New Age și dacismul în România

Ieromonah Eftimie Mitra

Neopăgânismul din Romania se ascunde sub umbra Bisericii Ortodoxe spunând că practicile oculte pe care le săvârșesc sunt o “Ştiintă a creierului” neavând amestec cu religia. Intenţia lor este de a atrage câţi mai mulţi adepţi
ca mai apoi să pună în aplicare ceea ce de fapt se pregăteşte la nivel mondial: întoarcerea la păgânism.

Mișcarea New Age, tot mai întâlnită la nivel mondial, ca o „religie” a viitorului, are rădăcini în practicile oculte dinainte de creștinism. La baza acesteia stă crezul în reîncarnare. Promotorii noii “religii” mondiale susțin că toate popoarele trebuie să se întoarcă la vechile religii politeiste și astfel nu vor mai fi certuri interconfesionale și războaie religioase. Unul dintre liderii acestei mișcări, Alice Bailley, din SUA, susține că: “Se apropie ziua în care toate religiile vor fi privite ca emanând dintr-o unică sursă spirituală. Toate vor fi reduse la o unică religie comună, din care religia mondială universală va lua naștere în mod inevitabil”. Un alt lider New Age, Helen Blavatsky, tot din SUA, susține că religia viitorului va fi o revenire la vechile religii ale “strămoșilor noștri” dinainte de creștinism socotind că, în final “religia ancestrala este religia viitorului”. Aici se tinde, spre o religie fără Hristos, o religie fără “piatra cea din capul unghiului”, din care se naște haosul. (vezi Serafim Rose, “Ortodoxia si religia viitorului”, ed. Sophia, Bucuresti, 2004, p. 294) În România se încearcă de câțiva ani conturarea unui cult deosebit al “strămoșilor noștri” daci prin care ni se spune că aceștia au fost manipulați de Apostoli și, de fapt, noi ar fi trebuit să fim zamolxieni. Această teorie o susțin cercurile ezoterice din România care spun, chipurile, că merg la locurile dacice pentru a se încărca cu “energie pozitivă”. Ne întrebăm ce “energie pozitivă” poate avea acel loc în care se aduceau jertfe sângeroase și chiar umane? E drept că dacii aveau o religie păgână, pentru că așa aveau toate neamurile până la întruparea lui Iisus Hristos, dar după încreștinare, dacii au părăsit aceste practici. Cu toate acestea, conform relatărilor scriitorilor antici, dacii aveau o puternică credință într-o singură viață pământească și după moarte o viață veșnică (tocmai din acest motiv despre daci se spunea că sunt nemuritori). De unde au născocit-o ezoteriștii din România cu reîncarnarea? Ce legătură o fi avut religiile tibetane cu dacii nu știe să ne spună nimeni, dar cert este că practicanții ocultismului tibetan din România susțin astfel de teorii încercând să convingă și pe alții de ideile lor. Răspunsul e clar, orice ar fi, ținta e: New Age-ul cu orice preț. Durerea noastră, ca și creștini, e viclenia cu care se încearcă, la noi în țară,punerea în practică a noii “religii” mondiale. Neopăgânismul mondial se ascunde sub diverse forme pentru a se putea infiltra mai ușor printre creștini. Cu toate că (unii dintre ei au și botez) au anumite ritualuri, invocă duhuri (numite de ei “energii”) etc., neagă că aceste practici ar fi religioase spunând că ezoteria este doar o “știință a vindecării”. În România, practicanții ezoteriei (yoghini, radiestezteziști, bioenergeticieni, reiki, prananadi etc.) merg pe la bisericii și mănăstiri (la mormântul părintelui Arsenie Boca, Cleopa Ilie și alți mari duhovnici ortodocși) fără să declare nimic despre practicile lor. În acest caz se produc confuzii și noii adepți trăiesc cu convingerea că tot ce fac ei e sub umbra Bisericii Ortodoxe, câștigând astfel credibilitate în rândul celor mai puțin cunoscători. Cu tot respectul pe care îl avem față de înaintașii noștri daci, trebuie să fim realiști și să înțelegem că astfel de practici nu aduc nici o onoare celor care, în urmă cu două mii de ani, au luptat aici