” Intoarcerea la Hristos ” de Ioan Ianolide – fragmente

                  (Intalnirea dintre Richard Wurmbrand si Valeriu Gafencu)..relatata de Ioan Ianolide in memoriile sale(scrise prin anii 1982)

”O alta figura cu totul aparte – de data aceasta nu prin sfintenie, ci prin tragism – între detinutii penitenciarului – sanatoriu Targu-Ocna a fost pastorul evreu Richard Wurmbrand.

Intr-o buna zi s-a anuntat la închisoare sosirea unei dube noi. Inca de la poarta penitenciarului se auzeau tipete ca de pasare ranita, care ne înfiorau si ne întrebam: ce poate fi?

In fine, convoiul jalnic si-a facut aparitia: doi detinuti rupti, prapaditi, impleticindu-se, tarându-si greu zdrentele si ciolanele, unul întins pe targa, iar altul sustinut pe umerii a doi barbati. Acesta din urma tipa ca din gura de sarpe. Era un barbat înalt, blond, cu profil frumos, semitic: evreul W.

Purta un costum albastru de stofa, care de sus si pana jos era murdar si infectat de puroiul ce curgea din ganglionii de la gat. Camasa alba putrezise, asemenea si hainele. Era nebarbierit si plin de mizerie pe cap. Fata si mainile erau scorojite de un amestec de tegument, puroi, sange si murdarie. Avea – cum vom afla în scurt timp – caverne în ambii plamani, abcese reci în omoplati si coaste, care si acelea puroiau. Cum facea un pas, se misca o coasta rupta ori un sold bolnav, si omul tipa înfricosator. Am deslusit printre strigate: “Iisuse, Iisuse!”.

Când a intrat pe poarta tarcului nostru, B. l-a recunoscut si a zis:

– Bine ai venit, trimisul Domnului!

La care el a raspuns:

– Iata ca ma întampina un înger al lui Dumnezeu! Laudat să fie!

– In veci! Amin!

Omul acesta venea de la beciul al doilea al Securitatii, unde fusese tinut doi ani izolat. Când s-a considerat ca va muri, a fost trimis spre înmormantare “umanitara” în sanatoriul Targu-Ocna.

Vazând starea grava în care se gasea, am intervenit să se evacueze o rezerva si l-am dus acolo. La început s-a mutat cu el B. pentru a-l îngriji, apoi am venit eu, căci oboseala era epuizanta. W. nu credea ca va mai trai. Desi era îngrozit si crispat, totusi i-a zis lui B.:

– Du-ma în curte, să vestesc legionarilor pe Domnul!

– Dragul meu, i-a raspuns B., te cunosc bine si-ti stiu râvna, dar ai rabdare sa-i cunosti pe acesti oameni, si apoi vei întelege ce ai de facut.

– Adica?

– Aici se traieste o viata crestina de cea mai autentica valoare. Vei vedea si te vei convinge!

– Bine, atunci vreau sa-i cunosc!

– Ai rabdare. Maine te vom duce sa-ti facem o radioscopie. Te vei întalni cu un om a carui viata ne este pilda multora dintre noi.

W. a cazut pe gânduri. Era nerabdator. Chinurile fizice ii dadeau si o stare de agitatie sufleteasca si cerebrala. Tipa necontenit.

In seara aceea, A. a luat initiativa unei colecte de haine pentru a-l primeni pe W.:

– Mai neamule, mai fartate, ma, care ai ceva de dat, vino la nenea! E o ocazie unica! Dai, neica, pentru un jidan!

Vesel si glumet, si-a început treaba, dar cu toata discretia, ca să nu se afle ca “ajutorul legionar” functioneaza si pentru evrei. S-au strans de toate: un costum de haine, camasi, ciorapi subtiri de lana, lenjerie si doua pulovere de lana.

– Este suficient unul! Tu deci sa-l iei înapoi pe al tau!

– Ba tu sa-l iei pe al tau, căci eu ma eliberez peste sase luni!

– Lasa-te, ma, cu gluma! Dupa cinci ani de ocna urmeaza altii, nenumarati, de munca obligatorie. Asa ca eu dau, întrucat am doua pulovere.

