CE TREBUIE SA FAC CA SA FIU MANTUIT?

“spredestinaţie” ~ blogul lui "DUŢU"~ Calea, Adevărul si Viaţa,spre destinaţia fericita "CERUL"

CE TREBUIE SA FAC CA SA FIU MANTUIT? (Fapte.16:16-40).

*Cuvantul de aur: „Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit?” (vers.30).

PAVEL SI SILA ACUZATI PE NEDREPT(20-21)

1. au fost acuzati de discriminare ,

Vezi articol original 358 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Spovedania(Tg. Ocna-5)

image

-fragment din cartea „Intoarcerea la Hristos”  (memoriile lui Ioan Ianolide)

Spovedania
•••••••••••••••••

In ciuda atitudinii lui transante, W. era plin de framantari. Drama lui se consuma launtric cu puterea unui foc mistuitor. O data, când am venit sa-i curat ranile, mi-a spus :

– Te rog să ma asculti. Am de marturisit lucruri grave, care trebuie cunoscute. Nu stim care dintre noi va mai scapa din temnita asta. Simt nevoia să vorbesc.

In timp ce-mi spunea acestea a intrat politrucul strigând :

– Hei, W., ce faci ? Te spovedesti lui I.I.?

W. s-a înfuriat:

– De unde stie ciobanul asta ca vreau să ma spovedesc? Satana nu ma lasa să fiu deplin al lui Hristos!

A trebuit să ne despartim atunci, dar pe parcurs W. a gasit prilejuri sa-mi dezvaluie lucrurile care-l framantau. O facea în functie de conjunctura din penitenciar, dar si de miscarile lui sufletesti. Uneori era cald si sincer, alteori suspicios si închistat. Tot ce scriu aici sunt mărturisiri directe pe care le am de la acest om.

Evreii, imi spunea el, vor să stapaneasca lumea. Ei cred ca sunt alesii lui Dumnezeu. Cred ca fiinta lor nationala este sfanta. Intrucat nu a aparut “Hristosul” pe care-l asteapta, au ajuns la teoria ca însasi fiinta rasiala a poporului evreu, deci evreii însisi în totalitatea lor, reprezinta “Hristosul”. Drept urmare, refuza să admita ca au pacate si de aceea interzic orice critica, oricat de justificata, impotriva poporului evreu, acuzând de antisemitism si facând scandal si valva în lumea întreaga ca din nou sunt prada pogromului.

Pe langa asta exagereaza cu suta la suta suferintele si jertfele pe care le-au dat în timpul razboiului, dar uita rolul lor din revolutia bolsevica, în care holocaustul impotriva crestinilor nu are asemanare. Ei acuza pe crestini de antisemitism pentru a nu fi ei acuzati de anticrestinism. Considera sfant sangele lor si-l razbuna cu unu la o suta.

Dupa razboi, evreii au crezut ca a sosit momentul revolutiei internationale, dar au trebuit să dea înapoi, căci s-a ivit opozitia americana. Acum s-au masat în America, dar n-au parasit nici comunismul, căci joaca o carte dubla si în final vor trece de partea celor care vor învinge. Ei sunt acum singura forta care are putere atât în comunism cat si în capitalism, ceea ce le da un larg spatiu de manevra.

Bizara alianta comunisto-capitalis ta este opera lor, căci capitalistii evrei si francmasoneria iudaica au finantat comunismul. Mai presus de toate evreii lupta pentru cauza lor, si deci sunt solidari între ei, indiferent pe ce baricada se gasesc. Puterea lor este imensa. Influenta lor e hotaratoare atât la Kremlin, cat si la Casa Alba.

Este adevarat ca a existat un conflict de putere cu Stalin, dar nici Stalin nu i-a alungat pe toti, nici ei n-au parasit niciodata puterea sovietica. Evreul Caganovici a fost socrul lui Stalin. Când au cerut să aiba si ei parlamentari în Soviete, Stalin le-a spus :

– Aduceti-mi un singur evreu miner si atunci voi vedea daca voi reprezentati clasa muncitoare. Voi nu puteti fi reprezentati ca natiune, căci nu aveti un teritoriu al vostru. Deci va voi crea o tara în Siberia.

