Publicat de Ion Coja in Textele altora pe 15.06.2014
Moment istoric, îmi vine să zic. Începem publicarea memoriilor dlui CONSTANTIN DOBRE, liderul grevei minerilor din Lupeni, august 1977. Un text de circa 80 de pagini, de mare importanță pentru istoria adevărată a anilor de regim așa zis comunist.
(foto-document-de-Antonoiu
sursa:Ziariști Online)
CONFESIUNILE LUI CONSTANTIN DOBRE
DESPRE
GREVA MINERILOR DIN VALEA JIULUI 1977
Primul episod
Cuvant inainte
Marturia de fata se bazeaza exclusiv pe memoriile si consemnarile mele detaliate despre greva minerilor din Valea Jiului, August 1977. Este o oglinda fidela si adevarata a tot ce stiu eu ca s-a intamplat.
Desigur, constient despre locul si importanta istorica si politica a grevei minerilor din August 1977, am colectat un foarte bogat material scris, publicat si nepublicat, inainte si dupa Decembrie 1989, atat in Romania cat si in strainatate. Inainte de Decembrie 1989, materialele pe care le detin sunt copii dupa stenograme ale Ambasadelor Romaniei adresate MAE, documente publicate de Radio Europa Libera, Amnesty International si alte articole si carti din Vestul Europei.
Necazul meu cu tot acest material este faptul ca el reflecta partial adevarul. Partea masiva de neadevar este axata pe urmatoarele idei si teme:
– colectivismul eroismului central, nominalizat, angajant si determinant (ex.: ‘Comitetul de greva’ care n-a existat de facto; falsitatea cu cei 400 de mineri care au ocupat primaria orasului Lupeni etc);
– artificiale si exagerate eroizari individuale (ex.: ‘Brigadierul … a smuls atunci microfonul din fata liderului comunist si, aruncandu-si casca la picioarele acestuia, i-a strigat:”Avem cate 5-6 copii si tu si partidul ne luati salariile de la gura lor, Dumnezeul cui te-a pus unde te-a pus!!!” etc);
– nominalizarea, mediatizarea si cinstirea unor pretinsi eroi centrali ai grevei propriu-zise din 1-3 August 1977. Povestile acestora sunt simple insiruiri de fabulatii. Supusi unor investigatii serioase prin corelari de date, timp, loc, actiuni etc., acesti ‘eroi’ nu pot proba cu nimic prezenta, participarea, rolul si activitatea lor din timpul grevei.
– date inexacte (ex.: data si timpul instiintarii organelor centrale de catre factorii locali; data sosirii lui Ilie Verdet in Valea Jiului si primul lui contact cu grevistii; timpul si data sosirii si plecarii lui Ceausescu etc );
– descrierea falsa a unor momente de varf din timpul grevei (ex.: sechestrarea lui Ilie Verdet si a lui Gheoerghe Pana, ‘dialogul’ cu Ceausescu etc);
La masivele neadevaruri se adauga omisiuni importante, si anume:
– momentele provocarilor de spargere a grevei (ex.: prima aparitie a lui Verdet a fost insotita de strigarea unui miner lupenar: “Oameni buni, dati-va la o parte si faceti-i loc tovarasului Ilie Verdet. El ne cunoaste necazurile si numai el ni le poate rezolva. El este tatal nostru adevarat”; incercarile disperate ale altor activisti de a dialoga provocator cu grevistii; atragerea grevistilor catre circiumi, deschise provocator in toiul noptii, unde se purtau ‘discutii’ cu persoane ce se pretindeau a fi mineri; incurajarile la violenta fizica si distrugeri materiale in scopul justificarii de reprimare a grevei prin forta; zvonistica, venita din circiumi, cu scopul discreditarii mele (exemple de ‘discutii’ despre mine: nu-i ‘reprezentam’ pe mineri, eram ‘despartit’ de familie, eram ‘beat’ cand le vorbeam minerilor de pe ghereta, aveam neamuri ‘burghezo-mosieresti’, vorbeam ‘exact’ ca ‘tradatorii’ de la Radio Europa Libera); zvonurile false, multiple si persistente in scopul intimidarii, limitarii participarii la greva si incitarii la violenta;
– marea tradare din interiorul grevei (ex.: ‘propunerea’ ca Ceausescu sa devina ‘miner de onoare’);
– episodul propunerilor, elaborarii, dezbaterii, definitivarii si continutul setului de revendicari prezentate lui Ceausescu;
– etapa confruntarilor dupa greva (dusa exclusiv intre mine si comisia guvernamentala de partid si stat condusa de Ilie Verdet si Gheorghe Pana) pentru respectarea si legalizarea revendicarilor minerilor etc.
