndemnăm pe catolicii și pe ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și în iubire, și să aibă «aceleași sentimente unii față de alții» (Rm 15, 5). Nu poate fi acceptată, așadar, folosirea de mijloace neloiale pentru a incita credincioșii să treacă de la o Biserică la alta, negându-le libertatea religioasă ori tradițiile. Suntem chemați să punem în practică principiul apostolului Paul: «Mi-am făcut o cinste din a predica evanghelia mai ales acolo unde nu fusese făcut cunoscut numele lui Cristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia» (Rm 15, 20).

  25. Sperăm ca întâlnirea noastră să poată contribui și la reconciliere, acolo unde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda “uniatismului” din trecut, înțeles ca uniune a unei comunități cu alta, desprinzându-se de Biserica sa, nu este un mod care permite restabilirea unității. Cu toate acestea, comunitățile ecleziale apărute în aceste circumstanțe istorice au dreptul de a exista și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a satisface exigențele spirituale ale credincioșilor lor, căutând, în același timp, să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii au nevoie să se reconcilieze și să găsească forme de conviețuire acceptabile pentru ambele părți.

  26. Deplorăm conflictul din Ucraina care a cauzat deja multe victime, nenumărate răni locuitorilor pacifici și a aruncat societatea într-o gravă criză economică și umanitară. Invităm la prudență toate părțile implicate în conflict, la solidaritate socială și la acțiune pentru făurirea păcii. Invităm Bisericile noastre din Ucraina să lucreze pentru a se ajunge la armonie socială, să se abțină de la a participa la conflict și să nu sprijine o ulterioară escaladare a conflictului.

  27. Ne dorim ca schisma dintre credincioșii ortodocși din Ucraina să poată fi depășită pe baza normelor canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina să trăiască în pace și în armonie, iar comunitățile catolice din țară să contribuie la aceasta, așa încât să arate tot mai mult fraternitatea creștină dintre noi.

  28. În lumea contemporană, multiformă și totuși unită de un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să colaboreze în mod fratern la proclamarea Veştii Bune a mântuirii, să mărturisească împreună demnitatea morală şi libertatea autentică a persoanei, «pentru ca lumea să creadă» (In 17, 21). Această lume, din care dispar în mod progresiv pilaștrii spirituali ai existenței umane, așteaptă de la noi o puternică mărturie creștină în toate sectoarele vieții personale și sociale. Viitorul omenirii depinde în mare parte de capacitatea noastră de a da mărturie comună despre Spiritul adevărului în aceste vremuri dificile.

  29. În această mărturie curajoasă a adevărului lui Dumnezeu și a Veștii Bune salvifice, să ne fie sprijin Omul-Dumnezeu Isus Cristos, Domnul și Mântuitorul nostru, care ne întărește spiritual cu promisiunea sa infailibilă: «Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția» (Lc 12, 32)!
    Cristos este izvor de bucurie și speranță. Credinţa în El transformă viața omului, o umple de semnificație. Despre acest lucru s-au putut convinge, prin experiența lor, toți aceia cărora li se potrivesc cuvintele apostolului Petru: «Voi, care odinioară nu erați popor, acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveați parte de îndurare, acum ați obținut îndurare» (1 Pt 2,10).

  30. Plini de recunoștință pentru darul înțelegerii reciproce exprimate în timpul întâlnirii, privim cu speranță spre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, invocând-o cu cuvintele acestei vechi rugăciuni: “Sub ocrotirea milostivirii tale, alergăm, Sfântă Maică a lui Dumnezeu”. Fie ca Fericita Fecioară Maria, prin mijlocirea ei, să-i încurajeze la fraternitate pe cei care o cinstesc, ca să se regăsească uniți, la ceasul stabilit de Dumnezeu, în pace și în armonie într-un singur popor al lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei și nedespărțite Treimi!

Francisc
Episcop al Romei
Papă al Bisericii Catolice
Chiril
Patriarh al Moscovei
și al întregii Rusii

<

p align=”right”>12 februarie 2016, Havana (Cuba)

<

p align=”right”>[Traducere de Cristina Grigore, ARCB]

http://angelus.com.ro/2016/02/13/havana-declaratia-comuna-a-papei-francisc-si-a-patriarhului-chiril/

Google va semnala căutările „extremiste”! Papa are de partea sa giganții Microsoft!

The Guardian, 2 feb. 2016, „Google va semnala căutările extremiste”
Utilizatorii Google care oferă acces intrărilor relaționate la motorul de căutare,  vor fi semnalați prin link-uri anti-radicalism sub forma unui program pilot.  Ar trebui să doborâm lucrurile rele de pe internet. În acest an vom rula două programe pilot.  Unul,  pentru a ne asigura că aceste filmări sunt detectate pe You Tube .  Celălalt,  pentru a ne asigura că atunci când oamenii tastează pentru termeni potențial periculoși,  pe motoarele noastre de căutare,  să găsească de asemenea această contra-notificare.  Reprezentanții Twitter,  Facebook,  ONG-uri fac parte din această inițiativă „.
http://www.theguardian.com/uk-news/2016/feb/02/google-pilot-extremist-anti-radicalisation-information

[58:28 sec.]

image

Concluzie :

Dacă produci „dezbinare”,  dacă nu dorești să construiești punți (ecumenice vaticaniste),  cu celelalte biserici ești” terorist”.
Nu întâmplător papa Francisc a spus recent că cine bârfește este terorist.  Contul tău de Twitter va fi cenzurat și îndepărtat.  Paginile Facebook,  paginile de web,  canalele You Tube (care „barfesc”)  vor fi închise.  Aici s-a ajuns.  Nu vedem unde s-a ajuns ?  Cand  scrii un articol,  și dacă ceea ce spui „dezbină” proiectele ecumenice …, indiferent daca spui adevarul,  vei fi catalogat drept „terorist” [ mai poți fi găsit si „țap ispășitor”, acuzat de dezbinarea Casei Comune si a Familiei Mondiale, iar NATO și America s-ar putea ocupa de tine…]

