Revoluția lui Călin Georgescu (Intelligent Life/The Economist, noiembrie/decembrie 2014)

Sursa: calingeorgescu. info

[…]
Intelligent Life: În ce constă „Proiectul de țară” pe care îl propuneți din perspectiva celui mai cunoscut expert în dezvoltare durabilă din România?

 

Călin Georgescu: Proiectul de țară, denumit “Hrană, Apă, Energie” exprimă  ceea ce poate face România în contextul marii crize a hranei și a apei, care se apropie în preajma anilor 2020. În esență, acest proiect prezintă viziunea, direcțiile de acțiune, soluțiile și obiectivele specifice ale unei adevărate revoluții a sustenabilității în România. În țara noastră, conceptul de sustenabilitate nu face parte din limbajul politicienilor, deși sustenabilitatea este o necesitate vitală, e însăşi esenţa proiectului de ţară pentru următoarele decenii. Revoluţia bolşevică a centralismului și autarhiei şi revoluţia neoliberală a globalismului sunt inginerii sociale şi economice în care omul şi natura au fost considerate  simple instrumente, exploatate în vederea unui scop exterior lor. Revoluţia sustenabilităţii reprezinta cu totul altceva. Cuvântul „revoluţie“ revine la vechiul lui sens de „revolutio“, de restaurare a unei condiţii de care omenirea s-a îndepărtat în mod nesăbuit. Sustenabilitatea sau dezvoltarea durabilă consideră Pământul o planetă vie. Omul şi natura se află împreună, într-o comunitate a vieţii, căreia nu i se poate aplica logica utilitarismului. Omul nu poate exista nici în afara, nici împotriva naturii. Dacă înțelegem ce se întâmplă în lume, lucrurile devin foarte clare în privința  României. Țara noastră nu poate urma decât două căi: fie calea pe care i-o deschide revoluția sustenabilității, pusă în practică printr-un proiect de amploarea proiectului “Hrană,  Apă, Energie”, fie continuă să se târască pe drumul hârtopit al practicilor neoliberale, care se va sfârși inevitabil într-o fundătură. Altfel spus, avem de ales între neoliberalism și sustenabilitate. 

Intelligent Life: Să înțeleg că nu sunteți un adept al economiei de piață? Revoluția sustenabilității propune cumva o formă de socialism? 

 

Călin Georgescu: Eu cred în piața liberă, dar neoliberalismul, ca și socialismul, este ostil pieței libere. Revoluția sustenabilității nu propune vreo formă deghizată de socialism, ci piețe cu adevărat libere. Piețele sunt instituții sociale, nu există piețe situate în afara unui cadru social și istoric bine definit. Pentru a funcționa eficient, piețele au nevoie de legi și convenții bine stabilite și de metode prin care acestea pot fi implementate. Piețele nu creează o ordine socială, ci se bazează pe cea preexistentă. Acolo unde ordinea socială este destrămată, unde există un stat slab sau dominat de interese de grup și nu de interesul  „binelui comun”,  se destramă și piața liberă. Iată de ce piețele au nevoie de o ordine socială bazată pe principii morale solide. Dogma neoliberală că totul se reduce la interese egoiste  aruncă piețele în haos și ineficiență. Criza actuală și imposibilitatea de a ieși din ea o dovedesc cu prisosință
[…]

[planuri pentru România]

Intelligent Life: Care ar trebui să fie brandul nostru de țară? Germania are industria auto, Anglia și Elveția – sectorul financiar,  România cu ce poate veni la această masă?

 

Călin Georgescu: Cu hrană sănătoasă, apă curată și energie regenerabilă, cu economia de proximitate bazată pe micul proprietar și cu agricultura tradițională. Acesta este modelul românesc al economiei civice și nișa care ne-ar oferi un avantaj competitiv în lume. Proiectul  „Hrană, apă, energie” creează un cadru favorabil renașterii satului românesc și cooperării tradiţionale între săteni. Această cooperare va duce la organizarea unei economii rurale în reţea, care va include diverse forme asociative, cum ar fi cooperativele de distribuţie a produselor agricole. Când dispune de unelte şi capital, gospodăria ţărănească este mult mai eficientă decât marea fermă de tip industrial. Iar pe baza asocierii voluntare, agricultura țărănească poate practica cu succes activităţi pe scară mai largă. În România este loc suficient şi pentru marea agricultură cerealieră. Bursa europeană a grâului trebuie să revină la Brăila! Reindustrializăm ţara, dar nu în mod haotic, „multilateral“, cum au făcut comuniştii, ci pornind de la prioritatea dezvoltării agriculturii ţărăneşti. În 2020, când omenirea se va confrunta cu o teribilă criză a hranei, România ar putea vinde hrană sănătoasă, nu pe valută, ci pe lingouri de aur!

[…]

Mai mult: http://www.calingeorgescu.info/revolutia-lui-calin-georgescu-intelligent-life-theeconomist-noiembrie-decembrie-2014

Anunțuri