„Miracolul unitatii a inceput” pe YouTube

Anunțuri

3 păreri la “„Miracolul unitatii a inceput” pe YouTube

  1. Nu vrea să fiu cârcotaș, dar e un mic… ESENȚIAL amănunt aici care neagă însăși esența creștinismului… Îl citez:

    ”Ești tu dispus să accepți că omenirea este salvată prin har, doar prin credință, către fapte bune, și nu prin fapte bune?”

    Înțelegeți fraților? Carevasăzică, ne spune acest domn care cere ca toate celelalte biserici să revină la sânul bisericii catolice (nu la creștinism cum cer apostolii), nu prin fapte bune este salvată omenirea, ci prin har și credință. Cu alte cuvinte, dă dânsul de înțeles citind cu sfințenie ce i s-a dat să citească, este diferență între a face fapte bune și a avea credință, sunt două lucruri diferite, așadar poți să înșeli, poți să iei ce aparține altuia, să furi, să preacurvești, să ucizi pe cineva ca să-i iei femeia sau averea, că dacă ai credință ești mântuit… Această declarație vine în totală sfidare a ceea ce înseamnă botezul, căci un om botezat cu adevărat, care a primit Duhul sfânt, nu poate să ucidă, să curvească, să înșele, să fure. Această pretenție că nu prin fapte bune te mântui vine în totală sfidare a lui Hristos, care spune clar spune ce să faci ca să ajungi în Rai, anume să nu ucizi, să nu preacurveşti, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, să-ţi cinsteşti părinţii (Marcu 10.19). Este o încercare a slujitorilor lui Satan de a amesteca lucrurile, de a-i pune în aceeași oală pe cei care fac bine de complezență, pentru fală, cu cei care fac binele din dragoste față de semenii lor prin urmarea celei de-a doua mari porunci, aceea de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți (Marcu 12.31), căci dacă dragoste nu ai, nimic nu ai, iar dacă nu ai dragoste nu poți face binele cu adevărat: Chiar de ai darul de a vorbi în limbi omenești și îngerești, chiar de ai avea darul proorociei, chiar de ai cunoaște toate tainele și toată știința, chiar de ai avea toată credința care te ajută să muți munții din loc, chiar dacă ți-ai împărți toată averea săracilor și ți-ai da trupul să fie ars, dacă dragoste nu ai ești nimic, ești aramă sunătoare, un chimval zăngănitor, nu-ți folosesc la nimic, căci doar dragostea este îndelung răbdătoare și plină de bunătate, nu pizmuiește, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr (1 Corinteni 13.1).
    Această subtilă declarație care ne spune în față, fără echivoc, că nu prin fapte bune ne salvăm, vine în contradicție cu ISAIA 1.17, unde ni se spune clar încă din Vechiul Testament că rugăciunea adevărată, adică credința adevărată înseamnă să faci binele pentru semenii tăi. Oamenii mari lasă deoparte lucrurile simple, începătoare, de ghidare primară a omului prin repetarea la nesfârşit a slujbelor de pocăinţă faţă de cele lumeşti, a botezului, a punerii mâinilor, a învierii, a judecăţii de apoi, aşadar oamenii mari lasă deoparte ceremoniile religioase şi trec la fapte, la urmarea poruncilor, desăvârşindu-se astfel prin lupta adevărată a creştinului, care este lupta împotriva stăpânilor lumii acesteia şi a duhurilor rele din cer (Efeseni 6:10-16), şi ei vor face asta de va voi Dumnezeu ( Evrei 6.1-3). Cei ce au primit Cuvântul prin Duhul Sfânt, botezându-se cu lumină, şi care totuşi au căzut iar în păcat, în încălcarea poruncilor, nu mai pot fi înnoiţi şi aduşi la pocăinţă, fiincă ei crucifică din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau batjocurii (Evrei 6.4-6). Așadar, credință înseamnă să urmezi Legea, să ai puterea de a asculta și urma poruncile lui Dumnezeu. Mi-e greu să spun asta, nu sunt un sfânt, dar ăsta-i Adevărul: apostolul Pavel este exemplul ce ne arată clar, împreună cu apostolii că