Prin care standarde se vor semnala extremiștii? Bineînțeles, dacă crezi Biblia.      Chestiunea cu ISIS constituie pretextul acestei initiative,toata lumea stie ca ISIS este creatia CIA (iar CIA a fost creeata sub obladuire catolica). Am specificat asta, pentru a avea din nou si din nou, in minte, schema de lucru a globalistilor: Problema + Reactie = Solutie . Schema de lucru , lucreaza in ultima vreme la foc continuu. De aceea: TIMPUL S-A SCURTAT.  Solutiile globalistilor, pierzarea noastra !

Avem deja un Papa Mondial care coordoneaza intreaga lume prin politici si „solutii”, cum ar fi Mediul, Familia. Toti gigantii lumii il urmeaza(inclusiv Leonardo di Caprio)! Obiectivul Ordinului Iezuit este indeplinit! Lumea a ajuns astazi la picioarele lui Pontifex Maximus, Cezarul Romei, actualmente papa Francisc!
De ce prezentul papă, trebuie judecat având în vedere și trecutul inchizitor al papalității? Pentru că papalitatea nu se va schimba! Isi asteapta doar  momentul !

Este timpul de probă gata să se închidă? …

Lucrarea Saved to Serve – de Andrews Henriques

     SAVED TO SERVE  și școala Madison
                                                        
                                                           de Andrews Henriques
[55: 42 sec.]
Andrew Henriques comentează:
       … corabia reprezintă de asemenea clădiri unde oamenii să poată veni ca să fie învățați adevărul prezent,  să fie instruiți ca misionari,  ca evangheliști, unde oamenii să poată fi învățați cum să devină câștigători de suflete.  Biserici în case,  clădiri.  Aceasta este corabia. 
       Amintiți-vă că în sensul literal,  arca în zilele lui Noe,  reprezintă locul unde oamenii trebuiau să fie ocrotiți de încheierea timpului de probă.  Unde trebuie să vină oamenii ca să primească solia care va zidi, în viața lor, sfințenia?  Ei trebuie să vină în casele noastre,  bisericile din case, în clădiri unde pot veni să primească adevărul prezent,  unde pot fi instruiți ca să fie câștigători de suflete,  misionari medicali,  evangheliști,  de aceea la SAVED TO SERVE lansăm această manieră de lucru.  De ce?  Dorim să grăbim venirea lui Isus Hristos!… 
       Iată această declarație. Broșura 12, pagina 3 care spune: „Școala Madison,  nu numai că educa în cunoașterea Scripturii,  dar ea oferă instruire practică care echipează studentul să meargă înainte ca misionar care se autofinanțează, către câmpul care este chemat.”
      
       Andrew Henriques comentează:
       Ce școală este aceasta?  Școala Madison din zilele Elenei White.
„Ei au învățat să se finanțeze singuri, și o instruire mai importantă ca aceasta nu puteau primi.  Prin urmare ei au obținut o educație valoroasă ca să fie de folos în câmpul misionar.”
Spune: „Clasa educației oferite la Școala Madison este ca și cum ar fi reprezentat o comoară a adevăratelor valori de către aceia care fac lucrare misionară în câmpuri străine. O instruire pentru câmpurile străine,  o instruire pentru autofinanțare, o instruire prin care va grăbi venirea Domnului,  merită să faci parte din ea? ”
      
Andrew Henriques: Amin! Da,  vreau să fac parte dintr-o astfel de instruire,  ca să grăbesc venirea Domnului.
” Această lucrare trebuie făcută acum în timp ce îngerii continuă să țină cele patru vanturi.  Nu este timp de pierdut.  Nu vom auzi de mulți voluntari?  De ce să nu ai o percepție mai profundă mai profundă a nevoilor din câmpul din Sud?”

Andrew Henriques comentează:
      Ce organizație,  ce școală pregăteau misionarii care se autofinanțau?  Declarația spune că acest tip de școală,  Madison,  este tipul de lucrare care ar trebui făcută astăzi.  Astfel ar trebui să grăbim cea
de-a doua venire a lui Isus Hristos,  instruind evangheliști misionari medicali care să se autofinanțeze.  Societatea Madison a grăbit venirea Domnului. Avem nevoie de astfel de organizații astăzi. Întrebare: Ce fel de sucursale avea Școala Madison?  Lucrarea de publicații. 
       Se spune: „Un loc numit Oakwood,  la zece mile nord est de Nashvile,  Madison a fost un spațiu important în adventismul timpuriu din Sud.  Condusă de E.A. Sutherland și Percy T.  Magan,  contingentul Madison a dat naștere la o colecție de școli spitale (putem să le spunem Sanatorii),  industrii și biserici în jurul Sudului.”
Andrew Henriques comentează:
     Prin această lucrare ei au grăbit lucrarea Domnului,  trimițând misionari care se autofinanțau.  De aceea Dumnezeu ne spune și nouă că trebuie să facem o lucrare similară.  Să ridicăm biserici în case, biserici care se autofinanțează,  sanatorii care se autofinanțează,  lucrare de publicații,  școli care instruiesc misionari medicali care se autofinanțează,  rețea de colportaj; căci prin aceasta grăbim venirea Domnului.  Când această denominațiune închide case de editură înseamnă că ea întârzie cea de-a doua venire a lui Hristos.  Doamne, ai milă de noi! 

