VALDENZII

VALDENZII
Înapoia bastioanelor înalte ale muntilor si în toate veacurile scãparea celor prigoniti si apãsati , valdenzii si-au gãsit ascunzãtorile. Aici lumina adevãrului a fost pãstratã în mijlocul întunericului evului mediu. Aici, timp de o mie de ani, martorii adevãrului au pãstrat vechea credinta. Erau vânati si omorâti; dar sângele lor uda sãmânta semãnatã,care nu înceta sã aducã roade.

ÎN MIJLOCUL ÎNTUNERICULUI care se lãsase pe pãmânt, în timpul îndelungatei perioade de suprematie papalã, lumina adevãrului n-a putut fi stinsã cu totul. În fiecare veac au existat martori pentru Dumnezeu, bãrbati care au cultivat credinta în Hristos ca singurul Mijlocitor între Dumnezeu si om, care au socotit Biblia ca fiind singura regulã de viatã si care au sfintit Sabatul adevãrat. Cât de mult datoreazã lumea acestor bãrbati, posteritatea nu va sti niciodatã. Au fost marcati ca eretici, motivele lor au fost criticate, caracterele lor au fost calomniate, scrierile lor au fost interzise, denaturate sau mutilate. Cu toate acestea ei au stat hotãrâti si, de la un veac la altul, au pãstrat credinta în curãtia ei, ca o mostenire sfântã pentru generatiile ce urmau sã vinã.Istoria poporului lui Dumnezeu în timpul veacurilor de întunecime care au urmat, datoritã suprematiei Romei, este scrisã în ceruri, dar rapoartele omenesti îi rezervã un spatiu restrâns. Câteva urme ale existentei lui abia se pot gãsi, cu exceptia acuzatiilor prigonitorilor.Politica Romei a fost aceea de a sterge orice urmã de opozitie fatã de învãtãturile sau hotãrârile ei. Ea a cãutat sã distrugã tot ce era vinovat de erezie, fie persoane, fie scrieri. Expresii de îndoialã sau întrebãri cu privire la autoritatea dogmelor papale erau suficiente pentru a pierde viata bogatului sau a sãracului, celui de sus sau de jos. Roma a încercat sã distrugã orice raport al cruzimii ei fatã de disidenti. Conciliile papale au hotãrât ca acele cãrti sau scrieri care contin asemenea rapoarte sã fie date flãcãrilor. Înainte de inventarea tiparului, cãrtile erau putine la numãr si într-o formã nepotrivitã de a putea fi pãstrate; de aceea nu se puteau face prea multe pentru a-i împiedica pe romanisti sã-si aducã la îndeplinire scopul. Nici o bisericã dinãuntrul hotarelor jurisdictiei Romei n-a fost prea mult lãsatã netulburatã ca sã se bucure de libertatea de constiintã. De îndatã ce papalitatea a câstigat puterea, ea a întins mâna pentru a-i zdrobi pe toti aceia care refuzau sã recunoascã dominatia ei si, una dupã alta, bisericile s-au supus stãpânirii ei.În Marea Britanie, crestinismul primar prinsese rãdãcini foarte de timpuriu. Evanghelia primitã de bretoni în primele veacuri era atunci necoruptã de apostazia romanã. Persecutia din partea împãratilor pãgâni, care se întinsese chiar si la aceste tãrâmuri îndepãrtate, a fost singurul dar pe care primele biserici din Britania l-au primit din partea Romei. Multi crestini din Anglia, care au fugit de persecutie, au gãsit scãpare în Scotia; de aici adevãrul a fost dus în Irlanda si în toate tãrile acestea a fost primit cu bucurie.Când saxonii au invadat Britania, pãgânismul a câstigat stãpânire.Cuceritorii n-au acceptat sã fie învãtati de sclavii lor, iar crestinii au fost constrânsi sã se retragã în munti si în mlastinile sãlbatice. Cu toatea cestea, lumina, ascunsã pentru o vreme, a continuat sã ardã. În Scotia,un secol mai târziu, ea strãlucea cu o luminã care s-a întins pânã în tãri îndepãrtate. Din Irlanda a venit credinciosul Columba împreunã cu toti colaboratorii lui, care i-au adunat în jurul lor pe credinciosii împrãstiati pe insula singuraticã Iona si au fãcut din ea centrul lucrãrii lor misionare.Printre acesti evanghelisti se gãsea si un pãzitor al Sabatului biblic, si în felul acesta adevãrul a fost introdus în popor. La Iona a fost întemeiatã o scoalã din care au plecat misionari nu numai în Scotia si Anglia, ci si în Germania, Elvetia si chiar Italia.Dar Roma îsi atintise privirile asupra Britaniei si s-a hotãrât sã o aducã sub stãpânirea ei. În veacul al saselea, misionarii ei au început convertirea saxonilor pãgâni. Ei au fost primiti cu favoruri de cãtre barbarii cei mândri si i-au convins pe mii dintre ei sã practice credinta romanã. Pe mãsurã ce lucrarea înainta, conducãtorii papali împreunã cu cei convertiti s-au ciocnit cu crestinii care erau asemenea celor din biserica primarã. S-a prezentat un contrast izbitor. Cei din urmã erau simpli, umili, având un caracter, o doctrinã si obiceiuri conforme Scripturilor, în timp ce primii dãdeau la ivealã superstitia, pompa si aroganta papilor. Trimisul Romei a cerut