Ei n-au acceptat. La scurt timp a aparut o carte la Editura Politica, în care se spunea ca poporul evreu si-a îndeplinit ultima misiune istorica prin contributia la Revolutia bolsevica, dar de aici înainte el va trebui să se topeasca în masa proletariatului si a popoarelor internationale. Cartea nu a placut evreilor si au reusit sa-l determine pe Stalin s-o retraga din circulatie.

Dar ei nu s-au retras din U.R.S.S.. Influenta lor s-a pastrat nestirbita în punctele cheie. In plus, au izbutit sa-i iudaizeze pe comunisti, care gândesc si actioneaza ca evreii. De pilda, ura comunistilor impotriva crestinilor este pur iudaica. Numai ei Il urasc pe Hristos atât de absurd si de total.

Evreii însa manevreaza lumea si prin alte mijloace. Francmasoneria este dominata si dirijata de ei. Capitalismul este în cea mai mare parte controlat de finanta evreiasca. Influenta lor politica este covarsitoare. Sunt orbiti de putere si au o forta revolutionara care starneste admiratie, dar nu au har. In aceste conditii este greu de crezut ca se poate astepta de la ei umilinta care i-ar încrestina.

Acum evreii discuta cu Vaticanul si cer să nu se mai considere ca poporul evreu L-a ucis pe Hristos, ci romanii si cateva capetenii ale iudeilor. In felul acesta vor să schimbe adevarul evanghelic. Ei ignora faptul ca de 2000 de ani nu fac altceva decat sa-L urasca pe Hristos si să unelteasca impotriva tuturor oamenilor.

Discutiile de la Vatican nu sunt decat o manevra politica. Evreii vor de fapt distrugerea Vaticanului si a întregului crestinism, pentru a le putea prelua ei. Evreii radicali talmudici refuza orice fel de încrestinare si vor să iudaizeze lumea si să se instaleze ca mari pontifi.

Evreii sunt solidari între ei în atingerea scopului final. Duhul minciunii satanice ii stapaneste. Ei sunt acei “caini scrijeliti”, cum ii numeste Pavel, ei sunt dusmani ai tuturor oamenilor. Si totusi, dintre ei va iesi o ramasita care se va mantui prin Hristos. Ultimul popor care se va încrestina sunt evreii. Suferinte cumplite se deschid în fata istoriei.

Facând aceste marturisiri, R. W. era el însusi înfricosat, dar o facea cu forta pe care o exercita asupra constiintei sale credinta în Hristos. Căci dincolo de oscilatiile sale, W. credea în Iisus si credea ca numai prin El se va mantui poporul evreu.

De fapt framantarea fundamentala a acestui om era raportul dintre dragostea lui pentru neam si dragostea pentru Hristos. Acest conflict iesea adesea la suprafata si din pricina lui multi il suspectau si-l acuzau pe pastor, dar Valeriu l-a aparat în fata lor, facându-i să înteleaga drama acestui om, drama pe care noi, romanii, nu o cunoastem, fiindca romanul s-a nascut crestin.
••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
Ioan Ianolide-comemorare

Cinci lucruri pe care tinerii ar trebui să le ştie despre despărţiri

image

Amăgiţi de poveştile de iubire cu final fericit, tinerii simt că au eşuat atunci când sunt puşi în faţa unei relaţii care se încheie. Însă tânăra regizoare creştină Rebekah Bell spulberă acest mit, arătând că din orice relaţie care ajunge la capăt putem învăţa cinci lecţii valoroase.

Mai întâi, Rebekah spune că a te despărţi de cineva nu este un lucru rău în sine. În fapt, nicio relaţie un poate fi un eşec, deoarece aceasta este o oportunitate de învăţare. În primul rând, învăţăm care sunt priorităţile într-o relaţie şi care sunt aspectele prea importante pentru a fi neglijate. În al doilea rând, învăţăm că este greşit să ignorăm problemele sau sursele de incompatibilitate doar de teama de a nu rămâne singuri.