Disproportionatul segment de neadevar si omisiuni, aratat mai sus, se datoreaza vacuumului de informatie pertinenta si reala, stiuta doar de mine prin natura si rolul pe care mi l-a harazit destinul in acea perioada.
Citind si recitind acest amplu material si comparandu-l cu notitele mele, mi-am dat seama ca fara marturia mea istoriografia romana ar continua sa fie frustrata de aflarea adevarului (asa cum a fost el, cu neimpliniri dar si merite) despre momentul istoric de la 1-3 August 1977. Numai pe baza marturiei de fata, si daca se doreste, se poate face o adevarata evaluare a unuia dintre cele mai importante proteste sociale si politice din toata perioada comunista a Romaniei.
In perioada anilor 1993-1994, am avut discutii lungi telefonice cu unul din fostii mei colegi si prieten de liceu, pe atunci profesor la un liceu industrial din orasul Lupeni. Din descrierile fostului meu coleg si prieten despre situatia de la acea data din Valea Jiului, realizam dimensiunea mincinoasa si falsa a tot ceea ce se spunea si scria in legatura cu evenimentul istoric din 1-3 August 1977. In fuga dupa ‘adevar’, presa scrisa si ‘democrata’ de atunci din Valea Jiului aducea la rampa reflectoarelor pretinsi ‘eroi centrali’ si ‘autentici’ ai grevei. Intr-o complicitate totala de ucidere a adevarului istoric, ‘gazetarii’ si ‘eroii’ se intreceau in desfiintarea rolului meu din timpul grevei. Nedumerit la auzul acelor neadevaruri si marsavii, i-am marturisit colegului intentia de a scrie si publica adevarul despre greva din August 1977. Elanul mi-a fost frant de argumentele fostului meu coleg. Acesta imi zicea, citez: “Marturia ta ar lovi in amaratii astia care abia isi duc zilele de la o zi la alta. Sunt manipulati, ba Costica, de gazetarii astia nenorociti de la fostele ziare PCR. N-ai vazut in ce stare animalica au fost adusi in iunie 1990, la Bucuresti? Eu stiu ca somnul ratiunii naste monstri, dar acum, in toata Valea Jiului e multa confuzie si mizerie morala. Astia care se pretind eroii grevei si care te discrediteaza pe tine, isi vand sufletele si ucid adevarul, numai pentru a manca o bucata de paine mai buna. Sunt saraci cu duhul si nevinovati, ba Costica. Daca poti sa scrii si sa publici fara sa pomenesti de rau numele amaratilor astia, ar fi bine.”
In acea perioada, convins de argumentele fostului meu coleg de liceu, la care se adugau inerentele griji zilnice ale emigratiei, in valurile careia ma aruncasem cu intreaga mea familie, l-am instiintat pe unicul meu fiu, Dan, despre hotararea mea ca marturia de fata si documentele ce o insotesc sa fie publicate numai dupa moartea mea.
Motivele schimbarii hotararii mele initiale si publicarea acestei istorii acum sunt urmatoarele:
– curatirea de impostura si falsa eroizare a actului grevist anticomunist de la 1-3 August 1977 din Valea Jiului;
– nevoia de adevar – pentru cunoasterea, evaluarea si scrierea istoriei ce se vrea dainuitoare;
– evidentierea antagonismului dintre actul anticomunist din
August 1977 si mineriadele din prima jumatate a anului 1990 care
au sprijinit orbeste mentinerea si perpetuarea comunismului in Romania, deghizat ad-hoc in ‘fecioara tanara si democrata’;
– nevoia respingerii ideilor de justificare a mineriadelor din 1990 prin pretentiile de asimilare, asociere si traditie cu actiunile greviste din August 1977;
– restauratia comunista transformata ‘democratic’ in capitalism rosu;
– impotrivirea acerba si actiunile organizate ale noii nomenclaturi postcomuniste pentru a sterge urmele si a nega rezistenta anticomunista;
– indemnurile repetate si staruitoare la uitare si impotrivire la exersarea publica si permanenta a memoriei rezistentei anticomuniste;
– prin minciuni si dezinformari se incearca sa se scrie o istorie falsa si nedreapta despre lupta si rezistenta celor care s-au opus comunismului;
– discreditarea si minimalizarea meritelor, dar mai ales marginalizarea celor care cu adevarat s-au opus comunismului;
– ignorarea si respingerea nenumaratelor apeluri si initiative de a se include in programele de invatamant istoria rezistentei anticomuniste;
– in sfarsit, sper ca aceasta marturie sa contribuie la aprofundarea cunoasterii rezistentei neamului nostru din timpul celei mai intunecate perioade din istoria Romaniei.
