JAN HUS

O altă revoltă serioasă împotriva supremaţiei papale a urmat în Boemia. Aici încă de prin veacul al IX-lea Biblia a fost tradusă şi serviciile religioase se făceau în limba poporului. Lucrul acesta nu a plăcut papei, de aceea când puterea scaunului papei s-a întărit, Papa Grigore al VII-lea dădu un edict prin care interzicea oficierea serviciilor divine în limba cehă. El spunea că e “bineplăcut lui Dumnezeu cel Atotputernic, ca adorarea să se facă într-o limbă necunoscută şi că nerespectarea acestei reguli a pricinuit multe rele şi erezii”. Prin aceasta se căuta menţinerea poporului în întuneric, iar preoţimea să trăiască cum vrea şi să poate lua cât mai mulţi bani cu ajutorul celor sfinte.

Din cauza persecuţiilor crunte dezlănţuite împotriva valdenzilor şi albigenzilor din Franţa şi Italia, o mare parte din aceşti credincioşi sinceri au apucat drumul pribegiei şi au ajuns până în Boemia. Aici, cu toate că n-au avut curajul să predice pe faţă învăţăturile lor evanghelice, totuşi au lucrat în taină şi au păstrat peste veacuri flacăra credinţei adevărate. Aveau înlesnirea că Evanghelia era tradusă în limba poporului. De aceea, nu o dată oameni luminaţi de adevărul sfânt, s-au ridicat, chiar înainte de Hus, şi acuzau cu toată vehemenţa păcatele clerului, decăderea bisericii şi stricăciunea poporului, chemând oamenii sa se întoarcă cu adevărat la Dumnezeu. Mulţi dintre aceştia au avut să plătească credinţa lor cu moartea de martir.

Într-o aşa stare, în anul 1367, într-o familie simplă s-a născut Jan Hus. Încă din fragedă copilărie a rămas orfan, căci i-a murit tatăl. Mamă sa era o bună credincioasă şi a căutat să-i dea o creştere în temerea de Dumnezeu. A făcut şcoala în comuna sa, apoi întră în universitatea din Praga, unde a fost primit să studieze gratuit din cauza că era sărac. Se spune că mama sa l-a însoţit şi când s-au apropiat de oraş, ea îngenunche alături de băiatul ei şi ceru ca Tatăl orfanilor să-i dea binecuvântarea şi să-i poarte de grijă. O, de ar face părinţii şi azi acelaşi lucru când îşi trimit copiii la oraş la şcoală.

În 1396 termină cu bine universitatea şi fiind binevăzut, e luat ca profesor. Având un deosebit succes, în anul 1401 e numit decan al facultăţii de filozofie, iar în 1403 e ales rector al universităţii. În anul 1402, el intră în tagma preoţească fiind hirotonit ca preot catolic al capelei Betleem. Înaintaşul său la capela Betleem a dat mare importanţă predicării Evangheliei în limba poporului. Cu toată opoziţia papei, Hus păstra obiceiul acesta. Amvonul acestei capele avea să-i arate convingerile sale, îndrăzneala sa, tăria sa. Aici învăţă să simtă cu poporul, să se înfrăţească cu ei.

Cu câţiva ani înainte, în Anglia, un preot catolic numit John Wycliffe (1320-1384), profesor la Oxford, a protestat cu toată puterea împotriva purtării scandaloase a călugărilor cerşetori şi a superstiţiilor din biserica catolică. El pretindea că toate învăţăturile bisericii care sunt în contrazicere cu Sfânta Scriptura, singurul izvor de învăţătura pentru creştini, să fie scoase afară. Între acestea se cuprindeau: celibatul la preoţi, liturghia, purgatoriul, închinarea la icoane, rugăciunile către sfinţi, folosirea la slujbele religioase exclusiv a limbii latine, ascunderea Bibliei de popor, indulgenţele etc. Wycliffe a tradus Biblia în limba engleză, punând-o în mâna poporului, iar prin o serie de scrieri căută să arate abaterile bisericii de la adevărul Evangheliei. Aceste învăţături au produs multă vâlvă. Un om învăţat din Praga numit Jerome, care fusese prin Anglia, la înapoiere, a adus cu el scrierile lui Wycliffe. Jerome se împrieteni cu Hus şi-i împrumută scrierile lui Wycliffe. Ajuns în posesia acestor scrieri, Hus le studie cu de-amănuntul. El văzuse şi până atunci unele lucrări nepotrivite, dar acum ochii i se deschiseră şi văzuse toată decăderea bisericii şi adevăratul caracter al papalităţii. Hus adoptă aproape toate vederile lui Wycliffe.

