Islamul,”pruncul” neștiut al Vaticanului.

Articolul de mai jos, este relatarea lui Alberto Rivera, fost membru al ordinului Iezuit, referitor la aparitia Islamului si rolul pe care l-a avut Roma catolica in tot acest plan.

Alberto Rivera a murit in conditii suspecte. Se crede ca el a fost asasinat de catre serviciul de contraspionaj al Iezuitilor.

http://en.wikipedia.org/wiki/Alberto_Rivera http://video.google.com/videoplay? docid=5730251808212460790 http://www.americanholocaust.50meg s.com/The_Prophet.htm

Iata relatarea sa:

În lecţia de la Vatican, cardinalul iezuit Bea ne-a spus următoarea relatare:

Aceste scrieri sunt ascunse (secrete) deoarece ele contin informatii care arata legatura dintre Vatican si aparitia Islamului. Ambele parti au asa de multe informatii, una despre alta, incat daca ar fi declasificate (facute publice), s-ar crea un scandal asa de mare incat asta ar fi un dezastru pentru ambele religii.

O doamnă arabă bogată care era o adeptă credincioasă a papei, a jucat un rol copleşitor în această dramă. Era o văduvă şi se numea Khadijah.

Îşi dăruise averea “Bisericii Mamă” şi se retrăsese la o mănăstire de maici.

În timpul şederii acolo, i s-a dat o sarcină ciudată (misiune) şi a fost trimisă înapoi în lume. Misiunea ei era să găsească un tânăr strălucit care să poată fi folosit de Vatican să creeze o religie nouă, un om care să devină Mesia pentru copiii lui Ismael. Ea îl găsi curând pe tânărul Mahomed şi se căsătoriră.

http://en.wikipedia.org/wiki/Khadijah_bint_Khuwaylid http://www.islamfortoday.com/khadijah.htm

Nota: http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam In ro.wikipedia, veti gasi suficiente informatii pentru a intelege substratul intalnirii lui Khadijah cu Mohamed. Aceasta este cea care il pune in contact cu un bun „consilier” romano-catolic.

Khadijah avea un văr pe nume Waraquah care, ca şi ea, era un foarte credincios romano-catolic. El avea o mare influenţă asupra lui Mahomed.

Vaticanul îl aşeză pe Waraquah ca pe un important sfătuitor (consilier) al lui Mahomed.

Roma îşi găsise omul, iar banii nu erau o problemă. I-au fost trimişi profesori tânărului Mahomed şi el trecu prin pregătiri intense. Mahomed “devoră” lucrările “sfântului” Augustin sub învăţătura lui Waraquah şi deveni un devotat al operelor sale. Acesta îl pregăti pentru “marea sa chemare”.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam http://en.wikipedia.org/wiki/Waraqah_ibn_Nawfal

Mahomed s-a autointitulat “Mesagerul lui Dumnezeu”. El a înfiinţat marea religie a islamului. În mai puţin de 20 de ani după moartea sa, armatele lui învingeau imperiile Bizantin şi Persan, iar mai târziu aceste armate s-au năpustit în Europa. Profetul Mahomed era uluitor.

Mai întâi aş vrea să-ţi descriu religia islamică aşa cum o vede lumea.

Apoi îţi voi împărtăşi ceea ce am învăţat la Vatican, despre cum a venit Islamul la existenţă în realitate. Vei fi şocat. Ceea ce îţi voi spune este cea mai incredibilă istorie a intrigii pe care ai auzit-o vreodată.

În felul următor vede lumea marea religie islamică fondată pe profetul Mahomed, care acum circa un miliard de adepţi.

Oraşul lor preasfânt este numit Mecca şi se află în Arabia Saudită. Acest oraş este deasemenea locul naşterii profetului Mahomed.

Islamul declară că Avraam şi Ismael au construit “Casa lui Dumnezeu” alături de izvorul (Zamzam) care a salvat viaţa lui Ismael şi a mamei sale Hagar.

”Casa lui Dumnezeu” originală era mult mai mică comparativ cu cea nouă în formă de cub cu latura de 18 metri, cu structură de piatră, care a înlocuit-o pe prima. Ea este numită Kaaba (Casa lui Dumnezeu). Credincioşii musulmani din toată lumea se roagă de cinci ori pe zi în direcţia acestui loc sfânt, vorbind direct dumnezeului lor -Alah – fără intermediar.

La Mecca, credincioşii musulmani înconjoară Kaaba vărsând lacrimi, cerând binecuvântări şi milă, tânjind după compania lui Alah în rai.

Trei mari religii au un lucru comun: fiecare are un loc sfânt unde caută călăuzire.

– Romano-catolicii privesc Vaticanul ca pe oraşul sfânt.

– Evreii privesc Zidul plângerii din Ierusalim ca pe locul lor sfânt.

– Musulmanii privesc Mecca ca pe oraşul lor sfânt.

Fiecare grup crede că primeşte binecuvântări speciale şi sigure pentru tot restul vieţii ca urmare a vizitării locurilor lor sfinte.

La începuturile islamului, vizitatorii aduceau daruri la “Casa lui Dumnezeu” şi îngrijitorii templului se făceau plăcuţi tuturor care veneau. Unii oameni îşi aduceau idolii şi pentru ca să nu se simtă jigniţi, îngrijitorii templului îi luau şi îi aşezau în sanctuar.

Se spune că evreii considerau Kaaba, cu venereţie, ca pe un cort perifetic al Domnului, până când el a fost pângărit cu idoli.

În cele din urmă musulmanii nu au mai avut acces la izvor (Zamzam) pentru că tribul care păzea locurile sfinte era necinstit. Aceşti oameni erau din Yemen şi se numeau Jurhumiţi. Ei stăpâneau, deasemenea şi Mecca.

Până la urmă oamenii s-au ridicat împotriva jurhumiţilor pentru a-i alunga. Când au plecat, aceştia au luat aproape tot… Au aruncat o parte din comoara Kaabei, daruri ale peregrinilor care se adunaseră de ani, în izvorul Zamzam. Apoi l-au umplut cu nisip şi aşa izvorul a dispărut.

Tribul Khuzaiţilor a preluat conducerea, dar ei au permis ca dumnezeul moabiţilor “Hubal” să fie aşezat în Kaaba, continuând astfel idolatria.

Kluzaiţii au fost înlocuiţi de Quraysh, un trib puternic de arabi descendenţi din Ismael.

În Mecca se născuse un om care era respectat şi de qurayshi, deşi el aparţinea tribului Hashim. Numele lui era Abd Al-Mutalib, care a fost bunicul profetului Mahomed.

Abd Al-Mutalib avusese o viziune prin care i se spunea unde se găseşte izvorul Zamzam. Un duh i-a spus să caute sânge, bălegar, un muşuroi de furnici şi o ciocănitoare. El a găsit intrarea între doi idoli unde qurayshi îşi aduceau jertfele. El a săpat şi a găsit izvorul cu comorile sale, devenind astfel eroul Meccăi.

Abd Al-Mutalib s-a rugat la dumnezeul său. Dacă acest dumnezeu l-ar fi binecuvântat cu zece fii, atunci el trebuia să sacrifice unul dintre ei pentru acel dumnezeu, la Kaaba.

Peste ani rugăciunile lui au găsit răspuns. Cel mai tânăr dintre fiii lui era preferatul său, un tânăr atrăgător pe nume Abd-Alah. Venise timpul să-şi împlinească promisiunea faţă de dumnezeul său. Unul dintre fiii lui trebuia să moară.

În Kaaba, înaintea zeului moabit Hubal se foloseau săgeţi în ritualurile de adorare. Soarta a căzut pe cel mai mic dintre fraţi. Mama lui Abd-Alah împreună cu alţii s-a opus. Fiii lui Abd-Al- Mutalib l-au implorat să-i lase viaţa fratelui lor.

El vizită o vrăjitoare pentru a primi un sfat. Ea se consultă cu duhul ei cunoscut şi îi spuse lui Abd-Al- Mutalib să tragă din nou la sorţi dacă dumnezeu va accepta jertfirea unor cămile în locul fiului său. O sută de cămile au fost ucise şi Abd-Alah a scăpat cu viaţă. El a devenit tatăl lui Mahomed.