pentru apărarea acestor locuri. În ce privește ortodoxia pe care poporul român o are din perioada apostolică, dacii au primit-o fiind convinși că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Despre Înviere se vorbește în tot Noul Testament. Cu toate acestea ezoteriștii din România caută justificări pentru susținerea teoriilor elaborate. În cele ce urmează vom prezenta câteva argumente biblice care demontează teoria reîncarnării: Reîncarnarea este o credinţă pagână prin care se neagă credinţa în Înviere. Derutant e faptul că unii dintre adepţii filozofiilor orientale, yoga, arte marţiale, budism, hinduism, prananadi etc. se declară creştini şi spunând că recunosc ca bune învăţăturile ortodoxe le contrazic prin însăşi propovăduirea rătăcirilor lor. Unii spun că sufletul omului s-ar putea reîncarna dupa moartea biologică a individului într-un trup de animal (cal, vacă, oaie etc.) ceea ce încalcă grosolan învăţăturile Evangheliei şi ale Sfinţilor Părinţi despre suflet şi mântuire căci Iisus Hristos nu s-a jertfit Pentru mântuirea animalelor. Alţii zic că sufletul, după moartea trupului, pentru a ajunge la purificare poate să treacă prin mai multe trupuri omenesti până la starea finală de curăţie (purificare) sufletească numită: Nirvana. Dar ce se va întâmpla în ziua Învierii? Sufletul în care trup va rămâne? A creat oare Dumnezeu mai multe trupuri decât suflete? La cartea facerii ni se spune clar că Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa; după ce l-a făcut din pământ a suflat pe el şi I-a dat viaţă. Apostolul Pavel zice că o dată este dat omului să moară, iar după aceea să fie Judecata (Ev.9,27). Tot Sfânta Scriptură ne mai spune, încă din Vechiul Testament: ,, …fiindcă omul merge la locaşul său de veci… şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, care l-a dat”(Ecles.12,5 şi 7). Cu toate acestea, cei ce doresc cu tot dinadinsul să susţină această hulă împotriva Duhului Sfânt, spun că Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul s-a reîncarnat în Sfântul Ioan Botezătorul, justificându-se cu citatul biblic: “Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie cel ce va să vină” (Mt 11,14). Aici, Mântuitorul vorbea despre Ioan Botezătorul pe care îl numise Ilie căci avea duhul şi râvna lui Ilie şi nicidecum sufletul celui ce s-a ridicat cu trupul la cer. Astfel Evanghelistul Luca spune: “Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie” (Lc1,17), adică având calităţile (virtuțile) lui Ilie. Acest lucru îl mărturiseşte însuşi Sfântul Ioan Botezătorul în următorul pasaj din Evanghelie: “Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt…Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptaţi calea Domnului…” (In 1,21-23). O dovadă incontestabilă care dovedeste ca sf. Ilie Tesviteanul nu s-a reîncarnat în sf. Ioan Botezătorul este arătarea sa împreună cu Moise alături de Mântuitorul pe muntele Tabor când a avut loc Schimbarea la față. Sfântul prooroc Ilie s-a urcat cu trupul la cer (IV Reg 2,11) şi va reveni împreună cu Enoh care şi el, înainte de Potopul lui Noe, s-a urcat cu trupul la cer (Fac 15,18-24). Sfinții Părinți spun că Ilie și Enoh vor veni înainte de sfârşitul lumii: “Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate” (Mt 17,11; Apoc 11,3-12; Mal 3,22-24) având misiunea de a lupta cu antihrist. Ambii, când vor veni, vor fi în trupurile lor şi nu în trupurile altora. Această erezie este mult susţinută de adepţii New Age -ului mondial şi mediatizată prin reviste, ziare, emisiuni radio şi TV, literatură modernă, programe educative pentru tineret etc. Prin credinţa în reîncarnare se elimină teama de Judecată, existenţa Raiului şi a iadului, necesitatea căinţei, lăsându-se prilej omului să păcătuiască având şansa de a se curăţi sufleteşte într-o aşa-zisă viaţă viitoare.

