Imparatia lui Dumnezeu in gândirea apostolului Pavel

de Iosif Ton 

Domnul Isus Cristos a avut în permanență un singur subiect de discuție, atât în predici cât și în pildele Sale: Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Mai mult, El a împărțit istoria în două, anunțând că ”Legea și Proorocii au ținut până la Ioan; de atunci încoace Împărăția lui Dumnezeu se predică și fiecare, ca să intre în ea, dă năvală” (Luca 16:16). Chiar și după înviere, în cele patruzeci de zile în care li S-a arătat de mai multe ori, a discutat cu ei ”despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 1:3). Prin Persoana Lui, prin predicile și pildele Lui, prin lucrarea lui de vindecări și de eliberare a oamenior de duhurile rele și prin moartea și învierea Lui din morți, El a adus aici, pe planeta pămnânt, Împărăția lui Dumnezeu. Apoi, înainte de înălțarea Sa la cer, El i-a însărcinat pe apostolii Săi să se ducă în toată lumea și să vestească tuturor națiunilor vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu (Matei 28:18-20).

Este clar că pentru Domnul Isus subiectul Împărăției lui Dumnezeu avea importanță absolută. Dar care este situația care ne întâmpină când deschidem epistolele lui Pavel? Ce importanță acordă el acestui subiect? Lucrul acesta este de cea mai mare importanță și de aceea îi vom da aici atenția cuvenită.

Istoricul Luca, în cartea lui ”Faptele apostolilor”, relatează că, la încheierea celei de a treia călătorii misionare, Pavel s-a întâlnit la Milet cu prezbiterii Bisericii din Efes, pe care el a înființat-o și a păstorit-o aproximativ trei ani de zile. Acolo și-a luat rămas bun de la ei. Redau parțial discursul lui, în care își definește lucrarea pe care a făcut-o între ei : ”Știți cum m-am purtat cu voi întotdeauna, din ziua dintâi când am pus piciorul pe pământul Asiei. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi și în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor. Știți că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos și nu m-am temut să vă predic și să vă învăț înaintea mulțimilor și în case și să vestesc iudeilor și grecilor pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Cristos… vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. Și acum știu că nu-mi veți mi vedea fața, voi toți aceia în mijlocul cărora am umblat predicând Împărăția lui Dumnezeu. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt nevinovat de sângele tuturor, căci nu m-am temut să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Faptele ap. 20: 17-27).

Pavel își definește mesajul predicilor și învățăturilor sale prin aceste patru elemente: – pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Cristos, -Evanghelia harului lui Dumnezeu, -predicând Împărăția lui Dumnezeu și – să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

Se poate spune că Pavel își definește aici conținutul mesajului lui de patru ori, de fiecare dată cu alte cuvinte. Subliniez faptul că între acestea se află predicarea Împărăției lui Dumnezeu!

Luca își încheie cartea ”Faptele apostolilor” cu relatarea faptului că Pavel, după ce a fost adus la Roma, pentru a fi judecat de Cezar, așa cum el însuși a cerut-o, a avut o întâlnire cu conducătorii iudeilor din oraș și ”le-a vestit Împărăția lui Dumnezeu, le-a adus dovezi și a căutat să-i încredințeze prin Legea lui Moise și prin Profeți despre lucrurile privitoare la Isus” (Faptele ap. 28:23). Procesul s-a amânat și ”Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Îi primea pe toți care veneau să-l vadă, predica Împărăția lui Dumnezeu și îi învăța pe oameni cu toată îndrăzneala și fără nici o piedică cele privitoare la Domnul Isus Cristos” (v.30-31).

Am subliniat faptul că de fiecare dată subiectul vestirii sau al predicării lui Pavel a fost Împărăția lui Dumnezeu.

Trebuie să arătăm și faptul că atunci când i s-a arătat pe drumul Damascului, Domnul Isus i-a definit lui Pavel misiunea lui viitoare prin aceste cuvinte: ”Te-am ales din mijlocul acestui popor și din mijlocul națiunilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă din întuneric la lumină, de sub puterea lui Satan la Dumnezeu și să primească prin credința în Mine iertarea de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți” (Faptele ap. 26:17-18).

În cuvintele subliniate de mine, Domnul Isus își rezumă învățătura Lui despre existența pe pământ a două împărății, cea a lui Satan și cea a lui Dumnezeu, și că esența misiunii pe care o are Pavel de acum înainte este să-i cheme pe oameni să treacă dintr-o împărăție în cealaltă și apoi să-i introducă pe oameni în școala sfințeniei, ca să se califice pentru moștenire în Împărăția lui Dumnezeu. Așa explică Pavel însuși că a înțeles misiunea pe care i-a dat-o Isus: ”am predicat… să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu și să facă fapte vrednice de pocăința lor” (versetul 20).