       „Mărturii Speciale”  vol. 8, pagina 202(engleză),  spune:
      „Domnul m-a instruit ca,  de la început,  lucrarea din Huntsvile și Madison să fi primit ajutor adecvat.  Dar în loc ca acest ajutor să  fie prestat cu promptitudine a existat o mare întârziere.  În ceea ce privește școala Madison,  aceasta nu s-a întâmplat pentru că nu au fost sub patronajul și controlul unor Conferințe. „

Andrew Henriques comentează:
       Mulți mă disprețuiesc astăzi,  deși mărturisesc că au fost odată prietenii mei,  și membrii de familie.  De ce?   Pentru că SAVED TO SERVE se autofinanțează și nu este legată de Uniunea de Conferințe Adventiste de Ziua a Șaptea.  Amintiți-vă că Madison nu era legată de Conferință.  Madison și sucursalele ei,  școlile,  sanatoriile,  editurile și bisericile.  Acestea existau pentru grăbirea venirii Domnului.

       Anul 2016 este anul evanghelismului agresiv. 
De aceea plănuim o misiune SAVED TO SERVE  care să călătorească în jurul lumii,  care să ajungă la oameni,  să-i întărească și să le dea instrucțiuni ca să facă evanghelism agresiv în via lor. Să ne întoarcem.
Spune: „Aceasta este o întrebare.. „  mulți au stat departe de ei,  pentru că nu erau sub patronajul și controlul Conferinței. ... „Aceasta este o întrebare care ar trebui luată în considerare,  dar,  nu este planul Domnului ca mijloacele să fie reținute pentru Madison  pentru ca ei nu sunt legați de Conferință.  Atitudinea pe care unii frați și-au asumat-o cu privire la această organizație arată că nu este înțelept ca orice organizație care lucrează,  să  fie sub dictatura slujbașilor Conferinței.  Sunt unele organizații care,  în anumite condiții,  vor produce rezultate mai bune dacă stau singure.”

Andrew Henriques comentează:
      Care să  fie rezultatele mai bune?  Grăbirea venirii Domnului.  Dacă acei slujbași,  lideri ai Conferinței,  ar dori astăzi să grăbească venirea Domnului,  nu ar încerca să interzică pe cei care predică,  nu ar încerca să închidă bisericile care se autofinanțează,  și școli asemenea lor,  nu!  Ci le-ar încuraja.  Dar ei nu doresc  să meargă acasă,  prieteni.  Ei nu au Duhul lui Hristos.  Dacă ei încetinesc venirea lui Hristos, și Dumnezeu ne-a dat nouă dorința de a grăbi venirea Sa,  cum ne putem uni cu ei?  Dacă ei nu fac lucrarea aceasta,  cum ne putem uni cu cei care nu lucrează?  De aceea este foarte trist când așa numiții predicatori ai adevărului prezent,  tot ceea ce fac este să alerge peste tot în biserici adventiste la care le predică,  și apoi când rugăciunea de redeșteptare și reînviorare s-a terminat,  tot ceea ce fac este să spună ne-am simțit bine?  Și îi lasă printre lupi, și mai intră șapte demoni în bisericile acelea,  în case,  și în inimile oamenilor.  Și Dumnezeu întreabă unde este lucrarea din comunități?  Este timpul să mergem în lume.  [1:04:15 sec.]
Se spune:
SpM pagina 195: „Este timpul ca membrii Bisericii să înțeleagă că oriunde este o lucrare de făcut în via Domnului.  Nimeni să nu aștepte un procedeu obișnuit înainte să facă vreun efort.  Ei ar trebui să preia lucrarea de acolo de unde sunt.  Ar trebui să existe mulți la lucru în ceea ce se numește rândurile neoficiale”(însemnând fără Conferință) „Dacă o sută de lucrători ar ieși afară din rândurile oficiale,  și ar prelua lucrarea sacrificiului de sine,  aşa cum a făcut fratele Shireman,  sufletele vor fi una pentru Domnul.  Și lucrătorii ar învăța din experiență ce înseamnă să fie împreună lucrători cu Dumnezeu.”

Andrew Henriques comentează : 
       Trebuie să ieșim din rândurile oficiale și să ne asociem cu cei din rândurile neoficiale.  De ce?  Este timpul să grăbim venirea Domnului.  Ascultați-mă cu atenție. Dacă este o biserică în rândurile oficiale care face tot ce poate mai bine,  dacă poți și ești din zona aceea,  susține-o prin toate mijloacele.  Dar dacă bisericile din rândurile oficiale,  în lucrarea de Conferință,  dacă liderii ei sunt în apostazie,  eu nu m-aș duce acolo nici eu și nici familia mea; căci aceste locuri nu vor aduce suflete noi convertite.  Trebuie să mergem înainte stabilind biserici în case,  clădiri unde sufletele să poată veni să audă adevărul prezent,  unde să fie instruiți misionari medicali evangheliști,  colportori,  câștigători de suflete [1:06:10 sec.]

Istoria secretă a iezuiților- Rusia și Polonia

 

                                              ISTORIA SECRETA A IEZUITILOR

de Edmond Paris

image

       (Capitolul 4. Polonia si Rusia) 
Dominatia iezuita nu a fost nicaieri atât de mortala ca în Polonia. Acest lucru este dovedit de H. Boehmer, un istoric moderat care nu a purtat nici o aversiune sistematica fata de Societatea lui Isus: „Iezuitii au fost în întregime responsabili de distrugerea Poloniei. Acuzatia astfel formulata este exagerata. Decaderea statului polonez începuse înainte de intrarea acestora în scena. Dar ei au grabit desigur descompunerea regatului. Dintre toate statele, Polonia, care avea milioane de crestini ortodocsi în mijlocul ei, ar fi trebuit sa aiba toleranta religioasa ca unul din cele mai importante principii de politica interna. Iezuitii nu au permis aceasta. Ba mai rau, ei au pus politica externa poloneza în serviciul intereselor catolice, într-un mod fatal”                                      (H. Boehmer).