Înainte s-a interesat numai de filozofie şi de teologia scolastică, acum s-a apucat în mod sârguincios de studierea Bibliei. De la amvonul capelei Betleem, cât şi de la catedra Universităţii, Hus începu să denunţe păcatele clerului, lucru care în scurt timp îi atrase mulţi duşmani. Fiind însărcinat să facă o anchetă la o biserică din apropierea oraşului Praga, unde se pretindea din partea unor preoţi catolici că se fac minuni chiar cu sângele lui Cristos, el nu ezită să demaşte toată înşelătoria, distrugând astfel faima acelui loc şi îndemna poporul să nu umble după semne şi minuni, ci să cerceteze Scripturile.

În 1409, papa opreşte folosirea scrierilor lui Wycliffe şi porunceşte arderea lor, oriunde s-ar găsi. Aceasta grăbi conflictul între Hus şi arhiepiscopul său. Hus nu se intimida şi continuă să predice cu mai multă îndrăzneală învăţăturile lui Wycliffe.

Opoziţia eclesiastică crescu zi de zi împotriva lui. În 1410, arhiepiscopul din Praga, gelos pe faima lui Hus şi rănit de atacurile lui, a convins pe papa Alexandru al V-lea că primejdia husită e mare, aşa că acesta publică o “bulă” prin care interzise lui Hus să mai predice şi îl soma să se prezinte la Roma în faţa papei. Hus, susţinut de rege, de universitate şi popor nu dădu atenţie invitaţiei, ci merse chiar mai departe. El şi simpatizanţii lui au afirmat că nici papa, nici episcopul nu are dreptul să tragă sabia: că indulgenţele sunt fără valoare, că nu banii, ci pocăinţa condiţionează iertarea, că Statul poate confisca averile bisericeşti care sunt întrebuinţate de preoţi contrar legilor, iar o bulă papală adusă la Praga în 1412, prin care se vestea iertarea păcatelor celor ce vor da bani pentru armata papei, a fost combătută, poporul îndemnat să nu dea bani şi bula arsă.

Fiindcă Hus nu se prezentă în faţa papei, acesta îl judecă şi condamnă pe Hus, iar oraşul Praga e pus sub anatemă. Aşa ceva pe vremea aceea însemna mult. O aşa sentinţă rostită asupra unui oraş băga în groază pe locuitorii lui.

Catolicii erau învăţaţi că papa deţine cheile cerului şi ale iadului, că regiunea anatemizată va fi lipsită de binecuvântări, că cei ce mor sunt excluşi de la fericire, până când papa va găsi cu cale să ridice anatema. În tot timpul acesta, bisericile erau închise, serviciile divine erau suspendate, cununiile erau oficiate în curtea bisericii, iar morţii nu se îngropau în cimitir, ci în dunga şanţului sau pe câmpii.

Când trimişii papei au adus sentinţa aceasta la Praga, oraşul se cutremură. Hus era socotit ca fiind cauza tuturor nenorocirilor. Numărul celor ce cereau ca Hus să fie predat papei creştea din zi în zi. Nu i se mai dădu voie să predice la capela Betleem. De aceea el se despărţi de membri săi iubiţi şi se retrase la ţară. Pretutindeni pe unde a ajuns, a predicat Evanghelia. El ţinu întruniri pe câmp. Sute şi mii de oameni se adunară să-l asculte şi erau gata să-i urmeze învăţăturile. El atacă indulgenţele şi spuse oamenilor să nu-şi mai dea banii pe ele, căci nu pot să dea mântuire, proclamă Scripturile, Cuvântul lui Dumnezeu, ca singura autoritate supremă şi că nici papa, nici împăratul nu trebuie ascultat, dacă poruncile lor nu se potrivesc cu Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta, încercarea papei de a înăbuşi lucrarea Evangheliei, mai degrabă a slujit la răspândirea ei. Şi pe acolo îşi aduse aminte de credincioşii de la capela Betleem, care prin el se apropiaseră de Dumnezeu. Spre mângâierea şi lămurirea lor că nu s-a lepădat de adevărul descoperit, aşa cum pretindeau unii, el le-a scris o scrisoare în care spunea: “Să ştiţi că numai îndemnat de învăţătura şi exemplul lui Cristos m-am retras din mijlocul vostru, spre a nu deveni pentru cel cu gânduri rele o pricină de osânda veşnică şi pentru cei buni un motiv de întristare şi persecuţie. M-am retras pentru că preoţii nelegiuiţi să nu poată opri cu desăvârşire predicarea Cuvântului lui Dumnezeu între voi. Nicidecum nu v-am părăsit spre a tăgădui adevărul divin pentru care cu ajutorul lui Dumnezeu sunt gata să mor”.