Romano-catolicii arabi fuseseră cei care introduseseră ideea (aparatul de propaganda) de a căuta un profet arab, la fel cum evreii Îl căutau pe Mesia.

Cine în afara unui profet ar fi putut să-i elibereze de închinarea la dumnezei falşi? În Kaaba exista până şi o icoană a fecioarei Maria cu pruncul Isus.

Abd-Alah s-a căsătorit cu Aminah în anul 569. El a trebuit să plece cu o caravană pentru nişte afaceri, s-a îmbolnăvit şi a murit. Aminah îi purta copilul.

Tradiţia spune că ea a auzit o voce care îi spunea: “Tu porţi în pântecul tău pe Domnul acestor oameni” şi când l-a născut vocea i-a spus: “L-am aşezat sub celui care-l poate păzi de orice rău; aşa că numeşte-l Mahomed. ”

Când copilul s-a născut, bunicul său Abd Al-Mutalib l-a dus pe micul Mahomed la Kaaba şi a rostit o rugăciune de mulţumire lui Allah pentru darul primit.

Fiii născuţi în familiile arabe mari, în locuri ca Mecca, erau trimişi în pustie pentru a fi alăptaţi şi înţărcaţi şi pentru a petrece o parte din copilărie în triburi de beduini, pentru a învăţa comerţ şi pentru a evita ciuma din oraş. Familia săracă ce l-a luat pe Mahomed spre îngrijire a fost binecuvântată în multe feluri.

Islamul învaţă că atunci când Mahomed era un băieţel, au apărut lângă el doi oameni îmbrăcaţi în alb, l-au culcat, i-au deschis pieptul şi i-au scos inima, scoţând din ea un mic chist negru pe care l-au îndepărtat. Apoi ei i-au spălat inima cu zăpadă. Nu a rămas nici un semn pe pieptul său dar exista un semn mic oval pe spatele său, semn pe care-l avea din naştere.

Câţiva ani mai târziu el a fost în stare să descrie evenimentul mult mai bine, după care a făcut incredibila declaraţie: “Satan atinge pe toţi fiii lui Adam din momentul naşterii lor, cu excepţia Mariei şi a fiului ei.” De ce ar fi introdus Mahomed învăţături romano-catolice? Nu este acest lucru bizar?

Când Mahomed avea şase ani, mama lui a murit lăsându-l orfan. Bunicul său Abd-Al-Mutalib se îngriji apoi de el. Dar doi ani mai târziu muri şi acesta. Acestea au reprezentat două dintre marile dureri din viaţa sa.

Când Mahomed avea nouă ani era cu unchiul său cu o caravană.

Un călugăr romano-catolic îl văzu pe băiat şi îl interogă.

Apoi îi ceru să vadă semnul de pe spate. El exclamă: “Este semnul unui prooroc.” (sic !)

Apoi îl avertiză pe unchiul lui Mahomed: “Ia-l pe fiul fratelui tău înapoi în ţara sa şi apără-l de evrei, căci dacă îl vor vedea şi vor şti ceea ce ştiu eu despre el, atunci vor interpreta greşit semnul proorocului şi vor fi împotriva lui. Lucruri mari sunt pregătite pentru fiul fratelui tău.” („dezvoltare” controlata)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam

Călugărul romano-catolic a aprins flăcările viitoarelor persecuţii îndreptate împotriva evreilor şi le-a pus în mâinile urmaşilor lui Mahomed.

Mahomed avea 25 de ani când luă în căsătorie o văduvă bogată pe nume Khadijah. Ea avea atunci cam 40 de ani.

http://en.wikipedia.org/wiki/Khadijah_bint_Khuwaylid

Mahomed şi Khadijah au avut doi băieţi care au murit de mici şi patru fete.

Cea mai cunoscută era Fatimah, care se mărită cu succesorul lui Mahomed, vărul acestuia pe nume Ali. Ali este recunoscut de ramura Shiah a Islamului.

În jurul anului 610 după Hristos, Mahomed pretinde că a avut o viziune de la Allah, care reprezenta o apariţie măreaţă pe care el o numeşte a fi îngerul Gabriel.

Acesta i-ar fi spus: “Tu eşti mesagerul, trimisul lui Allah.” Această viziune a inaugurat cariera lui Mahomed ca profet a lui Allah. De acum înainte Mahomed va continua să primească mesaje, până la moartea sa, pe care le pretindea ca venind de la Allah.

Cu ajutorul vărului soţiei sale, un romano-catolic numit Waraquah, profetul Mahomed era capabil să interpreteze aceste mesaje.

Waraquah spunea: “Cu adevărat Mahomed este profetul acestui popor.”

Nota: Observati ce bine functioneaza „aparatul” de propaganda al Romei impreuna cu „cresterea” controlata sub atenta ingrijire a consilierilor speciali romano-catolici.

Unele dintre revelaţiile sale au fost aşezate în Coran, în anul 650 după Hristos. Alte scrieri ale lui Mahomed nu au fost publicate niciodată.

În cel de-al cincilea an al misiunii lui Mahomed au început persecuţiile împotriva adepţilor săi pentru că ei refuzau închinarea la idolii din Kaaba. Mahomed a instruit o parte din ei să fugă în Abyssinia.

Negus, regele romano-catolic al Abyssiniei i-a primit (cum altfel…) graţie viziunilor lui Mahomed în legătură cu fecioara Maria, care erau foarte apropiate doctrinei romano-catolice.

Mahomed pretinde că într-o noapte pe când dormea lângă Kaaba, a fost trezit de un înger numit Gabriel care l-a condus la un fel de animal ceresc cu aripi numit “Buraq”. După ce a încălecat animalul, ei au zburat spre ruinele templului evreiesc la Ierusalim.

Mahomed spune că la locul templului, el a fost întovărăşit de proorocii Avram, Moise, Isus şi alţii care se rugau în spatele lui. După rugăciune, el s-a urcat din nou pe Buraq şi s-a urcat la ceruri unde s-a întâlnit din nou cu proorocii şi în final cu Dumnezeu însuşi.

Mahomed pretinde că ar fi primit crezul islamic şi instrucţiunile pentru cele cinci rugăciuni pe zi direct de la Dumnezeu în ceruri. Această viziune (sic !) a avut o influenţă uriaşă în istoria ulterioară a lumii.

Din cauza persecuţiilor, în 622 după Hristos, Mahomed emigră la Medina, la 200 de mile la nord de Mecca. De acolo el a condus “Raziile” – atacurile caravanelor ce veneau din Mecca. El a câştigat bătălii minore, dar cei care i se opuneau în Medina erau asasinaţi.

La Medina a fost locul în care Mahomed şi-a arătat ostilitatea faţă de evrei jefuindu-le aşezămintele.

Mahomed s-a mai însurat şi cu alte femei, din raţiuni politice, pentru a forma legături strânse cu părinţii sau rudele femeilor respective şi ca să-şi întărească poziţia.

Mecca a trimis o armată de 10.000 de oameni pentru a-l captura pe Mahomed. Dar nu au izbutit. Ei nu au reuşit să-i penetreze apărarea. După o noapte de vânt şi ploaie, marea armată s-a împrăştiat.

Ca om de stat, Mahomed nu a vrut să zdrobească Mecca, dar a câştigat-o pentru islam.

În anul 630 după Hristos, cu 10.000 de oameni, Mahomed porneşte spre Mecca. Conducătorii cetăţii au ieşit îndată la iveală şi i s-au supus. El a ocupat cetatea cu triumf. În acelaşi timp Kaaba este curăţită de idoli.

Mahomed a devenit atât de puternic încât triburile se declarară musulmane doar pentru protecţia sa.

El moare în 632 având nouă neveste şi o concubină romano-catolică.

Trupul profetului Mahomed este îngropat astăzi în moscheea din Medina, unde an de an vin pelerini să se roage.

Acum că ştim cum îl priveşte lumea pe Mahomed şi povestea islamului, iată ce am învăţat eu la Vatican despre paravanul şi despre pumnalul acestei lumi a religiei, precum şi ce se petrecea în spatele scenei pentru construirea credinţei islamice.

– Vaticanul dorea cu orice preţ Israelul pentru însemnătatea lui religioasă, dar era blocat de evrei. – O a doua problemă o reprezentau creştinii adevăraţi din Africa de Nord care predicau Evanghelia.