 

Aceasta s-a scris la sfârsitul secolului trecut; este foarte asemanator cu ceea ce a spus colonelul Beck, fost ministru al afacerilor extern în perioada 1932-1939, dupa al doilea razboi mondial:

„Vaticanul este printre principalii vinovati de tragedia tarii mele. Eu mi-am dat seama prea târziu ca noi am dus o politica externa care servea interesele bi­sericii catolice” (Declaratia de la 6 februarie).

Deci, cu câteva secole între ele, aceleasi influente dezastruoase si-au lasat amprenta înca odata asupra acestei natii nefericite.Înca din 1581, parintele iezuit Possevino, delegat pontifical la Moscova, a facut tot posibilul sa reconcilieze tarul Ivan cel Groaznic cu biserica romano-catolica. Ivan nu era strict împotriva ei. Plin de sperante fericite, Possevino s-a facut, în anul 1584, mediatorul pacii de la Kirevora Gora dintre Rusia si Polonia, o pace care l-a salvat pe Ivan dintr-o situatie fara iesire. Aceasta a fost tocmai ceea ce dorea acest suveran siret. Nici n-a mai fost vorba dupa aceea de convertirea. rusilor. Possevino a trebuit sa paraseasca Rusia fara a obtine ceva.

Doi ani mai târziu, o situatie ceva mai buna i-a fost oferita Ordinului de a pune mâna pe Rusia:

Grisca Ostrepiev, un calugar raspopit, a dezvaluit iezuitilor ca, de fapt, el era Dimitrie, fiul lui Ivan, care fusese asasinat; el s-a declarat gata sa îngenuncheze Moscova în fata Romei daca ar deveni stapânul tronului tarului. Fara a reflecta mai întâi, iezuitii au preluat în mâinile lor introducerea lui Ostrepiev la Contele Palatin de Sandomir, care i-a dat de sotie pe fata lui; ei au vorbit în numele lui papei si regelui Sigismund III cu privire la pre­tentiile lui si au reusit sa faca armata poloneza sa se ridice împotri­va tarului Boris Gudunov. Drept recompensa, falsul Dimitrie a renuntat la religia strabunilor lui într-o casa din Cracovia, locas al iezuitilor, si a promis Ordinului o institutie în Moscova, lânga Kremlin, dupa vic­toria asupra lui Boris Gudunov.

Dar tocmai aceste favoruri din partea catolicilor au dezlantuit ura bisericii ortodoxe ruse împotriva lui Dimitrie. La 27 mai 1606, a fost ucis împreuna cu sutele de polonezi care-l însoteau. Pâna atunci nu se putea vorbi despre un sentiment national rus; dar de atunci, acesta a devenit foarte puternic si a luat forma unei uri fanatice împotriva bisericii romane si împotriva Poloniei.„Alianta cu Austria si politica ofensiva a lui Sigismund III împo­triva turcilor, ambele sustinute cu tarie de ordinul iezuitilor, au avut efecte dezastruoase pentru Polonia. Altfel spus, nici un stat nu a suferit sub dominatia iezuita, ca Polonia. Si în nici o alta tara – înafara de Portugalia – nu a fost Ordinul atât de puternic ca în Polonia. Polonia nu a avut numai „un rege al iezuitilor”, ci si un rege iezuit: Ian Cazimir, un suveran care a apartinut Ordinului înainte de urcarea lui pe tron în 1649…„În timp ce Polonia era condusa cu rapiditate spre ruina, numarul locasurilor si scolilor iezuite a crescut atât de repede, încât Genera­lul Ordinului a transformat Polonia într-o congregatie de sine-statatoare în 1751” (H. Boehmer).

DESPRE EDMOND PARIS

image

Edmond Paris autorul cărții "Istoria secretă a iezuiților"

Într-un sens profetic, Edmond Paris a devenit un martir al lui Isus. Descoperind aceasta conspiratie, el si-a expus viata pentru ca aceste adevaruri sa fie cunoscute. Edmond Paris nu m-a cunoscut, dar eu îl stiam fara sa-l fi întâlnit personal atunci când, fiind preot iezuit sub juramânt, am fost avertizat asupra numelor de institutii si persoane care erau periculoase pentru institutia romano-catolica. Numele lui a fost amintit.Alte lucrari ale lui Edmond Paris sunt: „Vaticanul contra Frantei”, „Genocid în statul satelit (al Germaniei naziste) Croatia”, „Vaticanul contra Europei”.Lucrarile lui Edmond Paris asupra romano-catolicismului i-au determinat pe iezuiti 1. sa-l distruga, 2. sa-i distruga reputatia, inclusiv familia si 3. sa-i distruga lucrarile. Chiar si acum aceste lucrari deosebite ale lui Edmond Paris sunt falsificate, dar noi ne rugam ca Dumnezeu sa pastreze integritatea lor, pentru ca ele sînt necesare la salvarea romano-catolicilor.
(Dr. Alberto Rivera)

SURSA: http://contrainformatii1540.blogspot.ro/2009/07/istoria-secreta-iezuitilor.html

Societatea lui Isus – Cine sunt iezuiții?