Să deschidem acum epistolele lui Pavel și să vedem ce scrie el însuși despre Împărăția lui Dumnezeu. Primele epistole ale lui Pavel sunt cele scrise către Tesaloniceni. În prima epistolă, Pavel le amintește noilor convertiți din Tesalonic că de la început, de când a fost prima dată la ei, el i-a sfătuit: ”să vă purtați într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăția și la slava Lui” (1 Tes. 2:12). În a doua scrisoare, Pavel îi laudă pentru statornicia lor în persecuțiile și necazurile pe care le au datorită credinței și îi asigură de lucrul cel mai important dintre toate: ”veți fi găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu pentru care și suferiți” (2 Tes.1:5).

Când le scrie Corintenilor, Pavel le aduce aminte despre modul în care și-a început el lucrarea între ei: ”Eu însumi, când am venit la voi, am fost slab, fricos și am tremurat. Și învățătura și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere, pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu” (1 Cor.2:3-5). Apoi, Pavel le explică de ce stau lucrurile în felul acesta: ”Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere” (1 Cor.4:20).

Mai târziu, în epistola către Romani, Pavel definește împărăția lui Dumnezeu astfel: ”Căci Împărăția lui Dumenzeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17). Prin urmare, Împărăția lui Dumnezeu este o situație aici pe pământ caracterizată de ”dreptate, pace și bucurie”. Să observăm și faptul că această situație se crează acolo unde este Duhul Sfânt. Să ne amintim că și Isus a făcut legătura între Împărăția lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, atunci când le-a spus fariseilor: ”Dacă Eu scot afară demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:29). Împărăția lui Dumnezeu, spune Pavel, este acolo unde Duhul lui Dumnezeu produce dreptate, pace și bucurie.

Să observăm apoi faptul că după Pavel cei ce trăiesc în diferite păcate nu au nimic de a face cu Împărăția lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9-10; Galateni 5:19-21 și Efeseni 5:5). Căci, după Pavel, mântuirea este tocmai transferul din împărăția păcatului: ”El ne-a transferat din împărăția întunericului în Împărăția Fiului dragostei Sale” (Coloseni 1:13).

Epistola către Coloseni este una dintre ultimele epistole scrise din închisoare. El amintește aici câteva nume de evrei și scrie că ”ei sunt din numărul celor circumciși și singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăția lui Dumnezeu” (Coloseni 4:11). Vedem de aici că Pavel își definește întreaga lui misiune ca o lucrare ”pentru Împărăția lui Dumnezeu.”

Vedem clar că ”Împărăția lui Dumnezeu” este un concept cheie în gândirea lui Pavel, de la început și până la sfârșitul carierei sale apostolice. Dar o simplă enumerare a textelor în care este folosită expresia ”Împărăția lui Dumnezeu” ar însemna să rămânem la suprafața lucrurilor. Să încercăm acum să coborâm în adânc și să înțelegem însăși esența gândirii lui Pavel. Pentru aceasta, trebuie să vedem ce crede el că s-a întâmplat cu Isus din Nazaret.

Rabinul Saul din Tars, educat de cel mai de seamă rabin al vremii, Gamaliel, nu putea crede că tâmplarul Isus din Nazaret ar putea fi cineva în planul lui Dumnezeu și de aceea a pornit o luptă furibundă împotriva adepților Lui. După ce a condus gloata care l-a ucis pe Ștefan cu pietre, el a continuat cu persecutarea violentă a altor credincioși din Ierusalim și din împrejurimi și apoi a plecat să facă același lucru și în Siria. Pe drumul spre Damasc, însă, iată că i-a ieșit în cale Isus, înfășurat în slavă divină, spunându-i că atunci când îi persecută pe creștini Îl persecută pe El Însuși, care acum este o Ființă Cerească!

Șocul de moment a fost urmat de o perioadă de ani de zile petrecuți în meditație referitoare la Cel pe care L-a persecutat și care s-a dovedit a fi viu și îmbrăcat în slavă cerească. Cine este El? Desgur că el va fi auzit ce a explicat apostolul Petru în ziua Cincizecimii: ”Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus și noi toți suntem martori ai Lui. Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți. Căci David nu s-a urcat în ceruri, ci el singur zice: ”Domnul a zis Domnului meu: ”Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.” Să știe bine, dar, toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn și Cristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi” (Faptele ap. 2:32-36).

