Sf. Andrei în Scythia Minor

Autor Emil Contac

Articolul semnat de pastorul Pavel Riviş Tipei în numărul din decembrie 2007 al revistei C.A. conţine mai multe afirmaţii incorecte care necesită îndreptare, dacă dorim ca scrierea istoriei creştine să se facă după adevăr, în conformitate cu declaraţia Mântuitorului: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul” (s.n.) (Ioan 16:13).

Un prim aspect care ar trebui remarcat este că Teofil de Antiohia, în singurele sale scrieri care s-au păstrat (Către Autolic, c. 180 d.Hr.), nu spune nimic despre momentul Rusaliilor sau despre apostolul Andrei şi activitatea sa. Autorul, care a fost episcop de Antiohia în sec. 2, s-a remarcat mai ales ca apologet al creştinismului. Cele trei cărţi adresate lui Autolic au fost traduse în limba română şi publicate în volumul Apologeţi de limbă greacă, (trad. Pr. D. Fecioru, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1980).

Istoricul Eusebius Pamphili (şi nu Panfilius) (c. 260 – c. 339 d.Hr.) nu menţionează nicio tragere la sorţi între apostoli în timpul conciliului de la Ierusalim! Principala sa lucrare, Istoria bisericească, a fost de asemenea tradusă în limba română, în seria Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 13, de către pr. prof. T. Bodogae, Bucureşti, EIBMBOR, 1987. La începutul cărţii a III-a, Eusebiu scrie despre teritoriile în care au propovăduit apostolii. Iată cum sună textul lui Eusebiu în traducerea lui T. Bodogae:

„Dacă aceasta a fost situaţia iudeilor, în schimb sfinţii apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor s-au împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. După Tradiţie, lui Toma i-a căzut soarta să meargă în Parţia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia, unde a şi petrecut vreme mai îndelungată murind în oraşul Efes.” (Ist. bis., III.1, p. 99).”

Trebuie făcute acum câteva precizări:

(a) Eusebius foloseşte verbul eilechen, de la lanchano, care are mai multe înţelesuri: a obţine (un titlu, o funcţie etc.) prin tragere la sorţi, a obţine ceva, a intra în posesia (unui obiect), a-i cădea în responsabilitate, a-i reveni (o sarcină etc.). Ţinând seama de gama înţelesurilor acestui cuvânt, putem interpreta textul din Eusebiu în mai multe feluri: fie ucenicii au ales efectiv prin sorţi regiunile în care să meargă fiecare (dar nu ni se spune în niciun caz că tragerea la sorţi ar fi legată de Conciliul de la Ierusalim), fie au stabilit în alt mod ce teritoriu să revină fiecăruia. Cum Eusebiu nu ne spune mai multe, este inutil să speculăm. De altfel, traducerile de limbă engleză redau în general textul în felul următor: „Parthia i-a revenit lui Toma, Sciţia lui Andrei…” etc.

(b) Prin Sciţia (Scythia) se înţelegea la vremea respectivă un teritoriu extrem de vast, care cuprindea nordul Mării Negre (astăzi o bună parte din Ucraina), nordul Munţilor Caucaz (astăzi, sudul Rusiei, Azerbaijan şi Georgia), nordul şi estul Mării Caspice (astăzi, o bună parte din Kazakhstan). Teritoriul Dobrogei de astăzi a fost cunoscut în antichitate sub numele de Scythia Minor (Sciţia Mică). Eusebiu foloseşte însă denumirea Sciţia, nu Sciţia Mică (Dobrogea), de aceea suntem îndreptăţiţi să credem mai degrabă că teritoriul la care se referă este cel din sudul Ucrainei sau al Rusiei de astăzi. Nu întâmplător, între ţările care îl revendică pe Andrei ca patron se numără (cu un pic mai multă îndreptăţire) şi Rusia.

(c) Eusebiu nu mai spune nimic altceva despre Andrei şi itinerariul său. Toate informaţiile din articolul publicat în Cuvântul Adevărului nu provin de la Eusebiu, cum se spune, ci din alte surse. De fapt, Eusebiu este conştient de existenţa unei cărţi apocrife intitulate „Faptele lui Andrei”, dar o consideră eretică şi se dezice vehement de ea (Ist. bis. III.25.6, p. 128 în trad. rom.).

Fiindcă în articolul semnat de pastorul Pavel Riviş Tipei sunt prezentate mai multe informaţii despre Andrei (că a mers în Asia Mică, apoi în Peninsula Balcanică, apoi în Scythia, şi în final în Grecia, la Patras, unde a şi fost martirizat, fiind răstignit pe o cruce în formă de X), este cazul să evaluăm sursele din care provin aceste informaţii.

În afară de ceea ce ştim din Noul Testament, despre Andrei au circulat informaţii în numeroase surse apocrife:

(1) Evanghelia lui Andrei, lucrare pierdută, dar condamnată în sec. 6 d.Hr. ca fiind eretică;

(2) Faptele lui Andrei, de factură preponderent legendară, relatează sosirea lui Andrei la Patras (în Ahaia, Grecia de astăzi), unde converteşte mai multe persoane, între care şi Maximilla, soţia lui Egeates, proconsulul cetăţii. După convertire, Maximilla refuză să-şi mai îndeplinească datoria conjugală faţă de soţul ei, fiindcă doreşte să se dedice unei vieţi de puritate absolută, în celibat. Mânios, Egeates îl întemniţează pe Andrei, cel răspunzător de convertirea soţiei şi de conduita ei, şi îl răstigneşte. De pe cruce, Andrei predică trei zile şi trei nopţi unei mari mulţimi care vine să-l asculte, iar în a patra zi, când, la cererea mulţimii, este pe punctul de a fi dezlegat, îşi dă duhul. Această carte a izvorât din cercuri eretice care practicau o asceză severă a trupului, considerând că sufletul, care este de origine divină, trăieşte în temniţa trupului, fiind astfel uşor înşelat de forţele demonice. În viziunea lucrării, „cel convertit” trebuie să se elibereze de constrângerile trupeşti, practicând abstinenţa sexuală totală (cazul Maximillei), adoptând o dietă frugală şi respingând onorurile lumeşti. Autorul cărţii nu face diferenţa între Tatăl şi Fiul, iar Duhul Sfânt este complet absent.

