Scrierile lui Luther.Către nobilimea germană(1520)

de Martin Luther

image

(pag.258,259)
       „…Romaniștii– {14.Susținătorii puterii papale absolute}- au ridicat cu iuțeală trei ziduri în jurul lor, care i-au ajutat pînă acum ca nimeni să nu dorească să-i reformeze, ceea ce a dus la aceea că întreaga creștinătate a decăzut în mod îngrozitor.

image

          In primul rînd: dacă au fost împresurați cu forță lumească,
s-au ridicat și au spus că puterea lumească n-are nici un drept asupra lor, ci tocmai invers, puterea clericală este deasupra celei lumești. In al doilea rînd: dacă s-a ridicat dorința de a-i pedepsi prin Sfînta Scriptură, s-au împotrivit, arătînd că nimeni nu este chemat s-o tîlcuiască decît papa.

           In al treilea rînd: dacă sînt amenințați cu un conciliu, afirmă că nimeni nu poate convoca un conciliu în afara papei. Așa că
ne-au furat pe ascuns cele trei nuiele, ca să scape nepedepsiți, așezîndu-se la adăpostul sigur al acestor trei ziduri, făcînd toate blestemățiile și răutățile, pe care le vedem acum; dar chiar și dacă au trebuit să facă vreun conciliu, au hotărît totul mai înainte,
obligîndu-i prin jurămînt pe prinți să lase totul cum se afla, dîndu-i papei în plus putere deplină peste toate cele stabilite de conciliu, așa că este cam același lucru  dacă au loc o mulțime de concilii sau nici un conciliu, în afară de aceea că ne înșeală cu strigoi și năluciri, atît de mult se tem  pentru pielea lor dacă ar avea loc un conciliu adevărat și liber, iar prin aceasta i-au intimidat pe regi și pe prinți, așa incît aceștia să creadă că este impotriva lui Dumnezeu dacă nu asculți de la ei toate acele înșelătoare și pidosnice fantasmagorii.
     Dumnezeu să ne ajute și să ne dea dintre trîmbițe  pe aceea care a surpat zidurile Ierihonului, pentru ca să putem și noi dărîma prin suflatul în ea aceste ziduri de paie și de hîrtie, precum și nuielele creștine, pentru a pedepsi și a ne scăpa de acest păcat, pentru a da la iveală viclenia și înșelăciunea diavolului, pentru ca prin pedeapsă să ne îndreptăm și să-I recîștigăm îndurarea…”

image

Colecția Reforma; Martin Luther * Scrieri * volumul 1 Editura Logos, Cluj-Napoca, 2003. (foto captate și stilizate de blogul „misucroitor”)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s