O mărturie a pastorului Richard Wurmbrand despre Valeriu Gafencu din cartea „Cu Dumnezeu în subterană”

   Richard Wurmbrand a fost un pastor luteran evreu care, datorită fidelitătii sale fată de credinta creştină, a petrecut mai bine de paisprezece ani în diferite închisori. Cartea „Cu Dumnezeu în subterană” el o dedică „martirilor creştini care şi-au jertfit viata în slujba Domnului şi au murit cu curaj torturati de comunişti.”(pag.6)

   ● Richard Wurmbrand descrie comportamentul ireproşabil a lui Valeriu Gafencu în închisoare. (pag. 102)

   „Gafencu îşi petrecuse întreaga viată de om matur în închisoare, dar, ca şi ceilalti detinuti la care credinta creştină prevalase, nu ştia ce fapte să mai săvârşească pentru a-şi răscumpăra greşelile din trecut. In fiecare zi făcea gestul pilduitor de a pune deoparte ceva din putinul lui pentru a ajuta la refacerea celor mai slăbuti dintre noi.”

   ●despre „antisemitismul” lui Valeriu Gafencu! (pag. 102)

   „Avea oroare de antisemitism şi, când venea să-l vadă în camera 4 vreunul din vechii săi tovarăşi antisemiti, trântea câte o remarcă şocantă:
   – Mi-ar plăcea să văd tara guvernată în întregime de evrei.
   Camarazii lui priveau cu oroare.
   – Da, zicea calm Gafencu, primul-ministru, legiuitorii, functionarii publici – toti să fie evrei, Iosif, Moise, Daniel, Sfântul Petru, Sfântul Pavel şi Isus Însuşi. Fiindcă, dacă ne vor mai conduce unii evrei ca Ana Paumer, atunci s-a zis cu România”

   ●Suferinte fizice. (pag. 103)

   „Gafencu a rămas în camera 4 timp de un an şi în tot acest timp nu a putut sta culcat pe spate. Il durea mult prea tare. Trebuia să fie mereu ridicat.” 

   ●Ce a scris Wurmbrand despre gândirea legionară a lui Valeriu Gafencu? (pag. 103)

   „Din multele aspecte ale gândirii legionare, Gafencu păstrase până la urmă numai simpla credintă creştină.” 

   ●Starea emotională  şi  echilibrul sufletesc din mijlocul strâmtorării (pag.103)

   „Gafencu nu se plângea niciodată. Şedea foarte liniştit în pat, dând uşor din cap ca să afirme sau să-şi exprime nemultumirea.” 

   ●Cum descrie Wurmbrand momentul mortii Sfântului Inchisorilor.
   
   Când era evident că nu mai avea mult de trăit, prietenii lui vechi şi noi s-au strâns în jurul patului său, cu lacrimi în ochi. Ultimile sale cuvinte au fost: «Dumnezeu, gelos pe noi, ne cheamă la El»
   După ce a închis ochii, ceilalti s-au rugat. Eu am zis:
   – Isus ne spune că, dacă o sământă care cade pe pământ nu moare, nu poate da rod; dar după ce moare, ea renaşte dintr-o floare frumoasă; tot aşa când trupul material moare, este înlocuit de unul spiritual. Iar inima lui Gafencu, hrănită cu idealurile creştinătătii, va da cu sigurantă rod.
   Un preot a rostit o rugăciune, apoi Gafencu a fost înfăşurat într-un cearşaf şi dus în camera mortuară. In timpul mortii a fost înmormântat într-o groapă comună, de către detinutii condamnati pentru crime, cărora le revenea întotdeauna această sarcină.” (pag.103)

image

● 2007 Editura Stephanus, „Cu Dumnezeu în subterană„, 
Prefată la Editia Română 
” Principalul motiv pentru care public cartea în româneşte este că am întâlnit în închisoare suflete care, în timpul celor mai grele pătimiri, au atins culmi de dragoste şi frumusete spirituală. Pe aceştia vreau să îi fac cunoscuti.” RICHARD WURMBRAND ( pag.14)

Wurmbrand a scris despre Sfântul Inchisorilor în cartea „Cu Dumnezeu în subterană”.

Richard Wurmbrand a fost un pastor luteran care datorită fidelitătii sale fată de credinta creştină, a petrecut mai bine de paisprezece ani în diferite închisori. Cartea „Cu Dumnezeu în subterană” el o dedică „martirilor creştini care şi-au jertfit viata în slujba Domnului şi au murit cu curaj torturati de comunişti.”(pag.6)

   ●Wurmbrand descrie comportamentul ireproşabil a lui Valeriu Gafencu în închisoare. (pag. 102)

„Gafencu îşi petrecuse întreaga viată de om matur în închisoare, dar, ca şi ceilalti detinuti la care credinta creştină prevalase, nu ştia ce fapte să mai săvârşească pentru a-şi răscumpăra greşelile din trecut. In fiecare zi făcea gestul pilduitor de a pune deoparte ceva din putinul lui pentru a ajuta la refacerea celor mai slăbuti dintre noi.”