Pavel dorea să meargă mai adânc și să înțeleagă toate semnificațiile cosmice și dumnezeiești ale acestui eveniment prin care un simplu tâmplar din Nazaret a ajuns la această poziție cerească. Lucrul acesta nu poate fi înțeles decât printr-o revelație divină. Și el a primit această revelație și apoi le scrie efesenilor că se roagă pentru ca s-o primească și ei: ”Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un Duh de înțelepciune și de revelație în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii ca să puteți pricepe… care este față de noi credincioșii nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui pe care a desfășurat-o în Cristos prin faptul că L-a înviat din morți și L-a făcut să șadă la dreapta Sa în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice putere, de orice guvernare și de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta ci și în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare și L-a pus Cap peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea celui ce împlinește totul în toți” (Efeseni 1:17-23).

Pe lângă faptul că Isus din Nazaret a fost înviat, transformat, înălțat la cer și întronat la dreapta lui Dumnezeu, prin nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu, noi toți cei credincioși, scrie Pavel, am fost fuzionați cu El și am devenit trupul Lui. El continuă explicația scriind că noi am fost morți în păcatele noastre, când ”trăiam după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării”, dar Dumnezeu ”ne-a adus la viață împreună cu Cristos”. Mai mult, ”El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești” (Ef.2:1, 5-6).

Pavel explică și mai spectacular acțiunea lui Dumnezeu cu Cristos în epistola către Filipeni: Aici citim că datorită faptului că Fiul lui Dumnezeu ”S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce, de aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul” (Filipeni 2:8-11).

Când se va întâmpla acest lucru și cum se va ajunge la situația aceea glorioasă? Răspunsul ni-l dă tot Pavel în prima epistolă către Corinteni, unde ne explică cu alte cuvinte scopul întronării lui Isus: ”Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților… Cristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei care sunt ai lui Cristos. Pe urmă va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice autoritate și orice putere. Căci trebuie ca El să domneacă până îi va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale. Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15:21-27).

Să ne retragem puțin înapoi și să privim la întreaga panoramă. Isus din Nazaret a vestit pe pământ Împărăția lui Dumnezeu, în opoziție cu împărăția celui rău. El i-a educat pe apostolii Săi și i-a trimis să ducă vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu la toate națiunile pământului, cu precizarea esențială: ”Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20:21). Apoi, El a fost înălțat la cer, a fost instalat la dreapta lui Dumnezeu și a fost făcut Împărat (Domn, Mesia-Cristosul), cu sarcina dată Lui de Dumnezeu să nimicească pe pământ orice opoziție și orice lucrare a celui rău, adică să instaleze Împărăția pe tot pământul. Atunci va trebui să se întoarcă spre Tatăl și să-I dea Lui Împărăția. Atunci va fi realizată unitatea dintre pământ și cer și Dumnezeu ”va fi totul în toți” (1 Cor.15:29).

Semnalăm aici un amănunt foarte semnificativ. În epistolele sale din închisoare, Pavel dă un nume nou Împărăției lui Dumnezeu. Astfel, în Efeseni 5:5 o numește ”Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu”, iar în Coloseni 1:13 o numește ”Împărăția Fiului dragostei Sale”.

Să reformulăm totul cu alte cuvinte. Isus din Nazaret a vestit Împărăția lui Dumnezeu și a inaugurat-o pe pământ. Apoi i-a trimis pe apostolii Săi să continue operațiunea până vor ”uceniciza” toate națiunile. Apoi El a murit pe cruce, a fost îngropat, a fost înviat și a fost înălțat la cer și a fost întronat la dreapta lui Dumnezeu, unde I S-a dat sarcina să conducă de acolo operațiunea începută pe pământ, până va pune pe toți vrășmașii lui Dumnezeu sub picioarele Sale.

Pavel vede clar că operațiunea aceasta va reuși pe deplin. Iată cum descrie el acest final: ”Fraților,… nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ține până va intra numărul deplin al națiunilor. Și atunci tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11:25-26).

Cum își vede Pavel rolul lui în această uriașă operațiune?

Punctul de pornire pentru a găsi răspunsul la această întrebare trebuie să fie titlul pe care și-l dă Pavel, cu multă insistență: ”Apostol”. Acesta este titlul cu care se prezintă el la începutul celor mai multe dintre scrisorile sale: ”Pavel, apostol al lui Isus Cristos, prin voia lui Dumnezeu” (Efeseni 1:1; 1și 2 Corinteni 1:1; 2; Coloseni 1:1; 1 și 2 Timotei 1:1), sau ”Pavel, apostol nu din partea oamenilor, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos și prin Dumnezeu Tatăl” (Galateni 1:1); și cel mai complet: ”Pavel, rob al lui Isus Cristos, chemat să fie apostol, pus de o parte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu” (Romani 1:1).

