JOHN KNOX

“Mă tem de John Knox mai mult decât de o armată de 20.000 soldaţi”, spunea regina catolică Maria Stuart a Scoţiei. Istoricul Kenneth Scott Latourette în cartea sa: “A History of Christianity”, retipărită la Londra în 1964, la pagina 770 spune că Knox a fost un lider de seamă al Reformei în Scoţia. Nu se ştie precis anul naşterii, dar se presupune anul 1505, iar ca localitate se dă Haddington sau Giffordgate, lângă Haddington, la răsărit de Edinburg, Scoţia. Părinţii săi au fost simpli muncitori, dar fiindcă lui i-a plăcut să înveţe, după ce a terminat şcoala elementară, a fost trimis la Universitatea din Glasgow.

Pe aceea vreme Scoţia nu era unită cu Anglia, care devenise protestantă, ci prin înrudirea regală era aliată cu Franţa, de aceea catolicismul era dominant ca forţă politică, dar era cu totul ruinat din punct de vedere spiritual. Chiar catolicii George Johnson, Jerome Hamran şi M. Domenica, care au compus un manual de istorie bisericească “The Story of the Church” tipărit la New York în 1940, având cuvenita aprobare eclesiastică, recunosc că starea religiei în Scoţia a devenit foarte rea, că lipsea disciplina în mănăstiri, că îmbogăţirea bisericii a aţâţat lăcomia nobililor, că poporul de rând nu mai avea nici un zel pentru interesele bisericii şi nici un respect faţă de preoţi.

Pe de altă parte, când oamenii pierd suportul, încearcă să se menţină la putere oprimând drastic orice persoană care îndrăznea să cugete, să creadă sau să vorbească altfel decât ei. Aceasta era starea de lucruri pe când Knox era student la Glasgow. Când a isprăvit studiile universitare a fost hirotonisit ca preot. El a devenit un ucenic al lui George Wishart, care a fost un puternic propovăduitor al Reformei. În anul 1546, Wishart a fost condamnat pentru ideile lui şi ars pe rug. După moartea acestuia, Knox şi alţi câţiva au continuat să predice Evanghelia şi învăţăturile protestante. O mulţime răsculată a omorât pe cardinalul Beaton. Atunci Knox şi alţi protestanţi s-au refugiat în castelul St. Andrews. Dar răsculaţii scoţieni ajutaţi de marina franceză, au capturat castelul şi Knox a fost luat ca prizonier, dus în Franţa şi pedepsit ca sclav la galere. Aceştia erau puşi în lanţuri şi biciuiţi ca să vâslească mai repede. După 19 luni, în 1549, la intervenţia regelui Edward VI, a scăpat şi s-a reîntors nu în Scoţia, ci în Anglia căci acolo Reforma era în plină înflorire sub Edward VI. La scurt timp a devenit capelanul regelui. În Anglia şi-a desfăşurat activitatea aproape cinci ani.

Când Maria Tudor, o catolică înflăcărată, a devenit regină a Angliei, în anul 1553, Knox s-a refugiat la Frankfurt, unde a fost păstorul unor refugiaţi englezi. A trecut apoi la Geneva în Elveţia, unde a petrecut câţiva ani cu Calvin, însuşindu-şi doctrinele lui. Aproape zece ani a stat în acest exil voluntar. Prin 1555 s-a căsătorit cu Mariorie Bowes din Northumberland cu care era logodit de pe vremea când era în Anglia.

În 1559 s-a reîntors în Scoţia şi a ajutat la revolta protestantă împotriva Mariei de Guise, care era regentă a fiicei sale Maria, regina Scoţiei. Predicile sale pline de elocinţă ţinute la Pert şi la St. Andrews au câştigat mult popor de partea lui. Totuşi n-au putut înlătura regenţa, căci era suportată de trupele franceze. Knox a apelat la guvernul englez să intervină. Astfel cu ajutorul lor şi datorită faptului că regenta a murit în 1560, iar trupele franceze s-au retras din Scoţia, partida protestanţilor a ajuns să controleze guvernul. Parlamentul întrunit în ziua de 1 august a decis ca păstorii bisericii protestante să întocmească o mărturisire de credinţă. Knox a fost însărcinat să redacteze această mărturisire. Pe baza ei, la 17 august, parlamentul a votat ca religia Scoţiei să nu mai fie cea catolică, ci cea protestantă.

