Noul ecumenism

sursă: http://www.semneletimpului.ro/revista/Noul-ecumenism-4014.html
mai 2010
De la vechiul la noul ecumenism

Conferinţa Secretarilor Comuniunilor Mondiale Creştine Dorinţa după un nou ecumenism a născut încă o structură: Conferinţa Secretarilor Comuniunilor Mondiale Creştine (Conference of Secretaries of the Christian World Communions). CSCMC nu este o organizaţie, ci doar o conferinţă (cu sesiuni regulate) la care orice Biserică îşi poate trimite delegaţii. Scopul întâlnirilor este acela de a oferi informaţii şi rapoarte pentru o mai bună cunoaştere reciprocă. Pe agenda CSCMC nu apar subiecte doctrinale pentru negociere -acestea sunt doar expuse. Probabil aşa se explică faptul că CSCMC reprezintă aproximativ 2 miliarde de creştini şi acoperă mai multe Biserici decât orice altă organizaţie ecumenică.

Relaţiile dintre CMB şi CSCMC au fost destul de dificile la început, deoarece CSCMC accepta Bisericile aşa cum sunt, fără cererea expresă de a exprima un crez comun, lucru interpretat ca o sursă de divizare, nicidecum de unitate. Ulterior, lucrurile au fost reglementate, actualmente chiar CMB având reprezentanţi în cadrul CSCMC.

Biserica Catolică spune „da” noului ecumenism

„Papalitatea este un element-cheie în unitatea creştină”, a afirmat reverendul metodist Geoffrey Wainwright, profesor de teologie la Duke Divinity School, într-un interviu acordat la Radio Vatican pe 10 februarie 2010, la încheierea simpozionului ce a marcat 40 de ani de ecumenism.

În data de 14 martie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a vizitat o biserică luterană din Roma, gest menit să promoveze unitatea în rândul creştinilor. Aceeaşi biserică a mai fost vizitată de Ioan Paul al II-lea în 1983, la 500 de ani de la naşterea lui Martin Luther (1483-1546).

Într-un articol[1] publicat în anul 1992, episcopalianul John S. Spong prezenta comentariile sale cu privire la „trei probleme esenţiale” ale dialogului ecumenic cu Biserica Catolică. Prima problemă era legată de atitudinea catolică faţă de femei, înţeleasă de către prelatul episcopalian ca o relicvă patriarhală ce impune celibatul pentru preoţii catolici. A doua problemă viza atitudinea faţă de homosexuali, considerată de Spong o dovadă de ipocrizie, ţinând seama de cazurile unor preoţi catolici homosexuali care au decedat în urma contaminării cu virusul HIV sau de cazurile de pedofilie. Al treilea aspect considerat problematic se referea la învăţătura catolică despre infailibilitatea papală, considerându-se că o astfel de premisă face dialogul imposibil. Prin urmare, la data aceea, dialogul ecumenic cu Biserica Catolică părea sortit eşecului. Finalul unui articol publicat de USA Today, în 1994, concluziona: „Dacă ideea de ecumenism, în forma ei prezentă văzută ca ‘întoarcere la Roma’, este mai importantă decât o Biserică democratică şi decât conceptul unităţii în diversitate prezentat de Noul Testament, este evident că într-o astfel de Biserică nu va exista libertate religioasă (…) Este nevoie de un model mai bun de ecumenism.”[2]

După aproape 20 de ani de la această afirmaţie, asistăm la naşterea unui nou ecumenism, în care catolicismul se transformă din observator într-un pion important şi în care noţiunea de pluralitate sub o singură autoritate învinge vechea paradigmă a unităţii formale într-o singură Biserică, dar cu mai multe forme de conducere. Să fie acesta un ecumenism mai bun?

La începutul secolului al XX-lea, mişcarea ecumenică viza aspecte sociale, Bisericile fiind chemate să se implice ca urmare a dezastrelor şi să lupte pentru limitarea relelor din societate. Treptat însă, s-au ivit şi aspecte religioase ale dialogului dintre Biserici, un ţel fiind acela al unităţii şi cooperării în spiritul Ligii Naţiunilor (actualmente ONU). În acest context, se pun bazele Consiliului Mondial al Bisericilor (The World Council of Churches). Prima adunare generală a acestui organism a avut loc la Amsterdam, în Olanda, în 1948. Cu sediul la Geneva, Elveţia, Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) reprezintă organizaţia oficială a mişcării ecumenice în vechea accepţiune. Conform datelor oferite de către CMB[3], organizaţia numără 348 de asociaţii sau organizaţii bisericeşti reprezentând diverse confesiuni creştine din 120 de ţări, cu un total de 592 milioane de credincioşi. Cu toate că scopul CMB este acela de a promova unitatea vizibilă printre creştini, rezultatele sunt destul de slabe, dat fiind faptul că 75% dintre creştini fac parte dintr-o Biserică neafiliată la CMB[4]. Reticenţa multor grupări religioase de a se afilia unui astfel de organism are de-a face cu una dintre condiţiile aderării, şi anume subscrierea la un crez comun. Pentru mulţi, un astfel de ecumenism este văzut ca o încercare de uniformizare a credinţelor şi de formare a unei singure Biserici.