În scrisoarea către Galateni, Pavel subliniază două lucruri: originea Evangheliei pe care o predică el și originea apostoliei lui. Iată cum le formulează el: ”Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia predicată de mine nu este de origine omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin revelația lui Isus Cristos” (1:11. Genitivul din acest verset este unul de origine, sau de autor: revelație de la Isus Cristos, sau revelație pe care mi-a făcut-o Isus Cristos). Cu privire la apostolie, el relatează ceea ce s-a întâmplat când, după patrusprezece ani de lucrare, el a făcut o vizită la Ierusalim, unde ”le-am arătat Evanghelia pe care o predic eu între națiuni, îndeoseb celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar” (2:2). În concluzie, ”când au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei necircumciși, după cum lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei circumciși – căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor circumciși făcuse din mine apostolul națiunilor – și când au văzut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba mâna dreaptă de însoțire ca să mergem să predicăm: noi la națiuni, iar ei la cei circumciși” (2:9).

Deși Petru primise, împreună cu ceilalți apostoli, misiunea de la Domnul Isus de a merge cu Evanghelia la toate națiunile (cf. Matei 28:16-20), el a avut mari dificultăți să treacă peste bariera care-i despărțea pe evrei de restul națiunilor, așa cum se vede din ezitarea lui când a primit porunca de la Domnul să meargă în casa ofițerului roman Corneliu (vezi Faptele ap. 10:9-19). Domnul a trebuit să ridice pe Pavel, un evreu care fusese crescut între greci și între romani, care nu avea o asemenea dificultate. Mai mult, Pavel este cel care are curajul să formuleze și să scrie aceste cuvinte revoluționare: ”Că, adică, prin Evanghelie națiunile sunt moștenitoare împreună cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeași promisiune în Cristos Isus” (Efeseni 3:6).

Prin urmare, apostolul Pavel se consideră a fi trimisul special al lui Isus, cel înviat și întronat ca Împărat la dreapta lui Dumnezeu, să ducă tuturor națiunilor vestea bună a Împărăției și să instaureze această Împărăție în viețile oamenilor. Iată cum își descrie el misiunea în scrisoarea către creștinii din Roma: ”Totuși, ici-colo v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu, ca să fiu slujitorul lui Cristos între națiuni. Eu îmi împlinesc cu jertfire slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca națiunile să-i fie o jertfă bine primită, sfințită de Duhul Sfânt” (Rom.15:15-16).

Să ne amintim, însă, că atunci când Isus cel înviat i-a trimis pe apostoli în toată lumea, El le-a făcut această promisiune: ”Și iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Apostolul Pavel a dezvoltat pe larg învățătura despre unirea cu Cristos și despre trăirea lui Cristos în noi și de aceea el imediat adaugă: ”Căci n-aș îndrăzni să amintesc nici un lucru pe care să nu-l fi făcut Cristos prin mine ca să aducă națiunile la ascultare de El” (Rom.15:18).

Slujba de trimis al lui Cristos pentru a extinde Împărăția Lui îl implică pe cel trimis în multe suferințe. Pavel enumeră aceste suferințe în 2 Corinteni 4:7-11; 6:4-10 și 11:16-32. Dar trebuie să subliniem că Pavel vede aceste suferințe ca o participare la suferințele lui Cristos. Astfel, corintenilor le scrie că ”avem parte din belșug de suferințele lui Cristos” (2 Cor.1:5). Mai mult, dorința lui este ”să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui” (Filipeni 3:10). El face apoi un pas mai departe și afirmă: ”Mă bucur acum în suferinșele mele pentru voi și, în trupul meu, împlinesc ce lipsește suferințelor lui Cristos pentru trupul Lui care este Biserica” (Col.1:24).

Afirmația aceasta trebuie neapărat explicată. Trebuie să vedem că suferințele lui Cristos se împart în două: pe de o parte sunt suferințele Lui pe cruce și pe de alta sunt suferințele Lui ”pentru trupul Lui care este Biserica”. Suferințele Lui pe cruce au fost pentru a face ispășirea de păcate. Aceste suferințe au fost ”odată pentru totdeauna” (Evrei 7:27), au fost complete și de aceea nu le mai repetă nici El și nu cere nimănui să le repete sau să participe la ele. Dar Domnul Isus Însuși a explicat ucenicilor că El sufere în toți cei care sunt ai Lui, sufere cu ei în închisori, sufere cu ei în prigoniri, în lipsuri și în foame; și când îi ajutăm pe ai Lui, îl ajutăm pe El însuși (Matei 25:35-45). Acestea sunt suferințele lui Cristos ”pentru trupul Lui”, despre care vorbește Pavel în Coloseni 1:24. El participă voluntar la ele și le completează. Oricine care face ceva pentru trupul lui Cristos care este Biserica, participă la suferințele lui Cristos și le completează.