   ●Wurmbrand despre „antisemitismul” lui Valeriu Gafencu!
(pag. 102)

„Avea oroare de antisemitism şi, când venea să-l vadă în camera 4 vreunul din vechii săi tovarăşi antisemiti, trântea câte o remarcă şocantă:
– Mi-ar plăcea să văd tara guvernată în întregime de evrei.
Camarazii lui priveau cu oroare.
– Da, zicea calm Gafencu, primul-ministru, legiuitorii, functionarii publici – toti să fie evrei, Iosif, Moise, Daniel, Sfântul Petru, Sfântul Pavel şi Isus Însuşi. Fiindcă, dacă ne vor mai conduce unii evrei ca Ana Pauker, atunci s-a zis cu România”

   ●Suferinte fizice.

„Gafencu a rămas în camera 4 timp de un an şi în tot acest timp nu a putut sta culcat pe spate. Il durea mult prea tare. Trebuia să fie mereu ridicat.” (pag. 103)

   ●Ce a scris Wurmbrand despre gândirea legionară a lui Valeriu Gafencu!

„Din multele aspecte ale gândirii legionare, Gafencu păstrase până la urmă numai simpla credintă creştină.” (pag. 103)

   ●O stare emotională bună şi echilibru sufleteasc.

„Gafencu nu se plângea niciodată. Şedea foarte liniştit în pat, dând uşor din cap ca să afirme sau să-şi exprime nemultumirea.” (pag.103)

   ●Cum descrie Wurmbrand momentul mortii Sfântului Inchisorilor.

Când era evident că nu mai avea mult de trăit, prietenii lui vechi şi noi s-au strâns în jurul patului său, cu lacrimi în ochi. Ultimile sale cuvinte au fost: «Dumnezeu, gelos pe noi, ne cheamă la El»
După ce a închis ochii, ceilalti s-au rugat. Eu am zis:
– Isus ne spune că, dacă o sământă care cade pe pământ nu moare, nu poate da rod; dar după ce moare, ea renaşte dintr-o floare frumoasă; tot aşa când trupul material moare, este înlocuit de unul spiritual. Iar inima lui Gafencu, hrănită cu idealurile creştinătătii, va da cu sigurantă rod.
Un preot a rostit o rugăciune, apoi Gafencu a fost înfăşurat într-un cearşaf şi dus în camera mortuară. In timpul mortii a fost înmormântat într-o groapă comună, de către detinutii condamnati pentru crime, cărora le revenea întotdeauna această sarcină.” (pag.103)

image

● 2007 Editura Stephanus, „Cu Dumnezeu în subterană„,
Prefată la Editia Română
” Principalul motiv pentru care public cartea în româneşte este că am întâlnit în închisoare suflete care, în timpul celor mai grele pătimiri, au atins culmi de dragoste şi frumusete spirituală. Pe aceştia vreau să îi fac cunoscuti.” RICHARD WURMBRAND ( pag.14)

În apărarea lui Valeriu Gafencu ”Sfântul Închisorilor”

image

autor : Marcel Radut Seliste
             
(30  May 2013)
Valeriu Gafencu ”Sfântul Închisorilor” este rejudecat de oficialii guvernamentali. Călătorind cu gândul spre vremurile tulburi ale României interbelice, încercăm să-i oferim dreptul la apărare lui Valeriu Gafencu, tânărul asasinat în Gulagul Comunismului românesc. Guvernul României, prin intermediul Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Ellie Wiesel“, instituţie guvernamentală subordonată primului ministru Victor Ponta, conform cu O.U.G. nr. 16 /08.05.2012, a solicitat Primăriei Tg. Ocna retragerea titlului de ”Cetăţean de Onoare” acordat post-mortem, prin HCL nr. 17 /10.02.2009, deţinutului politic Valeriu Gafencu, decedat în închisoarea comunistă de la Tg. Ocna, ca urmare a regimului de exterminare la care a fost supus.