Romano-catolicismul creştea cu putere şi nu tolera nici o opoziţie.

Vaticanul trebuia să creeze cumva o armă ca să elimine deopotrivă pe evrei şi pe adevăraţii creştini care refuzau să accepte romano-catolicismul.

Privind spre Africa de Nord ei vedeau mulţimea de arabi ca pe o sursă de forţă umană aptă să le facă această muncă murdară.

Un număr de arabi deveniseră romano-catolici şi au putut fi folosiţi pentru a raporta informaţii conducătorilor lor la Roma. Alţii au putut fi folosiţi ca a –V-a Coloană (o reţea subterană de spionaj) pentru a îndeplini planul stăpânului Romei de a controla mulţimile de arabi care respinseseră categoric romano-catolicismul.

Când “sfântul” Augustin apăru pe scenă, el a ştiut clar ceea ce se petrece. Augustin era un om foarte puternic şi influent, cu armata sa mică de adepţi.

Mănăstirile lui serveau ca baze de căutare (spionaj tip militar), descoperire şi distrugere a manuscriselor Bibliei deţinute de adevăraţii creştini.

Augustin a fost făcut “sfânt” pentru servirea cu credinţă a “Bisericii Mamă”.

Vaticanul a vrut să creeze un “Mesia” pentru arabi, cineva pe care ei să-l poată înălţa ca pe un conducător, un om cu charismă, pe care să-l poată antrena şi a vrut în cele din urmă să-i unească pe toţi arabii anticatolici sub conducerea lui, creând o armată puternică, care în final să captureze Ierusalimul pentru papă.

În lecţia de la Vatican, cardinalul Bea ne-a spus următoarea relatare:

O doamnă arabă bogată care era o adeptă credincioasă a papei, a jucat un rol copleşitor în această dramă. Era o văduvă şi se numea Khadijah. Îşi dăruise averea “Bisericii Mamă” şi se retrăsese la o mănăstire de maici.

În timpul şederii acolo, i s-a dat o sarcină ciudată şi a fost trimisă înapoi în lume. Misiunea ei era să găsească un tânăr strălucit care să poată fi folosit de Vatican să creeze o religie nouă şi un om care să devină Mesia pentru copiii lui Ismael. Ea îl găsi curând pe tânărul Mahomed şi se căsătoriră.

Khadijah avea un văr pe nume Waraquah care, ca şi ea, era un foarte credincios romano-catolic. El avea o mare influenţă asupra lui Mahomed.

Vaticanul îl aşeză pe Waraquah ca pe un important sfătuitor (consilier sef) al lui Mahomed.

Roma îşi găsise omul, iar banii nu erau o problemă. I-au fost trimişi profesori tânărului Mahomed şi el trecu prin pregătiri intense.

Mahomed “devoră” lucrările “sfântului” Augustin sub învăţătura lui Waraquah şi deveni un devotat al operelor sale. Acesta îl pregăti pentru “marea sa chemare”.

Sub ordinele Vaticanului, arabii romano-catolici traversară Africa de Nord începând să răspândească istoria unui mare om care în curând se va ridica dintre oameni şi va deveni alesul dumnezeului lor.

În timpul pregătirii, lui Mahomed i se spusese că duşmanii lui sunt evreii. I se spusese de asemenea că romano-catolicii sunt singurii creştini adevăraţi şi că ceilalţi care îşi spun ei înşişi creştini sunt impostori blestemaţi şi copiii diavolului care trebuie distruşi. (sic !)

Învăţătura satanică mai este crezută şi astăzi de minţile musulmanilor din toată lumea şi distruge în fiecare naţiune musulmană străduinţele lui Hristos de a-i întâlni.

Pe când Mahomed începea să-şi primească “revelaţiile divine” într-o peşteră din munţii Hira nu departe de periferiile Mecăi, Waraquah – vărul romano-catolic al soţiei sale – devenea adânc implicat în interpretarea acestor viziuni (sic !) primite de Mahomed.

NOTA: Este interesant de remarcat ca atat Mohamed cat si fondatorul ordinului Iezuit, Loyola, au primit „viziunile” in… pesteri !!!

Atunci cand timpul a venit, puterea Islamului a devenit uriasa (imensa), evreii si adevaratii crestini au fost macelariti (exterminati) iar Ierusalimul a cazut in ‘mainile’ lor.

Romano-catolicii nu au fost niciodata atacati de „soldatii” islamului, nici templele sau altarele lor, in toata aceasta perioada de macel.

Dar…, atunci cand Papa a cerut Ierusalimul…, el a fost surprins de refuzul lor. Generalii arabi au avut un asa de mare succes incat nu s-au lasat intimidati de Papa – nimic nu putea sta in calea lor in a-si realiza propriile planuri…

Sub indrumarea lui Waraquah, consilierul special al Romei, Mohamed a „scris” ca Avraam a oferit pe Ismael (!) ca sacrificiu. Raportul Bibliei spune ca Isaac a fost „sacrificiul” si nu Ismael, dar Mohamed a sters numele lui Isaac punand numele lui Ismael.

Ca si rezultat al acestei manevre si al „viziunilor” lui Mohamed, musulmanii credinciosi au construit o moschee, Dome of the Rock, in onoarea lui Ismael pe locul unde templul evreilor fusese distrus de romani in anul 70 AD.

Aceasta a facut ca Ierusalimul sa devina al doilea „loc cel mai sfant” in credinta Islamica. Cum sa dea ei un asa loc prea sfant papei fara ca asta sa nasca o revolta ?

Papa si-a dat seama ca ceea ce ei creasera era in afara oricarui control atunci cand s-a auzit numit de catre islamici, el „Sfantul”, un infidel.

Generalii arabi erau determinati (motivati) sa cucereasca intreaga lume pentru Allah iar acum ei se indreptau catre Europa.

Ambasadorii islamicii au fost trimisi la Papa pentru a-i cere acestuia „binecuvantarea”, prin bulele (decretele) sale, de a invada natiunile Europei.

Vaticanul era scandalizat de asemenea cerere; razboiul era inevitabil.

Puterea pe pamant si controlul lumii intregi era considerata a fi dreptul de baza doar al Papei. Papa nu-si putea permite sa imparta asta cu cei pe care el ii considera a fi „nevrednici”…

Papa si-a ridicat armatele, numindu-le „cruciade” pentru a stavili (a stopa) copiii lui Ismael sa cucereasca-jefuiasca Europa catolica. Cruciadele au durat secole la randul iar Ierusalimul a scapat „mainilor” papei.

Turcia a fost invinsa (cucerita) iar Spania si Portugalia au fost invadate de fortele islamice.

In Portugalia, ei (islamicii) au numit un sat de munte „Fatimah”, in onoarea fiicei lui Mohamed. Nu si-au imaginat niciodata, pe atunci, ca acest mic sat numit de ei „Fatimah” va deveni mai tarziu, faimos pe tot pamantul.

Generalii islamici realizaseră că s-au întins prea departe, fără a avea susţinerea necesară şi nici capacitatea de a duce lupta până la capăt. Era timpul pentru discuţiile de pace. Unul dintre negociatori a fost Francis de Assisi.

Ambele părţi au trecut prin negocieri formale şi au semnat concordate. Rezultatul negocierilor a fost următorul:

–Musulmanilor le era permisă ocuparea Turciei în zona “creştină” –Catolicilor le era permisă ocuparea Libanului în regiunea arabă. –S-a căzut de acord ca musulmanii să poată construi moschee în ţările catolice fără opoziţie, atât timp cât romano-catolicismul este în floare în ţările arabe.

Cardinalul Bea ne-a spus că şi musulmanii şi romano-catolicii au fost de acord să blocheze şi să distrugă eforturile duşmanului lor comun: misionarii creştini care credeau Biblia.

Prin aceste concordate Satan a pus la cale distrugerea spirituală a copiilor lui Ismael. El a construit un zid solid al opoziţiei împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, reţinându-l să ajungă la bieţii arabi.

După semnarea concordatelor, un control strict a fost impus musulmanilor de către Ayatollah prin preoţii, maicile şi călugării islamici. Vaticanul a pus la cale de asemenea o campanie a urii între arabii musulmani şi evrei. Înainte de aceasta ei coabitau în pace.