botezul creștinului nu înseamnă să fii cufundat în apă, ci înseamnă să ai revelația ascultării şi urmării cuvântului legii creştine, a Duhului Sfânt care ți-l pune pe Hristos drept stăpân după cum spune în Biblie că atunci când te umpli de Duh Sfânt ești de fapt botezat, așa cum Mesia a spus că nu botează cu apă, ci cu Duh Sfânt, așadar botezul înseamnă să te schimbi din necredincios în credincios creștin prin Duhul Sfânt care te transformă în om ce urmezi legea, deci botezul nu e o procesiune eretică făcută pentru bani, căci cine cere bani pentru asta, de la Satan vine, după cum cu mânie anunţă apostolul Petru ( Fapte 2.2-6, Fapte 8.14-20, Fapte 9.17-18 , Fapte 22.13-16). Așadar, repet, cum poți spune că nu prin fapte bune te mântui? Poți ucide, poți jefui sute de milioane de oameni de pământurile și femeile lor, de țările și casele lor, și să te numești creștin credincios?! Poți invada Africa, Irakul, Vietnamul, Libia, Serbia, România, India, jefuind, asasinând, subjugând sute de milioane, miliarde de oameni, furând petrolul, aurul, resursele acelor popoare și să te pretinzi creștin în frunte cu Papa de la Roma care acuză de genocid și încălcarea drepturilor omului tocmai popoarele ce-și apără țara împotriva imperialismului colonial semito-mason ce conduce Duma de stat a Rusiei sau Congresul USA? Fraților, Satan caută să uzurpe tronul lui Dumnezeu. Nu vă lăsați înșelați de șarpe, căci el vă împinge la neascultarea poruncilor și vă spune că nu trebuie să asculți poruncile ca să fii credincios, căutând să ne incumbe idea că credința nu înseamnă să fii un om bun, adică să faci fapte bune, ci să te închini Papei de la Roma sub pretextul că este sfânt. Nu uitați fraților creștini, nu există decât un tată, iar acela nu este papa de la Roma: Pe nimeni pe pământ să nu numiți tată, pentru că unul singur este tată, acela din ceruri (Matei 23.9). Nu uitați fraților, nu există nici o biserică adevărată în afara bisericii creștine, indiferent cum s-o numi ea, iar biserica creștină înseamnă să asculți de Lege, de porunci, nu să te închini Papei de la Roma și să asuprești sute de milioane de oameni, ucigând, furând, preacurvind, înșelând. Acesta-i ecumenismul adevărat, anume ascultarea poruncilor, iar linia de mijloc nu doar dintre miriadele de biserici legate de creștinism dar care nu se numesc simplu, creștine, ci și dintre orice oameni ce aparțin diferitelor secte prin simple acte de naștere, nu de conștiință, este ascultarea poruncilor, căci nu degeaba ne spune Dumnezeu că și dintre cei care au scos dracii în numele Lui, dintre cei care l-au propovăduit pe El și au făcut minuni în numele Lui vor fi respinși de Dumnezeu și nu vor fi primiți în Rai, iar asta va fi pentru că nu au ascultat porun cile Luminii și au curvit, au ucis, au înșelat, au furat (Matei 7.22-23). Așadar, fie că ești oficial creștin, islamist, budist, mormon, catolic, ortodox, talmudist, iudaist, hindus etc, dacă tu personal nu trăiești pe principiul de a ucide, a înșela, a fura, a preacurvi pentru a fi fericit, și nu faci aste lucruri, ești de fapt creștin. Asta-i adevărata mântuire, după cum ne spune clar Iisus Hristos la Marcu 10.19. Poți să crezi în dragostea soției tale dacă în timp ce-ți spune că ești iubirea vieții ei se lasă posedată de 7-8 bărbați în fața ta?! Restu-i țărână…

    Apreciază

  2. Super glorios si tainic;
    Sa fim una in Christos !…
    Sa-I zidim un Templu trainic
    Harului victorios !…
    Sa se vada-n lumea toata
    Bunatatea Mielului,
    Gandirea-I post-Protestanta-n
    Libertatea clerului…
    Sa stie orice Natiune
    Ca in Cer si pe Pamant
    Unitatea-i o minune
    Produsa de Duhul Sfant…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s