În acest timp, lumea catolică era rău frământată. Trei papi se luptau între ei şi nemaiavând bani pentru susţinerea armatelor lor, au pus în vânzare darurile, slujbele şi binecuvântările bisericii. Pentru curmarea acestei stări, precum şi pentru introducerea unor reforme în biserică, împăratul Sigismund ceru papei Ioan al XXIII-lea convocarea unui sinod. Sinodul fu convocat şi se adună la Constanţa, Elveţia, în noiembrie 1414. S-au prezentat 18.000 de episcopi, 2.400 cavaleri şi vreo 80.000 particulari veniţi din toate părţile. La acest sinod fu invitat şi Hus ca să se justifice în privinţa învăţăturilor răspândite de el. Împăratul Sigismund îi dădu un bilet de liberă trecere şi îl asigură că nu i se va întâmpla nimic. Regele Boemiei îi dădu şi el un bilet. Credincioşii îi cerură să nu plece ca să nu i se întâmple ceva rău. El îşi dădea seama de primejdie şi totuşi fu gata să plece. Într-una din scrisorile sale adresate prietenilor săi din Praga, el scrise: “Fraţii mei… Eu plec cu un bilet de liberă trecere de la rege spre a mă prezenta înaintea duşmanilor care mă urăsc de moarte. Mă încredinţez deplin Dumnezeului Atotputernic şi Mântuitorului meu. Sper că va asculta rugăciunile voastre arzătoare, ca să pună prudenţa şi înţelepciunea pe buzele mele, aşa încât să le pot rezista şi să-mi dea Duhul Său Sfânt spre a mă întări în adevăr, astfel încât să pot înfrunta cu bărbăţie ispitele, închisoarea şi dacă va fi necesar chiar o moarte crudă. Isus Cristos Însuşi a suferit pentru aleşii Săi iubiţi. Să ne mirăm oare că ajungem şi noi să suferim cu îndelungă răbdare orice pentru mântuirea noastră? El e Dumnezeu, iar noi făpturile Sale; El e Domnul nostru, iar noi suntem servii Săi; El e stăpânul lumii, iar noi nişte bieţi muritori vrednici de ocară. Cu toate acestea, El a suferit. De ce să nu suferim şi noi? De aceea, iubiţii mei, dacă moartea mea trebuie să contribuie la gloria Sa, rugaţi-vă ca ea să vină repede, şi El să-mi ajute să pot suporta cu credincioşie orice rău, oricare ar fi el. Dar dacă ar fi mai bine să revin între voi, să ne rugăm lui Dumnezeu să mă înapoiez fără pată de la acest Sinod, adică fără să fi suprimat o iotă din adevărul Evangheliei, cu scopul de a lăsa fraţilor mei o strălucită pildă de urmat. Se poate, deci, să nu mai vedeţi niciodată faţa mea în Praga, iar dacă este voia Dumnezeului Atotputernic de a mă reda vouă, atunci să înaintăm cu o inimă hotărâtă în cunoaşterea şi iubirea legii Sale”.

În primele zile la Constanţa, Hus se bucură de libertate deplină. Chiar şi papa îi dădu asigurări că nu i se va întâmpla nimic rău. Dar nu mult după aceasta, în ciuda tuturor declaraţiilor, el fu arestat din ordinul papei şi aruncat în temniţă. Mai târziu a fost transferat într-un castel fortăreaţă, unde a fost ţinut ca prizonier. N-a trebuit să treacă mult timp şi papa însuşi a ajuns şi el în acel castel fortăreaţă, fiind vinovat de păcate mult mai grele decât acelea împotriva cărora vorbea Hus. Ceilalţi doi papi care nu erau de faţă fură destituiţi şi un altul ales în locul lor. Arestarea lui Hus a produs nemulţumiri în rândurile nobililor din Boemia şi a Universităţii din Praga, care protestă cu energie împotriva acestei măsuri. Dar totul a fost zadarnic. Împăratul a fost convins că nu trebuie să-şi ţină cuvântul dat faţă de un eretic. Tot timpul Hus zăcea în închisoare. Aerul umed şi mucegăit al celulei îl slăbise şi îi provocase friguri. Abia după 7 luni, în iunie 1415, fu adus încărcat cu lanţuri în faţa împăratului şi a cardinalilor spre a fi ascultat. Aici el protestă cu multă îndrăzneală împotriva corupţiei clericilor şi răspunse la învinuirile aduse. Când i s-a cerut, să-şi retracteze învăţăturile sale, el a răspuns că e gata să o facă, dacă i se va dovedi cu Biblia că sunt greşite, altfel şi le menţine.