Dar vai, după aceasta întreaga comunitate islamică privea pe misionarii credincioşi ai Bibliei ca pe diavolul care aduce otrava pentru a distruge pe copiii lui Allah.

N.T. – Gândiţi-vă doar la mistificarea făcută de Mahomed la adresa Bibliei, din iniţiativa lui Waraquah – varul nevestei sale, adept al romano-catolicismului – prin care a fost pur şi simplu înlocuit Isaac cu Ismael, ca jertfă oferită de Avraam.

Raporturile sfâşietoare despre numai o mână de convertiţi de la credinţa musulmană aduse de misionari după ani de muncă, i-au tulburat, i-au istovit şi i-au descurajat.

Aceşti misionari nu ştiau nimic despre aranjamentele secrete între Mecca şi Vatican care le-au distrus eforturile de câştigarea sufletelor din aceste meleaguri întunecate.

Cu Mecca şi Vaticanul în plină pace, bătrâna curvă din Apocalipsa 17 şi 18 le-a dat din nou de lucru iezuiţilor, care erau ocupaţi acum cu planuri pentru cucerirea şi controlarea islamului.

În 1910, Portugalia devenea o ţară socialistă. Steaguri roşii apăreau peste tot. Romano-catolicismul a întâmpinat o problemă serioasă aici. În timp ce oamenii proclamau ziua de naştere a Republicii Socialiste Portugalia, cerând distrugerea puterii bisericeşti; era chiar timpul perfect pentru o apariţie a fecioarei Maria.

Dar trebuia să existe mai multe beneficii ale acestei apariţii decât simpla menţinere a Portugaliei în strânsoarea de oţel a Vaticanului.

Iezuiţii vroiau ca Rusia să fie implicată, şi localizarea acestei viziuni la Fatima putea juca un rol cheie în a împinge islamul la “Biserica Mamă”.

În 1917 fecioara Maria apăru la Fatima.

Producţia “Mama lui Dumnezeu” a fost un succes bombă, care a fost jucată pentru a influenţa mulţimile. Ca rezultat, socialiştii Portugaliei au suferit o serioasă înfrângere.

Romano-catolicii din toată lumea au început să se roage pentru convertirea Rusiei şi iezuiţii inventaseră “Novenas” pentru Fatima (rugăciuni speciale de nouă zile), pe care ei au putut-o desfăşura pe tot cuprinsul Africii de Nord exprimând bune relaţii publice înaintea lumii islamice.

Desigur, săracii arabi au crezut că o onorează pe fiica lui Mahomed (Fatimah) şi acest lucru era tocmai ceea ce vroiau iezuiţii ca islamicii să creadă.

Câţiva ani după înfrângerea din al-ΙΙ-lea război mondial, papa Pius XІІ, a stârnit lumea cu viziunea sa “a soarelui dansând”, cu scopul de a menţine Fatima în ştirile din ziare.

A fost un mare spectacol religios şi întreaga lume l-a “înghiţit”. Nu este surprinzător că, papa Pius a fost singurul care a văzut această apariţie.

În afară de toate acestea un grup de adepţi s-au strâns din toată lumea într-o “armată albastră”, totalizând milioane de credincioşi romano-catolici gata să moară pentru fecioara binecuvântată.

Dar ei încă nu au văzut nimic… Iezuiţii o au pe fecioara Maria programată să apară de patru sau cinci ori în China, de câteva ori în Rusia şi câteva “reale” mari apariţii în U.S.A. … Şi oamenii se duc să fie prezenţi.

Dar ce are a face aceasta cu islamul?

Haideţi să vedem ce are de spus ultimul episcop Sheen, despre fecioara Maria şi islam:

“Apariţia doamnei noastre la Fatima a marcat punctul de cotitură în istoria celor 347.000.000 de musulmani din lume, oamenii religioşi cei mai dificil de convertit la creştinism (romano-catolicism). Musulmanii au ocupat Portugalia pentru secole şi şi-au lăsat urma. ”

După moartea fiicei sale Fatimah, Mahomed scrise despre ea, că “este cea mai sfântă femeie din paradis, după Maria”.

Episcopul Sheen credea că fecioara Maria a ales să fie cunoscută ca “Doamna noastră de la Fatima”, ca un semn şi o garanţie că musulmanii care cred în naşterea lui Hristos din fecioară, vor începe să creadă în divinitatea lui Hristos.

El a scos în evidenţă că statuile virginei călătoare, ale “Doamnei noastre de la Fatima” au fost primite cu entuziasm de musulmani în Africa, India şi în alte locuri şi că mulţi musulmani vin acum în “biserică”(romano-catolică). Ca director al societăţii pentru propagarea credinţei, episcopul Sheen a spus acestea cu autoritate.

În ultima jumătate a secolului al-XІX-lea, Spania trecea prin convulsii politice. Monarhia sa romano-catolică se clătina şi regina a fost detronată în 1868, iar Spania a devenit republică, însă aceasta doar pentru doi ani.

Apoi monarhia a fost restabilită până în 1923. Cum condiţiile politice erau instabile, Spania a ales încă o dată să devină republică şi imediat biserica catolică a început sabotajul.

În acest timp din 1931 până în 1936, cam cinci preşedinţi s-au succedat.

Spaniolii romano-catolici îşi arătau dispreţul faţă de puterea Vaticanului (nici nu visau ce se afla în spatele lor). Ei au pus taxe pe proprietăţile bisericii şi au îndepărtat preoţi şi călugăriţele din şcolile publice.

Papa spunea despre catolicii spanioli că se opuneau orientării spre fascism; de aceea trebuie să facă din catolicii spanioli un exemplu pentru cei care nu vor să se supună. Atunci a poruncit să-i distrugă şi să numească aceasta o cruciadă împotriva comunismului.

Chiar dacă cei câţiva preşedinţi ai republicii fuseseră iezuiţi instruiţi, ei s-au opus puterii de la Vatican şi s-au prefăcut doar a fi în mâinile Vaticanului.

Au fost contactaţi liderii islamici. Ei rămăseseră datori Vaticanului pentru înşelarea Romei în privinţa Ierusalimului.

Când au semnat concordatul, ei au promis să-l ajute pe papă la timp de nevoie, chiar să ridice o armată dacă acesta ar fi dorit. Acum era momentul.

Iezuiţii şi-au făcut treaba.

Bieţii spanioli urmau să sufere acum. Datorită negocierilor secrete, o uriaşă armată arabă a fost ridicată sub comanda generalului Franco. Vaticanul a finanţat această maşină de război pentru a le da o lecţie spaniolilor.

În 1936 a izbucnit noua Inchiziţie Spaniolă, care a fost numită “Războiul Civil Spaniol”, orchestrat fiind în secret de la Vatican.

Pentru a ţine lumea departe de aflarea adevărului, relatarea ştirilor se făcea în aşa fel încât să se înţeleagă că Vaticanul ar fi luptat împotriva comuniştilor într-un război sfânt.

În realitate existau doar o mână de comunişti în Spania.

Instituţia Romano-catolică ordonase o baie de sânge pentru proprii ei adepţi.

Sub steagul Vaticanului, forţele musulmane au invadat Insulele Canare şi apoi au atacat Spania de sud. Spaniolii au privit şocaţi cum cardinalul Pedro Segura era în fruntea armatei islamice care măcelărea pe necredincioşi – infidelii credinţei romano-catolice – bărbaţi, femei şi copii fără nici o milă.

Armata musulmană îşi lua revanşa într-un târziu sub binecuvântarea papei. Când aveam trei ani îmi amintesc că i-am văzut pe ostaşi invadându-ne casa. Familia mea a supravieţuit acelei terori, fiind norocoşi. Când inchiziţia şi-a realizat scopurile, Spania era o ruină, însângerată şi înfrântă, dar întoarsă în siguranţă în mâinile Vaticanului. Papa i-a mulţumit fecioarei binecuvântate, că a scăpat Spania de comunism.

În jur de patru milioane de musulmani au ocupat Spania ca protectori ai credinţei romano-catolice. Islamul şi-a plătit datoria faţă de antihristul de la Vatican.

Arabii, prin negocieri strict secrete, îi declarară papei că vor lupta pentru Vatican în Spania numai dacă papa este de acord ca niciodată să nu recunoască vreun stat al Israelului, ce ar veni la existenţă. Papa a fost de acord.