Acţiunea iniţiată ar fi fost demnă de toată lauda dacă în speţă am fi aflat un legionar care a asasinat evrei în timpul pogromurilor organizate de Mişcarea Legionară sau un oficial militar al dictaturii Mareşalului Ion Atonescu, implicat în deportarea şi asasinarea sistematică a evreilor din România. Solicitarea INSHR ”Ellie Wiesel” nu are însă ca obiect legitima condamnare publică şi oficială a unui asasin, ci loveşte neargumentat, cu o înspăimântătoare superficialitate a argumentelor juridice, istorice şi morale, în memoria unui tânăr care a plătit cu libertatea şi apoi, cu viaţa, o alegere pe care a făcut-o la vârsta studenţiei. Un om tânăr al cărui comportament creştinesc, demn şi curajos în faţa chinurilor inimaginabile la care a fost supus de torţionarii comunişti, i-a adus respectul din partea poporului care l-a cinstit cu supranumele de ”Sfântul Închisorilor”, aşa cum l-a numit evreul convertit la creştinism, monahul Nicolae Steinhardt. Să cităm şi să analizăm pe rând argumentele pe care le utilizează Guvernul României, prin intermediul INSHR ”Ellie Wiesel”, în acest nerealist demers de a rejudeca post-mortem o victimă a Gulagului Comunismului românesc. Argumentele Guvernului contra lui Valeriu Gafencu – amatorism juridico-istoric Argumentul Guvernului (1): ”Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, prin sentinţa nr.485/94 din 25 mai 1941, a dispus condamnarea într-un lot de 18 persoane a lui Valeriu Gafencu, pentru participarea la Rebeliunea Legionară. Gafencu a fost învinuit de faptul că în calitate de conducător al organizaţiilor şcolare Frăţiile de Cruce din Iaşi a instigat direct pe elevii Liceului Naţional, Liceul Internat şi Liceul de Fete ”Oltea Doamna” la nesupunere faţă de legile şi autorităţile şcolare, determinându-i în ziua de 23 ianuarie 1941 să suspende cursurile. Această instigare a avut ca urmare declararea grevei de către elevii sus arătatelor licee. Valeriu Gafencu a fost condamnat la 3 luni şi o zi închisoare corecţională şi 2000 lei amendă corecţională pentru faptul de ”Instigare publică”, prev. şi penal de art. 327 al 1 C.P. comb. cu art. 177 C.J.M. şi I.D. nr. 856/938. (CNSAS. Dosar P 013 125, Vol. I, f. 603-614 f.v.)” Analiza noastră: Din text nu reiese că Valeriu Gafencu a comis vreo crimă împotriva vreunei persoane fizice – român, evreu sau de altă naţionalitate. El a reuşit să determine elevii de la trei importante licee din Iaşi să intre în grevă şi să protesteze împotriva lui Ion Antonescu, care declanşase acţiunile de înlăturare de la conducerea ţării a legionarilor lui Horia Sima. Faptul că sute de elevi au intrat în grevă la îndemnul lui Valeriu Gafencu demonstrează, pe de o parte, capacitatea extraordinară a tânărului de 20 de ani de a mobiliza tinerimea, iar pe de altă parte, aderenţa tinerilor elevi din acele vremuri la ideologia legionară. Oricum am interpreta însă acţiunile lui Valeriu Gafencu în timpul Rebeliunii Legionare, este imposibil să concluzionăm că acestea reprezintă complicitate la vreun asasinat ori la vreo acţiune criminală antisemită. O dovadă este însăşi durata extrem de mică a condamnării la pedeapsa cu închisoarea – 3 luni şi o zi -stabilită de Tribunalul Militar. Argumentul Guvernului (2): ”Valeriu Gafencu a fost condamnat în data de 5 decembrie 1941, de către Curtea Marţială a Corpului 4 Armată prin sentinţa nr. 2374/941 cu unanimitate de voturi făcând aplicaţiunea art. 5 şi 7 al. I din D.L. nr. 236/ 941 şi art. 326 C.J.M., pentru Crimă de constituire de asociaţiune şi activitate legionară potrivnică ordinei existente în stat prev. şi penal de art. 5 şi 7 al. I din D.L. nr. 236/941, la 25 ani muncă silnică şi 1000 lei cheltuieli de judecată. (Dosar CNSAS)” Analiza noastră: Din text nu reiese că Valeriu Gafencu a realizat acţiuni antisemite sau de complicitate la pregătirea ori executarea unor asasinate îndreptate împotriva unor minorităţi sau indivizi. Dacă anexat la sentinţă ar exista probe că Valeriu Gafencu a participat la organizarea unor astfel de acţiuni, presupunem că Guvernul Ponta, prin INSHR ”Ellie Wiesel”, le-ar folosi ca argumente suplimentare în adresa pe care a înaintat-o către Primăria Tg. Ocna. Utilizând strict textul sentinţei la care fac referire oficialii guvernamentali, se poate concluziona că Valeriu Gafencu a fost condamnat de Curtea Marţială pentru acţiuni de sorginte legionară îndreptate împotriva dictaturii militare instaurate de Ion Antonescu, nimic legat de crime comise împotriva evreilor. Argumentul Guvernului (3): ”Având în vedere că Valeriu Gafencu a fost membru al unei organizaţii fasciste, fapt pentru care a fost condamnat de două ori de către statul român, precum şi faptul că nu a fost niciodată condamnat la închisoare de către regimul comunist, considerăm că acordarea titlului de cetăţean de onoare reprezintă recunoaşterea şi încurajarea morală a imaginii unei persoane care a militat pentru valori şi principii incompatibile cu valorile democraţiei”. Analiza noastră: Principala eroare comisă în text este susţinerea ideii că Valeriu Gafencu a fost condamnat de statul român pentru că era membru al unei organizaţii fasciste. Să restaurăm realitatea istorică: Mişcarea Legionară, organizaţia fascistă în care era membru Valeriu Gafencu, proclamase Statul Naţional Legionar şi a condus statul român prin colaborarea dintre Ion Antonescu şi Horia Sima. Lupta între camarila militară a lui Ion Antonescu şi legionarii lui Horia Sima a fost o luptă pentru putere, ambele tabere fiind de esenţă anti-democratică, utilizând toate pârghiile de care dispuneau, inclusiv forţa armată şi instanţele militare de judecată. Tânărul de 20 de ani, Valeriu Gafencu, a fost doar o victimă colaterală a acestei lupte politice sângeroase. Dacă oficialii Guvernului Ponta ar fi citit măcar Wikipedia, ar fi aflat următoarele date istorice: ”La 5 septembrie 1940, Antonescu a cerut Regelui Carol al II-lea să-i acorde puteri depline, suspendarea Constituţiei şi dizolvarea Parlamentului şi în seara aceleiaşi zile, i-a cerut Regelui să abdice şi să părăsească ţara. Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 şi s-a expatriat, cedând tronul fiului său Mihai I. La 14 septembrie 1940 lua fiinţă Statul Naţional Legionar Român. Horia Sima, şeful Mişcării Legionare, numit de Ion Antonescu în funcţia de Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, se considera creatorul şi sufletul acelui guvern.” După Rebeliunea Legionară, provocată de lupta pentru putere între cele două forţe dictatoriale care conduceau ţara – Mişcarea Legionară şi militarii grupaţi în jurul lui Antonescu – statul român nu a redevenit o democraţie, ci s-a transformat într-o dictatură militară sângeroasă controlată de camarila militară a Mareşalului Ion Antonescu. Rezultă că Valeriu Gafencu a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea de o dictatură militară – ale cărei principii de funcţionare au rămas fasciste şi antidemocratice, ca şi cele din fostul stat naţional legionar – sentinţă ce are un identic conţinut imoral, prin izvorul ei juridic (o Curte Marţială subordonată unei dictaturi militare) ca şi sentinţele date de dictatura comunistă împotriva legionarilor care au luptat ca partizani în munţi, împotriva trupelor Securităţii, în anii ’50. Argumentul că Valeriu Gafencu nu a fost condamnat de regimul comunist – adică, el nu ar fi o victimă a comunismului! – este o aberaţie. Atunci când comuniştii au preluat puterea în stat, Valeriu Gafencu era deja în închisoare, rejudecarea lui ar fi fost inutilă. Modul în care au fost vânaţi şi asasinaţi legionarii care au participat la luptele armate anti-comuniste din munţi împotriva trupelor de Securitate, cât şi crimele teribile (vezi Experimentul ”Piteşti”) comise împotriva deţinuţilor politici, inclusiv a legionarilor, dovedesc foarte clar atitudinea comuniştilor faţă de legionari. Evident, contra-argumentul zdrobitor este că Valeriu Gafencu a murit închisoarea comunistă, ca urmare a regimului de exterminare, deci el ESTE O VICTIMĂ A REGIMULUI COMUNIST! Nu insistăm la referirile pe care oficialii guvernementali le fac la Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi la Legea nr. 107 / 2006 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Vom face doar două precizări – Prima: nu există probe directe sau indirecte (doar interpretări stupide!) că membrii Consiliului Local Tg. Ocna ar fi iniţiat, organizat, săvârşit sau sprijinit acţiuni totalitare legionare, rasiste şi antisemite, conform Legii nr.51/1991, atunci când au acordat titlul de Cetăţean de Onoare lui Valeriu Gafencu. A doua: nu există probe directe sau indirecte că Valeriu Gafencu ar fi fost vinovat de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii şi că astfel, promovarea imaginii lui ar intra sub incidenţa Legii nr. 107/2006. Câteva ultime precizări şi concluzii În opinia mea, prin astfel de acţiuni de rejudecare post-mortem a unor victime ale închisorilor comuniste din România, care nu au avut vreo legatură cu pogromurile şi persecuţiile anti-evreieşti, Institutul Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Ellie Wiesel“ eşuează de la menirea sa de a arăta românilor chipul demonic şi îngrozitor al Holocaustului din România. Eu sunt printre cei care recunosc grozăviile Holocaustului din România. Condamn orice atitudine antisemită şi rasistă pentru că în fiecare om, eu regăsesc chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Totuşi, însăşi această dorinţă de a respecta fiinţa umană şi adevărul mă determină să atrag atenţia oricăror extremişti, inclusiv celor din zona lui ”politically correct”, că a analiza fapte trecute, folosind aberant un amestec otrăvit de răstălmăciri şi de interpretări partizane, conforme nu cu adevărul, ci doar cu bunul plac al unor potenţiali susţinători financiari sau politici, te poate duce la concluzii identic de aberante şi chiar periculoase. Două exemple de interpretări aberante: faptul că Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn), care se numără printre cei mai importanţi lideri ai comunismului românesc din anii ’50, a fost de origine evreiască înseamnă că ”evreii au adus comunismul în România” (aşa cum se afirmă de către naţionaliştii extremişti)? Evident, răspunsul este NU! Totuşi, există încă mulţi care cred în teoria aberantă că regimul comunist a fost o conspiraţie mondială a evreilor! Un al doilea exemplu: dacă PCR şi UTC au fost condamnate implicit – prin condamnarea comunismului în Parlamentul României – ca organizaţii politice ale unei dictaturi criminale, atunci toţi cei care au fost membri în aceste structuri (4 milioane de români!) trebuie la rândul lor condamnaţi pentru apartenenţă la organizaţii de sorginte comunistă, iar pe unii dintre ei să-i băgăm şi la puşcărie pentru faptul că au făcut, la ordin, ca elevi sau muncitori, un articol de propagandă PCR la ”gazeta de perete” a liceului sau uzinei? Evident, iarăşi, răspunsul este NU! Totuşi, se poate interpreta şi aşa! Despre ideologia legionară este iarăşi necesar să spunem că ideile naţionalismului românesc de la începutul şi mijlocul Secolului XX – care l-au avut printre principalii iniţiatori şi propovăduitori pe istoricul Nicolae Iorga, o vreme foarte admirat de Corneliu Zelea Codreanu tocmai pentru antisemitismul vehement, fapt trecut sub tăcere de mulţi istorici amatori doar de ”adevăruri” mai puţin incomode – au sedus o tânără generaţie dezamăgită de falimentul României Mari, un vis risipit treptat de faptele de corupţie şi de scandalurile care au afectat viaţa politică a statului român interbelic. Lipsa de modele morale, degradarea democraţiei şi facila metodă de a-i găsi pe cei de altă etnie/religie ca vinovaţi pentru falimentul naţional, au determinat afirmarea pe scena publică a personajului Corneliu Zelea Codreanu. Amestecul de naţionalism şi fundamentalism creştin-ortodox a sedus tinerimea şi intelectualitate română care şi-au făcut din ideile legionare o forţă în dorinţa de a schimba societatea. Rezultatul a fost însă vărsarea de sânge, încălcarea poruncii dumnezeieşti ”SĂ NU UCIZI!” După asasinarea lui Codreanu, ideologia legionară a fost transformată de Horia Sima în armă politică şi de control al maselor. Statul naţional legionar a distrus orice urmă de democraţie, iar Rebeliunea legionară a fost prilej de comitere a unor crime înfiorătoare, precum Pogromul de la Bucureşti, îndreptat împotriva cetăţenilor români de naţionalitate evreiască. În această demonică piesă de teatru pusă în scenă de Ion Antonescu şi Horia Sima – doi adepţi ai crimei ridicată la rangul de raţiune de stat – tânărul de 20 de ani, Valeriu Gafencu a plătit preţul suprem pentru faptul de a se fi lăsat sedus de amăgitoarea promisiune a unui ”rai al românismului” făcută de ideologia legionară. A plătit cu libertatea, însă în închisoarea comunistă L-a redescoperit pe Hristos, răbdând chinurile şi murind cu demnitate alături de miile de victime ale Gulagului Comunismului românesc. În numele adevărului istoric, achitaţi-l pe Valeriu Gafencu, ”Sfântul Închisorilor”!

