O legendă a spionajului international.C.Melnik-interviu

Sursa:Radio VOCEA RUSIEI

Notă biografică:Constantin Melnik-Botkin

image

este o legendă a spionajului internaţional. El a fost coordonatorul serviciilor de informaţii din Franţa în perioada de Gaulle…
La vârsta de 32 ani, în perioada mandatului lui de Gaulle, Melnik, fiu de emigranţi ruşi, a devenit coordonatorul structurii ce se ocupa de sincronizarea acţiunilor tuturor serviciilor secrete ale Franţei, inclusiv ale serviciilor care se ocupau de spionaj. Lui Constantin Melnik îi aparţine rolul principal în încheierea războiului din Algeria şi în procesul de decolonizare. Mai târziu, el a fost unul dintre principalii analişti şi conducători din umbră ai aparatului de forţă a statului francez şi a corporaţiilor americane legate de CIA. Melnik a colaborat intens cu structurile informative ale Vaticanului şi a jucat un rol important în cadrul războiului rece.

În deschiderea interviului acordat în exclusivitate pentru „Vocea Rusiei”, Constantin Melnik a declarat următoarele:

VR: Aţi scris mult despre islam şi despre modul în care Franţa s-a confruntat cu pericolul islamic în perioada războiului din Algeria. Dumneavoastră sunteţi persoana care a ajutat Franţa să iasă din acel conflict. Cum aţi reuşit să ajungeţi atât de sus în plan profesional?

C.Melnik: Totul ţine de faptul că sunt rus. Eu am avut o carieră frumoasă, am fost un
analist-sovietolog. Am cunoscut şi ordinul iezuiţilor al Vaticanului, care a creat organizaţia Rusikum care se ocupa de studiul comunismului.
(Nota redacţiei: Rusikum este un centru informaţional al Vaticanului care a fost atât de performant în procesul culegerii de informaţii, încât unele surse susţin că CIA achiziţiona informaţii de la această organizaţie).
Următorul pas în cariera mea a fost postul de reprezentant al Rand Corporation în Europa. (Nota redacţiei: mai mulţi analişti consideră că Rand Corp. este o parte componentă a structurii analitice semioficiale a CIA, prin care se colectează informaţia utilizată pentru întărirea prezenţei americane în spaţiul european.)
Am fost dispus să plec în SUA, dar în acelaşi timp deja aveam o carieră politică în Franţa. Atunci când de Gaulle a venit la putere, premierul Michel Debré, cu care eram prieten, mi-a cerut ajutorul specializat, eu am reacţionat ca un rus tâmpit. Am fost educat să lupt „pentru ţar, pentru Patrie, pentru credinţă”. Am decis să accept oferta, pentru a termina războiul din Algeria şi pentru a reda Franţei gloria, după reţeta gaullistă. În acelaşi timp, eu nu mă consideram un gaullist şi am fost tratat ca un străin de către gaullişti. Din această cauză, odată cu terminarea războiului ei m-au tratat ca pe un rus, la fel cum ar fi un rus din Legiunea Străină, în sensul că războiul s-a terminat şi nu mai era nevoie de mine.

În acea perioadă, cariera mea oficială a luat sfârşit şi am început o nouă viaţă, cea de scriitor şi editor. În acelaşi timp, eu am fost în continuare preocupat de spionaj şi de Rusia.

În 1972, când Brejnev a început discuţiile cu Occidentul în privinţa separării sferelor de influenţă, propunerea liderului sovietic a provocat reacţii negative. Eu, împreună cu avocatul Vaticanului, din contra, am explicat că unica posibilitate de a distruge sistemul comunist este formularea unui oferte alternative la propunerea lui Brejnev.

În privinţa comunismului, abordarea mea a fost destul de interesantă, în sensul că exista o anumită congruenţă cu linia Vaticanului. Comunismul nu este o ideologie asemănătoare cu nazismul, ci este o religie şi lupta împotriva acestei religii trebuie să fie dusă de forţe spirituale. Mi-am conformat viaţa la această viziune. Nu am primit beneficii deosebite din partea Franţei, ceea ce nu mă deranjează, deoarece mă simt un rus şi nu un francez.
VR : Aţi reuşit să atingeţi culmile succesului pentru că nu aţi renunţat niciodată la originea rusă. Am citit asta în cartea dumneavoastră: aţi fost fideli identităţii proprii şi nu aţi dorit să modificaţi numele dumneavoastră, astfel încât acesta să pară „mai francez”. (citat din cărţile „Spionajul contemporan” şi „Spionajul în stil francez”)
C.Melnik: Aşa şi este. Dar inspiraţia mea principală a fost spionajul. În primul rând, spionajul nu avea legătură cu comunismul, iar în al doilea rând spionajul îţi oferă posibilitatea să înţelegi lumea. Întotdeauna am dorit să înţeleg cum o supraputere, aşa cum a fost Imperiul Rus, a fost distrusă atât de rapid şi s-a prăbuşit atât de adânc. Anume din această cauză, chiar şi în ultimul deceniu eu m-am interesat în continuu de spionaj. După ce am terminat lucrarea la care aţi făcut referire, a venit timpul întâlnirilor mele cu Markus Wolf care timp de 34 de ani a condus serviciile secrete ale RDG, cu generalul Kondraşev, înalţi reprezentanţi ai CIA…
[…]  În privinţa Rusiei: eu am spus în repetate rânduri că Putin promovează politica lui de Gaulle. În perioada lui de Gaulle, presa nu era liberă, iar monopolul televiziunii a fost în mâna statului. Mai mult, toate teoriile lui Putin sunt asemănătoare cu teoriile lui de Gaulle. Din păcate, de Gaulle a avut în mâini o ţară foarte puternică pe care a stricat-o, iar Mitterand a terminat-o. Acum ne aşteaptă o prăbuşire definitivă cu un nou socialist. Prăbuşirea va fi o prăbuşire economică, deoarece francezul de rând este individualist şi-i pasă doar de el. Francezul va cere mai mult de la stat, mai multe pensii, un salariu mai mare. Eu mă tem că Franţa va ajunge la suicid, aşa cum a ajuns Grecia. Să-l critici pe Putin pentru că Putin nu doreşte să urmeze calea Occidentului este stupid pentru că Rusia trebuie să construiască ceva nou, dar este foarte dificil pentru că nu există funcţionari buni şi nici lideri politici.