Sursa:Ion Coja-site

Anunțuri

2 păreri la “New Age și dacismul în România

  1. Ieromonahul ăsta trădător de Hristos și românism nu vrea să recunoască că acum 2000 de ani dacii au fost creștinați, nu ortodoxiți, că Biblia ne cerea și ne cere să nu ne mai închinăm la morți și stele, așa cum ortodocșii ne impun asta nouă românilor acum. De ce oare minte acest popă eretic, pe nume Eftimie Mitra? Simplu, pentru că ortodoxia reprezintă, aidoma legionarilor care o slujesc, sionismul masonic prin care evreii știu că singura metodă prin care pot extermina și subjuga românii este îndepărtarea lor de creștinism, iar principala lor armă de distrugere a poporului român este biserica ortodoxă. De aceea, ei mint cu nerușinare și spun cu un tupeu satanic că acum 2000 de ani apostolul Andrei ne-a adus ortodoxismul, nu creștinismul, deși termenul în sine de credință ortodoxă nici măcar nu este pomenit în Biblie. Satan se dă drept Dumnezeu, și astfel, pentru a ne timora și împietri inimile, ne pun să ne rugăm la cadavre, să cerem ajutorul morților, popii ortodocși fiind conștienți că doar așa vor putea băga duhuri satanice, alienante în popor, iar așa vor putea subjuga și în final extermina poporul român și toate celelalte popoare non-semite. De aceea au și tupeul, capii ortodocși, de a pretinde că episcopul ortodox Andrei Șaguna este sfânt după ce acest trădător de țară a impus maghiara drept limbă de stat în Transilvania și a forțat mii de români să ia cetățenia maghiară, așa cum astăzi capii ortodocși primesc sute de milioane de euro de la obiditul popor român pentru a-și construi o catedrală masonică ce este prezentată blasfemic drept mântuitoare a neamului în locul lui Dumnezeu, cu sprijinul elitei semito-bolșevice securiste ce subjugă de 23 de ani România, iar prin președintele trădător de țară, Traian Băsescu, prieten al popilor ortodocși anti-creștini, popii sprijină acordarea celei mai înalte distincții a României, Steaua României, dușmanului declarat al poporului român și unității României, Laslo Tokes. Iar ca să ne înlăture orice dubiu cu privire la trădarea președintelui și a capilor ortodocși, consilierul președintelui, Sorin Ioniță, spune despre fata de 16 ani, Sabina Elena, ce și-a pus o bandă tricoloră pe cap în mijlocul maghiarilor rasiști și șovini, că este o proastă mică cu tupeu!!! Episcopul Clujului, Andrei Andreicuț, ne spune deasemenea în direct la tv, alături de Oreste Teodorescu și Rareș Bogdan, că nu politrucii și guvernanții trădători de neam și țară, corupți și îmbogățiți pe spatele poporului român sunt de vină pentru crimele lor, nuu, ci poporul român pentru că i-a ales. Așadar, dau de înțeles capii ortodoxo-legionaro-securiști, nu politrucii gen Traian Băsescu, Victor Ponta, Ion Iliescu, Marean Vanghelie, Adrian Năstase, Crin Antonescu, Petre Roman, Miron Mitrea, Dan Șova, Radu Berceanu, Elena Udrea, Radu Mazăre, Silviu Progoană și compania semito-masonă sunt de vină pentru că au mințit în campaniile electorale și au trădat România, păcălindu-i pe români să-i aleagă că le vor mări salariul la un minim de 600 euro pe lună, mințind că nu vor susține furtul aurului românilor de la exploatarea Roșia Montană, nu ei semito-masonii infiltrați prin crimă și corupție în fruntea tuturor instituțiilor statului român sunt de vină că au trădat și trădează poporul român, nuu!!! Acești îmbuibați, pe care președintele Israelului se laudă că i-a