ca aceste biserici crestine sã recunoascã suprematia suveranului pontif. Bretanii au rãspuns cu blândete cã doreau sã-i iubeascã pe toti oamenii, dar cã papa nu are dreptul la suprematie în bisericã, iar ei îi puteau da numai supunerea datoratã oricãrui urmas al lui Hristos. Au fost fãcute încercãri repetate de a asigura unirea lor cu Roma; dar acesti crestini umili, uimiti de mândria desfãsuratã de cãtre trimisii ei, au rãspuns categoric cã nu cunosc alt stãpân decât pe Hristos. Acum s-a descoperit adevãratul spirit al papalitãtii. Conducãtorul roman a spus: Dacã nu vreti sã-i primiti pe fratii care vã aduc pacea, veti primi dusmanii care vã vor aduce rãzboiul.Dacã nu vã uniti cu noi pentru a arãta saxonilor calea vietii, veti primi de la ei lovitura de moarte. (J.H. Merle DAubigné, History of the Reformation of the Sixteenth Century, b.1, cap.2). Acestea nu erau simple amenintãri. Rãzboiul, intriga si înselãciunea au fost folosite împotriva acestor martori ai credintei biblice, pânã când bisericile din Bretania au fost distruse sau obligate sã se supunã autoritãtii papei.În tãrile de dincolo de jurisdictia Romei, au existat timp de multe secole grupe de crestini care au rãmas aproape cu totul libere de coruptia papalã. Ele erau înconjurate de pãgânism si, în desfãsurarea veacurilor,au fost contaminate de rãtãcirile lui; dar au continuat sã priveascã Biblia ca singura regulã de credintã si au primit multe dintre adevãrurile ei.Acesti crestini credeau în perpetuitatea Legii lui Dumnezeu ºi pãzeau Sabatul poruncii a patra. Biserici care au tinut la aceastã credintã si practicã au existat în Africa Centralã si printre armenii din Asia.Dar printre aceia care au rezistat abuzurilor puterii papale, valdenzii au stat în frunte. Chiar în tara în care papalitatea si-a stabilit scaunul,acolo i s-a rezistat cel mai puternic înselãciunii ºi coruptiei ei. Timp de veacuri, bisericile Piemontului si-au pãstrat independenta; dar în cele din urmã a sosit timpul când Roma a insistat sã se supunã. Dupã lupta fãrã rezultat împotriva tiraniei ei, conducãtorii acestor biserici au recunoscut, chiar împotriva vointei lor, suprematia puterii cãreia lumea întreagã se pãrea cã îi plãteste tribut. Însã, au fost unii care au refuzat sã se supunã autoritãtii papei sau prelatului. Ei s-au hotãrât sã pãstreze credinciosia fatã de Dumnezeu si sã pãstreze curãtia si simplitatea credintei lor. S-a produs o despãrtire. Aceia care au rãmas la vechea credintã s-au retras; unii, pãrãsind Alpii natali, au ridicat steagul adevãrului în tãri strãine; altii s-au retras în vãile singuratice si în fortãretele stâncoase ale muntilor si acolo si-au pãstrat libertatea de a se închina lui Dumnezeu.Credinta care timp de veacuri a fost tinutã si învãtatã de cãtre crestinii valdenzi era în contrast evident cu învãtãturile rãtãcite impuse de Roma.Credinta lor religioasã era întemeiatã pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu,adevãratul sistem al crestinismului. Dar tãranii aceia umili, în ascunzãtorile lor nestiute, alungati de lume si legati de truda zilnicã în mijlocul turmelor si viilor lor, n-au ajuns prin ei însisi sã cunoascã adevãrul în opozitie cu dogmele si rãtãcirile bisericii apostaziate. Credinta lor nu era primitã de curând. Credinta lor era o mostenire de la pãrinti. Ei se luptau pentru credinta bisericii apostolice –credinta care a fost datã sfintilor odatã pentru totdeauna (Iuda 3). ”Biserica din pustie”, si nu ierarhia mândrã întronatã în marea capitalã a lumii, era biserica adevãratãa lui Hristos, pãstrãtoarea comorilor adevãrului pe care Dumnezeu îl încredintase poporului Sãu pentru a fi dat lumii.Printre cauzele principale care au dus la despãrtirea bisericii adevãrate de Roma, a fost ura acesteia din urmã fatã de Sabatul biblic. Asa cum era prevestit în profetie, puterea papalã a aruncat adevãrul la pãmânt.Legea lui Dumnezeu a fost cãlcatã în picioare, în timp ce traditiile si obiceiurile oamenilor au fost înãltate. Bisericile care erau sub conducerea papalitãtii au fost constrânse de timpuriu sã onoreze, ca zi sfântã,duminica. În mijlocul rãtãcirii si superstitiei predominante, multi, chiar din poporul adevãrat al lui Dumnezeu, au ajuns atât de dezorientati,încât, în timp ce pãzeau Sabatul, se retineau de la muncã si duminica.Dar lucrul acesta nu i-a multumit pe conducãtorii papali. Ei au cerut nunumai ca duminica sã fie sfintitã, ci ca Sabatul sã fie profanat; si i-a denuntat în limbajul cel mai puternic pe aceia care îndrãzneau sã-i dea cinste. Numai fugind de puterea Romei au putut unii sã asculte în pace de Legea lui Dumnezeu.