Knox era înalt de statură, robust, cu o privire pătrunzătoare, foarte hotărâtă în acţiunile sale neînfricat în lupta pentru adevăr, vehement împotriva papalităţii şi înflăcărat în predicarea Evangheliei. El dorea cu ardoare mântuirea Scoţiei. Nu se putea mulţumi văzând pe compatrioţii săi că purtau doar numele de creştin, dar trăiau în toate păcatele. Prigoana, greutăţile, viaţa de sclav la galere, l-au învăţat să recurgă la Dumnezeu cu toate problemele. Într-o seară un prieten al său a venit la el, dar nu l-a găsit în casă. Ieşind în curte s-a uitat să vadă unde este Knox, dar nu l-a găsit. L-a aşteptat căci presupunea că trebuie să apară de undeva. Deodată, în liniştea serii, în grădină a auzit un strigăt sfâşietor: “Doamne, dă-mi Scoţia sau mor! Doamne, dă-mi Scoţia sau mor!” El era la rugăciune, agoniza îngenunchiat pentru mântuirea poporului său. Nu e mirare că Dumnezeu l-a folosit în chip deosebit.

Odată în chip miraculos Dumnezeu l-a silit să se mute de la locul lui obişnuit lângă geam sus la etaj. Un simţământ neînţeles presant era să plece de acolo şi abia a coborât, că un glonţ a şi spart geamul şi a trecut în zidul celălalt. El a fost scăpat în chip miraculos.

În anul 1560, Maria Stuart a ocupat tronul Scoţiei şi a domnit până în 1567. John Haverstick în cartea sa “The Progress of the Protestant” tipărită la New York în 1968 la pag. 53 spune că regina a vrut să se mărite cu prinţul Don Carlos al Spaniei şi să impună din nou catolicismul în Scoţia. Odată a izbucnit în lacrimi către Knox zicând: “Ce vrei să faci cu căsătoria mea? Sau cine eşti tu în acest Commonwealth?” La aceasta el răspunse: “Sunt un supus născut aici, Madam. Nu sunt şi nici nu voi fi niciodată nici Conte, nici Lord, nici Baron aici, totuşi Dumnezeu – oricât de abject aş fi în ochii tăi – m-a făcut să fiu un membru profitor al acestei ţări”.

În 1565 ea s-a căsătorit cu Lordul Darnley, tot un catolic. Knox a fost într-o continuă luptă cu ea. În toate ocaziile, el folosea Biblia ca pe o sabie cu două tăişuri. Văzându-l neînduplecat, ea a poruncit arestarea lui pentru trădare, dar tribunalul l-a achitat. Într-o altă ocazie, ea l-a invitat pe Knox la palat şi i-a zis: “Crezi că supuşii pot să se împotrivească prinţilor?” La aceasta predicatorul răspunse calm: “Dacă prinţii îşi depăşesc limitele, Madam, poporul li se poate împotrivi, ba chiar poate să-i alunge”. – “Presupun – zise ea – că supuşii mei ascultă mai mult de tine decât de mine”. – “Nicidecum, Majestate, noi toţi trebuie să fim supuşi lui Dumnezeu şi Bisericii Sale” iar după mai multe discuţii, la despărţire, el a zis reginei: “Aş vrea să fiţi binecuvântată în Scoţia, cum a fost Debora în Israel”.

Dar Maria Stuart avea căile ei, nu căile Domnului. Un complot urzit împotriva soţului ei, care s-a soldat cu moartea lui, la care se pare că şi ea a fost complice şi căsătorirea ei în grabă cu altul a revoltat pe scoţienii protestanţi şi a provocat furia lorzilor. Ea a fost forţată să abdice în favoarea fiului ei, aşa cum zisese Knox. Din Scoţia, ea a trecut în Anglia unde după puţin a fost întemniţată, apoi decapitată.

Knox a căutat să ajute la consolidarea guvernului. El a fost neobosit în lucrarea sa. Pentru ziua încoronării copilului rege, el a fost însărcinat să ţină predica ocazională.

Viaţa lui Knox a fost o luptă împotriva religiei formale, împotriva tuturor relelor şi o străduinţă continuă pentru aplicarea adevărurilor Evangheliei în viaţa bisericii şi în viaţa personală.

El a murit în anul 1572. Înaintea morţii a zis: “Trăiţi în Cristos! Trăiţi în Cristos şi atunci carnea n-are ce să se teamă de moarte”. Pe mormântul lui Knox se află săpate cuvintele: “Aici zace omul care niciodată nu s-a temut de o faţă de lut”.

(SURSA: http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/Lumini%20peste%20veacuri/I.16.%20John%20Knox.html )

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s