Cardinalul Bea ne-a spus în ce mod evreii ortodocşi şi sioniştii forţau pentru un stat independent Israel.

– Doctor Rivera aş dori să vă întreb dacă omul care l-a împuşcat pe papă era musulman? – Desigur. Iezuiţii au plănuit aceasta foarte bine. Mulţi urmau să fie câştigaţi prin acest incident.

Observaţi că aceasta a dat ceva în comun papei şi preşedintelui Regan. Amândoi au fost împuşcaţi şi au devenit prieteni apropiaţi.

Papa a captat atenţia lumii întregi şi simpatia tuturor conducătorilor lumii.

Prin acest incident islamul s-a propulsat mai aproape de Vatican. Musulmanii s-au simţit atât de umiliţi că unul dintre ei a tras în reprezentantul profetului Isus pe pământ încât Ayatollah-ul i-a trimis condoleanţe şi scuze papei.

Şi în cele din urmă vina s-a putut arunca asupra K.G.B.-ului, făcând astfel lumea să creadă că comuniştii sunt duşmanii papei. Este un joc serios. Papa Ioan Paul al-II-lea a fost un comunist devotat pentru mulţi ani la rând.

Dacă aceasta sună ciudat, aduceţi-vă aminte că asasinul Mehmet Ali Agca este în topul oamenilor cu succes din Europa şi că este un expert al oamenilor de marcă.

El şi-a descărcat arma de la o distanţă de numai 3 metri şi jumătate. Fiecare glonte l-a atins pe papă sub buric. Vedeţi că el nu avea intenţia de a-l ucide pe papă. El doar urma instrucţiunile date de iezuiţi.

Rezultatul a fost obţinut când lumea l-a văzut pe papă iertându-l pe Mehmet Ali Agca pentru că l-a împuşcat: aproape un miliard de musulmani au fost plini de admiraţie pentru “sfinţia sa”. (The Hegelian Dialect)

Aşa cum am spus deja, eu cred că totul a fost bine plănuit. Şi papa şi lumea musulmană i-au mulţumit fecioarei Maria că papa nu a murit.

Te întrebi de ce n-am trimis noi – americanii -armata în Liban? După ce preşedintele a devenit atât de apropiat cu papa, am sfârşit printr-un nunţiu papal la Washington D.C. şi astfel marina U.S.A. s-a deplasat la Liban pentru a apăra o naţiune romano-catolică.

Curva din Apocalipsa 17 nu se va opri de la nimic ca să-şi atingă ţelurile; inclusiv împuşcarea unuia dintre papi!

http://www.scribd.com/doc/282816/EG-White-Tragedia-veacurilor http://originearaului.blogspot.com /

În trecut Satan-Diavolul (fiinta reala dar supranaturala) s-a folosit de religie ca să distrugă milioane de suflete. Lucrând prin “marea curvă” (Vaticanul condus din 1814 de Iezuiti) din cartea Apocalipsa, Satan a pus-o cu grijă pe fecioara Maria înaintea oamenilor pentru a le distrage atenţia de la Isus.

Catolicii au fost înşelaţi, ei încercând să cerceteze sistemul bisericii lor cu scopul de a ajunge în Rai. Folosind un truc asemănător, Vaticanul a ajutat la ridicarea unei religii militante şi sofisticate pentru a-i îndepărta pe copiii lui Ismael de la cunoaşterea Unicului care i-ar fi putut duce în Rai.

Mulţimile de musulmani privesc religia lor şi pe Mahomed (al cărui trup se află încă la Medina) şi din toată inima lor îşi aţintesc privirile spre Mecca pentru a-şi căpăta salvarea. Iar vina pentru toate acestea se îndreaptă direct spre ROMA care este responsabilă pentru această incalificabilă crimă.

Sursa : Alberto Rivera, ex Iezuit.

Publicat de Enigma „Spionajului” Romanesc !

DID THE VATICAN CREATE ISLAM ?

-preluat de pe http://islamul-catolic.blogspot.ro/?m=1

—film 15 min.—

Pentagonul și telenovelele

▲Telenovelele, o noua armă a Pentagonului?

Acasă » Actualitate

SURSA: REALITATEA.NET Armata americană apelează la o nouă armă pentru a-i domoli pe traficanții columbieni de droguri: telenovelele.

Armata americană vrea să apeleze la o armă inedită în

columbiene: telenovelele.

Pentagonul

Wired,

ului

contracteze o companie pentru a produce 20 de episoade

radiofonică. Unele dintre ele vor pune accent pe demobilizarea traficanților de droguri, iar altele

diminueze numărul tinerilor care ajung să fie recrutați

columbiene.

Cornul Mic ( Daniel 7 )

„Apocalipsa” Vechiului Testament

Cartea lui Daniel

Cornul cel mic
– Capitolul 7 –

Autor Lori Balogh

Sursa: http://www.loribalogh.ro
http://www.resursebiblice.ro

In ocazia trecuta am studiat primele sapte versete ale capitolului sapte din Cartea lui Daniel. Acestea ne prezinta, sub forma simbolurilor unor fiare, cele patru imperii universale care au avut legatura cu istoria poporului lui Dumnezeu: Babilonul, Medo- Persia, Grecia si Roma. Trecerea in revista a celor patru imperii este una telegrafica si reprezinta doar o introducere la ceea ce, de fapt, este partea principala a viziunii lui Daniel:

– natura si lucrarea cornului cel mic de pe pamant
– judacata care are loc in ceruri.

Aceste doua aspecte reprezinta esenta cap. 7. In aceasta ocazie ne vom opri asupra cornului cel mic, incercand sa-l identificam pe baza detaliilor ce ne sunt prezentate in viziune.

Inainte de a analiza versetele referitoare la cornul cel mic, doresc sa fac cateva observatii. Intotdeauna a existat un interes deosebit intre cercetatorii profetiilor biblice cu privire la identificarea lui Anticrist. Numele de Anticrist apare, ca atare, doar in epistolele lui Ioan: 1 Ioan 2, 18.22; 4, 3; 2 Ioan 7. Cu toate acestea, Anticristul apare si in alte parti ale Scripturii, sub alte denumiri, ca de exemplu “omul faradelegii”( 2 Tesaloniceni 2, 3 ), sau fiara din Apocalipsa cap. 13.

Cine este Anticristul? Din referirile biblice, aflam ca acesta este un om, o putere, sau o institutie care se opune lui Christos si poporului Sau credincios.

Daca ii intrebam pe unii membrii ai bisericilor mari, istorice, cu privire la identitatea Anticristului, ei ne vor raspunde ca Anticristul sunt sectele, caci ele rup din trupul lui Christos( biserica) si ii ratacesc pe credinciosi de la adevar.

Unele culte neoprotestante sustin ca Anticristul este un evreu, probabil din semintia lui Dan, care va aparea in viitor si care va domni la Ierusalim.

Pana nu demult, multi crestini au sustinut ca Anticristul erau comunistii, iar in Evul Mediu, Anticristul era identificat ca fiind papalitatea. Petrarca, Dante Alighieri in “Divina Comedia”, Ian Huss, Sf. Brighitta, Wycliff si altii au crezut ca Anticristul este papalitatea.

In timpul Reformatiunii, numarul celor care au vazut in papalitate semnele de identificare ale Anticristului au crescut. Alti crestini sustin ca Anticristul este persoana lui Antioh Epifanul, unul dintre regii seleucizi care a incercat sa elenizeze fortat poporul iudeu. Antioh nu a reusit lucrul acesta, fiind izgonit din Iudeea de rascoala Macabeilor.

Unii au vazut Anticristul in islam, altii l-au identificat in persoana lui Nero, imparatul roman care i-a persecutat in mod salbatic pe crestini.

Aceasta varietate mare de pareri cu privire la identitatea Anticristului face ca identificarea acestuia sa devina foarte importanta pentru noi. Cine se ascunde in spatele simbolului cornului celui mic? Caci cornul cel mic din cap. 7 al Cartii lui Daniel este Anticristul. Versetele din cap. 7, care vor face obiectul studiului nostru sunt: 7. 8. 11. 20. 21. 22. 24. 25. 26.