( Ellen G. White-Tragedia Veacurilor)

Anunțuri

4 păreri la “VALDENZII

  1. Nimeni nu-i perfect. Toţi greşim. Chiar şi Ellen G White a greşit se pare, înscriindu-se în masonerie, care în esenţă este o organizaţie eretică, anti-creştină, căci acceptă dumnezeii tuturor. Să nu uităm însă de faptele oamenilor, indiferent de unde sunt, din ce organizaţii sau popoare fac parte. Unii au intrat forţat în masonerie, şi atunci jurământul lor faţă de masonerie este caduc: SĂ PĂZEȘTI ȘI SĂ-MPLINEȘTI JURĂMINTELE PE CARE LE FACI DE BUNĂ VOIE DOMNULUI, DUMNEZEULUI
    TĂU, ȘI PE CARE LE VEI ROSTI CU GURA TA: DEUTERONOM 23.23 / DACĂ TE FEREȘTI SĂ JURI NU FACI UN PĂCAT: DEUTERONOM 23.22 / ISUS SPUNE CLAR SĂ NU JURĂM, NICI PE CER, CĂCI E SCAUNUL DE DOMNIE AL LUI DUMNEZEU, NICI PE PĂMÂNT, CĂCI ESTE AȘTERNUTUL PICIOARELOR LUI, NICI PE IERUSALIM, CĂCI ESTE CETATEA MARELUI ÎMPĂRAT, NICI MĂCAR PE CAPUL NOSTRU, CĂCI NU PUTEM FACE UN SINGUR FIR DE PĂR ALB SAU NEGRU, CI VORBA DE ONOARE SĂ NE FIE ”DA DA; NU NU”, IAR CE VINE PESTE ACESTE CUVINTE VINE DE LA CEL RĂU: MATEI 5.34-37.
    Să nu uităm că majoritatea papilor şi patriarhilor, a elitelor ortodoxo-catolice sunt semito-masoni, aşa cum primii creştini şi proorocii sunt semiţi… Şi bietul Horea a trebuit să intre în masonerie pentru a fi primit de criminalul Iosif al Austriei ca să spună păsul ardelenilor. Îl pune asta pe el pe acelaşi calapod cu semito-masonul Iosif? Evident, nu!
    Mă miră că în afara lui Tolstoi, nimeni nu a prezentat faptul că ortodoxia face exact aceleaşi lucruri ca şi catolicismul: vine cu altă evanghelie, cu închinare la idoli muţi şi orbi, la lucruri făcute de degetele omului, cu popi ce se pretind sfinţi, mai presus de Dumnezeu, cu invocarea ajutorului duhurilor şi morţilor, induce acelaşi regim de teroare semi-militarizată asupra poporului. Singura diferenţă constă în faptul că nu s-au comis masacrele la nivelul Inchiziţiei, cu execuţii publice, arderi pe rug, deşi elitele semito-ortodoxe au torturat, umilit, batjocorit popoarele pe care le-au condus într-un mod foarte asemănător elitelor semito-catolice, doar că într-un mod mai discret, mai ascuns, ceva mai permisiv, asta şi datorită ameninţării constante din partea otomanilor şi tătarilor care au menţinut o stare de permanent asediu asupra ţărilor est-europene, nedând timp elitelor semito-ortodoxe să creeze un sistem social foarte bine pus la punct prin care să controleze aidoma catolicilor popoarele lor… Evreul Stalin era preot ortodox, a publicat în revista Provescenie chiar la Viena, iar CRIMELE COLOSALE pe care le-a făcut acest regim de sorginte ortodoxo-bolşevică cu iz ateist sunt arhicunoscute… Una peste alta, creştinii evanghelici sunt tot mai izolaţi şi ameninţaţi, elitele semito-masone din USA, UE impun pe faţă