adevărul.ro

„Sfântul Inchisorilor” atacat din nou

image

Recent,GAZETA de Maramureş a prezentat pe larg mişelia prin care i-a fost retras, tacit, titlul de cetăţean de onoare „Sfântului Închisorilor”, Valeriu Gafencu. După ce au votat menţinerea titlului, la numai 3 săptămâni, mânaţi de „mânie proletară” şi directive politice, consilierii locali din Târgu Ocna s-au sucit, votând retragerea titlului . Decizia a fost contestată în instanţă de Asociaţia Civic Media şi criticată dur de AFDPR.

În nici o lună, oraşul Târgu Ocna a devenit, din oraş al martirilor, oraş al ruşinii. Iar Valeriu Gafencu, cel numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul Închisorilor”,a devenit, peste noapte,din erou şi martir, un fel de persona non-grata. Modul ruşinos şi mişelesc prin care Consiliul Local Târgu Ocna i-a retras, într-o şedinţă ţinută pe model stalinist, titlul de cetăţean de onoare lui Valeriu Gafencu, după ce îl reconfirmase cu numai trei săptămâni înainte, a fost prezentat pe larg de GAZETA de Maramureş. Răspunsul pentru schimbarea radicală de atitudine a fost unul sec: comandă politică. Tot în articolul GAZETEI de Maramureş, viceprimarul de Târgu Ocna se scuza, arătând că decizia poate fi atacată în contenciosul administrativ. Şi chiar a fost.

