Relaţiile dintre SUA şi Israel se deteriorează

Relaţiile Israelului cu SUA se deteriorează, motiv pentru care statul evreu are nevoie de alţi aliaţi, cu interese comune. Aceasta a fost declarația pe care Avigdor Lieberman, șeful diplomației israeliene, a făcut-o cu ocazia unui seminar public, desfășurat recent în orașul israelian Sderot.
SUA se confruntă cu numeroase probleme, cum ar fi cele economice şi cele cu regimul din Coreea de Nord, cele cu Pakistanul, Afganistanul, Iranul, Siria, Egipt şi China. În acest context, Lieberman se întreabă care este poziţia Israelului pe scena internaţională, dat fiind faptul că se pare că cele două ţări, SUA şi Israel, nu mai au obiective comune, notează ro.stiri.yahoo.com.

Zilele trecute, publicaţia  The Sunday Times a dezvăluit că Israelul şi Arabia Saudită cooperează pentru elaborarea unor planuri de atacare a instalaţiilor nucleare iraniene, în cazul în care grupul P5+1, marile puteri ale lumii, nu vor încheia un acord satisfăcător cu Iranul, în ceea ce priveşte programul lor nuclear. Se pare că Israelul caută aliaţi împotriva ameninţării nucleare iraniene, mai ales în contextul în care, potrivit guvernului israelian, se pregăteşte un acord nesatisfăcător cu Teheranul.

La începutul lunii noiembrie, grupul P5+1, compus din SUA, Regatul Unit, Franţa, Rusia şi Germania s-a întâlnit la Geneva cu reprezentanţii Iranului, la o rundă de negocieri, care nu a dat niciun rezultat. Miercuri, 20 noiembrie, s-au reluat negocierile şi se pare că se va ajunge la un acord în curând.

Israelul, SUA şi UE suspectează Iranul că sub pretextul dezvoltării unui program nuclear civil se ascunde încercarea de a fabrica arme nucleare, acuzaţii pe care Teheranul le respinge. Totuşi Israelul a avertizat de mai multe ori că este dispus să lanseze atacuri preventive împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

Sursa:Semnele Timpului
(24 nov’13)

Anunțuri

3 păreri la “Relaţiile dintre SUA şi Israel se deteriorează

  1. Daniel 11:40-45
    40 La sfârşitul vremii se va război cu el regele cel de la miazăzi şi se va năpusti împotriva lui regele cel de la miazănoapte, cu care de război, cu călăreţi şi cu multe corăbii. El va veni în ţările pe care le va cotropi şi le va străbate.
    41 Şi va veni şi în ţara strălucirii şi zeci de mii se var prăbuşi; şi iată care vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi restul fiilor lui Amon.
    42 Şi va întinde mâna sa peste ţări şi ţara Egiptului nu va scăpa.
    43 Şi va ajunge stăpân peste comorile de aur şi de argint şi peste toate lucrurile preţioase ale Egiptului, iar Libienii şi Etiopienii vor merge după el.
    44 Dar zvonuri de la răsărit şi de la miazănoapte vor veni să-l înspăimânte şi el va ieşi cu furie grozavă ca să prăpădească şi să nimicească pe mulţi.
    45 Şi el va înfige corturile palatului său între mare şi muntele cel sfânt şi strălucit, apoi va veni sfârşitul lui şi nimeni nu-i va veni în ajutor!

    Apreciază

  2. Daa, tare s-au deteriorat relațiile SUA cu Israelul. Politrucii americani, majoritar semito-masoni, supuși Israelului, nici nu mai dau OFICIAL ajutoare militare Israelului de 1 miliard euro pe lună, nici nu mai dau avioane invizibile, rachete nucleare și ultimele tehnologii spațiale Israelului, că s-au supărat unii pe alții, le teveu, of course. Iar Arabia Saudită, adică semiții de parte ismaelită, tăiați împrejur ca frații lor evreii, nici nu mai dau petrol SUA-ului, nici nu mai controlează familia Bush și compania. Congresul american, ca și duma de stat a Rusiei nici nu se mai închină la temple dedicate evreilor, gen muzeul holocaustului în care sunt omagiați, plânși, jeliți, zeificați an de an doar evreii ce au murit în Al Doilea Război Mondial, aprox 5-6 milioane, și nu se suflă un cuvânt despre sutele de milioane de non-semiți masacrați, torturați de evreii Stalin, Truman și compania… Hai să zburdăm pe câmpii, copii, și să ne jucăm dea alba neagra…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s