Detalii cu privire la cornul cel mic, asa cum le putem gasi in versetele amintite:
1. “Un corn” ( vers. 8 ) . In Biblie cornul este un simbol al puterii, fie politice, fie religioase. Vezi 2 Cronici 18, 10; Mica 4, 13; Zaharia 1, 18- 21. Daca cele zece coarne care ies din capul celei de-a patra fiare ( vers. 7 ) reprezinta zece imparati ( imparatii) care urmau sa apara pe scena istoriei dupa prabusirea Imperiului Roman de Apus, in mod logic si acest corn mic trebuie sa fie tot o putere politica. Faptul ca acest corn mic urma sa faca “razboi sfintilor” ( vers. 21 ) si sa doboare trei din cele zece coarne mari dinaintea lui ( vers. 24 ) dovedeste ca el urma sa fie o putere.

2. “Un corn mic” ( vers. 8 ). La inceputul existentei sale, acest corn este mic, ceea ce sugereaza un inceput modest.

3. El iese din mijlocul celor zece coarne ( vers. 8 si 24 ). Daca ce-a de-a patra fiara din cap. 7 reprezinta Imperiul Roman, si daca cele zece coarne de pe capul ei reprezinta cele zece regate ale Europei Occidentale care au rezultat in urma prabusirii Imperiului Roman de Apus, atunci acest corn mic, care iese din mijlocul celor zece coarne, trebuie sa apara tot pe teritoriul Europei Occidentale.

4. Pentru a se ridica cornul cel mic, sunt smulse trei din cele zece coarne existente deja ( vers. 8. 20 si 24 ) Trei regate care urmau sa se nasca prin divizarea Imperiului Roman de Apus urmau sa cada pentru a face loc acestui corn mic.

5. Cornul cel mic are ochi de om ( vers. 8 si 20 ). Celelalte zece coarne sunt “oarbe”, singurul care este vazut avand ochi de om este cornul cel mic. In Biblie, ochiul simbolizeaza inteligenta. In descoperirile date apostolului Ioan, in cartea Apocalipsei, acesta are ocazia sa vada fiinte ceresti pline cu ochi ( Apocalipsa 4, 8 ), ceea ce sugereaza ideea de inteligenta sclipitoare a acestor fiinte. Acelasi lucru il vede si profetul Ezechiel in viziunea ceresca pe care o reda in cap. 1 al cartii sale ( Ezechiel 1, 18 ; 10, 12 ). Cornul cel mic, o putere modesta la inceput, se va remarca printr-o inteligenta si abilitate deosebite de ale celorlalte puteri europene.Cornul cel mic le va spiona, le va supraveghea si va fi informat cu privire la tot ce se intampla in jur.

6. Cornul cel mic are o gura care vorbeste cu trufie ( vers. 8. 11 si 20 ). Acest amanunt ne sugereaza pretentiile de superioritate ale cornului cel mic fata de celelalte coarne. O gura care vorbeste, atunci cand este vorba de o putere politica, asa cum deja am constatat, inseamna decrete, legi si edicte prin care acest corn isi va etala pretentiile de suprematie.

7. Infatisarea cornului cel mic este mai mare decat a celorlalte zece coarne ( vers. 20 ). Aceasta putere mica si modesta la inceput urma sa cresca, devenind mai mare decat fiecare din puterile Europei rezultate prin faramitarea Imperiului Roman de Apus.

8. Cornul cel mic face razboi sfintilor ( vers. 20 si 25 ). O putere care se razboieste cu cei pe care Dumnezeu ii numeste sfintii Sai este o putere persecutoare.

9. Cornul cel mic ii biruieste pe sfinti ( vers. 20 ). Persecutia pe care acesta putere reprezentata prin cornul cel mic urma sa o porneasca impotriva poporului lui Dumnezeu urma sa duca la multe victime. Cu toate acestea, “biruinta asupra sfintilor” trebuie inteleasa in sens restrans: chiar daca poporul lui Dumnezeu a cunoscut, din partea cornului cel mic suferinte, tortura si moarte, aceasta putere nu a reusit si nu va reusi niciodata sa le rapeasca oamenilor mantuirea sufletului si bucuria unei legaturi vii cu Mantuitorul.

10. Cornul cel mic ii biruieste pe sfinti pana ce Cel Imbatranit de zile face dreptate sfintilor ( vers. 20 ). Aceasta inseamna ca persecutia pornita de aceasta putere nu va inceta ( decat poate temporar ) pana la revenirea in glorie a Domnului Christos.

11. Cornul cel mic rosteste vorbe de hula impotriva Celui Prea Inalt ( vers. 25 ). Hula, sau blasfemia, consta in insusirea unor prerogative si functii, precum si a laudei, care apartin doar lui Dumnezeu. Cand Mantuitorul l-a iertat pe slabanog de pacatele lui, fariseii si carturarii iudei L-au acuzat pe Domnul de hula: “ Omul acesta huleste. Cine poate ierta pacatele decat Unul singur, Dumnezeu ?” ( Luca 5, 17- 24 ). Vazand in Persoana Mantuitorului doar un simplu om, acesti carturari considerau ca Domnul Iisus hulea. Ceea ce nu vedeau ei, datorita orbirii lor spirituale, era faptul ca El era si Dumnezeu, avand deplina libertate sa ierte pacatele.

Asadar, iertarea pacatelor este un atribut exclusiv divin si ori de cate ori omul, indiferent cine este el, ia asupra sa acest atribut care-i revine doar lui Dumnezeu, el savarseste o blasfemie.

Biblia vorbeste de blasfemie ( hula ) si cand este vorba de inchinarea care I se cuvine doar Creatorului ( vezi raspunsul dat de inger lui Ioan, atunci cand acesta a incercat sa se inchine ingerului: Apocalipsa 22, 8- 9 ). Inchinarea, apartinandu-I doar lui Dumnezeu, poate deveni o hula atunci cand este pretinsa de un om.

Asadar, daca se spune despre cornul cel mic ca rosteste vorbe de hula impotriva lui Dumnezeu, intelegem de aici ca aceasta putere urma sa pretinda titluri si functii care Ii apartin doar lui Dumnezeu ( de exemplu dreptul de a ierta pacatele si dreptul la inchinare ).

12. Cornul cel mic urma sa schimbe vremile ( vers. 25 ). In Geneza 1, 14 ni se spune ca Dumnezeu a creat soarele, luna si stelele pentru a arata “vremile, zilele si anii”. Intelegem da aici ca schimbarea vremilor inseamna schimbarea modului de masurare a timpului. Biblia ne invata sa masuram ziua de la apus de soare la apus de soare ( Geneza 1, 5.8. 13. 19. 23. 31; Levitic 23, 32 ). Astazi omenirea masoara ziua de la 12 noaptea la 12 noaptea. Cine a schimbat “vremile”( modul de masurare a timpului ) ?

13. Cornul cel mic urma sa schimbe Legea ( vers. 25 ). Nu e vorba de o anulare a Legii lui Dumnezeu, ci doar de modificari in continutul acesteia. Faptul in sine este tot o blasfemie la adresa lui Dumnezeu, singurul care este Datatorul si Judecatorul Legii.

14. Cornul cel mic urma sa se deosebeasca de inaintasii lui ( vers. 24 ). Desi cornul cel mic urma sa fie o putere politica asemenea celorlalte coarne, el trebuia sa se deosebeasca de acestea prin cateva trasaturi. Din ceea ce am subliniat deja cu privire la natura cornului cel mic, retinem:

– El are ochi de om, ceea ce ne sugereaza inteligenta deosebita si un sistem de observare si supraveghere neintalnit la celelalte puteri.
– El are o gura care vorbeste cu trufie- el va da legi si decrete prin care se va ridica deasupra celorlalte puteri.
– El declara razboi sfintilor- el va persecuta pe credinciosii care nu gandesc si cred ca el.
– El rosteste vorbe de hula impotriva Celui Prea Inalt- el isi ia prerogative si functii care Ii apartin numai lui Dumnezeu ( iertarea pacatelor, inchinarea ).
– El schimba Legea lui Dumnezeu si modul de masurare a timpului lasat de Creator.
In concluzie, cornul cel mic se dovedeste a fi nu doar o putere politica. Prin actiunile sale el se dovedeste a fi si o putere religioasa in acelasi timp. Asadar, cornul cel mic este o putere dualista, politico-religioasa.

