Marea înlocuire a populațiilor – impactul imigrației islamice în Europa

image

În 1968, când guvernul laburist se pregătea să voteze legile contra discriminării rasiale, conservatorul Enoch Powell a avut curajul să rostească un discurs privind imigraţia care l-a făcut să-şi rateze cariera politică, dar să dobândească în schimb respectul poporului său. El a spus: “Trebuie să fim nebuni, literalmente nebuni de legat, pentru a permite ca în această ţară să intre în fiecare an 50.000 de persoane care vor fi la originea viitoarei creşteri a populaţiei provenite din imigraţie. Am impresia că privesc această ţară cum îşi construieşte cu frenezie propriul rug funerar.”

Dar, aşa cum Casandra n-a putut împiedica căderea Troiei, nici Enoch Powell n-a putut împiedica începutul prăbuşirii Angliei – coloana a 5-a multiculturală deschisese deja porţile şi acuza de xenofobie şi rasism pe toţi cei care încercau să le închidă. Cam în aceeaşi perioadă, Cioran –“profetul prăbuşirii civilizaţiei occidentale”, cum îl numea istoricul Neagu Djuvara – scria în “Jurnalul” său: “J.T. revenit de la Londra, îmi spunea că Anglia i-a făcut impresia unei corăbii pe care mateloţii sunt nebuni iar căpitanul beat… Îi spun prietenului meu că este exact constatarea pe care-o făcusem şi eu cu ocazia călătoriilor mele în Anglia, care îmi aminteşte de Roma din secolul al IV-lea, sau chiar al V-lea.”

Au trecut 45 de ani de atunci şi Londra, capitala a ceea ce a fost odată un imperiu, se poate “mândri” că doar 45% dintre locuitorii ei sunt albi de origine engleză, scoţiană sau velşă, restul fiind imigranţi! În Marea Britanie nu au rămas decât 800 de municipalităţi, din 8.850, unde populaţia este în proporţie de 98% albă; în 2001 erau 5.000! Mai mult de atât, studii recente au arătat că albii se retrag din zonele unde sunt dominaţi etnic şi sunt înlocuiţi treptat de reprezentanţii altor minorităţi etnice.
Emil Cioran scria în 1979: “În metrou, într-o seară, am privit atent în jurul meu, eram cu toţii veniţi de aiurea. Printre noi totuşi, două sau trei figuri de aici, siluete stânjenite care aveau aerul de a-şi cere iertare că sunt acolo. Acelaşi spectacol ca la Londra.” Tot el observa: “ Migraţiile, azi, nu se mai fac prin deplasări compacte, ci prin infiltrări succesive: se strecoară, puţin câte puţin, printre “indigenii” prea lipsiţi de vlagă şi prea civilizaţi pentru a se înjosi la ideea unui “teritoriu”. După mii de ani de vigilenţă au deschis porţile.” – “L’ Ecartelement”, Edit. Gallimard, 1979.

În 1989, ca preşedinte al Oficiului Migraţiilor Internaţionale este numit un om de încredere: Jean Claude Barreau, socialist şi consilier al lui François Mitterrand. Dar, pus faţă în faţă cu şocanta realitate, el dezvăluie numărul intrărilor clandestine pe teritoriul francez în fiecare an: o sută de mii de imigranţi. Va fi dat afară.

Diverse studii efectuate de-a lungul timpului (Pierre Milloz, Jean Yves Le-Gallou, Andre Posokhow etc.) au scos şi ele în evidenţă faptul că Franţa a cheltuit sume uriaşe, de ordinul zecilor de miliarde de euro, pentru a întreţine ţunamiul imigraţional.

În timpul acesta, tot zilnic, 8.000 de noi sosiţi întră pe porţile deschise ale “fortăreţei” Europa, iar unii dintre ei, odată ajunşi, protestează strigând: “Nu graniţelor. Nu naţiunilor”, fiind susţinuţi în demersul lor de organizaţii civice, europarlamentari și experți! Astfel, domnul Peter Sutherland, reprezentantul special al ONU pentru migrație, atrage atenția că “migrația este crucială creșterii economice [în UE], oricât de greu ar fi asta de explicat cetățenilor”.

Oameni politici de marcă recunosc, retoric, eşecul politicii multiculturale, în timp ce iniţiaza sau supervizează proiecte ce prevăd o creştere a imigraţiei. Este folosit, din ce în ce mai des şi devine tot mai cunoscut, conceptul de “migraţie de înlocuire” sau “Marea înlocuire a populaţiilor”. Sintagma a fost folosită pentru prima dată în anul 2000, în raportul “Diviziei Populaţiilor”, parte componentă a “Departamentului afacerilor economice şi sociale” din cadrul ONU. Experţii ONU arătau că în următorii 50 de ani, populaţiile tuturor ţărilor dezvoltate (cu excepţia Statelor Unite) se vor afla într-un proces constant de scădere şi de îmbătrânire, proces favorizat de scăderea natalităţii şi creşterea longevităţii. Rezultatul proiecţiilor releva faptul că populaţia Japoniei şi a tuturor ţărilor europene se va diminua vizibil. În numeroase cazuri (Estonia, Bulgaria, Italia s.a.) ţările vor pierde între un sfert şi o treime din populaţie. Procesul de îmbătrânire a populaţiei se va generaliza, ridicând vârsta medie la maxime fără precedente istorice.

(citiți întreg articolul  aici )

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s