Apoi, Rebekah subliniază că o persoană nu trebuie să îşi estimeze valoarea în funcţie de cei din jur. Mai concret, valoarea unei persoane nu este dată de existenţa sau absenţa unei relaţii sentimentale, de acţiunile sau opiniile partenerului şi nici măcar de deciziile greşite pe care le ia. Rebekah citează cuvintele preotului american Brennan Manning, care afirma „Defineşte-te ca cineva iubit nespus de mult de Dumnezeu. El te-a ales, El te iubeşte. Acceptă asta şi pune această declaraţie în centrul vieţii tale”.

Al treilea sfat pe care îl dă tânăra este să învăţăm să renunţăm la relaţiile care nu ne aduc împlinire. Rebekah afirmă că este interesant cum ne amintim doar lucrurile plăcute dintr-o relaţie încheiată, dar tindem să uităm lucrurile negative. A rămâne blocați, după finalizarea unei relații, sperând că am putea-o relua, nu e cel mai bun lucru pe care îl putem face. A continua să sperăm ne face prizonierii unui trecut care nu mai există, dar ne şi împiedică să ne vindecăm, să evaluăm corect relaţia încheiată şi să învăţăm lecţia, arată Bell.

A patra lecţie este că după orice despărţire vine şi revenirea la normal. Chiar dacă suferinţa este profundă şi pare că nu ne vom mai vindeca sau că nu vom mai putea iubi sau fi fericiţi vreodată, revenirea la normal este o evoluţie firească a vindecării sufleteşti.

De aceea, este important ca oricine are inima frântă să se disciplineze, astfel încât despărţirea să nu îl doboare psihic, ci să-l ajute să meargă mai departe mai înţelept şi mai pregătit.

Şi în cele din urmă, cea de-a cincea lecţie este că distrugerea duce la creştere. Adevărul este că suntem cei mai motivaţi să creştem în perioadele dificile ale vieţii, iar încurajarea vine din faptul că Dumnezeu este prezent chiar şi atunci în viaţa noastră.

În consecinţă, persoanele care suferă după o despărţire trebuie să aleagă să profite de aceste momente pentru a deveni mai profunde şi mai înţelepte. O alegere potrivită este angajarea în trăirea unui viitor mai bun, în comparaţie cu consumul cu privire la evenimentele trecute. Nu vă irosiţi durerea, concluzionează Rebekah, ci învăţaţi lecţiile pentru a nu repeta greşelile şi, inevitabil, suferinţa.

sursa:http://www.semneletimpului.ro/stiri/Cinci-lucruri-pe-care-tinerii-ar-trebui-sa-le-stie-despre-despartiri-10793.html

Cum a devenit Biblia o carte

Atât tradiţia iudaică şi creştină, cât şi dovezile interne ale Scripturii arată că primul autor biblic a fost Moise. De aceea, prima parte a Scripturii ebraice s-a numit Torat Moşé (Legea lui Moise), ori mai pe scurt Torá (Legea) sau Moise. Cărţile lui Moise se numesc şi Pentateucul (Cele cinci cărţi), deoarece Tora a fost împărţită în cinci cărţi, pentru motive practice, aşa cum o avem astăzi.

Paternitatea lui Moise asupra Pentateucului este susţinută de cei mai vechi autori biblici: Iosua (1:7-8; 23: 6; 8:31), David (1Împărați 2:3), Profeţii timpurii. Ea a fost reafirmată de autori ebraici târzii, de Iisus şi de scriitorii Noului Testament. În repetate rânduri, autorul însuşi, vorbind despre sine la persoana a treia, după obiceiul scriitorilor evrei antici, afirmă că a scris „toate cuvintele Domnului”, „călătoriile israeliţilor”, „Legea
aceasta”, „cântarea aceasta” etc.
Moise nu a fost doar cea mai mare personalitate şi primul conducător al poporului evreu. El a fost şi un
profet unic, nedepăşit.

Doar Mesía era proiectat să-i semene (Dt. 18:15; FA 3:22-26). De aceea, scrierile lui Moise sunt fundamentale, atât pentru evrei, cât şi pentru creştini. Iisus spunea: „Dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” (In 5:46.47).