(luni, 15 aprilie 2013, Claudio Popa)

       Sunt puțini cei ce cunosc cine sunt în realitate, „iezuiții”. Pericolul pe care această Societate Secretă îl reprezintă pentru lume, poate fi înțeles doar după multă investigare, studiu serios și… risc personal.

image

Emblema Ordinului Iezuit

Odată luată decizia pertinentă de a investiga subiectul, unul poate găsi evidențe incontestabile că această societate religioasă este în realitate o organizație militară (un ordin militar secret), care de-a lungul istoriei, de la înființarea sa și până astăzi, s-a dovedit a fi fost și a fi, cel mai mare pericol pentru libertatea religioasă si civilă a societății omenești din toate epocile.

Noul șef religios mondial, dl. Jorge Mario Bergoglio, cunoscut cu numele de papa Francisc este primul papă iezuit din istoria papalității. Și asta, nu din cauza purei întâmplări.

    

image

Papa Francisc purtând crucea roșie a Templierilor pe mantia papală.

   În această mică fotografie se poate aprecia, observând crucea roșie a Templierilor, pe mantia papală, cui se subordonează toate Ordinele Secrete (Cavalerii Templierii, Cavalerii de Malta, Cavalerii de Colon, etc.). Toți sunt parte a aceleiași bande. Diversitatea societăților, grupurilor, organizațiilor, asociațiilor, și a multor alte instituții și sub-instituții, au unicul scop de a-i face pe investigatorii serioși, sau pe cei care din curiozitate vor să cunoască date mai intime despre „lumea înconjurătoare”, să piardă urma vânatului, încâlcindu-se în documente și contradicții istorice si politice, în decrete de abolire sau de înființare, dând impresia că sunt inamici de când lumea, cu Masoneria de exemplu, însă lucrând mână în mână, în spatele cortinelor (de fum!). Însă cu răbdare, perseverență și multă atenție, se pot găsi toate evidențele necesare pentru a te convinge de pericolul în care se află toți cei ce nu vor fi pregătiți să ia decizii când, curând, vor fi obligați să accepte legi și practici… abuzive si dictatoriale.

image

Papa Francisc, primul papă iezuit ales pe 13 martie 2013

       Papalitatea este o organizație foarte complexă si atotcuprinzătoare și majoritatea oamenilor, nu știu că în realitate conducătorul Vaticanului, și deci al papalității și al tuturor celorlalte societăți secrete, este Generalul Suprem al Iezuiților, dl. Adolfo Nicolás , supranumit, Papa cel Negru, iar papa pe care toți îl vedem la televizor, (mereu îmbrăcat în alb), nu este decât, „purtătorul de cuvânt vizibil”, sau, „reprezentatul public” al Vaticanului, și subordonatul direct al Generalului Suprem.

image

Adolfo Nicolás Pachón, ales Superior General al Societății lui Isus (19 ian. 2008)

Asta o poate înțelege oricine astăzi, pentru că în cazul de față,  papa Francisc este iezuit, iar dl. Nicolas este șeful direct al Ordinului Iezuit. Însă acest lucru este valabil indiferent de cine este ales papă. Cine cunoaște istoria își poate da seama că, din apărătorul papalității, Generalul Iezuiților si subordonații săi, s-au convertit în comandantul papalității.

O persoană cu o inteligență medie ar trebui să fie astăzi, foarte, foarte preocupată pentru viitorul (foarte apropiat) său și al celor dragi.

        Pentru a putea a avea în minte o imagine reală a indivizilor care formează această Societate Secretă, cred că ar trebui să cunoaștem în primul rând jurământul de loialitate, pe care un inițiat trebuie să îl facă înainte de a fi integrat în rândurile celor mai perverși asasini din istoria umană. Trebuie să specific de asemenea, că iezuiții nu trebuie neapărat să fie preoți. Aceia care nu sunt preoți, servesc Ordinul prin profesia pe care o exersează indiferent care este acea.. Oricine poate fi un iezuit, iar identitatea sa să nu fie cunoscută. Aceștia se numesc „iezuiți laici”, sau „iezuiți de sutană scurtă”, sunt la fel de loiali Generalului Suprem, care este dumnezeul lor și prestează același jurământ de loialitate.

