Pentru a soluţiona fiecare problemă care există în lume se necesită păzirea duminicii?

   by Andrew Henriques  
  
   Papa reuneşte pe primarii lumii şi pe guvernatori pentru a le vinde soluţiile sale întru combaterea schimbării climatice ştiind faptul că primarii vor influenţa masele.
Şi, atunci, ce vor face masele ? Vor clama pentru o lege duminicală.
   Şi la cine vor clama masele pentru impunerea legii duminicale? Legislatorilor şi politicienilor.
Inţelegeţi cum joacă papalitatea şi cum orchestrează agenda?
Papa apelează la primarii lumii şi la guvernatori şi, prin ei, obţine influenţă asupra maselor. Însă nu se opreşte aici. Papa ştie că doar împingând liderii să impună maselor legea, imediat vor avea loc revolte populare. Cei din popor sunt mulţi, dar politicienii sunt puţini. Aşa că papa trebuie să înşele oamenii pentru ca ei să ceară legislatorilor ca duminica să devină obligatorie prin lege.
   Când papa va veni în America de Nord cu cine va vorbi? Va vorbi Congresului, legislatorilor. Dar nu numai cu ei. Cu cine mai are papa întâlnire? Cu poporul.
Cu ce popor? Cu întâlnirea mondială a familiei! image

Se estimează o prezenţă de mai mult de 2 milioane de persoane. Acesta poate fi cel mai mare eveniment văzut vreodată în Statel Unite. Şi despre ce va vorbi papa? Despre schimbarea climatică, despre controversa cu privire la matrimoniul tradiţional şi asupra crizei economice mondiale.
   Şi papa spune că pentru a soluţiona fiecare problemă care există în lume se necesită păzirea duminicii.

(traducere/adaptare mişucroitor)

https://youtu.be/VBlIRiDpcMk

Anunțuri