Marturia de fata este structurata pe perioade, date, episoade si evenimente.
*
*
Iulie 1975 – August 1977
Locul meu de munca a fost Exploatarea Miniera Paroseni, Valea Jiului. Am lucrat pe rand la sectorul 4 de investitii (galerii de deschidere) ca ajutor de miner si miner (sef de schimb), sectorul 1 productie (abataje frontale), ca miner de rapiri in abataj si ajutor de combainer si sectorul 2 productie (tot abataje frontale), ca miner de abataj.
Ultima adresa la care am locuit in Valea Jiului, a fost in orasul Vulcan, strada Aleia Viitorului, bloc A4, etaj 7, apartament nr. 43.
In acea perioada am fost victima a doua accidentari. Mai intai am avut rotula genunchelui, de la piciorul stang, fisurata si deplasata, necesitind doua operatii succesive cu tinerea piciorului in ghips timp de 45 de zile, iar in al doilea accident am fost prins intr-o surpare la unul din abatajele de carbune de la sectorul 1 productie, cu rezultatul unei rani deschise pe spate si leziunea interna a rinichilor (aproape 2 saptamani de zile am urinat numai sange).
In vara anului 1976 a avut loc una din adunarile generale a oamenilor muncii la nivel de exploatare miniera. Profitand de prezenta in prezidiu a primarului orasului Vulcan (teritorial si administrativ, E.M. Paroseni se afla sub administratia orasului Vulcan), numitul Barb(u), am ridicat problema despre draconica obligatie a prestarii de munca voluntara (100 de ore) pe santierele de constructii ca o preconditie a trecerii pe listele de cumparare a unui aragaz. A urmat un dialog dur si taios intre mine si primar. Mai intai, primarul (rosu in obraji de furie) mi-a spus scurt: “Ma tovarase, daca vrei sa primesti aragaz trebuie sa prestezi munca voluntara. Daca nu, nu vei primi aragaz”. In ciuda semnelor cu mana venite catre mine de la directorul exploatarii, secretarul de partid si presedintele de sindicat (se aflau si ei in prezidiu) pentru a nu raspunde inapoi primarului, m-am ridicat din nou in picioare si am intrebat: ‘Dumneavoastra, activistii de partid, sindicat si UTC, cu pretul caror munci voluntare prestate v-ati luat aragaze?’. Parca-l vad si azi, tremurand de furie, batosat, cu mainile in solduri si ratoindu-se catre mine, primarul mi-a raspuns: “Cu pretul obrazniciei dumitale”. Calm, m-am ridicat din nou in picioare si am strigat catre primar:
‘Te rog sa folosesti aceasta impertinenta in familia ta si cu subordonatii tai. Dupa spinarea noastra, rotindu-mi privirea catre colegii de munca, tu si cei ca tine traiti ca imbuibatii. Nu-i asa fratilor?’.
Atat a trebuit! A urmat o adevarata mini revolta a colegilor din sala, bine intesata cu injuraturi specifice minerilor si cu repetate expresii: ‘Huo, hotilor!’. Sedinta a fost suspendata iar primarul, inconjurat de catre director, secretarul de partid pe intreprindere si presedintele de sindicat, a parasit imediat sala de sedinta in huiduielile si injuraturile minerilor. Imi amintesc despre cat de mandru eram atunci, imediat dupa acea sedinta, inconjurat si incurajat de colegii mei pentru isprava mea, pe buna dreptate, dupa parerea minerilor prezenti in acea sala de sedinte.