                                  JURĂMÂNTUL DE LOIALITATE

       „Eu ……………… acum înaintea Atotputernicului Dumnezeu, și a Binecuvântatei Fecioare Maria, a Binecuvântatului Sfânt Ioan Botezătorul, a sfinților Apostoli, a Părintelui meu Spiritual, Generalul Superior al Societății lui Isus, întemeiată de Sfântul Ignațiu de Loyola, în pontificatul lui Pavel III și continuând până în prezent, pe pântecele Fecioarei, Casa lui D-zeu, și pe toiagul lui Isus Hristos, declar și jur că Sfințenia Sa Papa este Viceregele lui Hristos și este adevăratul și unicul Cap al Bisericii Catolice Universale peste tot pământul; și prin virtutea cheilor pentru a lega și dezlega date de sfințenia sa, Salvatorul meu Isus Hristos, el (papa) are puterea de a detrona ereticii, fie că sunt regi, prinți, State, națiuni, și Guverne și că ei pot fi cu certitudine distruși.
       De aceea până la capătul puterilor mele, eu voi apăra doctrina aceasta a dreptului și normelor Sfințeniei Sale contra tuturor uzurpatorilor și autorităților Protestante oricare ar fi ele, în special contra bisericii Luterane din Germania, Olanda, Danemarca, Scoția, și Norvegia și acum contra pretinsei autorități a bisericilor Angliei și Scoției, și ramificațiilor ei, stabilite în Irlanda și pe Continentul Americii și în oricare loc, contra a toți aderenții săi considerați uzurpatori și eretici, ce se opun Bisericii Mame, de la Roma.
Eu acum denunț și reneg orice loialitate dată oricărui rege eretic, principe, sau Stat, numit Protestant, sau Liberal, și ascultarea de alte legi, magistrați și oficiali.
       Mai mult, declar că doctrina bisericilor Angliei și Scoției, a Calviniștilor, Hughenoților, și altor nume de Protestanți sau Masoni să fie blestemate și ei înșiși să fie blestemați cei care nu renunță la acestea.
Mai mult, declar că voi ajuta în a asista, și sfătui pe toți sau pe oricine dintre agenții Sfințeniei Sale, în orice loc unde voi fi, în Elveția, Germania, Olanda, Irlanda sau America, în oricare alt regat sau teritoriu, voi veni și face totul pentru a extirpa doctrinele eretice Protestante sau Masonice și a distruge toate puterile lor false, legale sau dimpotrivă (ilegale).
       Mai mult, promit și declar că, fără a ezita, îmi voi permite să-mi asum orice religie eretică, pentru propagarea intereselor Bisericii Mame, de a menține în secret și privat toate sfaturile la timpul potrivit cu agenților săi, așa cum ei mi le încredințează și să nu le divulg, direct sau indirect, prin scris, sau circumstanțe oarecare fără să execut ceea ce trebuie făcut, dat prin însărcinare și descoperire mie, de el, de tine Tatăl meu Spiritual (papa), sau oricare alt ordin secret.
       Mai mult, promit și declar că nu voi avea propria mea opinie sau voință personală, nicio reținere mentală fie ce o fi, ci, la fel ca un cadavru, nu voi ezita să ascult fiecare poruncă pe care o voi primi de la superiorii mei aflați în serviciul Papei și al lui Isus.
       Declar că voi merge în oricare parte a lumii, oriunde voi fi trimis, în regiunile înghețate din Nord, în selva Indiei, în centrele civilizației europene, ori în persecuțiile sălbatice ale barbarilor sălbatici din America (de Sud), fără să murmur sau să mă plâng, și voi fi supus la toate lucrurile ce îmi vor fi comunicate mie.
       Mai mult declar, că ori de câte ori mi se va prezenta ocazia, voi pregăti și voi face un război necruțător, în secret sau pe față, împotriva tuturor ereticilor Protestanți și  Liberali, după cum mi-a fost poruncit să fac; extirpându-i de pe toată fața pământului; și că nu voi ierta nici vârstă, nici sex sau condiție, și că voi îneca, arde, distruge, fierbe, jupui, ștrangula și voi îngropa de vii pe acești infami eretici; voi spinteca pântecele femeilor lor, și voi zdrobii capetele copiilor lor de pereți, pentru a anihila această rasă execrabilă.
Când nu voi putea acționa în mod deschis, eu voi folosi în secret, cupa de otravă, funia de strangulare, lama cuțitului meu, glonțul de plumb, fără să conteze onoarea, rangul, demnitatea, sau autoritatea persoanelor, oricare ar fi condiția lor în viață, publică sau privată, în orice moment, când mi se va ordona să o fac, de către agenții Papei, sau superiorul Frăției din Societatea lui Isus (generalul – papa cel negru n. t.).  
       Declar că atunci când voi vota, întotdeauna voi vota pentru un Cavaler Catolic în locul unui Protestant, sau în special al unui Mason, și că eu voi lăsa partidul meu pentru a o face; și dacă doi catolici vor sta în candidatură mă voi asigura care din ei sprijină mai bine Biserica Mamă și voi vota în consecință.
       Voi trata să nu angajez un Protestant dacă stă în puterea mea să angajez un Catolic. Că voi pune fete catolice în familii Protestante pentru a se face un raport săptămânal despre mișcările interne ale ereticilor, pentru a fi pregătit când mă vor chema, sau mi se ordonă să apăr ca individ fie Biserica, fie a-l sluji pe Papa.
       În confirmarea căreia, eu prezint și dedic viața mea, sufletul, și toate puterile corporale, și cu pumnalul pe care acum eu îl primesc, subscriu numele meu, scris cu sângele meu, ca o mărturie prin care, dacă voi fi găsit ca fals sau slab în determinările mele, atunci frații și tovarășii soldați în serviciul Papei, să-mi taie mâinile și picioarele și gâtul, de la o ureche la alta, să-mi deschidă burta, și pucioasa să ardă tot ce este înăuntrul meu, cu toată pedeapsa care poate fi aruncată asupra mea pe acest pământ și sufletul meu să fie chinuit de demoni în infernul etern, pentru totdeauna.
       Pentru toate acestea eu, ……………………….. jur pe binecuvântata Trinitate și pe binecuvântatul Sacrament pe care acuma îl voi primi, că voi dezvolta și împlini întru totul, jurământul meu.
       În mărturia prezentului document, eu primesc acum acest cel mai Sfânt și Binecuvântat Sacrament al Euharistiei (misa – pâinea și vinul) și mărturisesc în continuare cu numele meu scris cu vârful acestui pumnal înmuiat cu propriul meu sânge și sigilat la lumina Sfântului Sacrament.”
  
     Originalul în engleză este aici: http://www.biblebelievers.org.au/jesuits.htm

      Destul de drăguț și „creștin” acest jurământ al unui iezuit catolic, nu?
      De-a lungul istoriei, multe persoane au vorbit și au scris despre (reaua) reputație și despre istoria și natura politicii înșelătoare a așa numitei Companii a lui Isus. Să observăm ce au de spus unii cunoscuți autori, istorici și alte personalități, în această recompilare de citate din istorie:

        Hector Macpherson, „Iezuiții în Istorie” (Edinburg: Macniven and Wallace, 1914, pag. 148:
       „Iezuitismul este puterea din spatele tronului papal. Prezența iezuiților în oricare țară, romanistă sau Protestantă, a semnalat într-o ocazie Lordul Palmerston, „Este probabil că va fi viitoarea sursă de perturbare socială”. Atât de distructivă a fost Compania lui Isus, că a fost expulzată nu mai puțin de șaptezeci de ori din țările care au suferit datorită mașinațiunilor sale [Franța, Spania, Portugalia n. t.].