actualmente un regim mondial ecumenic ce are la bază Talmudul cu care se afişează ostentativ la Roma preoţi ortodocşi, catolici, rabini, ne impun homosexualitatea, căsătoriile între homosexuali, ba chiar şi „dreptul” homosexualilor de a ne lua copiii, de-a-i adopta cică… Sodoma şi Gomora, fiara Israel v-a reînviat. Şi ca circul să fie mai şic, Papa de la Roma spune aşa, într-o rână, că nu e de acord cu homosexualitatea, la fel fac şi patriarhii ortodocşi sau rabinici, sau mormoni, sau naiba mai ştie ce, dar când e vorba de fapte toţi aceşti popi se bat pe burtă cu politrucii care impun acest regim satanic asupra popoarelor din Imperiul Semito-Mason condus de la Ierusalim, ba ne mai şi spun să ascultăm de stăpânire. Alba neagra, asta este atât catolicismul cât şi comunismul. Ceva de genul: dacă scrii Isus cu un „I” eşti eretic, dar dacă zici de catolicii care scriu cu un „I” Isus, că sunt eretici, nu poţi avea dreptate. O să-i rămână de pomină lui Ion Coja acest „raţionament”. Aici duce logica celor ce se închină la alţi dumnezei, dumnezei catolici, ortodocşi, mormoni, hinduşi, islamici, budişti, etc…

    Apreciază

    • Nimeni nu-i perfect.Bine spus.Chestia cu Ellen G. White este o dilemă și pentru mine(masonereala)..oricum ea a semnalat efectele negative ale apartenenței la soc.. secrete.

      Istoria valdenzilor este impresionantă.

      Despre „raționamentul” d-lui Coja.
      Probabil,că i s-a sugerat de către unii mai nou veniți pe saitul lui..
      Și ,la fel,..nimeni nu-i perfect.Nici noi,la urma urmei.

      Știre de ultim minut..A început Conferința preoților convertiți.Desi nu
      am reușit să ajung și eu,se poate urmări pe internet..
      http://suceavaevanghelica.wordpress.com/2013/05/24/conferinta-preotilor-convertiti-live/

      Apreciază

      • Aşa este. Nu suntem perfecţi, iar primul pas spre îndreptare este acceptarea acestui lucru, alături de adevărul că nimeni pe pământ nu-i sfânt sau peste Dumnezeu; nu a pretins asta Isus Hristos, măcar că este, darămite noi, deşi alţi păcătoşi chiar aşa cred şi le cer şi altora s-o spună public; ştiu ei cine… cei care ne jefuiesc şi trăiesc pe spinarea celor mulţi pe care-i asupresc, făcându-şi acum unul din cele mai mari palate din lume pe care să-l umple cu spurcăciunile lor moarte, cu idolii şi ereziile lor anti-creştine… Mulţumesc şi pentru stream-ul acesta live. Mai sunt şi oameni raţionali în România. Astfel de oameni trebuie să cârmuiască, căci o ţară, un neam trebuie condus de judecători, adică de prooroci, iar prooroci sunt cei care ascultă şi răspândesc cuvântul lui Dumnezeu, legile Lui care nu sunt efemere şi pe care dacă poporul le urmează, îi va fi bine, altfel, cum este cazul nostru, nu ne este bine.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s