Să mergem însă un pas mai departe. Din închisoare, Pavel îi face lui Timotei această invitație: ”suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu” (2 Tim.1:8). Pavel explică această chemare în capitolul doi. Nimic de valoare nu se realizează decât prin jertfă, prin sacrificiu. Astfel, fermierul trebuie să sufere intemperiile vremii pentru a avea o recoltă; sportivul trebuie să facă antrenamente grele și îndelungate pentru a ajunge la medalia de aur la olimpiadă; și soldatul trebuie să se supună la mari greutăți și jertfe pentru a ajunge la biruința în luptă. După ce dă aceste exemple, Pavel explică scopul propriile lui suferințe ca trimis al lui Cristos: ”De aceea rabd totul pentru cei aleși pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Cristos Isus, împreună cu slava veșnică” (2 Tim.2:10).

Să explicăm textul acesta. Mântuirea este în Isus Cristos și numai în El. El a câștigat-o cu prețul vieții Lui. Problema, însă, este: Cum pot oamenii să obțină, să capete această mântuire? Ei o pot căpăta numai dacă cineva merge să le spună că ea există și să le spună ce să facă să o primească! Și cel care merge să le spună vestea bună a mântuirii prin Cristos trebuie să renunțe la comoditate și să meargă să anunțe această mântuire. Și după ce renunță la comoditatea de acasă și se duce pe câmpul de misiune, acolo poate fi persecutat, bătut și chiar ucis.

Care este motivația pentru o asmenea implicare, prin jertfă personală, în lucrarea de extindere a Împărățiai lui Dumnezeu? Pavel se grăbește să i-o spună și pe aceasta lui Timotei: ”Dacă răbdăm (cu El), vom și împărăți împreună cu El” (2 Tim.2:12). În scrisoarea către cei din Roma, el formulează aceeași idee prin aceste cuvinte: ”Și dacă suntem copii, suntem și moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și glorificați împreună cu El” (Rom.8:17).

Să mai adăugăm și înțelegerea lui clară despre inamic, despre cel rău. Diavolul, ”dumnezeul acestui veac”, a orbit mințile oamenilor și Pavel are chemarea să le deschidă ochii să vadă slava lui Dumnezeu în persoana lui Isus Cristos (2 Cor.4:4-6). Chiar și după ce oamenii se întorc la Dumnezeu, există primejdia ca cel rău să-i înșele din nou: ”Dar mă tem, ca după cum șarpele a amăgit-o pe Eva cu șiretlicul lui, tot așa și gândurile voastre să nu se strice de la curăția și credincioșia față de Cristos” (2 Cor.11:3). Toți credincioșii sunt angajați acum în războiul cu cel rău. De aceea, el ne face la toți chemarea: ”Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor, împotriva puterilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești… luați scutul credinței, cu care veți putea stinge săgețile arzătoare ale celui rău” (Efeseni 6:10-16).

Încă din grădina Eden, Dumnezeu i-a prezis șarpelui că ”sămânța femeii” îi va zdrobi capul (Geneza 3:16). Dar Pavel a înțeles de la Domnul Isus că noi trebuie să continuăm războiul, care pentru El Însuși a culminat pe Calvar și că noi, în unire cu Cristos, vom termina biruitori războiul acesta: ”Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre” (Romni 16:20).

Din toate acestea vedem clar că Împărăția lui Dumnezeu și lucrarea de întindere a acestei Împărății pe tot pământul este absolut centrală în gândirea apostolului Pavel. Domnul Isus a adus aici Împărăția lui Dumnezeu prin Persoana Sa, prin învățătura Sa, prin lurarea Sa de vindecări și de eliberări de duhuri rele și apoi prin moartea Sa pe cruce, autentificată de Dumnezeu prin învierea, înălțarea și întronarea Lui ca Împărat la dreapta Sa. Apostolul Pavel se vede pe sine ca trimisul special al lui Cristos să extindă această Împărăție la toate națiunile pământului. Continuitatea între cei doi este perfectă.

N.T. Wright, un expert atât în lucrarea Domnului Isus cât și în cea a lui Pavel, scrie într-o carte recent publicată că relația dintre Cristos și Pavel se poate asemăna cu relația dintre un compozitor și un dirijor: Cristos a compus muzica Împărăției, iar Pavel o execută întocmai.