Pornind de la articolul GAZETEI,Asociaţia Civic Media a contestat în instanţă hotărârea ruşinoasă. În document se arată că: „Hotărârea contestată de noi contrazice o altă Hotărâre a Consiliului Local, cu Nr. 42,adoptată chiar la şedinţa precedentă, din data de 30.05.2013, când a fost respinsă prin vot democratic aceeaşi cerere a Primarului Ştefan Şilochi, survenită ca urmare a unor adrese contrare spiritului democratic”. Mai mult, hotărârea ruşinoasă nu respectă legea transparenţei, nefiind publicată pe site-ul instituţiei nici până astăzi: „Hotărârea arbitrară a Consiliului Local prin care sunt anulate alte două Hotărâri democratice ale aceluiaşi Consiliu nu a fost adusă la cunoştinţa opiniei publice în timpul prevăzut de Lege, iar procesul verbal al şedinţei din 21.06.2013 nu este nici acum afişat pe site-ul instituţiei pentru a putea fi cercetate argumentele Primarului, care, prin atitudinea sa, a încălcat flagrant statutul pentru care afost ales, respectiv primul punct din cadrul obligaţiilor sale, potrivit Legii Administraţiei Publice Locale, şi anume să „asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”, respectiv a comunităţii locale care a solicitat şi s-a bucurat de Hotărârile precedente ale Consiliului Local în cazul martirului Valeriu Gafencu”. Asociaţia Civic Media arată că prima hotărâre a CL prin care Gafencu a primit titlul de cetăţean de onoare afost luată în urma unei iniţiative cetăţeneşti şi ar fi putut fi desfiinţată doar în instanţă sau printr-un referendum local. Procedură prin care ar putea fi demis de altfel şi actualul primar de Târgu Ocna, care a demonstrat că se teme mai tare de partid decât de sfinţii acestui neam. Vom reveni.

ULTIMA ORĂ

Chiar înainte de închiderea ediţiei, Consiliul Local Târgu-Ocna a publicat pe site hotărârea de retragere atitlului de Cetăţean de Onoare. Întâmplător sau nu, termenul de contestare a actului era deja expirat. Procesul-verbal al şedinţei, însă, nu a fost publicat nici acum pe site. Aşa că motivele pentru care consilierii au votat retragerea rămân secrete.

Citiți întreg articolul  în GAZETA DE MARAMUREȘ

Streptomicina (Tg.Ocna – 6)

image

— fragment din cartea „Intoarcerea la Hristos”(scrisă după memoriile lui Ioan Ianolide)

Streptomicina

Treptat apele tulburi din sufletul lui W. se limpezeau. Atmosfera de pace si dragoste care domnea printre detinutii din camera 4 era ca un balsam pe zbuciumarile lui launtrice. Dar înca nu vazuse tot. Urma să fie martorul unui gest care avea sa-i salveze viata si sa-i faca înca o data dovada adevaratului crestinism.

In calculele tactice ale politrucilor din Targu-Ocna intrau si elemente socante. Asa se explica faptul ca au permis să patrunda în sanatoriu 10 grame de streptomicina pentru R.. A fost un adevarat pelerinaj. Toti bolnavii se duceau să o vada ca pe o minune, iar medicii savarseau un întreg protocol când o manevrau. R. a decis să dea aceasta streptomicina lui Valeriu.

– Iti multumesc din suflet, dar nu o pot primi, de ea depinde sanatatea ta! i-a zis emotionat Valeriu.

– Eu nu sunt atât de grav bolnav si condamnarea mea este mica. Am toate sansele să supravietuiesc. Deci te rog să o primesti! a insistat R..

B. a auzit si a spus :

– Avem datoria sa-l salvam pe W.! El este un apostol al lui Hristos si poate fi de folos oamenilor. Propun deci sa-i dam lui streptomicina.

Situatia era delicata, căci atât pastorul cat si Valeriu erau primii candidati la moarte apropiata.

– O voi da lui Valeriu, a hotarat stapanul medicamentului.

Valeriu a ascultat linistit si a spus :

– Iata un prilej în care ne putem arata dragostea pentru poporul evreu, dincolo de atitudinea lui fata de Hristos. Sunt deci de parere sa-i dam lui W. streptomicina.

– Nu! s-a impotrivit R.. Raman la prima mea hotarare. Dorim să traiesti, avem nevoie de astfel de oameni!

– Bine, a zis Valeriu. Primesc streptomicina si-ti multumesc. Sunt nevrednic de dragostea ta.

A luat deci streptomicina si a daruit-o, la rândul sau, lui W.. Era atât de ferm în gestul lui, încat nici R. si nici nimeni altcineva nu a putut obiecta. Acele 10 grame de streptomicina au salvat viata lui W.. El traieste, iar Valeriu s-a stins din viata.

nota redacției

Acest episod,rămâne totuși puțin controversat .Fiul lui Wurmbrand,a dezmințit,susținând că ,streptomicina pentru tatăl său ,a dus-o chiar el la Târgu Ocna.Dar Wurmbrand ,nu ar folosit-o ..
Asta reiese din mărturia lui Mihai Wurmbrand,pe care o puteți citi
aici .
Cartea ”Sf.Inchisorilor”,prin marturiile ei adunate de catre monahul Moise,confirma gestul facut de V.Gafencu fata de pastorul RW.Chiar daca fiul acestuia,Mihai W ,neaga aceasta posibilitate,marturia lui vine de fapt in sprijinul marturiei celorlalti legionari ,pentru că ..chiar el , afirma ca tatal sau nu a folosit streptomicina pe care a dus-o la inchisoare.Pastorul R.W. era bolnav pe moarte.In condițiile în care a scăpat cu viață,ne putem gândi că el ..ar fi folosit o altă streptomicină.Cea dăruită,cu dragoste,…de Valeriu Gafencu?
Nicolae Ițul,a fost coleg de temniță cu cei doi.Iată ce spune el:

Valeriu Gafencu

” Este atât de minunată învăţătura lui Hristos, încât dacă avem înţelegerea ei,avem cel mai puternic argument al existenţei lui Dumnezeu. Am plâns de durere şi de fericire când am avut această descoperire! Iar cei ce cred în El trebuie să mărturisească adevărul de conştiinţă chiar dacă vor fi martirizaţi. ”

-Valeriu Gafencu-

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

„Sfantul Inchisorilor”(marturii adunate de monahul Moise)

-fragment-

(pag. 138…143)

„Când se simţea mai bine, Valeriu vorbea frumos şi cu însufleţire, oprindu-se cu precădere la tema lui preferată: curăţirea lăuntrică şi unirea cu Hristos. Spunea:

– Prin Botez am primit harul curăţitor, iar prin ungerea cu Sfântul Mir ne-am împodobit cu toate darurile Duhului Sfânt, dar această binecuvântată stare lăuntrică a rămas nelucrătoare în noi, fiindcă suntem creştini numai cu numele. Trăim într-o lume de confuzie, de libertinaj, de păcat. E o ruşine să fii credincios, e demodat să fii moral! Omul botezat, pentru a se mântui, trebuie să trăiască în Duhul Sfânt toată viaţa, or noi tocmai asta n-am izbutit. Am crezut, ne-am rugat, am păstrat credinţa, am suferit, dar pentru a te uni cu Hristos este necesar să te curăţeşti lăuntric prin spovedanie şi să te înnoieşti prin Sfânta Împărtăşanie. Conştient deci şi cu toată stăruinţa să te uneşti cu Hristos, să te faci purtător al sfinţeniei Lui, al puterii Lui, al iubirii Lui, al luminii Lui, al nemuririi Lui.Trebuie să înfrunţi păcatul până la sânge. Aşa te naşti din nou. Nu există cale de compromis.Altădată ne-a zis:

– Este atât de minunată învăţătura lui Hristos, încât dacă avem înţelegerea ei,avem cel mai puternic argument al existenţei lui Dumnezeu. Am plâns de durere şi de fericire când am avut această descoperire! Iar cei ce cred în El trebuie să mărturisească adevărul de conştiinţă chiar dacă vor fi martirizaţi. Oare Fiul lui Dumnezeu nu a fost ucis ca duşman al neamului Său?Sămânţa aruncată de el aducea roadă. Zi de zi oamenii se apropiau tot mai mult şi mai sincer de Hristos, Care devenea izvorul şi călăuza vieţii şi gândirii lor. (…)Într-una din zile, lui Valeriu i-a fost atât de rău, încât credeam că se va sfârşi.Pe lângă toate afecţiunile de care suferea, făcuse o apendicită acută. L-ar fi putut lăsa să moară, dar nu era «umanitar». Umanitarismul este ipocrizia cruzimii, el punctează cu lozinci şi veşminte frumoase câmpul otrăvit şi jalnic al revoluţiei. Deci medicul a făcut raport către conducere, ca să fie transportat de urgenţă la spitalul din oraş, pentru operaţie.Politrucul penitenciarului a venit la el şi i-a spus:

– Viaţa ta este în mâinile mele. Dacă nu vei fi operat, vei muri.Valeriu a zâmbit îngăduitor şi i-a răspuns:

– Dacă viaţa unui om depinde de alt om, grea răspundere are acest om! Iar dacă toţi oamenii ar şti că viaţa lor depinde de Dumnezeu, atunci fiecare ar preţui viaţa semenului său!

– Eşti nebun, i-a zis politrucul, şi l-a trimis sub pază straşnică să facă operaţia.

Când a revenit la sanatoriu l-a oprit iar:

– Hei, ai văzut moartea cu ochii! Vezi, am vrut să-ți arătăm că viața ta e în mâinile noastre. Poate te-ai răzgândit şi de acum vei lucra cu noi. Îţi dăm streptomicină!Vei primi şi pachete de la familie. Şi mai ştii ce poate urma?… Eşti un om inteligent şi poţi să ne fii de folos. Ştim că nu te preocupă politica, ci religia, dar nu este Patriarhul vostru cu toţi popii lui de partea noastră ? De ce nu treci şi tu cu noi ? Ai ce câştiga!

– Vă mulţumesc că aţi îngăduit să fiu operat. De aici înainte mi se vor prelungi chinurile… Cât despre restul, între mine şi dumneavoastră stă conştiinţa.Dumnezeu nu este de vânzare. Tranzacţii de conştiinţă nu se pot face. Pentru libertatea mea sufletească iau decizia de a muri. Este bine să se spună răspicat adevărul, şi eu adevărul îl slujesc. Nu sunt judecătorul altora, ci sunt mărturisitorul lui Dumnezeu. Nu există zidire sub soare care să dureze fără Dumnezeu. Dumneavoastră nu vreţi să-L primiţi pe Hristos, eu nu pot primi moartea sufletească.