       Papa Clement XIV, care a abolit Ordinul Iezuit, a spus înainte de moartea sa, în 1774:
       „Vai, eu știam că ei  [iezuiții n.t.] mă pot otrăvi , dar nu așteptam să mor în acest mod lent și crud”.

       John Adams (1735-1826; al doilea președinte al Statelor Unite):

       „Nu avem o mulțime din ei aici? Cu atâtea deghizări pe care doar un rege al țiganilor și le poate asuma? Cu veșminte de pictori, de editori, de scriitori, și de maeștri de școală? Dacă a existat vreodată un grup de oameni care să merite osânda veșnică pe pământ și în iad, este această Societate a lui Loyola”.

       Eric Jon Phelps, cercetător și autorul cărții „Asasinii Vaticanului”,  Ediția 2001:

     „Curajosul președinte al Mexicului, Benito Pablo Juarez, era dușmanul cel mai de temut pentru Compania lui Isus, pentru că ura puterea Cezarului Papal de la Roma. El a expulzat din Mexico, 200 de preoți iezuiți… În 1872 a murit în biroul său, victimă a cupei de otravă”.

  Edwin A. Sherman (ex-mason gradul 32), autorul cărții, „The Engineer Corps of Hell” (1883), pag. 92:

     „Asasinii nopții Sfântului Bartolomeu, inchizitorii , așa numiții iezuiți, nu sunt monștri produși de imaginația noastră, ci sunt aliații naturali ai spiritelor întunericului și morții, prezenți și foarte activi în societatea noastră; religia lui Hristos, dimpotrivă, este revelarea sublimă a vieții și a luminii”.

      Pastor Roberto Jefferson Breckinridge, autorul studiului, „Papism in the XIX Century, in the United States” (D. Owen, 1841):

    „Compania lui Isus este inamicul omului. Întreaga rasă umană trebuie să se unească pentru înfrângerea ei. Pământul și Cerul trebuie să se bucure împreună pe mormântul ei. Pentru că nu există o altă alternativă între extirparea ei totală sau, totala corupție și degradare a umanității.”

       Wayne Laurens, autorul  cărții , „Criza în Statele Unite: sau Dușmanii Americii Demascați” (GD Miller, 1855) America:

       „Sunt iezuiți. Această societate de oameni, după ce și-au exercitat tirania timp de peste 200 de ani [asta a fost scris în 1855 n.t.], în cele din urmă au devenit atât de formidabili în lume, amenințând subminarea completă a ordinii sociale, încât chiar Papa, căruia ei îi sunt dedicați până la moarte, și trebuie să fie, prin jurământul Societății, a fost nevoit să-i dizolve [Papa Clement a încercat sa suprime Ordinul Iezuit în 1773, fapt pt. care a fost asasinat n.t.]
       Ei nu au fost suprimați; fără îndoială însă, de acum 50 de ani când a început să scadă influența papalității și despotismul său, lucrările lor au fost necesare, pentru a rezista luminii „libertății democratice”, și Papa [Pius VIl] simultan cu formarea Sfintei Alianțe [1815], a reînviat Ordinul Iezuit și le-a redat toată puterea… sunt o Societate Secretă, o specie de ordin masonic, cu caracteristica adăugată de o ură repulsivă, și de o mie de ori mai periculoși [acum decât înainte n.t].
       Ei nu sunt doar simplii preoți, sau credincioși religioși, ci sunt comercianți și avocați, editori și oameni de orice profesie, care nu au o emblemă exterioară pentru a fi recunoscuți; există la toate nivele în societatea voastră. Pot să își asume orice personaj, de îngeri de lumină, sau de slujitori ai întunericului, pentru a obține scopul său final…
       Toți aceștia, sunt oameni educați, pregătiți și jurați să acționeze în orice moment și în orice direcție și pentru orice serviciu, sub comanda Generalului Ordinului, fără relații de familie, comunitate sau țară, sau legături comune care leagă oamenii normali; vânduți pe viață cauzei Pontifului Roman”.

       Luigi DeSanctis, (Cenzor Oficial al Inchiziției; 1852):

      „Acest lucru face ca Tatăl-General [al iezuiților n.t.] să fie de temut, atât de Papă cât și de suverani [regi]… Un suveran care nu este prietenul său, mai devreme sau mai târziu va experimenta răzbunarea sa”.

      J.E.C. Sheperd (istoric canadian), autorul cartii, „Complotul Babington: Intrigi Iezuite în Anglia lui Elizabeth” (Toronto, Canada: Wittenburg Publicații, 1987):

       „Termenul «iezuit» a devenit sinonim cu termeni cum ar fi, înșelăciune, tertipuri viclene, infiltrare, intrigi, subversiune… …mulți iezuiți organizați au fost în mod justificat descriși ca perfizi, trădători, seducând pe mulți în serviciul Pontifului Roman departe de loialitatea națională…”.