De la Sinod a fost dus din nou la închisoare. Aici au încercat în tot felul să-l convingă a-şi retrage învăţăturile, dar el a rămas tare. În toate suferinţele, el a simţit puterea lui Dumnezeu care-l susţinea şi-i dădea pace deplină sufletului său. Într-o scrisoare adresată unui prieten, el a spus: “Am scris această scrisoare în închisoare cu mâna în lanţuri, aşteptând mâine sentinţa mea de moarte… Atunci când, cu ajutorul lui Isus Cristos, ne vom întâlni în minunata pace a vieţii viitoare, veţi afla cât de îndurător a privit Domnul spre mine şi cât de mult m-a sprijinit în mijlocul crudelor mele ispite şi încercări”.

Când l-au adus pentru ultima oară înaintea Sinodului, erau de faţă acolo împăratul Sigismund, prinţii imperiului, delegaţii regali, cardinalii, episcopii şi preoţii, toţi îmbrăcaţi în haine strălucitoare şi pe lângă ei mulţimea de vizitatori veniţi din toate părţile. Hus refuză să-şi retragă învăţăturile şi să se lepede de credinţa lui. Când i s-a spus să-şi aleagă între a tăgădui învăţăturile sau a suferi moartea, el spuse că preferă mai degrabă moartea. Apoi îndreptându-se spre împărat zise: “M-am înfăţişat înaintea Sinodului, de bună voie, sub protecţia publică şi pe baza cuvântului de onoare al împăratului, care e de faţă”. Acesta roşi de ruşine, dar nu-i mai acordă protecţia lui. El însă nu tremura de frică. Ştia că suferă pentru o cauză dreaptă, că adevărul e de partea lui. Şi credea în biruinţa adevărului Evangheliei, cu toate că el va cădea în luptă. Primise de altfel încredinţarea din partea Domnului despre aceasta. Într-un vis el se văzu din nou în capela Betleem din Praga. Aici văzu pe papa şi episcopii săi încercând să şteargă chipurile lui Cristos pe care le pictase pe pereţi. Aceasta îl întrista, dar a doua zi se făcea că mai mulţi pictori se străduiau să refacă tablourile în culori mai frumoase şi chiar mai multe ca număr. Când au terminat lucrarea, pictorii înconjuraţi de o mare mulţime, strigară: “Să vie acum papii şi episcopii, căci nu le vor mai putea şterge niciodată”. El a înţeles că nu e vorba de chipul lui Cristos pictat pe pereţi, ci de inimile oamenilor care formează biserica. Istorisind acest vis, el adaugă: “Susţin ca ceva sigur că chipul lui Cristos nu va mai fi şters niciodată. Au vrut să-l nimicească, dar va fi din nou pictat în toate inimile de predicatori mult mai buni decât mine”.

În ziua de 6 iulie 1415, Sinodul a dat următoarea sentinţă: “Jan Hus, ca eretic înverşunat, care a răspândit învăţături false şi agitatoare, înşelând multă lume, şi-a bătut joc de scaunul apostolic şi de sfântă maică biserică, dovedindu-se incorigibil, se despoaie de demnitatea de preot şi se dă pe mâna tribunalului lumesc”. Sentinţa a fost executată imediat, rupând de pe el haina de preot. El fu condamnat la moarte pe rug. Pe cap i-au pus o tichie de eretic făcută din hârtie pe care erau zugrăviţi trei demoni care se luptau pentru capturarea unui suflet. “Cu cea mai mare bucurie, – zise Hus – vreau să port această coroană de dragul tău, o Isuse, care ai purtat o cunună de spini pentru mine”.