Cu alte cuvinte, Putin este un solitar nefericit. Dacă aruncăm o privire mai atentă, anturajul lui Putin este foarte interesant. Acolo se găsesc chiar şi oameni de calibrul lui Medvedev, dar nu există corpul de funcţionari şi lideri politici! Iar ţara, aşa cum am vorbit la începutul discuţiei noastre, a suferit enorm din cauza revoluţiei şi din cauza emigraţiei…

C.Melnik:
[…]
Politica Americii de astăzi s-a reorientat total: ei sunt interesaţi doar de forţă şi de cuceririle militare. Eu am scris într-o revistă rusească, în perioada de după 11 septembrie, că SUA trebuie să revină la idealurile de odinioară şi să ajute Orientul Mijlociu în construcţia unei economii noi, să se ocupe de educaţia celor care trăiesc acolo, să ofere proiecte investiţionale pe termen lung. A venit timpul să gândească şi nu să se războiască! Cât despre CIA, cu tot cu lagărul Guantanomo, lichidarea sau sechestrarea musulmanilor… Aceasta este o politică oribilă, o politică proastă, îndreptată spre anarhie şi revolta ţărilor în care această politică este implementată. În trecut, americanii aveau o politică inteligentă, cel puţin în Europa de Vest.
Vorbind de Rusia, îmi pare rău că Putin şi aparatul său nu alocă suficient efort pentru a crea o economie nouă şi pentru a opri corupţia. Probabil, aceste probleme constituie preţul pe care ţara îl plăteşte pentru dezastrul din 1917. Mai mult, ţara a pierdut foarte mulţi intelectuali în timpul războiului, au pierdut pe front cei mai buni oameni. Cât de dificil este acum! Toate relele Rusiei încep în 1917.
Pot să vă povestesc o amintire în privinţa regretatului general Şebarşin. Pentru prima dată l-am întâlnit pe Şebarşin la o conferinţă de presă a SVR (nota redacţiei: SVR este serviciul de informaţii externe al Federaţiei Ruse). El m-a recunoscut, deşi nu ne-am mai văzut vreodată, m-a salutat şi mi-a povestit că citeşte o carte scrisă de străbunicul meu despre războiul ruso-turc din anii 1870. L-am întrebat de ce ar fi interesat să citească asemenea cărţi. El mi-a răspuns: „eu citesc cărţi scrise înainte de nenorocirea Rusiei”. L-am întrebat când a început nenorocirea şi, surprinzător pentru unul dintre şefii KGB, el mi-a răspuns: „1917”. După asta au urmat nenorociri oribile, de neimaginat…
VR:Dumneavoastră aţi scris că Vaticanul nu a avut servicii de informaţii, dar totodată catalogaţi Vaticanul drept o organizaţie puternică.
C.Melnik:  Eu cunosc foarte bine organizaţia Opus Dei . Aceasta nu este un serviciu de informaţii. Opus Dei este un instrument de influenţă, deoarece au posibilitatea de a influenţa oameni importanţi în mediile catolice. Ei au avut o persoană excepţională,
maître Violet. El a fost avocatul Papei şi un om cu care am colaborat foarte mult. (nota redacţiei: Opus Dei este un ordin catolic despre care s-a scris că se ocupă de culegerea de informaţii şi resurse financiare. Despre mai multe universităţi şi chiar oraşe, de exemplu oraşul Pamplona din Spania, s-a spus că sunt sub controlul acestei structuri. Organizaţia a fost înfiinţată şase decenii în urmă, iar coordonatorul ordinului este subordonat numai Papei.)
Este dificil de spus dacă ceea ce fac poate fi catalogat drept spionaj sau lucru informativ. Eu cred că sunt structuri speciale, mă refer la Opus Dei şi Rusikum, dar acţiunile lor nu au aspecte caracteristice pentru serviciile de informaţii. La ei, în Vatican, nu există o separaţie clară dintre activitatea celui responsabil de Opus Dei,
maître Violet, şi activitatea Papei. Cu alte cuvinte, toată lumea se ocupă de toate aspectele, concomitent. Din punct de vedere tehnic, Vaticanul este cea mai eficientă structură de spionaj din lume.

Cititi întreg articolul aici.

Mai puteti citi si opinia domnului Marian Rădulescu la interviul acordat de Constantin Melnik-Botkin pentru postul de radio Vocea Rusiei  aici.