       Ellen White, „The Great Controversy” (Pacific Press Publishing, 1911), 234-235: (tradus în română și în alte 190 de limbi.  Descărcare în format  pdf aici: https://www.dropbox.com/s/kkj1vi328nigmnv/ro_TV%28GC%29.epub?dl=0

       „În întreaga Creștinătate, Protestantismul era amenințat de dușmani redutabili. După ce primele biruințe ale Reformei Protestante au trecut, Roma a reunit forțe noi, cu speranța sa distrugă această Reformă.
       În vremea aceea a fost creat ordinul iezuiților, cel mai crud, cel mai lipsit de scrupule și cel mai puternic dintre toți apărătorii papalității. Membrii acestui ordin, izolați de orice fel de legături pământești și interese omenești, morți față de cerințele afecțiunii naturale, cu rațiunea și conștiința complet înăbușite, nu cunosc nici o regulă, nici o legătură, în afară de aceea a ordinului lor, și nici o datorie în afară de aceea a extinderii puterii lui.
       Evanghelia lui Hristos i-a făcut în stare pe aderenții ei să facă față primejdiei și să suporte suferințele fără să se descurajeze din cauza frigului, a foamei, a trudei și a sărăciei, ca să înalțe steagul adevărului, făcând față scaunului de tortură, temniței și rugului.
       Pentru a lupta împotriva acestei forțe Creștine, iezuitismul îi inspiră pe urmașii săi cu un fanatism care-i face în stare să îndure și ei primejdii asemănătoare ca să opună puterii adevărului, toate mijloacele de amăgire. Nu exista pentru ei o crimă prea mare pe care să n-o poată săvârși, nici o amăgire prea josnică pentru a o practica, nici o prefăcătorie prea perfidă la care să nu recurgă. Legați prin jurământ de sărăcie și umilință continuă, ei aveau scopul de a câștiga bogăție și putere, și să fie devotați înăbușirii Protestantismului și restabilirii supremației papale.
       Ca membri ai ordinului lor, ei îmbrăcau un veșmânt de aparentă sfințenie, vizitând închisori și spitale, ajutându-i pe bolnavi și pe săraci, mărturisind că au renunțat la lume și purtând numele sfânt al lui Isus care a venit să facă binele. Însă, sub această înfățișare exterioară fără reproș, se ascundeau adesea planurile cele mai josnice și criminale.
       Un principiu fundamental al ordinului era acela că scopul scuză mijloacele. Și în virtutea acestui principiu, minciunile, furturile, jurămintele false, asasinatele, erau nu numai scuzate, dar erau și lăudate atunci când slujeau intereselor bisericii. Sub diverse deghizări, iezuiții își croiau drum în funcții de stat, devenind chiar consilieri ai regelui și conducând astfel politica națiunilor. Deveneau servitori pentru a-i spiona pe stăpânii lor. Înființau școli pentru copiii prinților și ai nobililor și școli pentru poporul de rând, în care copiii Protestanților erau atrași și educați în păzirea ritualurilor papiste. Toată pompa și manifestarea exterioară a cultului romano-catolic, avea drept scop să producă confuzie, să uimească și să cucerească imaginația și în felul acesta libertatea, pentru care părinții luptaseră și muriseră, să fie trădată de copii. Iezuiții s-au răspândit cu repeziciune în Europa și oriunde ajungeau se producea o reînviorare a papalității.
Pentru a le da o putere mai mare, a fost dată o bulă papală pentru restabilirea Inchiziției. În ciuda faptului că era privit cu oroare chiar și în țările catolice, acest îngrozitor tribunal a fost din nou înființat de către conducătorii papistași, și cruzimi prea groaznice pentru a suporta lumina zilei, au fost repetate în temnițele lor secrete. În multe țări, mii și mii dintre oamenii care erau floarea națiunii, cei mai sinceri și mai nobili, cei mai inteligenți, mai educați, pastori evlavioși și devotați, cetățeni harnici și patrioți, savanți eminenți, artiști talentați și meseriași pricepuți, erau uciși sau obligați să fugă în alte țări.
      Acestea au fost mijloacele la care a recurs Roma, pentru a stinge lumina Reformei, pentru a-i despărți pe oameni de Biblie și pentru a restabili ignoranța și superstiția Evului Întunecat. Dar, sub binecuvântarea lui Dumnezeu și prin lucrarea acelor nobili bărbați pe care El i-a ridicat să continue lucrarea lui Luther, Protestantismul n-a fost distrus. El nu și-a datorat puterea armelor sau favoritismelor prinților. Țările cele mai mici, popoarele cele mai umile și mai puțin puternice, au devenit citadelele Protestantismului, aducând biruința Reformei. A fost Geneva cea mică, înconjurată de vrăjmași puternici care complotau distrugerea ei; a fost Olanda, de pe țărmurile nisipoase ale Mării Nordului, luptând cu tirania Spaniei, pe atunci cel mai mare și mai bogat dintre regate, ca și Suedia cea pustie și săracă, cele ce au câștigat biruință pentru Reformă. „

       Iubite cititor, Stalin, Hitler și alți dictatori politici, au fost acuzați pentru moartea multor persoane, dar se pare că nimeni nu știe și nici nu vrea să știe, că toate victimele acestor dictatori adunate laolaltă, nu ajung să facă însumeze cele peste 80 de milioane de Creștini asasinați oficial (contabilizați în registre), de către „sfântul” sistem Romano-catolic, prin Inchiziția papală, condusă de iezuiți.

       Astăzi, iezuiții sunt pe punctul de a preda omenirea, îngenunchiată și înșelată, în mâinile stăpânului lor: papa de la Roma. Iar asta va duce la o nouă Inchiziție.

      Gândul, sau mai rău, convingerea că acest lucru nu este posibil în epoca noastră, se datorează în mod unic, ignoranței și manipulării mentale a maselor. În curând fiecare persoană, în mod individual, va proba pe pielea lui „sfințenia” romano-catolicismului, atunci când cineva are îndrăzneala de a gândi sau acționa împotriva învățăturilor sau impunerilor politico-religioase, ce vor fi legalizate si declarate întregii omeniri ca norme obligatorii.

claudio popa
burgos,  españa
2013

SURSA:  http://klaudiopopa.blogspot.com.es/2013/04/la-sociedad-de-jesus-quienes-son-los.html?m=1