15. Sfintii urmau sa fie dati in mainile cornului cel mic timp de o vreme, doua vremi si o jumatate de vreme, adica trei vremi si jumatate ( vers. 25 ). Cuvantul din aramaica din care s-a tradus “vreme” este “idan”, care inseamna vreme, timp, an. Asadar putem intelege ca este vorba despre trei ani si jumatate. Insa, in profetiile apocaliptice, asa cum sunt cele din Daniel si Apocalipsa, timpul nu este real ci simbolic. Pentru a putea descifra timpul real de care vorbeste profetia, trebuie sa tinem cont de principiul zi-an, conform cu cele scrise in Ezechiel 4, 6 si Numeri 14, 34. Conform acestui principiu de socotire a timpului profetic, o zi profetica inseamna un an real. Primul care a sustinut acest principiu de interpretare a fost staretul italian Gioacchino da Fiore ( Ioachim de Floris ), un prereformator. Acest mod de socotire a timpului profetic a devenit un standard pentru adeptii miscarilor antipapale: valdenzii, wiclefitii, husitii si pentru toti protestantii de dupa secolul al 16-lea. Deci cei trei ani si jumatate profetici (1260 zile profetice) inseamna 1260 ani reali.

Profetia din cap. 7 al Cartii lui Daniel ne vorbeste despre o perioada lunga de suprematie a cornului cel mic- 1260 ani- timp in care el ii va persecuta pe sfintii lui Dumnezeu si isi va atribui tot felul de prerogative care Ii apartin doar Creatorului.

16. Stapanirea cornului cel mic i se va lua odata cu judecata finala ( vers. 26 ). Aceasta inseamna ca puterea reprezentata prin cornul cel mic va exista pana la sfarsitul istoriei, pana la revenirea lui Christos.

Acum, facand suma tuturor detaliilor referitoare la cornul cel mic, ajungem la cateva concluzii:
1. Cornul cel mic nu poate fi o singura persoana ( Nero, Antioh Epifanul etc. ), deoarece perioada in care el trebuia sa lucreze este de 1260 ani, ceea ce nu este posibil in dreptul unui om.

2. Cornul cel mic nu poate fi islamul, caci el trebuia sa apara si sa se dezvolte pe teritoriul Europei Occidentale.

3. Cornul cel mic nu poate fi comunismul, deoarece acesta a aparut si s-a dezvoltat relativ recent in istoria lumii. Cat priveste perioada de suprematie a cornului cel mic-de 1260 ani, ea nu poate fi pusa in dreptul comunismului, care a fost si este inca in unele locuri, doar o putere politica, nu si religioasa.

4. Singura institutie care corespunde tuturor detaliilor pe care ni le ofera profetia este Roma papala.

Sa observam acum cum se regasesc aceste detalii despre cornul cel mic in dreptul institutiei papale.
1. Un corn mic, dar cu o infatisare mai mare decat celelalte coarne. Paradox, sau nonsens? Ori cornul este mai mic, ori este mai mare decat celelalte. Cu toate acestea, profetia afirma ambele lucruri despre aceasta putere. Lucrul acesta nu este intamplator, caci astazi suntem martorii acestui paradox in dreptul institutiei papale.
Vaticanul este unul din cele mai mici state ale lumii. In Micul Dictionar Enciclopedic, editia 1986, la pag.1839, sub titlul “Vatican”, citim:
“Vatican, stat clerical al Bisericii Catolice, situat in vestul Romei, pe malul drept al Tibrului, pe colina cu acelasi nume; 0,44 km patrati, 1000 locuitori. Capitala- Vatican. Limbi oficiale- Latina si italiana…Dispune de o considerabila baza economica reprezentata de mari investitii in intreprinderi din Italia si din alte tari.”

Daca mai adugam la acestea si alte amanunte: o armata formata din circa o suta de soldati din Garda Elvetiana, dar si un numar de credinciosi care se ridica la 1,07 miliarde, potrivit Anuarului pontifical al Bisericii Catolice din anul 2002, intelegem paradoxul: un stat atat de mic si totusi un imperiu spiritual atat de mare. Biblia nu greseste cand vorbeste despre aceasta putere politico-religioasa ca fiind un corn mic, dar cu o infatisare mai mare decat a celorlalte puteri europene.

2. Cornul cel mic se deosebeste de inaintasii lui. Toate celelalte zece coarne, iesite din Imperiul Roman de Apus , au fost puteri politice.:1. Regatul Vizigot ( in Spania şi Galia), 2. Regatul Sueb ( în Gallaecia), 3. Regatul Vandal ( în Africa Romană) 4. Regatul Burgund ( în Galia, pe Valea Ronului) 5. Regatul Alamanilor ( în Elveţia) 6. Regatul Franc ( în Galia şi Belgia) 7. Regatul Ostrogot ( în Panonia şi Italia) 8.Regatul lui Odoacru ( în Italia şi Sicilia) 9. Regatul Longobard ( pe malul Dunării) 10.Regatul Anglo-Saxon ( în Britania). Singur, acest corn mic a fost si este o putere dualista, politico-religioasa. Vaticanul este singurul stat- biserica si singura biserica-stat, avand reprezentanti diplomatici la O.N.U. si intretinand relatii diplomatice formale cu 174 de state suverane, cu Uniunea Europeana si Ordinul Cavalerilor de Malta, dar si o relatie speciala cu Federatia Rusa. Vaticanul este un stat eceziastic, in care pontiful roman este seful statului, dar si al bisericii.

3. Cornul cel mic a iesit din mijlocul celor zece coarne. Detaliul se potriveste perfect Vaticanului, care s-a nascut in mijlocul regatelor europene, in Europa de Vest.

4. Pentru a se ridica acest corn mic, au trebuit sa cada trei din cele zece coarne iesite din fiara a patra. Studiul istoriei confirma si acest amanunt implinit in dreptul papalitatii. Cele trei coarne smulse din calea cornului cel mic au fost trei regate barbare care , desi primisera crestinismul, el era in forma sa ariana. Este vorba de heruli, vandali si ostrogoti. Aceste trei puteri ariene au stapanit asupra Romei, fiind o piedica in calea ascensiunii puterii episcopului de Roma. Insasi erezia ariana ( de la preotul Arie din Alexandria ), care nu recunostea divinitatea Domnului Christos, era protivnica credintei catolice. Papalitatea nu se putea dezvolta atata vreme cat Roma se afla sub stapanirea unor puteri ariene. Insa aceste puteri ariene au fost, rand pe rand, “smulse”.

Herulii lui Odoacru, care-l detronasera pe ultimul imparat al Imperiului Roman de Apus- Romulus Augustulus-au fost alungati din Roma de catre ostrogotii lui Teodoric. Dar si acestia erau arieni, impiedicand dezvoltarea papalitatii.

In anul 538 d.Cr., generalul Belizarie, trimis de imparatul Iustinian al Constantinopolului, i-a alungat pe ostrogotii din Roma, dupa ce, acelasi general, in anul 534 d.Cr., ii zdrobise pe vandalii lui Genzeric, si ei un pericol pentru episcopul Romei.

In felul acesta, in anul 538, episcopul de Roma devine liber si, in noua sa clitate de papa, prin decretul lui Iustinian din anul 533, incepe ascensiunea politica si religioasa in vidul creat dupa prabusirea Imperiului Roman.
Iata cat de exacta este profetia biblica, care afirmase ca acest corn mic se va dezvolta numai dupa “smulgerea “ a trei coarne din cele zece!

5. Ochii de om, simbol al inteligentei, al vigilentei si al unui sistem de supraveghere bine pus la punct. Doua aspecte sunt demne de retinut in aceasta privinta: 1. Infiintarea Ordinului Iezuit de catre Ignatiu de Loyola, pentru contracararea Reformei din secolul al 16-lea. Acest ordin are rolul de supraveghere ( ochi de om ) asupra respectarii doctrinei bisericii. 2. Sistemul spovedaniei prin care preotul putea “privi”in cele mai intime aspecte ale vietii credinciosilor. Acest sistem a ajutat papalitatea sa tina totul sub supraveghere si control in toata perioada Evului Mediu.

6. Gura care vorbeste cu trufie, rostind hule.
Lucius Ferraris, un teolog romano-catolic, afirma in lucrarea sa “Promta Bibliotheca”, lucrare la care Enciclopedia Catolica face referire ca la “o pretioasa mina de informatii”:

“Papa este de o demnitate asa de mare si este asa de inaltat incat nu este un simplu om, ci este asemenea lui Dumnezeu, vicar al lui Dumnezeu.”