(3) Faptele lui Andrei şi ale lui Matia în oraşul canibalilor. Această carte apocrifă, cu multe episoade fantastice, îi are în centru pe cei doi ucenici, care trag la sorţi pentru a vedea unde va merge fiecare să predice. Matia merge la myrmidoni (canibali) şi este în pericol de a fi omorât şi mâncat, dar Andrei vine şi îl scapă. Cartea este incompletă, însă firul ei narativ se regăseşte în alte cărţi apocrife.

(4) Faptele lui Petru şi ale lui Andrei narează mai multe întâmplări din vieţile celor doi apostoli. Conform cărţii, Petru şi Andrei recomandă despărţirea de soţii (celibatul) şi lepădarea de bogăţii ca o condiţie pentru săvârşirea minunilor.

(5) Faptele lui Andrei şi ale lui Pavel conţine relatarea unei vizite a lui Pavel în infern, nu înainte de a-i fi lăsat însă lui Andrei vorbă să vină să-l scoată. Andrei face după cum i se cere şi îl aduce pe Pavel din lumea subpământeană. Între altele, Pavel îi povesteşte discuţiile sale cu Iuda.

Pe baza acestor lucrări au fost redactate alte cărţi despre viaţa şi martirajul apostolului. De exemplu, în sec. 6, pornind de la Faptele lui Andrei, Grigore de Tours a scris Liber de miraculis Beati Andreae Apostoli, eliminând părţile pe care le-a socotit eretice şi condensând anumite episoade. În sec. 10, un călugăr pe nume Epifanius s-a folosit de Faptele lui Andrei şi ale lui Matia în oraşul canibalilor pentru a scrie Despre viaţa, faptele şi sfârşitul Sf. Andrei Protokletos. În afară de aceste două prelucrări, au mai existat numeroase alte versiuni, foarte populare în Evul Mediu. Lista lor este prea lungă pentru a fi menţionată aici integral. Cert este că, în pictura bisericească, răstignirea lui Andrei pe o cruce in formă de X nu este atestată până în sec. 7! În textele scrise, acest detaliu apare şi mai târziu – abia în secolul 14!

Concluzia la care ajungem este că dacă luăm în considerare mărturiile istoricilor credibili (cum este Eusebiu) probabilitatea ca Andrei să fi ajuns în Dobrogea este foarte mică, dacă nu chiar nulă. Cât despre celelalte informaţii privitoare la Andrei, ele sunt în mare majoritate de dată târzie şi provin din surse apocrife, deci istoricitatea lor este îndoielnică.

Sursa:  vaisamar blog

Anunțuri

2 păreri la “Sf. Andrei în Scythia Minor

  1. Este irelevant dacă apostolul Andrei ne-a creştinat direct sau nu. Ce este important, este că am fost creştinaţi. În ce priveşte legătura dintre creştinismul adus de indiferent cine pe pământul nostru, care creştinism ne-a fost de fapt impus prin pârghiile italiene ale capilor Imperiului Roman, acesta nu are nici o legătură cu ortodoxia, căci ortodoxia este o erezie masonică impusă de evreii care au pus mâna pe pârghiile de conducere ale Imperiului Roman şi la 1054 l-au destrămat prin cele două curente sioniste, catolicismul şi ortodoxismul, care au venit cu alte evanghelii şi cu interzicerea de facto a Bibliei, aruncând popoarele Europei într-o perioadă de sclavie şi teroare mai rea decât cea din antichitate, din care nu s-au dezbărat parţial decât germanii şi englezii la 1500 prin reîntoarcerea la creştinism şi impunerea tot mai accentuată a principiilor creştine până pe la 1940, moment din care a început un nou asalt de corupere şi pervertire sălbatică a mesajului creştin… Astfel, acum, capii protestanţi se dau cu papa, cu ortodocşii, spunând de eretici că sunt sfinţi şi cerând scuze în numele lui Martin Luther pentru că acesta l-a criticat pe Papă.

    Apreciază

  2. Da, foarte interesante cercetari. Si eu banuiam ca Sft. Andrei nu pe noi ne-a crestinat ci pe sciti care sunt stramosii ucrainenilor. Probabil ca si in Dobrogea tot pe sciti(care erau stapanii Dobrogei) i-au crestinat si nu pe dacii din Dobrogea aflati pe acele vremuri in robie.
    Alegerea Sft. Andrei drept crestinator si la romani si la ucraineni(si probabil se va alege si la Rusi) se prea poate sa se fi facut pentru a uni ortodoxia din cele trei tari, ceva similar cu ce a fost alegerea lui Cuza in cele doua principate.
    Sa asteptam cu rabdare pentru ca istoria ne va da raspunsurile corecte, daca nu cumva ni le-a si dat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s