– Ai tu doua pulovere, dar ai si doua caverne, plus douazeci de ani de munca silnica!

– Tu întotdeauna o iei înainte ca baba în car! Cum e ceva de dat, cum e ceva de facut, tu ai si sarit ars. Dar mai potoleste-te, ca-ti vad sufletul iesind pe gura!

– Ba eu dau!

– Ba eu dau!

Mai în gluma, mai în serios, desi se iubeau mult, prietenii se ciocneau pentru masura daruirii lor.

– I le vom da pe amândoua! am conchis eu.

Si asa s-a facut. Iar darul din dar se face si acel pulover în plus a încalzit oasele obosite ale multora, căci daruit a fost altora, la rândul lui, de W.

O baie bună

A doua zi, A. cu înca doi baieti s-au prezentat cu un lighean cu apa fiarta, cu prosoape, scule de barbierit si pachetul de schimburi.

– Am venit să îndepartam amintirile de la Securitate! au zis ei. Puteti rezista la o baie buna?

– Voi încerca. Va multumesc.

– Pentru smerenie, ar trebui să începem cu picioarele, dar noi vom începe cu capul, căci el este stapanul întregului trup. Si daca tineti, mergem mai departe!

W. tusea, expectora si tipa. Ochii ii erau iesiti din orbite. Se agita necontrolat din cauza durerilor. Cu mari necazuri au reusit sa-l spele pe cap, fara însa a scoate crustele, căci riscau să faca rani. Cu carpe ude i-au sters cat de cat trupul mizerabil, apoi picioarele. Unghiile erau imense. Au trebuit taiate de medic în etape. L-au imbracat frumusel – desigur ca nu era nimic nou, dar toate erau curate si daruite cu dragoste.

Apoi A. a luat briciul si a început sa-l pomadeze pe pastor. Acolo singurul sapun existent pentru rufe, piele, dinti si barbierit era un calup infect facut din reziduuri de petrol, care în loc să înmoaie, ustura pielea.

W. tacuse pana atunci, dar nu s-a putut abtine să nu zica una. Si a zis:

– Uite, acum ai un jidan în mana, esti cu briciul pe beregata lui, de ce nu-l tai?

A. a zambit si i-a spus:

– Nu vreti să va cant o priceasna? Uite, am să va cant “Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul”.

Dupa ce a terminat priceasna, nu a lasat timpul să treaca si a adaugat:

– Acum am să cant “La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, când mi-am adus aminte de Sion. Sa se lipeasca limba mea de gatlejul meu de voi uita de tine, Ierusalime. Aliluia!”.

W. l-a întrebat:

– Oare canti pentru mine, ori pentru ca asa crezi?

– Daca nu as crede, nu as canta pentru nimeni! i-a spus A..

– Legionarii sunt crestini? a mai întrebat W..

– Am să va povestesc azi numai o întamplare din Pateric si lasam restul pe altadata.

Si i-a povestit un moment frumos din Vietile Sfintilor. Apoi s-au despartit, cu un fel de punte întinsa peste prapastie.

Întâlnirea

La amiaza W. a fost dus cu targa la raze, apoi l-au oprit pe coridor, la parter. Langa el, pe o alta targa, era Valeriu. Doi oameni cu ochi albastri si cu minti sclipitoare. Doi iubitori ai lui Hristos. Doi crestini martirizati, care cu ultimele eforturi faceau un gest de credinta si jertfa de sine. Unul era roman, altul era evreu, cu caracterele tipice ale rasei lor. Discutia a început direct, vie si viguroasa.

– Mi s-a spus ca esti crestin, a zis W.

– Stiu ca sunteti pastor protestant, a raspuns Valeriu.

– Dar cum poate un nationalist roman să fie crestin? Hristos a înfratit toate neamurile, deci este o contradictie în definitie daca admitem crestin si nationalist!

– Domnul pastor este evreu. Nu doreste mantuirea evreilor? Oare n-a iubit si Domnul poporul evreu?

– Desigur, a raspuns W. Domnul s-a nascut din semintia lui David de 7000 de ani si eu ma trag din semintia lui Israel si-mi iubesc neamul, pentru a carui mantuire însusi Hristos a varsat lacrimi.