“Numai singur papa merita sa fie numit “cel prea sfant”, pentru ca el singur e vicarul lui Christos si izvorul si fantana a toata sfintenia.”

“El este de asemenea divinul monarh si imparatul suprem si regele regilor. De aceea papa este incoronat cu o intreita coroana in calitate de rege al cerului, al pamantului al locurilor mai jos decat pamantul.”

“Adesea superioritatea si puterea pontifului roman nu se exercita numai asupra lucrurilor ceresti, a celor pamantesti sau a celor de sub pamant, dar chiar si asupra ingerilor, caci el este mai mare. Astfel ca, daca ar fi posibil ca ingerii sa apostazieze de la credinta sau sa gandeasca contrar ei, ei ar putea fi judecati si excomunicati de catre papa. Caci el este de o asa mare demnitate si putere incat formeaza unul si acelasi tribunal cu Christos. “

“Papa este asemenea lui Dumnezeu pe pamant, singurul mai presus de cei credinciosi ai lui Christos, mai marele imparat peste imparati, avand plinatatea puterii, caruia i-a fost incredintat de Atotputernicul Dumnezeu nu numai imparatia pamantului, ci si a cerului… Papa are o asa mare autoritate si putere incat poate modifica , explica sau interpreta chiar si legile divine.”
Promta Bibliotheca, art. Papa 2, vol. 4, pag. 26-29

Aceasta ultima afirmatie citata este implinirea unui alt amanunt legat de cornul cel mic:
7. Va schimba vremile si Legea. Cornul cel mic si-a lut grozava raspundere de a schimba chiar vesnica si sfanta Lege a lui Dumnezeu.
Privind in Decalog, asa cum il gasim intr-un catehism catolic, observam cateva modificari de esenta:

1. Porunca a doua, care opreste inchinarea la “chipuri cioplite”( orice reprezentari ale Divinitatii)
nu exista.

2. Prin desfiintarea poruncii a doua, toate celelalte porunci sunt decalate ( porunca a treia devine a doua, porunca a patra devine a treia ,etc. )

3. Porunca a zecea a fost impartita in doua, pentru a iesi numarul zece, fomand poruncile a noua si a zecea ).

Cu privire la porunca a patra, legata de ziua saptamanala de odihna ( in catehismul catolic ea este porunca a treia ), se afirma urmatoarele, in Catehismul convertitului la religia catolica din 1910:
“Intrebare: Care este ziua sabatului?
Raspuns: Duminica este ziua sabatului.
Intrebare: De ce pazim duminica si nu sambata?
Raspuns: Pazim duminica in locul sambetei pentru ca Biserica Catolica , in conciliul din Laodiceea ( 336 d. Cr. ) a transferat solemnitatea de la sambata la duminica.”

Cu privire la schimbarea zilei de odihna, Sinodul de la Laodiceea din anul 336 d. Cr., canonul 29, a hotarat: “Crestinii nu trebuie sa iudaizeze si sa nu lucreze sambata, ci sa lucreze in ziua aceea; dar ziua Domnului sa o onoreze in mod deosebit si, fiind crestini, ar trebui, daca este cu putinta, sa nu lucreze in ziua aceea. Daca ei insa tot vor fi aflati iudaizand, sa fie indepartati de la Christos.”

8. Razboi sfintilor. Aceasta sintagma vorbeste despre persecutie. Papalitatea a fost o putere persecutoare inca de la inceputurile suprematiei ei. Dupa alungarea ostrogotilor din Roma ( anul 538 ), drumul papalitatii spre suprematie era pe deplin deschis. Doar dupa cateva decenii, papa Grigore 1 ( 590- 604 ) a decretat: “Puterile laice vor depune juramant ca vor extermina pe toti ereticii condamnati de biserica.”

Aceasta a fost pozitia papalitatii fata de toti cei care au indraznit sa gandeasca si sa creada altfel decat dogmele impuse de ea. Din aceasta atitudine persecutoare ( “razboi sfintilor “) s-au nascut cruciadele contra valdenzilor, albigenzilor si catarilor.

De aici a pornit planul diabolic al “Noptii sfantului Bartolomeu” ( 22 august 1572 ), in care, numai in Paris au fost ucisi peste 30.000 de hughenoti ( protestanti calvini ), din ordinal regelui Carol al 9-lea, impins de infernala sa mama, Caterina de Medici. Se estimeaza ca in intreaga Franta, in zilele ce au urmat acestei nopti de groaza, au cazut in jur de 500.000 victime, fie ucisi, fie stigmatizati pe viata.

Din acelasi spirit de persecutie al papalitatii au fost trimisi la rug Ian Huss, Ieronim, Savonarola, Copernic, Giordano Bruno si multi altii, al caror numar il vom cunoaste doar in marea zi a judecatii divine.

9. Perioada de suprematie de 1260 ani.
In anul 533 d. Cr. Iustinian, imparatul Imperiului Roman de Rasarit, decreteaza ca episcopul de Roma e papa, adica cel mai egal dintre egali, suveran peste toate bisericile crestine. Exact peste 1260 ani, in 1793, Napoleon, generalul Revolutiei Franceze, decreteaza reducerea infuentei papale in Europa.

Decretul lui Iustinian nu s-a putut aplica decat in anul 538, cand generalul Belizarie ii izgoneste pe ostrogoti din Roma, lasand cale libera ascensiunii episcopului de Roma. In acelasi mod, decretul lui Napoleon din 1793 nu s-a putut aplica dact in 1798, cand generalul Berthier ocupa Vaticanul si il ia prizonier pe papa. Daca socotim timpul scurs intre 533 si 1793, constatam ca sunt exact 1260 ani. De asemenea, intre 538 si 1798 sunt tot 1260 ani, exact timpul prezis cu privire la suprematia conului cel mic.

In 1790, in plina Revolutie Franceza, 30 episcopi romano-catolici au aparut in fata guvernului revolutionar al Frantei pentru a protesta impotriva legilor care urmareau sa elibereze clerul de sub jurisdictia papei. Iata ce spuneau ei: “Aveti de gand sa lasati libere toate religiile, cu exceptia aceleia care odata fusese suprema, care a fost sustinuta de evlavia parintilor nostri si de toate legile statului si care timp de 12 secole a fost religia nationala.”

Obsevati cum chiar papaliatatea recunoaste perioada de suprematie prezisa in Biblie ( trei vremi si jumatate= trei ani si jumatate profetici= 1260 zile profetice= 1260 ani reali ).

Concluzii: Daniel a primit viziunea din cap.7 in anul 553- 552 i. Cr. Cornul cel mic- o putere anticristica- urma sa apara dupa circa o mie de ani. Apoi profetia ne arata ce urma sa se intample in perioada de suprematie a acestei puteri, in cei 1260 ani.

Cine poate spune ce se va intampla peste o suta de ani? Dar peste un an? Dar peste o ora? Nimeni. Doar Dumnezeu este singurul care poate descoperi ce va aduce viitorul ( Isaia 46, 9-10 ).Daca pana acum istoria confirma implinirea exacta a cuvantului profetic, de ce nu am avea incredere ca si ceea ce nu este inca implinit din profetia biblica se va implini la timpul hotarat de Dumnezeu?

“Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”- zice Domnul.

Lori Balogh

M. Barrientos-„Manda la lluvia”

Spirit carismatic sud-amaerican exprimat prin frumusețea unui cîntec de adorare(alabanza y adoracion)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
(trad.)

„Vin cu o inimă predată
  Inaintea Ta,
  Cu viața ..la picioarele Tale
  Te voi proclama,la fel ca pe un foc
  Care vine peste mine,
  Ca o dorință ce transformă
  Interiorul meu..pt. a te onora
  Coboară ,coboară peste mine
  Coboară…acum,aici

Cred în puterea care vine
Prin rugăciune,
Pt. ca să-ți fiu o închinare
Plină de iubire
Și voi proclama
Ca peste generația mea,
Să ardă această dorință și pasiune
De a Te onora
                    Coboară,coboară…

|: Trimite ploaia,timpurie și tîrzie
    Să-mi umple astăzi viața
                                             cu pasiune:|
… ,[…]