Mesajul personal al lui Pavel pentru noi este: ”Imitați-mă pe mine, deoarece eu Îl imit pe Cristos” (1 Corinteni 11:1).

Sursa: Iosif Ton-site

Anunțuri

3 păreri la “Imparatia lui Dumnezeu in gândirea apostolului Pavel

  1. – APOI AM VĂZUT RIDICÂNDU-SE DIN PĂMÂNT (adică, probabil, doctrine ce nu vin din popor şi nu reprezintă popoare, doctrine ce vin din plăsmuiri şi misticism satanic, cum este teoria evoluţiei, care se bazează pe nişte resturi animale scoase din pământ, pe nişte oase dezgropate, cioplite şi modificate de către evreul Darwin şi rudele lui pentru a se da impresia că trupurile descompuse ale maimuţelor ar fi de fapt oameni sau strămoşi ai oamenilor pe jumătate maimuţă) O ALTĂ FIARĂ, CARE AVEA DOUĂ COARNE (adică, probabil, Imperiul Semito-Mason ce are în subordine cele două blocuri chipurile antagonice, respectiv blocul capitalist şi blocul comunist ce au ca liant comun teoria satanică a evoluţiei, impusă de evreul mason Darwin) CA ALE UNUI MIEL (doctrina blocurilor capitaliste şi comuniste susţine că urmăreşte realizarea păcii, dreptăţii, democraţiei, respectarea drepturilor omului, libertate şi egalitate), ŞI VORBEA CA UN BALAUR (tot timpul capii capitalişti şi comunişti au ameninţat cu războiul şi au dus războaie de asuprire, cucerire, exterminare atât a altor popoare cât şi de subjugare şi exterminare a popoarelor din propriile ţări, în speţă a celor non-semite pe care le-au micşorat constant ca număr şi le-au înlocuit cu evrei şi arabi, adică cu semiţi): APOCALIPSA 13.11
    – EA LUCRA CU TOATĂ PUTEREA FIAREI DINTÂI ÎNAINTEA EI (imperiile antice, cel babilonian, în cele din urmă cel roman, care au fost supuse şi conduse din umbră de către evrei după cum dezvăluie clar Biblia Creştină); ŞI FĂCEA CA PĂMÂNTUL ŞI LOCUITORII LUI SĂ SE ÎNCHINE FIAREI DINTÂI, A CĂREI RANĂ DE MOARTE FUSESE VINDECATĂ (toate popoarele se supun Israelului, direct şi prin FMI-ul condus de la Ierusalim de către evrei, căci desfiinţarea statului Israel acum 2000 de ani a fost anulată prin reînfiinţarea statului Israel în 1947, cu ajutorul militar şi logistic, politic şi de propagandă, deschis şi direct al Uniunii Sovietice şi al Statelor Unite ale Americii, cele două coarne ale fiarei darwiniste, adică ale Imperiului Semito-Mason, majoritatea covârşitoare a liderilor sovietici şi americani fiind semito-masoni): APOCALIPSA 13.12
    – FIARA SĂVÂRŞEA SEMNE MARI, PÂNĂ ACOLO CĂ FĂCEA CHIAR SĂ SE POGOARE FOC DIN CER PE PĂMÂNT, ÎN FAŢA OAMENILOR (adică, probabil, bombe, rachete incendiare, război aerian, artificii, lasere spaţiale, reclame, propagandă video-acustică în spaţiu deschis, etc): APOCALIPSA 13.13