Noul ecumenism este mult mai agreat de către Biserici. Chiar dacă unele comunităţi religioase nu sunt implicate, din diverse motive, într-o structură ecumenică oficială, (cu mici excepţii) toate Bisericile practică un ecumenism de facto, manifestat prin relaţii şi discuţii interconfesionale. Noua mişcare ecumenică nu îşi propune eliminarea diferenţelor privitoare la tradiţii şi crezuri, ci este preocupat de „venirea laolaltă” a acestora. Christos Yannaras, profesor de filosofie la Universitatea Pantion, din Atena, observa că elementele de bază ale noului ecumenism sunt libertatea şi cunoaşterea, în sensul asigurării spaţiului necesar diversităţii şi în vederea înţelegerii reciproce.

În ultimile decenii s-a văzut o schimbare în înţelegerea generală a noţiunii de ecumenism şi, în special, în poziţia Bisericii Catolice faţă de problematica ecumenică. Fiind o iniţiativă protestantă, pentru catolicism fenomenul a fost, la început, de mică însemnătate. Singurul ecumenism considerat posibil era acela al întoarcerii tuturor în „staulul” catolic. De exemplu, conform canonului 1258 din Codul de Canoane şi Legi (din 1917), era considerată ilicită participarea unui credincios catolic la orice serviciu religios necatolic, excepţie făcând ocaziile în care datoria civică o impunea – participarea la diverse ceremonii, precum nunţi sau înmormântări. Interdicţia nu mai apare însă în versiunea Codului din 1983, iar într-un document publicat de Conciliul Pontifical pentru Unitatea Creştină (1993) se afirmă: „Creştinii pot fi încurajaţi să împărtăşească activităţi şi resurse spirituale, să împărtăşească moştenirea spirituală pe care o au în comun în maniera şi gradul care sunt potrivite cu starea prezentă de divizare.” Relevantă în acest sens este şi declaraţia recentă făcută de cardinalul Walter Kasper, prefectul Congregaţiei pentru Unitatea Creştinilor din cadrul Bisericii Catolice, care a amintit că „ecumenismul nu este facultativ, ci este o datorie universală pentru catolicii practicanţi, pentru toţi cei care respectă doctrina catolică”[5].

Deşi Biserica Catolică nu a aderat la Consiliul Mondial al Bisericilor, acest fapt nu mai este un impediment pentru implicarea sa ecumenică. Schimbarea este semnificativă, Biserica Catolică, iniţial distantă faţă de fenomenul ecumenic, preluând chiar rolul de lider militant. Cel puţin aceasta este părerea lui Kenneth D. Whitehead[6], prolific autor catolic cu orientări pro-ecumenice. Rolul de conducere (informală) pe care îl are catolicismul în ecumenismul actual este datorat implicării sale în discuţii bilaterale cu diverse confesiuni protestante şi cu ortodoxia răsăriteană. Inevitabil, Biserica Catolică devine punctul de referinţă în discuţiile interconfesionale, ocupând un rol proeminent ca gazdă a diferitelor congrese şi simpozioane.

Recent, între 8 şi 10 februarie 2010, la Vatican a avut loc un simpozion[7] la care au participat catolici, luterani, reformaţi, anglicani şi metodişti. Discuţiile au plecat de la cartea Harvesting the Fruits: Basic Aspects of Christian Faith in Ecumenical Dialogue (Culegând roadele: aspecte de bază ale credinţei creştine în dialogul ecumenic), publicată în octombrie 2009. Realizată sub coordonarea lui Walter Kasper, prefectul Congregaţiei pentru Unitatea Creştinilor, cartea este o trecere în revistă a rezultatelor celor 40 de ani de dialog între Biserica Catolică şi Federaţia Mondială Luterană, Alianţa Mondială a Bisericilor Reformate, Comuniunea Anglicană şi Consiliul Mondial Metodist. Tot la iniţiativa catolică, se prevede chiar crearea unui catehism ecumenic, ce ar putea conţine un comentariu la Crezul Apostolic şi la Rugăciunea Domnească.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s