Eu cu cine votez? Turmentat cu apă plată

Vindecătoru

Nu cred că un candidat, independent sau nu, mai poate schimba ceva în maşinăria drăcească de la Bruxelles. Unul din masonii de frunte, prezent la recenta Convenţie a Marilor Loji Masone Mondiale de la Bucureşti, a afirmat clar: nu ne facem griji despre cei care vor fi sau nu aleşi în Parlamentul European.

Îi fericesc pe cei care mai au iluzii privitoare la cei care conduc lumea. Asta pentru că şi pe mine m-au minţit frumos părinţii că există moş crăciun.

Democraţia e la fel ca moşul, devenit gerilă socialist.

Cu alte cuvinte, nu am găsit niciun motiv care să mă determine să mă duc la vot.

M-a oprit o cunoştinţă pe stradă, la mine, în tîrg şi mi-a zis: avem şi noi un candidat! (Prin noi înţelegea creştinii evanghelici.).

M-a luat aproape şi mi-a spus: îl votăm pe PETER COSTEA.

Asta cine mai e? E de-al nostru, mi-a zis…

Vezi articolul original 387 de cuvinte mai mult

Publicat de misucroitor

cercetător independent, amator, politici globale, profeție biblică.

2 gânduri despre „Eu cu cine votez? Turmentat cu apă plată

  1. Dacii au crezut în Zamolxes, nu în Dumnezeu, au făcut sacrificii umane după tiparul lui Moloh cel criticat de Dumnezeu, şi-au omorât copiii în procesiuni barbare, iar pentru asta au fost pedepsiţi de Dumnezeu şi şi-au pierdut ţara, aşa cum Dumnezeu previne că păţesc ereticii ce se închină lui Moloh şi la idoli făcuţi de degetele omului aşa cum fac şi ortodocşii sau catolicii acum… Dacă eşti creştin nu poţi crede în Zamolxes…

    Apreciază

  2. Americanii si UE vor sa ne distruga credinta in Dumnezeu, dacii au crezut puternic in Dumnezeu, de aceea au fost atat de puternici.
    Ne-au distrus economic si acum ataca credinta si ridica la rang de zeu pornografia si pe gay.
    Nu inseamna ca apar mafia din Biserica Ortodoxa, sau fatarnicia si bigotismul multora ce isi spun ortodocsi! Votez Capsali! (e cel mai putin … rau)

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.