    – ŞI AMĂGEA PE LOCUITORII PĂMÂNTULUI PRIN SEMNELE PE CARE I SE DĂDUSE SĂ LE FACĂ ÎN FAŢA FIAREI (popoarele au căzut pe rând sub jugul Israelulului apostat, cu forţa, prin datoriile forţate la FMI, ori datorită propagandei sociale, morale, politico-religioase a claselor de politruci şi popi anti-creştini din blocurile comuniste şi capitaliste, în majoritate semito-masoni). EA A ZIS LOCUITORILOR PĂMÂNTULUI SĂ FACĂ O ICOANĂ FIAREI (adică, probabil, posturile tv şi mass-media care laudă şi preamăresc statul Israel şi poporul evreu în majoritate apostat de la creştinism, prin politrucii, moderatorii media americani, ruşi, români, bulgari, francezi, germani, englezi, ai tuturor ţărilor Imperiului Semito-Mason, şi care, în frunte cu politrucii americani şi ruşi merg anual la Ierusalim să prezinte omagiile şi supunerea lor faţă de statul Israel, în procesiuni dedicate Holocaustului, asupririi milenare a poporului evreu), CARE AVEA RANA DE SABIE ŞI TRĂIA (statul Israel reânfiinţat după distrugerea lui prin sabie, acum 2000 de ani): APOCALIPSA 13.14
    – I S-A DAT PUTERE SĂ DEA SUFLARE ICOANEI FIAREI (adică, probabil, apariţii propagandistice filmate şi date la tv, pe micile ecrane, etc), CA ICOANA FIAREI SĂ VORBEASCĂ ŞI SĂ FACĂ SĂ FIE OMORÂŢI TOŢI CEI CE NU SE VOR ÎNCHINA ICOANEI FIAREI (cei ce se opun propagandei ce subjugă popoarele lumii în faţa statului Israel, inclusiv evreii creştini sunt deja ostracizaţi, dar vor fi şi lăsaţi şomeri, muritori de foame sau chiar vor fi asasinaţi): APOCALIPSA 13.15
    – ŞI A FĂCUT CA TOŢI: MICI ŞI MARI, BOGAŢI ŞI SĂRACI, SLOBOZI ŞI ROBI, SĂ PRIMEASCĂ UN SEMN PE MÂNA DREAPTĂ SAU PE FRUNTE (să fie oare steaua lui David, fie cu 5, fie cu 6 colţuri, care este prezentă pe majoritatea chipiurilor, treselor, gradelor militarilor, poliţiştilor, jandarmilor lumii, pe steagurile şi însemnele masonice, pe emblemele şi steagurile naţionale ale majorităţii naţiunilor, ale organizaţiilor mistice sau nemistice ale planetei?): APOCALIPSA 13.16
    – ŞI NIMENI SĂ NU POATĂ CUMPĂRA SAU VINDE (adică, probabil, nimeni să nu poată fi patron, stăpân, căci ca să vinzi şi să cumperi trebuie să ai autorizaţii şi relaţii speciale înalte cu sistemul, înseamnă să poţi face comerţ, să controlezi comerţul de mărfuri, înseamnă independenţă materială, bogăţie adică, nu înseamnă să fii un om simplu şi fără relaţii speciale cu sistemul masono-semit ce urmăreşte slujirea lui Satan), FĂRĂ SĂ AIBĂ SEMNUL ACESTA, ADICĂ NUMELE FIAREI, SAU NUMĂRUL NUMELUI EI (adică, probabil, o autorizaţie având ca pictogramă steaua lui David, numele ori simbolul numelui „ISRAEL”, sau numărul 6 6 6 care reprezintă numărul de litere ce compun numele „ISRAEL”, care ISRAEL a fost înfiinţat de trei ori în istorie, de unde rezultă de trei ori cifra 6): APOCALIPSA 13.17
    – CEI ÎNŢELEPŢI SĂ SOCOTEASCĂ NUMĂRUL FIAREI, CĂCI ESTE UN NUMĂR DE OM, ŞI NUMĂRUL EI ESTE
