Papa Francisc despre stilul conducerii

Sursa:iezuiti.ro
(fragment dintr-un interviu acordat de papa Francisc revistei „Civiltà Cattolica”,19 august 2013)

de Antonio Spadaro

Ce tip de experienţă de conducere poate să maturizeze formarea avută de părintele Bergoglio, care a fost întâi superior şi apoi superior provincial în Societatea lui Isus?

Stilul de conducere al Societăţii implică luarea de decizii din partea superiorului, dar şi confruntarea cu “consilierii” săi. Şi astfel îl întreb pe papa: “Credeţi că experienţa dumneavoastră de conducere din trecut poate fi de folos în actuala dumneavoastră activitate de conducere a Bisericii universale?”. Papa Francisc, după o scurtă pauză de reflecţie devine serios, dar foarte senin. “În experienţa mea de superior în Societatea lui Isus, ca să spun adevărul, nu m-am comportat mereu aşa, adică nu am făcut mereu consultările necesare. Şi asta nu a fost bine. Modul meu de a conduce, ca iezuit, avea multe defecte. Acela era un timp dificil pentru Societate: dispăruse o întreagă generaţie de iezuiţi. De aceea am ajuns Superior Provincial încă foarte de tânăr. Aveam 36 de ani: o nebunie. Trebuiau înfruntate situaţii dificile şi eu luam deciziile pripit şi subiectiv. Da, însă trebuie să adaug un lucru: atunci când încredinţez un lucru unei persoane, mă încred total în acea persoană. Trebuie să facă o greşeală cu adevărat gravă pentru ca eu să o mustru. Însă, cu toate acestea, în cele din urmă lumea se satură de autoritarism. Modul meu autoritar şi repezit de a lua decizii m-a făcut să am probleme serioase şi să fiu acuzat că sunt ultraconservator. Am trăit un timp de mare criză interioară când eram la Cordova. Iată, nu, nu am fost nicidecum ca fericita Imelda, dar n-am fost niciodată de dreapta. Modul meu autoritar de a lua deciziile a fost cel care a creat probleme”. “Vorbesc despre aceste lucruri ca despre o experienţă de viaţă şi pentru a explica da de înţeles care sunt pericolele. Cu timpul am învăţat multe lucruri. Domnul a permis această pedagogie de conducere şi prin intermediul defectelor şi al păcatelor mele. Astfel, ca arhiepiscop de Buenos Aires la fiecare cincisprezece zile făceam o reuniune cu cei şase episcopi auxiliari, de mai multe ori pe an cu Consiliul prezbiteral. Se puneau întrebări şi se deschidea spaţiul pentru discuţie. Acest lucru m-a ajutat mult să iau deciziile cele mai bune. Şi acum aud unele persoane care-mi spun: «nu vă consultaţi prea mult, şi decideţi». În schimb cred că este foarte importantă consultarea. Consistoriile, Sinoadele sunt, de exemplu, locuri importante pentru a face ca această consultare să fie adevărată şi activă. Însă trebuie făcute într-o formă mai puţin rigidă. Vreau consultări reale, nu formale. Consiliul celor opt cardinali, acest grup consultativ outsider, nu este o decizie numai a mea, ci este rod al voinţei cardinalilor, aşa cum a fost exprimată în Congregaţiile Generale înainte de Conclav. Şi vreau să fie un Consiliu real, nu formal”.
(Cititi interviul complet aici)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s