– Inteleg deci ca domnul pastor este un nationalist, un nationalist evreu. Romanii sunt si ei nationalisti. Noi ne-am nascut prin fire romani, dar prin har si prin adevar suntem crestini. Evreii nu sunt crestini nici dupa 2000 de ani! Nationalismul romanilor nu este sovin, nici imperialist, nici rasist, ci decurge firesc din imbinarea dintre credinta si felul nostru propriu de viata. Noi mergem înfratiti cu toti drept-credinciosii pe calea lui Hristos, catre Inviere. Prin Hristos toate neamurile au format Noul Israel si cu aceasta constiinta tratam noi problema nationala, inclusiv problema evreiasca.

– Atunci de ce sunteti antisemiti?

– Nu suntem antisemiti. Toate relele care vin peste poporul evreu sunt din vina lui. Nu întelegeti oare ca ei ispasesc sangele nevinovat pe care L-au varsat si pe care continua sa-L urasca? Noi iubim poporul evreu si-l dorim mantuit, dar trebuie sa-i spunem adevarul raspicat azi, asa cum si Domnul i l-a spus atunci. Numai asa ii asteptam pe evrei în Noul Israel si avem mare ravna pentru pocainta lor.

– Dar evreii au fost ucisi de legionari la abator, spanzurati ca animalele!

– Este o înscenare josnica! N-avem cunostinta ca să fi spanzurat cineva evrei la abator. Si sunt evrei care stiu asta foarte bine!

– Dar evreii ucisi în padurea de la Jilava?

– A fost un act necontrolat al unor oameni fanatici, într-o imprejurare sociala tulbure. Dar daca puneti aceste crime pe seama legionarilor, atunci nu trebuie puse pe seama tuturor evreilor crimele savarsite de Elena Lupescu ori de Ana Pauker si de toti evreii stapani pe Securitate?

– Vad ca iti iubesti neamul, a zis R.W.

– Ne iubim neamul, dar si pe toti oamenii din lume. Dorim din suflet încrestinarea întregului popor evreu, însa asta depinde de el, nu de noi. Stim ca exista o “ramasita” a evreilor care urmeaza pe Domnul. Aveti toata dragostea noastra în Hristos, dar suntem tristi pentru ca pana si atunci când un evreu se încrestineaza, în loc să vina la sursa directa, la adevar si la har, o coteste putin, e putin sectar, are ceva de cartit, ramane putin în afara de Dumnezeu…

W. i-a raspuns:

– Voi aveti marele noroc ca v-ati nascut crestini si, când va treziti la Hristos, stiti unde să intrati – dar noi… Eu sunt evreu de sute de generatii si stramosii mei au fost dusmanii lui Hristos; deci, când L-am aflat, am fost pus în fata dureroasei dileme de a nu sti pe ce usa să intru!

– Intelegem drama de care ne vorbeste domnul pastor; dar daca sunteti cu adevarat însufletit de credinta cea dreapta, o veti gasi în Ortodoxie. Poate ca de aceea ne-am întalnit aici…

– Vrei să ma faci ortodox?

– E o porunca sfanta!

– Poate vrei să ma faci si legionar? a întrebat malitios W.

– As dori să nu fi auzit aceasta remarca. Inteleg însa perspectiva diferita din care privim lucrurile. Dar tin să va precizez ca noi nu ne gasim pe o pozitie politica sau nationalista, ci pe pozitia celei mai autentice învataturi crestin-ortodoxe. De aici cheama Domnul oile cele ratacite ale casei lui Israel.

La aceasta W. a soptit:

– Evreii nu mai sunt israeliti!

– Pentru acest cuvant as dori să va sarut! a raspuns Valeriu.

W. a stat cateva clipe pe gânduri, apoi a continuat:

– Stii ca Jurnalul de la Jilava al lui Codreanu a contribuit la încrestinarea mea? Un antisemit învata pe un evreu despre crestinism! Este cu adevarat surprinzatoare întalnirea noastra de astazi!

– Si o dorim rodnica! a încheiat discutia Valeriu.”