În scrierile lui Moise se împletesc povestiri arhaice despre originile omenirii şi ale poporului evreu, cu instrucţiuni şi legi care urmau să transforme adunătura de triburi israelite într-un popor al lui Dumnezeu. O mare parte din aceste scrieri apar ca un jurnal de călătorie, cu date istorice (zi, lună, an) şi geografice precise. Respectând cronologia biblică, termenul ultim pentru scrierea Pentateucului trebuie să fi fost înainte de anul 1400 î. Chr., 3 – o dată atât de veche, încât istoricii moderni o resping.

image

Nu ni s-a păstrat din vremurile acelea nici o inscripţie ebraică, iar dacă s-ar descoperi o asemenea inscripţie, ea nu ar avea scrierea ebraică actuală, nici scrierea paleo-ebraică sau feniciană din perioada 1100-500 î. Chr., ci scrierea proto-sinaitică (1800-1100 î. Chr.). Cele mai vechi inscripţii ebraice descoperite până acum datează din anii 900-600 î. Chr. Unele din ele reflectă text biblic, altele reflectă realităţi şi personaje biblice.
Cele mai vechi suluri cu scriere paleo-ebraică, descoperite la Qumran, sunt probabil copii târzii dinainte de anul 100 î. Chr., conţinând părţi din toate
cărţile Pentateucului, din Iosua şi Iov. 5
Spre deosebire de mesopotamieni, care scriau pe tăbliţe de lut, evreii au scris pe material perisabil (piele prelucrată, papirus) şi astfel nu ni s-au păstrat manuscrise originale, ci numai copii foarte târzii. Dar aceste copii, în sine, sunt un miracol, deoarece ca număr depăşesc manuscrisele oricărei alte scrieri antice. Ca fidelitate, unele sunt cel puţin acceptabile, în special cele din perioada greco-romană, unde se poate observa destulă variaţie în detalii. Altele, în special în perioada medievală (sec. 9-15), până la inventarea tiparului, sunt de o fidelitate înspăimântătoare, fără nicio greşeală de copiere.

Tradiţionala scrupulozitate superstiţioasă a copiştilor evrei, precum şi măsurile drastice care se luau contra falşilor profeţi ne încurajează să oferim cel mai înalt credit autenticităţii şi continuităţii acestor Scripturi sacre, în ciuda faptului că încă nu avem dovezi epigrafice din epoca Exodului sau a Judecătorilor.

Cum a scris Moise Pentateucul? A mai scris şi alte cărţi? Toate părţile din Pentateuc sunt opera lui Moise? Întrebări răscolitoare, la care s-au dat prea multe răspunsuri nepotrivite. Vom încerca să răspundem la ele în modul cel mai rezonabil şi mai documentat cu putinţă.

sursa: http://www.semneletimpului.ro/blog/Cum-a-devenit-Biblia-o-carte-5163.html#sdfootnote5sym

„Creștinism păgân ?” – Concluzii

Gânduri pentru viața de aici...

Tocmai am terminat de lecturat cartea „Creștinism păgân” de Frank Viola si George Barna. Sunt uimit de proveniența multor practici pe care azi le facem în biserica ca „așa se face”. Voi enumera câteva din ele mai jos. Desigur, nu cred ca solutia este să aruncam totul la cosul de gunoi ci mai degrabă avem nevoie de o analiză și o schimbare de atitudine și de minte, urmată de o trăire faptica în asa fel încât să îndepărtăm rutina și tradiția din viața noastră, orientându-ne spre „biserica ca și familie”.

Concluzia cărtii este că întoarcerea la „bisericile de case” ar fi benefică. Cred aceasta. Doar că, acest lucru nu se poate face dintr-o data ci treptat și probabil că, cel mai bine e sa se înceapă din biserică, cu părtăsii pe grupe de familii. Sunt deosebit de ingrijorat de faptul ca devenim in fiecare zi tot mai individualiști, iar mersul…

Vezi articol original 325 de cuvinte mai mult

Tit 3:1-7

image

Tit 3:1-7 VDCC

Adu-le aminte să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătați, plini de blândețe față de toți oamenii. Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate și în pizmă, vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe alții. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiți neprihăniți prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moștenitori ai vieții veșnice.