Urmarea ‘obrazniciei’ mele a fost neiertatoare. In primele 4-5 zile de la incident a avut loc prelucrarea individuala, ‘muncitoreasca si tovaraseasca’, a colegilor de munca. Asa dupa cum am aflat mai tarziu, prelucrarea a fost bogata in amenintari dar si promisiuni desarte cu bilete de sindicat in statiuni de odihna mai greu accesibile pentru mineri, premii in bani dati pe sub mana si locuri de munca mai avantajoase din punct de vedere al castigurilor salariale.
Cu ce m-am ales eu? In primul rand, cu unul dintre cele mai grele locuri de munca unde se castiga cel mai putin, o izolare vizibila la maistrii, conducerea sectorului si exploatarii miniere, privarea de orice prima salariala dar mai ales cu umilitele si provocatoarele persiflari ranjite, de genul: “Ce faci ba, revolutionarule?”, “Ai grija ba, ca ti-ai facut bube-n cap”, “Degeaba ba, ca tot n-o sa primesti aragaz daca nu muncesti voluntar pe santier” venite din partea acelorasi prelucratori (conducatorii exploatarii miniere, presedintele de sindicat, secretarul de partid al minei Paroseni, activisti municipali si judeteni de partid si sindicat si securistul afiliat minei Paroseni).
Aproximativ o luna de zile mai tarziu, la mijlocul noptii, dupa iesirea din schimbul 2 de munca si aproape de locuinta mea din Vulcan, am fost atacat miseleste, pe la spate, de 3 indivizi care dupa ce m-au trantit la pamant cu pumnii si picioarele, unul din ei a zis: “Ii ajunge ma, pentru un aragaz”. Am reclamat despre bataie si tarasenia cu incidentul despre munca voluntara la Primariile din Petrosani si Deva. La Deva am fost primit de David Gheorghe, secretar cu relatii de munca si probleme sociale. Politrucul mi-a ‘indicat’ sa ma plang la militie despre chestia cu bataia iar despre problema cu munca voluntara mi-a replicat: “Unde-i lege, nu-i tocmeala!” si chiar m-a ‘sfatuit parinteste’ ca numai prestand munca voluntara ma voi ‘restabili’ in ochii tovarasilor.
Foarte ingrijorat de nevoia acuta a unui aragaz (fiul meu era in varsta de 3 ani de zile), am urmat sfatul practic a unui coleg de munca despre cum ar fi trebuit sa procedez. A doua zi, m-am prezentat la seful de pe santierul de constructii al stadionului de fotbal din Vulcan -sef care m-a usurat de 200 de lei (m-a taxat dublu fata de spaga obisnuita, motivandu-mi ca trebuia sa imbuneze pe cine stiam eu bine ca am ‘jignit’) in schimbul adeverintei doveditoare a 100 de ore de munca voluntara. In felul acesta am putut sa-mi cumpar aragaz si sa ma ‘restabilesc’ in ochii tovarasilor de la Primaria din Vulcan.
Mi-a prins bine, mai tarziu, primul meu gest de revolta in Valea Jiului. Invatasem bine lectia cu cine aveam de-a face.
Atunci am inceput sa reflectez si sa stochez in memorie si in scris necazurile si problemele minerilor din Valea Jiului. Am inceput si sa ma pun la punct cu informatii si cunostinte despre Constitutia RSR, L27/1966 (Pensii de asigurari sociale de stat) publicata in Buletinul oficial 85/28 decembrie 1966, despre mecanismul financiar-contabil, cheltuieli si venituri, normari si salarizari, organizarea si statutul intreprinderilor de stat, stabilirea si implementarea planurilor de productie (de ‘jos in sus’ si de ‘sus in jos’), eficienta si productivitate de tip socialist, angajamentele in numele oamenilor muncii, sursele si destinatia unor fonduri banesti, nivelarea veniturilor clasei muncitoare (grija obsesiva de a nu se imbogati cineva) prin parghia dirijarii preturilor, dar mai ales smecheria cu irealistele si diversele cote procentuale financiare varsate la bugetul de stat din veniturile nete ale intreprinderilor miniere. ‘Inzestrat’ cu acele cunostinte plus multa perspicacitate si spontaneitate am reusit, in August 1977, sa ‘bat’ la cap si la fund si mai ales sa contrazic si sa umilesc, cu propriile lor argumente pe conducatorii ‘iubiti’ de atunci.
misucroitor 