După ce l-au degradat public cu o întreagă ceremonie executată de preoţi şi episcopi, care mereu rosteau blesteme, clericii îi spuseră: “Acum predăm sufletul tău diavolului”. La aceasta, Hus răspunse, ridicând ochii spre cer: “Şi eu predau în mâinile Tale, o Isuse, sufletul meu răscumpărat de Tine”.

El fu luat apoi şi condus spre locul de execuţie. O mare mulţime compusă din clerici îmbrăcaţi în odăjdii strălucitoare, ostaşi, locuitori din Constanţa şi musafiri îl însoţiră. El se apropie de stâlp cântând Psalmul 23. Ajuns în faţa stâlpului, el îngenunche şi se rugă, apoi se aşeză lângă stâlp şi călăii trecură lanţul peste pieptul şi pe după gâtul lui legându-l. Înainte de a i se pune focul, mai fu somat încă o dată să se lepede de ereziile lui. “Ce erezii? – strigă Hus – de ce să mă leapăd când nu mă ştiu vinovat de nici o erezie? Chem pe Dumnezeu ca martor că tot ce am scris şi tot ce am propovăduit nu am făcut cu alt scop decât pentru mântuirea sufletelor de păcate şi de la pierzare şi de acea sunt bucuros să pecetluiesc cu sângele meu adevărul pe care l-am scris şi predicat”. Apoi îndemnă pe cei din jurul său să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Focul fu aprins şi flăcările cuprinseră trupul său. El se rugă cu voce tare: “Isuse, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine”. Mult timp prin fum şi flăcări se puteau vedea buzele lui mişcându-se şi se putea auzi glasul lui rugându-se lui Dumnezeu. După ardere, cenuşa lui a fost aruncată în Rin, ca nici pământul să nu fie pângărit de rămăşiţele ereticului.

Sinodul din Constanţa adoptă 24 articole contra doctrinei lui Jan Hus. Iată ce spune articolul 23: “Oricine ar cuteza, după sentinţa sinodului, să susţină sau să profeseze ereziile lui Hus şi ale lui Jerome de Praga, va fi condamnat la rug, ca şi căzut în erezie”. Dar toate aceste măsuri departe de a fi putut înăbuşi focul sfânt aprins de Dumnezeu în inimile oamenilor.

Vestea arderii pe rug a lui Hus s-a răspândit în Cehoslovacia cu iuţeala fulgerului şi a produs mare tulburare. Un număr de 452 de nobili dintre cei mai de seamă au adresat papei o scrisoare prin care îl încunoştinţau că ei sunt gata a-şi jertfi averile lor şi viaţa, pentru ideile evanghelice ale lui Hus. Împotriva urmaşilor lui Hus s-au luat măsuri draconice în executarea hotărârii Sinodului de la Constanţa, dar ei au rezistat. În ziua de 22 iulie 1419, deci după patru ani de la martirajul lui Hus, urmaşii lui s-au adunat pe un munte în număr de vreo 42.000 de suflete şi au prăznuit Cina Domnului după învăţătura Evangheliei şi nu după aceea a bisericii catolice. Când Luther şi-a început lucrarea de reformă, husiţii aveau deja vreo 400 biserici organizate cu peste 200.000 de membrii. “Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o”.

La 10 iulie 1955, în oraşul Tabor, Cehoslovacia, a avut loc comemorarea a 540 de ani de la moartea lui Hus. Cu acest prilej s-au adunat aici 80.000 de oameni. “Faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13).

“Dicţionarul Enciclopedic ilustrat Cartea Românească” de I. A. Candrea şi Gh. Adamescu, apărut la Bucureşti în 1931, spune că după moartea lui Jan Hus, ideile lui au trecut de teritoriile ocupate de cehi, iar după unii istorici chiar şi în Transilvania şi în Moldova ar fi fost o influenţă şi că numele oraşului Huşi ar fi în legătură cu aceasta.

Istorici şi filologi romani ca N. Iorga, I. A. Candrea, S. Puşcariu, N. Cartojan şi alţii sunt de părere că primele traduceri de texte religioase în limba romană s-au făcut tot datorită acestei influenţe husite. Deci şi poporul nostru a primit binecuvântări spirituale prin Jan Hus. Este viaţa ta o binecuvântare pentru mulţi?

(SURSA:http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/Lumini%20peste%20veacuri/I.6.%20Jan%20Hus.html )

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s