– Ţi-am spus eu că eşti nebun! a răcnit politrucul. Voi face raport. Eşti un încrâncenat, un fascist, un duşman al poporului, plătit de bandiţii de americani. Avem noi ac de cojocul vostru! Eşti bun numai de moarte! Du-te şi mori cu Hristos al tău cu tot. Nu ne împiedicăm nici de El şi nici de unul ca tine!

– Pe mine mă puteţi ucide acum, pe El nu-l mai poate ucide nimeni şi El este piatra de poticnire a tuturor semeţiilor. Înţelegeţi bine că Hristos este singura putere care poate izbăvi omenirea din suferinţă şi păcat!

– Lasă tu prostiile astea. Adevărul e de partea noastră!

– Adevărul este dragostea care se jertfeşte pentru cei săraci şi prigoniţi!

– Bă, tu stai cu moartea la buze şi-mi ţii mie predici mistice?! Ce, vrei să mă convingi şi pe mine? Ia vezi, că te-ai întins prea mult!Valeriu se trudea să-l privească, căci pleoapele îi erau grele. Se simţea stins trupeşte, dar o bucurie lăuntrică îl făcea să vorbească despre credinţă, pentru a rămâne o mărturie în veac. Zâmbetul iubirii sale nemăsurate îi înflorea pe obraji. Se ruga în taină pentru acest nefericit om şi pentru ca Dumnezeu să izbăvească lumea de stăpâni ca el.Politrucul era încurcat. A tras o tiradă de înjurături, apoi a ordonat să-l ducă pe Valeriu la locul lui.

– Bă, să nu zici că nu m-am purtat omeneşte cu tine, a mai adăugat. Ţi-am oferit viaţa, dar tu vrei moartea. Dracu’ să mai înţeleagă toate astea!Aşa s-au despărţit. De atunci nu l-a mai deranjat niciodată, dar de câte ori venea în cameră se uita lung la el. (…)Valeriu ştia că nu va obţine nimic de la politruci, dar îşi făcea datoria să le vorbească:

– Sunt aici oameni de mare valoare, care pot fi de folos ţării, spunea el, dar care mor pentru că nu au streptomicină şi nici veşti de la familiile lor. Puteți să-i salvaţi!Ei însă nu doreau să-i salveze. În concepţia lor omul nu conta, căci orice om poate fi înlocuit cu un altul; conta numai sistemul. Or, ideile acestor oameni minau tocmai sistemul şi deci sentinţele erau definitive.O singură dată a mai avut o discuţie pe această temă cu un inspector. Acesta venise de la Bucureşti. S-a oprit la patul lui Valeriu şi l-a întrebat:

– Cum te cheamă, deţinut?

– Să trăiţi, domnule inspector, sunt deţinutul Valeriu Gafencu, a răspuns el cu formula obligatorie.

– Aha! a exclamat politrucul privindu-l cenuşiu.

– Domnule inspector, vă rugăm să ne acordaţi drepturile pe care le-au avut şi deţinuţii comunişti aici!

– Noi nu vom repeta greşelile trecutului, a răspuns sec inspectorul.Umanismul nostru nu se aplică reacţionarilor.

– Domnule, a continuat Valeriu, aici suntem oameni bolnavi, neputincioşi,zilnic moare câte unul dintre noi şi pe lângă toate astea, suntem supuşi ameninţării cu teroarea şi tortura.

– Cum îndrăzneşti să vorbeşti astfel cu mine? Nu pricepi că nu vrem să facem din voi eroi? Vom face din voi delatori, iar din nevestele şi surorile voastre prostituate!Valeriu era adânc îndurerat şi a răspuns:

– Păcatele lumii acesteia trebuie ispăşite. Noi ispăşim aici multe păcate. Cu toţii însă suntem în mâinile lui Dumnezeu.

– Eşti un bandit mistic! Aici vei muri! Să nu crezi c-o să scapi cu viaţă! Aşa cum eşti, va trebui să primeşti reeducarea!

– Aşa cum sunt, este o binefacere, a răspuns Valeriu, căci nu voi rezista mult;sunt suficiente câteva lovituri ca să mă doboare.

– Du-te dracului! a urlat inspectorul. Vom avea grijă să mori încet, chinuit, până ce vei renunţa la Hristosul acela cu care vrei să ne sperii. Pe El şi pe tine, pe voi toţi vă urâm, bă, şi vă vom distruge! Aici s-a terminat cu Hristos, şi Cel mort şi Cel înviat! Vom avea grijă ca generaţiile viitoare să nu mai ştie minciunile Lui şi ale voastre. Noi, bă, noi suntem hristosul lumii acesteia!

– Dumnezeu să vă ierte, domnule, a răspuns Valeriu şi a plecat capul în rugăciune, aşteptând porunca să fie zdrobit.Dar n-a fost ucis atunci. Calvarul lui a mai durat o vreme”

[Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, pagina 141-146, Editura Christiana, București, 2006].Pagina 120