    6 6 6. AŞADAR, DE AVEM RAŢIUNE ŞI BUN SIMŢ, SĂ DESCIFRĂM IDENTITATEA FIAREI… NUMELE FIAREI, SAU NUMĂRUL NUMELUI FIAREI ESTE UN NUMĂR DE OM, ANUME 6 6 6… CINE SE OPUNE LUI DUMNEZEU? EVIDENT, BALAURUL, FIARA, IAR ACEST NUME AL FIAREI ESTE DAT DUPĂ NUMELE UNUI OM, RESPECTIV IMPOSTORUL IACOV, CEL CARE I-A UZURPAT DREPTUL PRIMULUI NĂSCUT FRATELUI SĂU ESAU. BA MAI MULT, IACOV S-A LUPTAT CU DUMNEZEU LA TRECEREA UNUI PÂRLEAZ, IAR DUMNEZEU L-A LOVIT ÎN INTERIORUL COAPSEI PE IACOV, DAR L-A LĂSAT ÎN VIAȚĂ. DE ATUNCI, DUMNEZEU I-A DAT LUI IACOV NUMELE DE ISRAEL, CARE ÎNSEAMNĂ ”CEL CE SE LUPTĂ CU DUMNEZEU”( FACEREA 32.28). ACESTA ESTE SIMBOLUL FIAREI, EVIDENT, CĂCI ORICINE SE LUPTĂ CU DUMNEZEU ESTE SATAN SAU SLUJITOR AL LUI SATAN. CĂ IACOV E POSIBIL SĂ SE FII CĂIT PENTRU RELELE LUI ÎN VIAȚĂ ESTE UNA, DAR SIMBOLUL NUMELUI SĂU RĂMÂNE, ESTE STATUL ISRAEL, ADICĂ E NUMELE COMPUS DIN 6 LITERE ȘI CARE ÎNSEAMNĂ PRACTIC SATAN, CĂCI SATAN E CEL CE SE LUPTĂ CU DUMNEZEU ȘI VREA SĂ-I UZURPE TRONUL. STATUL ISRAEL, AL CĂRUI NUME ESTE COMPUS DIN 6 LITERE, A APĂRUT DE 3 ORI ÎN ISTORIE, ULTIMA DATĂ ÎN 1947, DUPĂ O DISPARIȚIE DE 2000 DE ANI; DE AICI VINE SIMBOLUL LUI ISRAEL, CARE ESTE CIFRA 6 REPETATĂ DE 3 ORI, ADICĂ 6 6 6. LA REÂNFIINȚAREA ISRAELULUI AU CONTRIBUIT CAPITAL EVREUL STALIN, CARE A RECUNOSCUT PRIMUL OFICIAL ISRAELUL CA STAT AL EVREILOR, DAR ȘI SEMITO-MASONUL TRUMAN CARE A TRIMIS SCLAVII AMERICANI CU LOGISTICA ȘI TRUPELE NECESARE SUBJUGĂRII ȘI MASACRĂRII PALESTINIENILOR CE NU ACCEPTAU OCUPAȚIA EVREIASCĂ, ADICĂ SEMITO-MASONII CE CONDUCEAU URSS-UL ȘI USA-UL. CĂ OMUL IACOV S-A MÂNTUIT E UNA, DAR CĂ STATUL ISRAEL ÎL REPREZINTĂ PE SATAN ESTE ALTA, ANUME O CERTITUDINE (VEZI LUCA13.34, UNDE DUMNEZEU NE ARATĂ CLAR CĂ IERUSALIMUL PĂMÂNTESC ESTE NEDREPT, MALEFIC). ASTFEL, ESTE FOARTE MARE PROBABILITATEA CĂ FIARA LA CARE SE ÎNCHINĂ TOȚI REGII ȘI DOMNITORII PĂMÂNTULUI, BOGAȚII ȘI SĂRACII LUMII ESTE STATUL ISRAEL, CĂCI CE ALT STAT S-AR MAI PUTEA REÎNFIINȚA DUPĂ 2000 DE ANI DE LA DISPARIȚIE? DACO-ROMÂNII DE EXEMPLU, DEȘI SUNT MAJORITARI PE TERITORIILE FOSTEI DACII TOT NU POT REUNI TOATE TERITORIILE ROMÂNEȘTI, SAU KURZII CARE SUNT ÎMPĂRȚIȚI ÎNTRE ALTE STATE, SAU BASCII, ETC. SINGURA EXCEPȚIE DIN ISTORIE A UNUI STAT REÂNFIINȚAT DUPĂ 2000 DE ANI DE LA DISPARIȚIE ESTE STATUL ISRAEL, DE ACEEA SE SPUNE ÎN BIBLIE CĂ TOȚI SE VOR MIRA DE PUTEREEA FIAREI, CĂCI MASS-MEDIA CONTROLATĂ MONDIAL DE EVREI PRIN MASONERIA ÎN CARE SUNT ÎNCARTIRUIȚI MAJORITATEA DREGĂTORILOR LUMII ARE GRIJĂ SĂ NE ASCUNDĂ ADEVĂRUL DESPRE FAPTUL CĂ EVREII CONDUC DE FACTO STATELE UNITE, URSS-UL ȘI URMAȘII, UE, AUSTRALIA, AFRICA, JAPONIA, INDIA, ETC, ÎNFIINȚÂND CHIAR ȘI PARLAMENTUL EVREIESC DE LA BRUXELLES, DE UNDE EVREII MASONO-TALMUZI, ANTI-CREȘTINI, ANTI-HRISTICI CONDUC PE FAȚĂ TOATĂ EUROPA: APOCALIPSA 13.18

    Apreciază

    • Draga crestine stii oare
      Ca-ar putea fi si altfel,
      Si ca din tot ce-i sub soare
      Toti vor asculta de-un Miel ?…
      Sau nu vrei sa mergi la lupii
      Ignorantei…printre oi,
      Sau vrei doar miera din stupii
      Canaanului de-apoi ?…
      A venit imparatia
      Cerurilor pe Pamant
      Adevarul, Bucuria
      Dreptatii Duhului Sfant…
      Si in ultima instanta
      Tot nu crezi ? Esti Impietrit ?
      De ramai tot la distanta
      Fiu mare… nemultumit !?…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s