cumpărat, n-au nici o vină în conceptul popilor ortodocși, liderilor media și politrucilor Traian Băsescu, Răzvan Teodorescu, Silviu Mănăstire, Rareș Bogdan, Oreste Teodorescu, episcopul Andrei Andreicuț cel ”preafericit” pentru secolul ăsta, nuu, ci poporul român care este asuprit și trădat de semito-masoni este de vină pentru crimele semito-masoneriei. Asta e dreptatea ortodoxă, iar de aceea biserica ortodoxă urăște Biblia și l-a gonit din țară pe Dumitru Cornilescu, cel care a îndrăznit să facă Biblia accesibilă poporului român. Iar de gonit nu l-au gonit așa, timid, ci prin chiar capul ortodoxiei, masonul Miron Mitrea, patriarh și prim-ministru al României, patriarh ortodox ce a luptat alături de regele Ferdinand împotriva unirii tuturor românilor, când în 1916 spunea că sprijină coroana maghiară și apartenența Transilvaniei la Ungaria, înfierându-i pe Octavian Goga și pe românii care cereau unirea Transilvaniei cu țara mamă. Armata română, țăranul român care a cucerit cu arma în mână Budapesta și care a spus că nu pleacă din Ungaria până ce Transilvania nu se va alipi României, ei au făcut România Întreagă, nu coruptul rege Ferdinand sau casta de episcopi ortodocși trădători de Hristos și neam românesc, ce au slujit mereu sionismul și subjugarea românilor de către semito-masoniii care le-au dat ideologia anti-creștină ortodoxă ce vine cu închinare la idoli sculptați, la icoane, la morți, care cheamă morții în ajutor deși Dumnezeu spune clar să nu facem asta, la Numeri 19.11, Numeri 19.13, Leviticul 19:31, Deuteronom 4.13-19. Și cum să ne mirăm de trădarea românilor de către ortodoxie, când ortodoxia însăși reprezintă trădarea de Hristos, reprezintă cultul anti-creștin prin care oamenii sunt puși să se închine la icoane, la lucruri făcute de degetele omului în timp ce rostesc a doua poruncă care spune clar să nu te închini la asemănări din cer și de pe pământ?! Colac peste pupăză, poporul e pus și să cuvânte slujbe și porunci religioase din altă evanghelie decât cea creștină, deși Dumnezeu cere explicit să nu cumva să facem asta!!! Aşa cum satana se preface în înger de lumină, spune apostolul Pavel, la fel sunt şi apostolii cu alte evanghelii (adică cu alte scripturi în afară de Vechiul şi Noul Testament, cum sunt scrierile religioase catolice, ortodoxe, mormone, iudaico-talmudice, islamice, hinduse, budiste, etc), cu alt Hristos aşadar, iar sfârşitul lor va fi după faptele lor: 2 Corinteni 11.13-15
    De aceea, prin toată România se închid în masă fabricile, fermele, școlile, spitalele, institutele de cercetări ale românilor, copiii românilor primesc niște alocații lunare de 10 ori mai mici față de cele date câinilor și de 30-100 de ori mai mici față de alocațiile celorlați copii europeni, de aceea muncitorii, inginerii, țăranii, doctorii, profesorii, deținuții politici români au salarii și pensii de 3-100 de ori mai mici față de cele ale securiștilor, militarilor și torționarilor semito-masoni din România, în vreme ce biserica ortodoxă construiește în draci biserici pe care le umplu cu cadavre prin toate parcurile și colțurile de stradă ale țării, făcând acum, pe spinarea poporului român, alături de cel mai mare palat al lumii în care belferesc politrucii, securiștii semito-masoni, cea mai mare catedrală din lume, catedrala pretinsă a mânturii neamului, alungându-l astfel pe Dumnezeu:

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s